Ce se întâmplă după ce murim?

[Demetrius]

În prealabil postat de Nietzsche

Vreau să înțeleg această mentalitate ortodoxă pe care o observ aici cu mult patos afirmată și anume identitatea personală bine înrădăcinată în relația cu Dumnezeu. Este foarte interesant această discrepanță optică între nimicnicia renunțării sinelui prin credință și idealul învierii persoanei triumfătoare glorioase. Adică în creștinism, Dumnezeu sau mai bine zis Cristos cere umanității pentru a putea avea parte de El și implicit de salvarea Sa să renunțe la ce are individul mai important, propria persoană, să se nege pe sine și să accepte personalitatea dumnezeiască în procesul depersonalizării individului. Teoretic este o golire de caracter a omului vechi animalic și clădirea pe o nouă structură bazată pe personalitatea lui Cristos, a noului om divin. În aceste condiții Dumnezeu explică omului, simplu și subiectiv că personalitatea lui nu contează absolut deloc, dimpotrivă este un obstacol în calea relație lor viitoare. Având în vedere că ortodoxia se bazează pe asemenea învățătura, cum e posibil ca învierea să o privească intr-o lumină cu totul diferită chiar opusă? Cum e posibil ca la înviere să crezi că vei fi exacta la fel cum ești acum, având aceeași înfățișare probabil speri să ai și aceeași freză când viața creștină este trăită în lepădare de sine și sacrificiu, această viziune contrazice în mod flagrant cerințele pe care Dumnezeu le-a tipărit în Evanghelie prin sângele legămîntului Său. Când persoana creștină speră ca odată inviată să arate identic așa cum se observă în conștiința sa individual-sinergetic, nu face decât să anuleze sacrificiul salvării de pe Golgota prin prisma faptului că oglinda sinelui este mai importantă decât spiritului lui Dumnezeu. Are cineva un răspuns la această dilemă? Probabil Cristos numai dinadins nu ar satisface o asemenea pretenție egoistă. Până la urmă cine este important, Cristos sau voi toți persoane distinse și unicate?

Reintruparea si invierea sunt 2(doua) lucruri diferite.
Reintruparea inseamna ca sufletul primeste un nou trup, diferit de cel pe care tocmai l-a lepadat; in unele cazuri, e nevoie ca sufletul sa fie despartit, ba as spune chiar salvat, de trupul care-l domina cu poftele lui si-l ducea la pieire. Unele accidente sau omoruri pot avea astfel de cauze subtile.

Numai la inviere sufletul are acelasi trup, dar innobilat si (parerea mea) cu o alta structura fizica, necunoscuta pe Pamant.
Nu vorbesc de invierea lui Lazar dupa 4 zile de stat in mormant, care a fost "resuscitat" de Iisus. Vorbesc de invierea lui Iisus si ridicarea la cer cu trup cu tot; mai inainte de El, Enoch si Ilie au fost la fel ridicati si ei la ceruricu trupcu tot. Acestea sunt ridicari la viata vesnica.

Intruparile unor spirite superioare pentru misiuni exceptionale, ca a lui Ioan Botezatorul cu duhul lui Ilie, nu fac parte din procesul reintruparilor evolutive.

Parerea mea e ca pe masura evolutiei individuale, omul isi schimba tot mai mult mentalitatea si conceptia de viata, ajungand sa devina mai conciliant, mai rabdator, mai putin egoist, mai saritor si altruist, mai cinstit, mai constient de desertaciunea vietii in trup, mai iubitor de Hristos s.a.m.d.