Luarea mesei in familie - o comoara uitata.

[AndruscaCIM]

În prealabil postat de Fani71

Pai bine, Costel, tocmai pe morometi ii alegi ca exemplu al comuniunii de familie? ;-)
Daca imi poti zice unul din ei care il iubea pe celalalt - sotia sotul, invers, fratii intre ei ... este un contraexemplu ce spui tu aici.
Deci, sa nu idealizam obiceiurile traditionale de a lua masa impreuna. Ele sunt bune, dar nu in mod absolut, ca orice pe lumea asta.
Si eu am apreciat, am avut parte, apreciez si am parte de aceste momente, dar ceva ma deranjeaza in idealizarea lor. Masa poate fi, in unele familii, si prilej de dominare a unora asupra altora, de manifestare a urii, a neintelegerii etc. Am vazut un film facut dupa un autor clasic (am uitat cine), in care era vorba de o mama care isi ura copiii (si reciproc, apoi), si care isi manifesta ura cel mai bine la masa, obligatoriu comuna.

Asa ca mie nu mi s epare de loc naiv ce scrie Andrusca. Din ce scrie ea, se vede ca a avut parte de o copilarie fericita, multa dragoste, mult respect. Si astea isi gasesc intotdeauna calea de manifestare, in timpul si in afara mesei comune.

Ai pus punctul pe i...chiar asta voiam sa spun si eu, a lua masa in familie nu dovedeste absolut nimic, poate numai impreuna cu alte aspecte are o insemnatate...dar luata separat, cred ca nu inseamna neaparat sfintenie, iubire, comuniune si comunicare.

Da, foarte tare...e chiar hilar sa descrii cum tatal sta in capul mesei si tot neamul adunat, dar cine zice ca e o familie unita daca stau toti la masa??? poate insemna si rutina, fiecare ramanand cu gandurile lui si in timpul mesei si dupa ce se ridica de la masa si tot asa, simplu.

Nu am vrut nici pe departe sa subliniez acest aspect, chiar cred ca am avut o familie normala, numai ca pentru mine masa luata in familie nu e o mare nava spatiala, si vezi Doamne daca nu ar fi existat acest obicei...statea fiecare in cate un colt din casa cu inima pietroi si sufletul in batista...sa fim seriosi!