Reglarea naturala a conceptiei

[Mihailc]

În prealabil postat de Mihnea Dragomir

"Sunt lucruri extrem de generale şi fără legătură cu cestiunea" aţi putea spune. Deloc. Aplicând la chestiunea nostră observaţiile de mai sus, înţelegem:
-de ce ortodocşii consideră că nu se pot schimba vechi canoane. De exemplu, oprirea de la relaţii matrimoniale sâmbăta şi Duminica se referă la situaţia în care ortodocşii s-ar împărtăşi la Sf Liturghie. În practică, ei se împărtăşesc rar, astfel încât nu e nicio nevoie de abstinenţă în week-end, de fapt, potrivit canoanelor lor.
-Teoretic, un cuplu ortodox are voie să aibă legătură matrimonială în câteva zeci de zile pe an. Practic, înţeleg că duhovnicii îi pot sfătui să folosească prezervative.
-De ce nu există, la ortodocşi, vreo reglementare în chestiune. De fapt, ei nu percep că ar avea nevoie. Canonul există. Este duhovnicul. Orice duhovnic e un fel de Papă şi orice mănăstire precum Radu-Vodă este Conciliul Apostolic.
Şi multe altele încă.

Ai și întrebare și răspuns în textul de mai sus, doar că ambele formulate sub forma unor răutăți mascate. Nu e nevoie să schimbe nimeni canoanele, întrucât ele nu sunt legi, ci repere generale care au făcut lumină în cazul unor abuzuri și practici dubioase.
Ai observat bine, însă cu ochi rău, faptul că duhovnicul distribuie autoritatea canonului la nivelul persoanei, însă fără autosugestia stupidă a infailibilității. Duhovnicul crede că prin el vorbește Hristos, fiindcă prin Sfintele Taine și în jurul lor, Dumnezeu comunică cu oamenii. Dacă voi susțineți că papa e vicarul lui Hristos pentru toată lumea, noi credem că duhovnicul este persoana prin care Hristos vorbește la spovedanie altei persoane. El (duhovnicul) nu se substituie Bisericii, fiind chiar Biserica ipostaziată pentru penitent.
Vizunea ortodoxă a rămas fidelă realității diferențiate a persoanei, nu privește omul ca pe atom rătăcit într-o massă umană amorfă identificată în mod fals ca eclessia. Diferențele esențiale dintre cele două creștinisme sunt uriașe, practic vorbim despre credințe diferite. Dar ai și un motiv de bucurie: mulți ortodocși contemporani gândesc astăzi ca niște catolici, pânându-și nădejdea în formule, norme, proceduri etc. și nu în puterea lui Dumnezeu. Dar avem și noi un motiv de bucurie: sunt mulți catolici care gândesc ca niște ortodocși veritabili, aflați în diferite stadii ale procesului dificil de eliberare din schemele ideologice pseudocreștine ale instituției cu sediul central la Vatican.

La ortodocşi nu se face deosebire atât de netă cum facem noi între legile care vin de la Dumnezeu în mod direct şi legile care vin tot de la Dumnezeu, dar prin Biserică. Cu alte cuvinte, nu este delimitată competenţa Bisericii de ceea ce este numai de competenţa lui Cristos.

”Biserica are competenţă de a schimba regulile postului în orice fel consideră că e spre binele oamenilor, dar nu are vreo competenţă de a dezlega Taine, fiindcă ar însemna ca Mireasa să desfacă ceea ce Mirele a făcut.”

O asemenea formulare poate suprinde un cititor oarecare, dacă e luată în considerare sursa: un catolic ce-și pune nădejea în prestigiul infailibil al unei instituții.
Nu există legi care vin de la Dumnezeu în mod direct, fără o formă sau alta de mijlocire a Bisericii. Hristos a dat Bisericii toată competența sa, în afară de firea divină care nu-i tranzitivă. Să faci o disjuncție între Hristos și Biserică, e cel puțin o abordare contradictorie pentru un creștin al unei grupări ce se condideră pe sine apostolică.
Pozițiile ecleziologice de tipul acesta par să recunoască, indirect, că Duhul Sfânt i-a cam lăsat în treaba lor.

Iată ce spune Hristos :

”Adevărat grăiesc vouă: Oricâte veţi lega pe pământ, vor fi legate şi în cer, şi oricâte veţi dezlega pe pământ, vor fi dezlegate şi în cer.” (Matei 18:18)

Hristos leagă în cer, ceea ce Biserica leagă pe pâmânt, și tot Hristos dezleagă în cer, ceea ce dezleagă Biserica pe pâmânt. Toate Sfintele Taine se instituie prin mijlocirea Bisericii, fără excepție. Aici ideologia catolică utilizează standardul dublu, deoarece obsesia pentru imutabilitatea sacramentulului căsătoriei nu o regăsim și în cazul preoților caterisiți, cărora li se ia ”darul” primit prin hirotonie sau ereticilor care sunt lipsiți de darurile dobândite prin sacramentul botezului. Ca să nu mai spun că dă apă la moară tuturor orientărilor sectare ce s-au lepădat de papa, iar apoi s-au rupt unele din altele.
Tot eșafodajul apolegetic catolicist care apară presupusa valoare eternă a sacramentelor are la bază o argumentație șubredă, o inepție superintelectualizată, de altfel specialiatea casei la vaticanezi.