Sfintii Zilei

Imnul românesc

(Din pragul anului 1956)
de Sf. Ioan Iacob Hozevitul

Acum, ca niciodată
Treziţi-vă, Români!
Având credinţă-n suflet
Şi armă sfântă-n mâini.

In rodul născocirii
Să nu nădăjduiţi,
Ci arma mântuirii
Mereu s-o mânuiti!

Uniţi-vă în cuget
Prin simţuri creştineşti
La sânul “Maicii voastre”
Celei duhovniceşti!

In pavăza credintii
Fiind adăpostiţi,
La vreme de războaie
Veţi fi nebiruiţi.

Tot neamul de pe lume
Şi cel de sub pământ
De s-ar scula-mpotrivă,
Va fi de voi înfrânt.

Plecaţi-vă la Domnul
Grumazul umilit,
Să vă înalţe fruntea
In “plaiul cel dorit”.

De somnul nesimtirii
Să nu mai dormitaţi,
Că “zorii mântuirii”
Se-arată la Carpaţi.

Cu dragoste curată,
Ca fraţii petrecând,
Să nu ştirbim onoarea
Şi graiul nostru sfânt!

Trezindu-ne simţirea
Din suflet creştinesc,
Să punem semnul Crucii
Pe steagul românesc!

Pe tronul cel din suflet
S-avem necontenit
Icoana preacinstită
A Regelui Mărit!

De vom păzi unirea
Şi “Crezul din strămoşi”,
Vom fi şi jos, în lume,
Şi-n ceruri glorioşi!

In scumpa noastră tară
Atunci vor creşte iar
Virtuţile străbune
Cu nume secular.

Din groapa stricăciunii,
Săpată de “tiran”,
Se va scula cu slavă
“Răsadul lui Traian”.

Deci azi, ca niciodată,
Să ne vădim creştini,
Păstrând neprihănită
Credinţa, prin străini!