Superb articol: Vocatia calugariei

[adam000]

În prealabil postat de sophia

Ar fi frumos daca intr-adevar s-ar ruga monahii pentru toata lumea.
Dar cumva izolarea si lepadarea asta de lume, nu pot s-o pun in legatura cu a face ceva pentru lume.
Adica imi suna cam asa: "te parasesc, nu vreau sa mai stiu de tine, esti rau, imi faci rau, nu pot trai cu tine, dar ...nu te las, ca ma rog pentru tine".
Cum vine asta? Da, teoretic ne putem ruga si pentru dusmani. Hhm...

Sofia, monahii nu considera lumea rea, pt ca un monah adevarat iubeste toata faptura creata de Dumnezeu, iubeste pe toti oamenii (iubirea crestina desigur), pt ca de fapt noi toti (mireni si monahi) sintem chemati spre a ne iubi semenii (aproapele) ca fiind adevaratii nostrii frati - de aceea primul lucru ne rugam si spunem Tatal NOSTRU - Dumnezeu este tatal NOSTRU al tuturor, iar noi sintem cu totii frati, uniti cu totii (si in iubire) prin Hristos.
Am vazt recent pe Trinitas TV o expunere foarte interesanta si frumoasa a P.S. Sofian despre cum traim - daca traim social in religie, sau daca traim religios in societate. Dansul puncta foarte interesant faptul ca o traire individualista in biserica reprezinta o traire sociala in religie, nu o traire religioasa autentica si ca noi ar trebui sa traim religios in societate, nu social in religie.

Revenind la monahi, parerea mea este ca monahul nu uraste lumea in sensul de a uri oamenii, ci uraste pacatul lumii (pacatele pe care le fac oamenii), dar pe oameni ii iubeste. Pacatele pe care le facem cu totii ne vatama in primul rand pe noi, dar si pe cei din jur (chiar daca majoritatea nu constientizam lucrul asta). De aceea omul intelept se fereste de orice forma de manifestare a raului, se fereste si de vatamarea pe care o produce pacatul celor din jur. Astfel e de inteles retragerea monahilor din lume, pentru a se feri de aceasta vatamare produsa de pacat si a se darui in intregime Lui Dumnezeu (pentru mantuirea lor). Dar daca lumea alege sa iubeasca pacatul mai mult decat pe Dumnezeu, atunci ce poate sa faca monahul decat sa se roage pentru semenii sai (si sa fie un exemplu viu de traire cu Dumnezeu), tocmai din iubirea pentru semeni. Daca monahul nu poate schimba alegerea semenilor de a iubi pacatul (nu poate schimba alegerea oamenilor de a-si face rau lor insisi si celor din jur prin pacat), numai Dumnezeu poate inmuia inima omului care iubeste pacatul, iar monahul nu poate decat sa se roage la Dumnezeu (Tatal nostru, al tuturor, inclusiv al monahului, inclusiv al meu si al tau) ca Dumnezeu sa ii ajute pe oameni, adica pe fratii sai, ai monahului, fratii nostrii ai tuturor (inca un exemplu de smerenie a monahilor).
Cam asa vad eu lucrurile.