![]() |
![]() |
|
|
|
#11
|
||||
|
||||
|
Citat:
Dar și părintele Efrem Katunakiotul, când s-a rugat pentru aceeași problemă, a fost înștiințat de o voce puternică, care i-a spus: „În persoana lui Hrisostom al Florinei ai renegat toată Biserica”. În chip asemănă*tor, puțin mai târziu, Starețul Iosif a auzit în timp ce se ruga o voce dumnezeiască, zicându-i: „Biserica se află la Patriarhia Ecumenică, la Constantinopol”. Astfel, au înțeles că lucrurile nu stă*teau așa cum spuneau vechii calendariști și că Tainele celor de pe stilul nou sunt valide. Atunci au hotărât să-i ceară mitropolitului Florinei iertare în scris. Starețul a scris o scrisoare în care a cerut iertare și pe care a semnat-o el împreună cu obștea sa, pre*cum și obștea părintelui Nichifor. Kalatzis însă a voit a adăuga încă ceva la sfârșit, și anume cuvintele: „Pe voi vă considerăm a fi Biserică Ortodoxă…”. Defapt Biserica se afla sub omoforul Episcopului Hristosom de Florina. Parintele Iosif a fost mai intai mateit si dupa florinit. Manipulare peste manipulare! La fel au facut si cu Sfantul Ioan Iacob... Totusi, sa aratam si partea cealalta: În această atmosferă, între anii ’50 și ’60, numeroși părinți au părăsit mișcarea ziloților și s-au alăturat comemoratorilor în timp ce stăruiau în păstrarea vechiului calendar. La acea vreme au fost multe apeluri făcute de clerul Bisericii oficiale pentru întoarcerea la calendarul tradițional și era o mare speranță că aceasta era posibilă. Printre cei ce au părăsit mișcarea ziloților a fost și sinodia părintelui Iosif. În acel timp, sinodia nu avea preoți, iar doi membri – părintele Haralambie și Efrem – au fost hirotoniți de episcopul Ierotei care trăia ca sihastru în Schitul Sf. Ana și era unul din cei ce respectau calendarul tradițional și nu a fost un comemorator niciodată. Cu toate că părintele Iosif a părăsit mișcarea ziloților, el nu a prăznuit niciodată vreo sărbătoare după calendarul papal. Aceasta nu a fost foarte dificil, deoarece după 1939 nu a părăsit niciodată Sf. Munte și nici nu a îngăduit ca vreunul din sinodia sa să meargă în afara Sf. Munte. Din acel an, obștea a locuit în Noul Schit (Nea Skiti) al Mănăstirii Sf. Pavel și a continuat să-și urmeze tipicul său isihast. Părăsind mișcarea ziloților, părintele Iosif nu a urmat niciodată calendarul papal gregorian și nici nu a încetat să afirme că acesta a fost introdus și impus necanonic credincioșilor. Niciodată nu a spus, scris sau sfătuit pe fiii săi duhovnicești din afara Sf. Munte, că schimbarea calendarului ar fi fără consecințe și că urmarea noului calendar este fără importanță. Mulți dintre ucenicii săi au continuat să fie ziloți, ca maica Eupraxia din Tesalonic și grupul din Volos, care mai târziu au devenit Mănăstirea Maica Domnului Odighitria, de asemenea și părintele Ioan Vlahul, care a trăit în prima chilie ascetică a părintelui Iosif la Sf. Vasile, Sf. Munte. Nici una dintre maicile fostei mănăstiri înființate de părinte și care a fost desființată prin persecuțiile nou calendariștilor și datorită problemelor interne, nu a încetat să fie o adevărată creștină ortodoxă. Toate au trecut la Domnul respectând calendarul tradițional și refuzând comuniunea cu inovatorii. Niciodată părintele nu le-a scris să-i părăsească pe vechi calendariști sau că mântuirea lor ar fi primejduită prin rămânerea cu Adevărații Creștini Ortodocși, ceea ce ucenicii lui predică astăzi. Trebuie de asemenea notat că atât timp cât a trăit, părintele nu a permis celor doi preoți ai obștii sale să liturghisească în catoliconul schitului din cauză că se întâmpla adesea ca preoți din afara Sf. Munte care țineau noul calendar să vină, în special pentru sărbătoarea Nașterii Maicii Domnului și să liturghisească împreună cu călugării. Deci părintele Iosif nu numai că a refuzat să se roage cu preoții nou calendariști, dar nici nu a permis obștii sale să facă aceasta. Este important de menționat că chiar după trecerea sa la cele veșnice, în 1959, sinodia sa a continuat să refuze coliturghisirea cu preoții nou calendariști care vizitau Nea Skiti, până la plecarea lor din schit. Dar chiar și după plecarea lor la Provata și Kareya, ei nu au coliturghisit sau comemorat cu inovatorii până când nu au preluat stăreția la mănăstirile Filoteu, Dionisiu și mai târziu la Xeropotamu și Vatoped. http://traditiaortodoxa.wordpress.co...-calendarului/ |
|
Subiecte asemănătoare
|
||||
| Subiect | Subiect început de | Forum | Răspunsuri | Ultimele Postari |
| Botezul | Hartford | Biserica Ortodoxa Romana | 34 | 30.12.2009 14:30:00 |
| botezul | dulcineea | Mirungerea(Ungerea cu Mir) | 70 | 09.09.2008 11:17:27 |
| Botezul | ionut | Botezul | 33 | 03.12.2006 13:48:10 |
| botezul | mircea/ovidiu | Mirungerea(Ungerea cu Mir) | 0 | 28.08.2005 02:10:00 |
|
|