Luarea mesei in familie - o comoara uitata.

[costel]

Astazi, avem tendinta de a manca singuri. Am renuntat demult la bucuria comuniunii meselor de grup. Ne mai raman doar filele de literatura, care surprind fragmente din cina unei familii de tarani romani: "Cat ieseau din iarna si pana aproape de sfantul Niculaie, Morometii mancau afara in tinda la o masa joasa si rotunda, asezati in jurul ei pe niste scaunele cat palma. Fara sa se stie cand, copiii se asezasera cu vremea unul langa altul, dupa fire si neam. Cei trei frati vitregi, Paraschiv, Nila si Achim, stateau spre partea din afara a tindei, ca si cand ar fi fost gata in orice clipa sa se scoale de la masa si sa plece afara. De cealalta parte a mesei, langa vatra, jumatate intoarsa spre strachinile si oalele cu mancare de pe foc, statea totdeauna Catrina Moromete, mama vitrega a celor trei frati, iar langa ea ii avea pe ai ei, pe Niculae, pe Ilinca si pe Tita, copii facuti cu Moromete... Moromete statea parca deasupra tuturor. Locul lui era pragul celei de-a doua odai, de pe care el stapanea cu privirea pe fiecare. Toti ceilalti stateau umar langa umar, inghesuiti, masa fiind prea mica. Moromete n-o mai schimbase de pe vremea primei lui casatorii, desi numarul copiilor crescuse. El sedea bine pe pragul lui, putea sa se miste in voie si de altfel nimanui nu-i trecuse prin cap ca, ar fi bine sa se schimbe masa aceea joasa si plina de arsurile de la tigaie". (Morometii, Marin Preda)