Din nou despre suflet

[delia31]

În prealabil postat de osutafaraunu

Avem un bec (trupul) şi curent electric (suflarea de viaţă). Când pornim întrerupătorul, apare... lumina. Când îl oprim, unde "dispare" lumina şi cum se "neantizează" ea?

Ati omis un detaliu. Pt. dvs. minor, pentru noi, esential.

Omul nu e „o creatura facuta dupa chipul si asemanarea becului electric”, ci una care, de-i va face lui Hristos salas in fiinta sa, „chiar de va muri, viu va fi”, chiar de se va stinge lumina (cu l mic), in fiinta lui, va fi Lumina. Aceea pe care n-o pot stinge adventistii de la intrerupator.
Pentru ca El Insusi a zis: „Eu cu voi sunt pana la sfarsitul veacurilor”. Fara intermitente, fara sincope, fara pauze de non-fiinta, fara iesiri din decorul ontologicului.

Numai adventistii si iehovistii au inteles altceva. Ceva de genul: eu cu voi sunt dar numai pana la sfarsitul vietii, dupa care se stinge lumina, apoi partea materiala se intoarce in tarana iar latura spirituala se goleste de tot continutul, se scutura de toate trairile, afectele, gandurile si tot ceea ce il face pe om sa fie o persoana anume, unica si inconfundabila, si astfel golita de tot ce a reprezentat acel om, latura spirituala se intoarce la Cel ce a suflat-o fara nici o urma ca ar fi apartinut cuiva anume si cu asta basta.

Acea persoana unica a carei unicitate si valoare e data tocmai de chipul moral al lui Dumnezeu primit odata cu nasterea pentru ca prin lucrare proprie sa ajunga la o cat mai mare asemanare prin virtuti cu El, ei bine, acele trasaturi unice au disparut in non-fiinta. E ca si cum acea persoana n-a existat niciodata pe fata universului, chiar si de a fost sfant.

Hristos zice una, adventistii inteleg alta.
Hristos zice: „cel ce crede in Mine, chiar de va muri, viu va fi”.
Adventistii inteleg: „cel ce crede in Mine, dupa ce va muri, mort va fi”.