Reglarea naturala a conceptiei

[Dumitru73]

În prealabil postat de ovidiu b.

Dumnezeu a sădit în firea omului câteva legi fundamenale numite instincte, cum sunt instinctul conservării vieţii şi instinctul de perpetuare a vieţii. Pe acestea le avem comune cu toată seria vieţuitoarelor care, însă, le au ca norme fixe de viaţă.

placerea este parte a acestui instinct de perpetuare, indiferent de specie.
daca nu ar exista placerea sexuala, ori nu mai existam ca specie, ori aveam legi care ne obligau la un numar minim de copii.

placerea este, daca vreti, o rasplata data tuturor vietuitoarelor ce raspund acestui instinct primar.
in consecinta, placerea nu este pacat in sine.

[Mosh-Neagu]

În prealabil postat de Dumitru73

in consecinta, placerea nu este pacat in sine.

Oare? Hai sa nu vorbim de placerea de a ne "usura" pe care o simte toata lumea, desi nimeni nu merge acolo pentru a cauta placerea, ci pentru necesitati pur fiziologice. NE-placerea o resimti brutal abia cand dintr-un oarecare motiv nu mai poti face ceea ce faci in mod firesc.
Daca placerea nu este pacat in sine, ce oare ne opreste sa o... "inbunatatim", sa o cautam in orice imprejurare? Auzi mereu in jurul tau: "Pai daca-mi rapesti pana si placerea de a fuma, sau de a privi la serialul preferat, sau de a dansa, sau de a te imbata, sau de a manca bunatati in post, sau de a privi cu patima un trup "focos", sau de a merge la meci, sau de a face nudism, etc, etc) atunci de ce sa mai traiesc? De ce or fi evitat sfintii "placerea" cu toata fiinta lor? Pentru ca nu ar fi un pacat in sine? Eu cred ca "placerea animalica" i-a fost daruita vrajmasului sa insele pe cei slabi, sau sa-i intareasca pe cei vrednici.

În prealabil postat de Mosh-Neagu

Daca placerea nu este pacat in sine, ce oare ne opreste sa o... "inbunatatim", sa o cautam in orice imprejurare? Auzi mereu in jurul tau: "Pai daca-mi rapesti pana si placerea de a fuma, sau de a privi la serialul preferat, sau de a dansa, sau de a te imbata, sau de a manca bunatati in post, sau de a privi cu patima un trup "focos", sau de a merge la meci, sau de a face nudism, etc, etc) atunci de ce sa mai traiesc? De ce or fi evitat sfintii "placerea" cu toata fiinta lor? Pentru ca nu ar fi un pacat in sine? Eu cred ca "placerea animalica" i-a fost daruita vrajmasului sa insele pe cei slabi, sau sa-i intareasca pe cei vrednici.

Putem concluziona mai simplu astfel: toţi cei ce umblă după plăceri, de orice fel, nu vor scăpa de primejdii, căci sub orice plăcere e încolăcit un şarpe.

[andreicosmovici]

Cum era si normal, s-a discutat despre multe teme adiacente temei principale a acestui subiect (metodele naturale de reglare a conceptiei), si anume: despre placere, despre oportunitatea unei pozitii oficiale a Bisericii etc. Personal, pot spune ca am primit elemente noi si foarte interesante dinspre partea ortodoxa. Nu punem la socoteala exprimarile gratuit rauvoitoare, sau interventiile pasionale, lipsite de argumente, fiindca in fiecare "curte" exista astfel de persoane. Daca prezentul meu mesaj poate constitui un semnal in directia stăpânirii propriilor porniri, astfel încât să fie favorizat un dialog decent și argumentat, atunci foarte bine.

In schimb, rămân destule întrebări, pe care voi încerca în continuare să le lămuresc. Pentru a fi mai practic (este o propunere personală), voi veni cu o singură întrebare (sau problemă) per post.

Întrebarea din acest post priveste situația următoare. Să presupunem că avem în fața noastră două cupluri "similare" (ca vârstă, condiții materiale, sănătate etc), familia A și familia B. Soțiile ambelor cupluri au ajuns la menopauză. Familia A a avut 5 copii, familia B doar 3. Repet, din exterior (inclusiv medical), presupunem că ambele cupluri au avut exact aceleasi conditii ideale, astfel incat familia B, "pe hârtie", ar fi putut să aibă și ea 5 copii. Acuma, sunt câteva întrebări, la care vă rog să mă ajutați cu răspunsuri:
1. Să presupunem că, din punct de vedre genetic, fiind căsătorite la vărsta de 25 ani, ambele familii ar fi putut avea 15 (sau 20) de copii până la menopauză. Care familie se va mântui, și care nu, deoarece nu au făcut numărul maxim de copii pe care l-ar fi putut? Dacă nu putem răspunde la această întrebare, atunci care este înțelesul poruncii lui Dumnezeu referitoare la facerea de prunci, din punctul de vedere al numărului? Unde există referință biblică referitoare la numărul de copii pe care trebuie să-i aibe o familie?
2. Dacă nu există nici o "limită" de număr de copii pe care să o putem deduce din porunca lui Dumnezeu, atunci cum rămâne cu rostul căsătoriei, și anume aducerea de copii? În ce fel mai aduce o familie copii: după cum vrea ea, sau după cum vrea Dumnezeu? Dacă este după cum vrea Dumnezeu, atunci care este frecvența relațiilor conjugale, conform poruncii lui Dumnezeu? Personal, cred că ar trebui să fie anul și copilul. Nu? De ce ar fi altfel?
3. Dacă totuși există contraindicații medicale, care să recomande o pauză de la relațiile conjugale, pentru a se evita o sarcină, cum rămâne cu iubirea și credința în Dumnezeu? Credem mai mult ce spune medicul, decât credem în puterea lui Dumnezeu? Cum să punem problema?
4. Dacă totuși este prudent, chiar și în interiorul credinței, să existe o perioadă de abstinență, pentru a evita eventuale probleme medicale grave printr-o naștere înainte de momentul indicat de medic, de ce ar fi morală amânarea unei noi sarcini pe motive medicale, și nu este considerată această amânare, dimpotrivă, ca un fel de împotrivire a credinciosului în planul lui Dumnezeu, care, conform credinței noastre, este mai puternic decât trebulațiile și speculațiile noastre omenești? Altfel, ce facem, credem doar după ce s-a întâmplat minunea?

Vă mulțumesc, aștept răspunsuri.

În prealabil postat de andreicosmovici

1. Să presupunem că, din punct de vedre genetic, fiind căsătorite la vărsta de 25 ani, ambele familii ar fi putut avea 15 (sau 20) de copii până la menopauză. Care familie se va mântui, și care nu, deoarece nu au făcut numărul maxim de copii pe care l-ar fi putut? Dacă nu putem răspunde la această întrebare, atunci care este înțelesul poruncii lui Dumnezeu referitoare la facerea de prunci, din punctul de vedere al numărului? Unde există referință biblică referitoare la numărul de copii pe care trebuie să-i aibe o familie?

Să nu uităm că Sfinții Părinți Ioachim și Ana au avut un copil (pe Maica Domnului) la bătrânețe, prin post şi rugăciune, dar mai ales prin rânduiala lui Dumnezeu. Cum ne iconomisește Dumnezeu numărul de copii El știe mai bine. Dar ține și de noi ca părinți câți copii vrem să avem - Dumnezeu nu ne îngrădește această opțiune. Sunt însă soți care nu pot avea copii și atunci ceea ce am afirmat mai sus se anulează. Un sigur lucru trebuie ținut minte, Dumnezeu întotdeauna ne dă ceea ce ne este mai de folos.

În prealabil postat de andreicosmovici

2. Dacă nu există nici o "limită" de număr de copii pe care să o putem deduce din porunca lui Dumnezeu, atunci cum rămâne cu rostul căsătoriei, și anume aducerea de copii?

Să avem în vedere frâna a șaptea: "Să nu desfrânezi". Să nu uităm că și în cadrul relațiilor conjugale dintre soți poate exista defrânare - adică urmărind plăcerea și evitând rostul instinctului de plăcerea ce-l însoţeşte.

În prealabil postat de andreicosmovici

În ce fel mai aduce o familie copii: după cum vrea ea, sau după cum vrea Dumnezeu? Dacă este după cum vrea Dumnezeu, atunci care este frecvența relațiilor conjugale, conform poruncii lui Dumnezeu?

Eu aș puncta vremurile oprite:
- cele patru posturi mari
- cele trei zile de post pe săptămână (miercuri şi vineri, iar luni numai daca este voinţă)
- sărbătorile şi zilele asupra sărbătorilor (inclusiv duminica – ziua Domnului şi sâmbăta)
- vremea necurăţiei
- vremea de slăbiciune sau de boală a unuia din soţi
- vremea oprită cu mare asprime este toată vremea sarcinii, precum şi vremea alăptării.

În prealabil postat de andreicosmovici

Personal, cred că ar trebui să fie anul și copilul. Nu? De ce ar fi altfel?

Eu aș spune de la cel puțin 2 ani în sus. ”Vremea alăptării trebuie ţinută curată, pentru că pruncul e legat de mamă şi de purtările ei. Apoi nu poate rodi copil nou, pentru ca nu-şi poate împărţi sângele în trei părţi şi toate să meargă bine: o parte cu laptele, alta pentru sine şi a treia pentru cel de pe cale. Dacă sunt mai deşi decât îngăduie rânduiala aceasta, toţi sunt slabi şi nu-s de trai.
Dar de aici se mai înţelege ceva: că pe măsură ce s-a întărit desfrânarea în mădularele oamenilor, a scăzut şi puterea lor de apărare împotriva bolilor de tot felul, iar căzând în acestea foarte greu se tămăduiesc, deşi mijloacele de vindecare sunt din ce în ce mai bune. Orice fel de desfrânare e o putrezire înceată … ca gunoiul care arde … şi scurtează zilele omului”.

În prealabil postat de andreicosmovici

3. Dacă totuși există contraindicații medicale, care să recomande o pauză de la relațiile conjugale, pentru a se evita o sarcină, cum rămâne cu iubirea și credința în Dumnezeu? Credem mai mult ce spune medicul, decât credem în puterea lui Dumnezeu? Cum să punem problema?

Vremuri oprite de la actul conjugal este și perioada de slăbiciune sau de boală a unuia din soţi. Dacă medicul spune că e bine să se evite procreerea într-o anumită periodă o spune pentru că știe el mai bine de ce. În acest caz este foarte simplu - abstinența care la fel îl sfintește pe om. Și facem ascultare și față de medic și față de Dumnezeu împlinind porunca a șaptea.

În prealabil postat de andreicosmovici

4. Dacă totuși este prudent, chiar și în interiorul credinței, să existe o perioadă de abstinență, pentru a evita eventuale probleme medicale grave printr-o naștere înainte de momentul indicat de medic, de ce ar fi morală amânarea unei noi sarcini pe motive medicale, și nu este considerată această amânare, dimpotrivă, ca un fel de împotrivire a credinciosului în planul lui Dumnezeu, care, conform credinței noastre, este mai puternic decât trebulațiile și speculațiile noastre omenești? Altfel, ce facem, credem doar după ce s-a întâmplat minunea?

Nu cred că într-o perioadă de slăbiciune (boală) a unuia dintre soți Dumnezeu ne cere să facem copii, dar cu siguranță ne cere să nu desfrânăm.
Orice poate omul să facă omeneşte, trebuie să facă, iar ceea ce nu poate, să lase la Dumnezeu.

Preacuviosul Paisie ne dă un răspuns la această întrebare:
“A venit cineva la Colibă şi mi-a spus: “De ce călugării stau aici şi nu merg în lume să ajute poporul?”. Dacă ar fi mers afară în lume să ajute poporul, ai fi spus: De ce umblă călugării prin lume?. Acum, când nu merg, spui de ce nu merg”. După aceea îmi spune: “De ce călugării merg la medici şi nu-i ajută Hristos şi Maica Domnului ca să se facă bine?“. “Această întrebare mi-a mai pus-o şi un medic evreu”, i-am răspuns. “Acesta nu-i evreu”, mi-a spus unul care era împreună cu el. “N-are importanţă că nu este evreu. Intrebarea este însă evreiască. Şi vă voi spune răspunsul ce l-am dat evreului, deoarece este un caz asemănător. Tu, ca evreu ce eşti trebuia să ştii pe de rost Vechiul Testament, i-am spus. Acolo la Proorocul Isaia se spune că Dumnezeu i-a adăugat încă 15 ani de viaţă împăratului Ezechia deoarece era foarte bun. A trimis pe proorocul Isaia, care a spus împăratului: “Dumnezeu îţi mai dăruieşte încă 15 ani de viaţă, pentru că ai distrus crângurile închinătorilor de idoli. Cât despre rana ta – împăratul avea o rană – Dumnezeu a spus să pui pe ea o turtă de smochine, şi te vei face bine“. Dacă Dumnezeu i-a hărăzit încă 15 ani de viaţă, oare nu putea să-i vindece şi acea rană? Insă aceea s-a tămăduit cu o turtă de smochine. Lucrurile ce se pot face de oameni, să nu le cerem de la Dumnezeu. Să ne smerim înaintea oamenilor şi să le cerem ajutorul “.

[andreicosmovici]

În prealabil postat de ovidiu b.

Eu aș puncta vremurile oprite:
- cele patru posturi mari
- cele trei zile de post pe săptămână (miercuri şi vineri, iar luni numai daca este voinţă)
- sărbătorile şi zilele asupra sărbătorilor (inclusiv duminica – ziua Domnului şi sâmbăta)
- vremea necurăţiei
- vremea de slăbiciune sau de boală a unuia din soţi
- vremea oprită cu mare asprime este toată vremea sarcinii, precum şi vremea alăptării.

Eu aș dori să aflu: vremurile oprite sunt stabilite ca porunci ale Bisericii Ortodoxe, de către Biserica Ortodoxă, sau ca recomandări venite de la Sfinții Părinți? De exemplu, există 5 porunci ale Bisericii Catolice, foarte clare. Pe lângă acestea, evident că există diverse recomandări, poziții pe care care nu ești ținut, sub păcat, să le respecți, cum ești ținut să respecți poruncile lui Dumnezeu sau poruncile Bisericii.

Dacă sunt porunci ale Bisericii Ortodoxe, unde există textul acestor porunci, care să stabilească toate aceste perioade?

Dacă nu sunt porunci ale Bisericii Ortodoxe, credinciosul ortodox pierde mântuirea dacă nu le ascultă? Dacă nu pierde mântuirea, atunci care sunt perioadele de postire de la relațiile conjugale, de fapt?

[Mihnea Dragomir]

În prealabil postat de andreicosmovici

Eu aș dori să aflu: vremurile oprite sunt stabilite ca porunci ale Bisericii Ortodoxe, de către Biserica Ortodoxă, sau ca recomandări venite de la Sfinții Părinți? De exemplu, există 5 porunci ale Bisericii Catolice, foarte clare. Pe lângă acestea, evident că există diverse recomandări, poziții pe care care nu ești ținut, sub păcat, să le respecți, cum ești ținut să respecți poruncile lui Dumnezeu sau poruncile Bisericii.

Dacă sunt porunci ale Bisericii Ortodoxe, unde există textul acestor porunci, care să stabilească toate aceste perioade?

Dacă nu sunt porunci ale Bisericii Ortodoxe, credinciosul ortodox pierde mântuirea dacă nu le ascultă? Dacă nu pierde mântuirea, atunci care sunt perioadele de postire de la relațiile conjugale, de fapt?

Domnule Cosmovici, discuţia îmi pare că devine circulară şi nu duce la nimic. Acest lucru provine nu din faptul că între catolici şi ortodocşi ar fi vreo deosebire în privinţa doctrinei morale, ci din cauza marilor deosebiri, să le spunem "filosofice" sau "culturale" sau de optică.
Astfel privită problema, oricine poate constata că deosebirile îmbracă următoarele aspecte:
1. La ortodocşi "normele" canonic-disciplinare sunt foarte puţin reglementate, pe când la catolici sunt foarte reglementate, cristalizate, precise. Noi suntem înclinaţi să numim situaţia de la ortodocşi "lipsă de claritate", iar ei sunt înclinaţi să numească situaţia de la noi "juridizarea moralei".
2. Ortodocşii stabilesc nişte standarde foarte înalte, de la care, în jos, se fac dispense ("pogorăminte"). La noi, standardele sunt minimale, orice om normal le poate îndeplini cu foarte puţin efort. Dacă cineva vrea să depăşească aceste standarde morale, eu nu am auzit să fie împiedicat de preot, aceste depăşiri fiind socotite la noi fapte suprameritorii. În principiu, nimeni nu împiedică un cuplu catolic să practice căsătoria iosefină (căsătoria albă) în toate zilele vieţii lor. Vor ajunge în acelaşi rai în care un alt cuplu de catolici practică abstinenţa periodică pentru un motiv grav. Nu sunt primii deasupra ultimilor, aşa cum nu sunt călugării deasupra mirenilor.

3. La ortodocşi nu se face deosebire atât de netă cum facem noi între legile care vin de la Dumnezeu în mod direct şi legile care vin tot de la Dumnezeu, dar prin Biserică. Cu alte cuvinte, nu este delimitată competenţa Bisericii de ceea ce este numai de competenţa lui Cristos. Din acest motiv, ortodocşii se miră că la noi condiţiile de îndeplinit pentru post sunt atât de diluate, romano-catolicii ajungând să postească vreo patru zile pe an. Ei văd aici laxism. În acelaşi timp se miră că noi considerăm căsătoria un legământ care nu poate fi desfăcut nici chiar de vicarul lui Cristos, ci numai de însuşi Cristos. De data asta, ei văd aici rigiditate. Pentru noi, lucrurile sunt foarte simple: Biserica are competenţă de a schimba regulile postului în orice fel consideră că e spre binele oamenilor, dar nu are vreo competenţă de a dezlega Taine, fiindcă ar însemna ca Mireasa să desfacă ceea ce Mirele a făcut.

4. Există un grad mult mai mare de libertate a duhovnicilor ortodocşi faţă de cei catolici. Ei văd aici "modulare în funcţie de particularitatea cuiva şi de cât de sus e pe Cale". Noi vedem aici indisciplină şi bramburirea credincioşilor. Spunea Blaga într-una dintre cele două Trilogii că modelul cultural al catolicilor este Statul (Imperiul Roman în special), pe când al ortodocşilor este Natura. În esenţă, îi dau dreptate.

5. La ortodocşi, autoritatea mai mare o au călugării în raport cu episcopii. Nu există un concept de "autoritate a trăitorilor" la noi. Între ce spune un mare sfânt călugăr precum padre Pio şi ce spune preotul de la parohia unde plăteşte simbrie, orice catolic dă întâietate celui de al doilea. Dacă summa teologiei mondiale care este Sf Toma din Aquino spune într-un fel şi papa Benedict în altul, e foarte clar cine are autoritate mai mare în Biserică. Ei bine, la ortodocşi nu e atât de clar. Trebuie ca să ai ca model Statul ca să percepi Papa ca generalissim şi pe Sf Toma ca un foarte priceput şi cu multă experienţă luptător, având gradul de soldat.

"Sunt lucruri extrem de generale şi fără legătură cu cestiunea" aţi putea spune. Deloc. Aplicând la chestiunea nostră observaţiile de mai sus, înţelegem:
-de ce ortodocşii consideră că nu se pot schimba vechi canoane. De exemplu, oprirea de la relaţii matrimoniale sâmbăta şi Duminica se referă la situaţia în care ortodocşii s-ar împărtăşi la Sf Liturghie. În practică, ei se împărtăşesc rar, astfel încât nu e nicio nevoie de abstinenţă în week-end, de fapt, potrivit canoanelor lor.
-Teoretic, un cuplu ortodox are voie să aibă legătură matrimonială în câteva zeci de zile pe an. Practic, înţeleg că duhovnicii îi pot sfătui să folosească prezervative.
-De ce nu există, la ortodocşi, vreo reglementare în chestiune. De fapt, ei nu percep că ar avea nevoie. Canonul există. Este duhovnicul. Orice duhovnic e un fel de Papă şi orice mănăstire precum Radu-Vodă este Conciliul Apostolic.
Şi multe altele încă.

[AlinB]

În prealabil postat de andreicosmovici

Cum era si normal, s-a discutat despre multe teme adiacente temei principale a acestui subiect (metodele naturale de reglare a conceptiei), si anume: despre placere, despre oportunitatea unei pozitii oficiale a Bisericii etc. Personal, pot spune ca am primit elemente noi si foarte interesante dinspre partea ortodoxa. Nu punem la socoteala exprimarile gratuit rauvoitoare, sau interventiile pasionale, lipsite de argumente, fiindca in fiecare "curte" exista astfel de persoane. Daca prezentul meu mesaj poate constitui un semnal in directia stăpânirii propriilor porniri, astfel încât să fie favorizat un dialog decent și argumentat, atunci foarte bine.

In schimb, rămân destule întrebări, pe care voi încerca în continuare să le lămuresc. Pentru a fi mai practic (este o propunere personală), voi veni cu o singură întrebare (sau problemă) per post.

Întrebarea din acest post priveste situația următoare. Să presupunem că avem în fața noastră două cupluri "similare" (ca vârstă, condiții materiale, sănătate etc), familia A și familia B. Soțiile ambelor cupluri au ajuns la menopauză. Familia A a avut 5 copii, familia B doar 3. Repet, din exterior (inclusiv medical), presupunem că ambele cupluri au avut exact aceleasi conditii ideale, astfel incat familia B, "pe hârtie", ar fi putut să aibă și ea 5 copii. Acuma, sunt câteva întrebări, la care vă rog să mă ajutați cu răspunsuri:
1. Să presupunem că, din punct de vedre genetic, fiind căsătorite la vărsta de 25 ani, ambele familii ar fi putut avea 15 (sau 20) de copii până la menopauză. Care familie se va mântui, și care nu, deoarece nu au făcut numărul maxim de copii pe care l-ar fi putut? Dacă nu putem răspunde la această întrebare, atunci care este înțelesul poruncii lui Dumnezeu referitoare la facerea de prunci, din punctul de vedere al numărului? Unde există referință biblică referitoare la numărul de copii pe care trebuie să-i aibe o familie?
2. Dacă nu există nici o "limită" de număr de copii pe care să o putem deduce din porunca lui Dumnezeu, atunci cum rămâne cu rostul căsătoriei, și anume aducerea de copii? În ce fel mai aduce o familie copii: după cum vrea ea, sau după cum vrea Dumnezeu? Dacă este după cum vrea Dumnezeu, atunci care este frecvența relațiilor conjugale, conform poruncii lui Dumnezeu? Personal, cred că ar trebui să fie anul și copilul. Nu? De ce ar fi altfel?
3. Dacă totuși există contraindicații medicale, care să recomande o pauză de la relațiile conjugale, pentru a se evita o sarcină, cum rămâne cu iubirea și credința în Dumnezeu? Credem mai mult ce spune medicul, decât credem în puterea lui Dumnezeu? Cum să punem problema?
4. Dacă totuși este prudent, chiar și în interiorul credinței, să existe o perioadă de abstinență, pentru a evita eventuale probleme medicale grave printr-o naștere înainte de momentul indicat de medic, de ce ar fi morală amânarea unei noi sarcini pe motive medicale, și nu este considerată această amânare, dimpotrivă, ca un fel de împotrivire a credinciosului în planul lui Dumnezeu, care, conform credinței noastre, este mai puternic decât trebulațiile și speculațiile noastre omenești? Altfel, ce facem, credem doar după ce s-a întâmplat minunea?

Vă mulțumesc, aștept răspunsuri.

Problema este f. simpla dar tu vrei sa o faci complicata.

Nu exista o vina morala majora daca omul nu vrea sa mai faca copii intr-o anumita perioada cu atat mai putin daca motivele sunt reale si serioase.

Da, cu o doza mai mare de credinta poate ar mai putea sa mai aduca inca un copil pe lume in viitorul apropiat, dar nu poate fi condamnat pentru faptul ca in prezent nu are acea doza de credinta.

Asa cum nimeni nu este de condamnat pentru ca nu este un mare sfant in viata AZI, atat timp cat rezultanta eforturilor sale il indreapta totusi spre sfintenie.

Ideea asupra careia trebuie sa te concentrezi ca sa intelegi care este problema de fapt este aceea ca singura cale binecuvantata prin care poti sa spui "stop" copiilor este abstinenta.

Abstinenta si atat, nu "abstinenta periodica" sau "contraceptia naturala" sau cine stie ce alte metode.

TOATE, dar absolut toate, toate aduc cu ele o parte de vina, si aspectul prin care "Humanae Vitae" greseste enorm fata de morala si fata de Dumnezeu este aceea ca indeparteaza aceasta vina creand iluzia ca ar exista un soi de contraceptie care este justificata moral.

Intelegem contextul istoric prin care s-a facut acest compromis si ca s-au evitat totusi astfel compromisuri mai mari (anticonceptionale avortive si chiar avort) insa un romano-catolic care are un simt moral cladit pe Dumnezeu si nu pe Papa sau biserica romano-catolica ( distinctie care se pare ca au definit-o chiar si catolicii, a se vedea mai sus M.D.) trebuie sa inteleaga ca se afla in greseala daca are impresia ca metoda contraceptiva pe care o pratica si i s-a predat chiar de biserica in care crede este fara vina dpdv moral, pe langa o posibila vina vizavi de motivele pentru care o practica.

[Demetrius]

Cristos a înviat!

În prealabil postat de andreicosmovici

...
1. Să presupunem că, din punct de vedre genetic, fiind căsătorite la vărsta de 25 ani, ambele familii ar fi putut avea 15 (sau 20) de copii până la menopauză. Care familie se va mântui, și care nu, deoarece nu au făcut numărul maxim de copii pe care l-ar fi putut? Dacă nu putem răspunde la această întrebare, atunci care este înțelesul poruncii lui Dumnezeu referitoare la facerea de prunci, din punctul de vedere al numărului? Unde există referință biblică referitoare la numărul de copii pe care trebuie să-i aibe o familie?
2. Dacă nu există nici o "limită" de număr de copii pe care să o putem deduce din porunca lui Dumnezeu, atunci cum rămâne cu rostul căsătoriei, și anume aducerea de copii? În ce fel mai aduce o familie copii: după cum vrea ea, sau după cum vrea Dumnezeu? Dacă este după cum vrea Dumnezeu, atunci care este frecvența relațiilor conjugale, conform poruncii lui Dumnezeu? Personal, cred că ar trebui să fie anul și copilul. Nu? De ce ar fi altfel?
3. Dacă totuși există contraindicații medicale, care să recomande o pauză de la relațiile conjugale, pentru a se evita o sarcină, cum rămâne cu iubirea și credința în Dumnezeu? Credem mai mult ce spune medicul, decât credem în puterea lui Dumnezeu? Cum să punem problema?
4. Dacă totuși este prudent, chiar și în interiorul credinței, să existe o perioadă de abstinență, pentru a evita eventuale probleme medicale grave printr-o naștere înainte de momentul indicat de medic, de ce ar fi morală amânarea unei noi sarcini pe motive medicale, și nu este considerată această amânare, dimpotrivă, ca un fel de împotrivire a credinciosului în planul lui Dumnezeu, care, conform credinței noastre, este mai puternic decât trebulațiile și speculațiile noastre omenești? Altfel, ce facem, credem doar după ce s-a întâmplat minunea?

Vă mulțumesc, aștept răspunsuri.

1-Numărul de copii îl stabilește Dumnezeu ținând cont de vrednicia celor doi părinți.
2-S-a răspuns frumos de colegi.
3,4-Am vâzut cu ochii mei 2(două) femei care (participante la un turneu de propovăduire a credinței creștine) lăudau pe Cristos spunând că au 7(șapte), despectiv 6(șase) copii născuți toți prin cezariană.

În prealabil postat de andreicosmovici

Nu vad legatura cu subiectul discutat aici, sau miza plății unui mecanic pentru un reglaj al bujiilor după rețeta mea.

Mie mi s-a părut irefutabil acest argument deoarece delcoul trimite bujiei la momentul optim impulsul electric prin care se asigură explozia amestecului cerburant(benzină+aer) în cilindrii la momentul de compresie maximă executat de piston. Dacă din acest ansamblu lipsește benzina, bujia, compresia, atunci aprinderea nu se mai efectuează, iar motorul nu mai contează ce rost are.

La fel, actul sexual are rolul de a face copii. Punct.
Dacă lipsește ovulul, spermatozoidul, uterul sau momentul de fertilitate, atunci actul nu-și mai are rostul rânduit de Dumnezeu. Punct.

[Mihnea Dragomir]

În prealabil postat de Demetrius

Dacă lipsește ovulul, spermatozoidul, uterul sau momentul de fertilitate, atunci actul nu-și mai are rostul rânduit de Dumnezeu. Punct.

Prin urmare, socotiţi că legătura trupească după menopauză este păcat ?