Ganduri despre dogmatica in general

Marturisire dedicata fratilor Catalin si Mihail
Mi s-a intamplat, fie si ca o parere in norul trecerii mele, sa traiesc o situatie aparent paradoxala: pe de o parte sa am certitudinea unei experiente de cunoastere cu totul aparte prin traire, stare cognitiva, chiar stare fizica (un fel de aproape absenta a simturilor corporale, ca si cum trupul nu mai conta, ori era o improvizatie oarecare de carton)

pe de alta parte sa nu pot comunica (fixa in vorbe sau text scris) mai nimic despre sau din acea cunoastere. Atunci am scris, totusi, poezie, ori m-am trezit cantind sau ascultind cumva in mine un cantec...

Imi vine sa cred uneori ca tocmai acele momente au fost cea mai buna cunoastere a mea, din toti anii de "studiu" (adica din mai toata viata).

Si lucru aparte, nu prea imi vine, dupa asemenea experiente, sa merg la careva sa ma laud ori sa imi las gura sloboda, dupa cum mi-e felul. Ceva face ca ele sa ramana o experienta privata, tainica... As impartasi cu aproapele, insa ceva se opune in mine... E drept ca o faceam candva, cu un suflet-pereche, prietenul meu din adolescenta, impreuna cu care am vanat lei si am luptat sub zidurile Troiei (el Enghidu-Ulisse, desigur ca v-ati prins...).

P.S. Momentele la care ma refer nu au fost in vreun cadru cu totul special, nu produse intentionat, in urma vreunui design / aranjament bine condus, ci s-au nascut si consumat spontan: odata mi s-a intamplat pe camp, langa satul meu natal: holdele de grau, albastrul cerului, verdele-albastrui al lacului, pamantul brun, mireasma de nespus a ierbii in aerul verii si un clinchet anume de ganduri, ca un galop indepartat... si un ritm simtind ca o leganare monotona, nu neaparat lenesa cat mai degraba repetitiva la nesfarsit, pe valuri...
Altadata am trait la o vecernie lucruri asemanatoare...
Altadata cand iubeam o fata... Odata in Luvru, cand m-am trezit in fata unei statuete - un copil (din marmura neagra, parca) isi scoate din talpa un ghimpe...
Oare am intalnit astfel Frumosul? Frumusetea?.....

Fata de aceste experiente pe care le-as incadra la capitolul cunoastere, comentariile frumos randuite verbal si bine conduse intelectual pe marginea fie si a Scripturii, imi par cumva lipsite de viata, fade, fara "click" inlauntrul meu...
Altadata insa ma hraneste pur si simplu fie si un cuvant pe marginea Scripturii... o simpla precizare... o invatatura de-a dreptul scolareasca...
Stiu si eu ce sa mai cred?... Slava lui Dumnezeu pentru toate!