Intrebari pentru adventisti, baptisti si penticostali

[dobrin7m]

Sfantul Teofan Zavoratul

Mantuirea ne este atat de aproape, incat mai ca putem s-o pipaim. Cat de amarnic o sa plangem, cand in ceasul in care se va hotara vrednicia fiecaruia dintre noi ne vom afla nelucratori ai propriei noastre mantuiri ! Cugetand la acestea, nu te poti abtine a intreba din nou: ce avem de facut ? Ce sa facem cu aceste dumnezeiesti puteri, ca sa ne mantuim ?

Iata ce sa facem:

1) Sa-I multumim Domnului, care astfel a binevoit intru noi, sa-I multumim pentru ca, imediat dupa ce ne nastem, intram intr-un climat mantuitor si aflam gata pregatite toate cele trebuincioase mantuirii si, inca inainte de a deveni constienti, suntem porniti pe calea mantuirii, intrand in fluxul comun al celor ce se mantuiesc. Dupa cum, in natura vazuta, cea mai mica insecta, imediat dupa nastere, gaseste in jurul ei totul pregatit pentru viata, la fel si noi, imediat ce am aparut pe lume, Dumnezeu ne invaluie cu calda Sa grija, care se continua apoi pana la sfarsitul zilelor noastre. Inca din leagan ne cuprinde in imbratiserile ei maica noastra, Biserica: ne ajuta sa renastem spre o viata noua, ne hraneste si ne ocroteste pe toate drumurile vietii si nu ne paraseste pana nu ne lasa la groapa, insotindu-ne cu rugaciunea - aducatoare de impacare pentru cei ramasi, plina de putere pentru cei repausati: in fericita adormire daruieste, Doamne, vesnica odihna adormitului robului Tau ( sau adormitei roabei Tale). Prin ce ne-am invrednicit de acestea ? Prin nimic. Exista multe popoare care nu cunosc calea cea adevarata. Cei care se nasc printre ei trebuie sa caute calea cu multa stradanie, si inca nu se stie daca o vor gasi. Iar noi pasim pe ea fara nici un fel de osteneala din partea noastra, o gasim fara sa o cautam. De ce este asa ? Numai Dumnezeu stie. Dar nu se poate sa nu vedem, in aceasta lucrare a Proniei dumnezeiesti, sub toate aspectele deosebita bunavoire a lui Dumnezeu fata de noi.

Pentru toate acestea, sa-I multumim asadar, Domnului, care asa a binevoit intru noi ! Sa-I multumim, totodata, pentru insasi convingerea noastra ca suntem in posesia mijloacelor cu adevarat mantuitoare, caci, legata de aceasta convingere, sta alta convingere, aceea ca Dumnezeu ne este cu deosebire apropiat, ca singurul Dumnezeu adevarat este Dumnezeul nostru si noi suntem poprul Sau. Iar mai mult decat aceasta binefacere nici nu poate fi pe pamant.

2) Auzind acestea, poate ca multi dintre noi vor fi gata sa exclame, ca si cum ar fi pipait deja mantuirea: Domnul meu si Dumnezeul meu ! Dar nu uitati, fratilor, cuvantul Domnului: "Nu oricine ... zice: Doamne, Doamne, va intra in Imparatia" lui Dumnezeu (Matei, 7,21). Iata o intrebare: Ce altceva mai avem de facut ? Iata ce mai avem de facu. Sa ne predam cu toate gandurile, cu toata inima si cu toata puterea noastra in seama acestei randuiri dumnezeiesti a mantuirii noastre, si anume:

a) Sa ne pastram convingerea neclintita in adevarul acestei iconomii a mantuirii si in necesitatea ei imperioasa pentru toate lumea, in general. Vai, fratilor ! Biruiti-va ispita mintii si cugetarile desarte pe care le auziti de la altii. Nu va lasati prada indoielilor si nu ingaduiti ca indrazneata si orgolioasa intrebare: "De ce ?" si "Pentru ce ?" sa va zdruncine echilibrul credintei. Mai bine acceptati ca este asa. Respingeti aceste amagiri. Nu suntem noi primii. Cati s-au mantuit pe aceasta cale ?! Cand suntem bolnavi vine doctorul sa ne vindece. Ii explica, oare, doctorul, de ce ii administreaza bolnavului un anumit tratament si nu altul ? Sa ne punem, asadar, paza buzelor si sa ne supunem, smeriti fata de toate, ca fata de randuiala lui Dumnezeu.

b) Si nu este numai aceasta. Sa alungam partasia, asentimentul fata de toata aceasta randuiala, adica sa ne potrivim in asa fel starea launtrica, incat inima noastra sa afla bucurie atat in primirea cu vrednicie a Sfintelor Taine, cat si in orice slujba dumnezeiasca si in orice ierugie, in ascultarea propovaduirii adevarurilor dumnezeiesti, in supunerea atenta fata de calauzirea si sfaturile pastorilor, si, in general, in orice lucrare prescrisa de legea lui Dumnezeu. Fiecare este atras inspre lucrurile cu care se afla in asentiment, fata de care se simte partas. Cine se simte partas cu cele ale mantuirii, catre acestea se indreapta. Cine se simte partas cu altceva, catre aceea alearga. Iata de ce, in timp ce unii se grabesc spre biserica, altii merg la teatru, la bal sau la petrecere... Dar stiti bine ce avem de asteptat de la acestea din urma... Nutati-va inima de la aceste locuri desarte in veselitorul lacas dumnezeiesc si aflati acolo indulcirea si toate plinatatea bucuriei inimii. Unde este comoara - spune Domnul - acolo se afla si inima. Deci, unde este inima, acolo se afla si comara. Ce fel de comori propune lumea ? Merita oare sa ne murdarim inima cu ele, inima care a fost menita dintru inceput a fi lacasul lui Dumnezeu ?! Sa nu creada cineva ca le putem impaca pe amandoua! Nu se poate. Inima noastra este una si este simpla, asa incat, acolo unde se afla ea, acolo se afla totul si nu o vom mai gasi - caci nu se mai poate afla - in nici o alta parte. De aceea, cel ce este in lume cu inima, acela se afla in Biserica fara inima. Si invers, cel ce se afla cu inima in Biserica, acela este in luma fara inima. Dar, fara inima, nu este viata. Este bine sa fii in lume fara inima, dara sa fii fara inima in Biserica lui Dumnezeu inseamna sa fii fatarnic in ochii lui Dumnezeu, in fata atoatevazatorului Dumnezeu.

Iata de ce, fata de toate cele scrise mai sus, trebuie sa adaugam:

c) Implinirea plina de ravna, neabatuta si fara preget, a tot ce se cere pentru mantuire. Caci, e una si buna: daca vrei sa te mantuiest, tinte-te de lucruri mantuitoare; iar daca nu, treaba ta, numai sa stii ca nu poti lucra si lui Dumnezeu, si lui mamona. Sa ne hotaram, asadar, fratilor, sa mergem hotarati pe calea mantuirii, fara sa ne inclinam nici la stanga, nici la dreapta. Sa respingem impartirea sufleteasca si sa ne indreptam picioarele schiopatatoare! Ce veti spune despre un bolnav care zace intr-un spital bun, este supravegheat de un medic bun, primeste medicamente potrivite exact pentru boala lui, dar le dispretuieste pe toate: nu-l asculta pe medic si nu ia medicamentele ? Ce veti spune, de asemeni, depsre cel ce sta in fata unui izvor curat, simte setea si are posibilitate, chiar are nevoia sa-si potoleasca setea tocmai de la acel izvor, dar, in loc de aceasta, lasa izvorul si fuge la raul cel plin de tina, de taratoare si de murdarie si de acolo bea apa, care nu-i astampara setea ? Desigur ca nu veti fii de acord nici cu unul , nici cu celalalt. Dar oare nu asupra noastra insine vom proclama aceasta condamnare daca, avand la dispozitie toate mijloacele mantuitoare, nu ne vom folosi de ele cum se cuvine ? Si nu noua ni se va adresa, oare, mustrarea lui Dumnezeu: "Pe mine, izvorul apei celei vii, M-au parasit, si si-au sapat fantani sparte, care nu pot tine apa" (Ier. 2,13). Asadar, fratilor, sa-I multumim Domnului, ca, in marea Sa milostivire, Si-a apropiat de noi atat de mult mantuirea Sa. Dar sa punem si noi umarul! Calea mantuirii ne-a fost aratata si lamurita. Ea se afla in fata noastra. Dar, cu toate acestea, nu ne vom mantui, daca nu o vom parcurge ! Am spus: afla si pastreaza invatatura credintei si, primind putere de la Sfintele Taine, mergi pe calea poruncilor, sub calauzirea pastorilor. Cunoasterea credintei si a poruncilor, Sfintele Taine cu toate ierugiile si cu indurmarea preotilor alcatuiesc impreuna calea mantuitoare, care se afla in fata noastra. In ce se afla intreaga lucrare a mantuirii ? In urma acestei cai. Haideti deci s-o urmam! "Iata acum vreme potrivita, iata acum ziua mantuirii" (II Cor. 6,2). Amin.