Adevaratul motiv al demisiei Papei Benedict !

[cezar_ioan]

Ca unul ce am fost de cand ma stiu un mare neascultator,
ca unul care am gustat temeinic atat din gustul dulce al rebeliunilor (fata de parinti si fata de orice forma de autoritate) precum si din sarea lacrimilor de cainta,
fiind la randul meu in slujirea grea, de parinte si om pus ca altii sa asculte, uneori,
cunoscind pe de alta parte ca mintea omeneasca isi reprezinta totul in chip felurit, adeseori nestatornic si patimas, simpatizind si antipatizind in tot ceasul, facind si iarasi desfacind,
as vrea sa insir cateva ganduri personale fata de cele discutate aici.
Vorbesc ca persoana asa cum vin ideile si simtamintele la moara cuvintelor.

Este un fapt indiscutabil ca mintea omeneasca zamisleste neincetat produsele sale in mod subiectiv, personal. Totodata, in comunicarea dintre semeni, sunt posibile acorduri si momente de simpatie fata de interlocutor, precum si diferente care merg de la nuante pana la chestiuni majore, cu rol strategic in iconomia persoanei si a comunitatilor.
Orice fapt este re-prezentat si modelat subiectiv, de fiecare in parte, si totodata, lucru curios, este impartasit ca fiind comun intre doi si mai multi oameni.
Nici chestiunile care privesc credinta in Dumnezeu si vietuirea efectiva ca om crestin nu se abat de la aceasta lege tare a fiintarii omenesti. Exista atata subiectivitate in oameni incat, pe masura ce omul e mai sporit duhovniceste, el tinde mai degraba sa se lepede de pareri, oricat de sigure par acestea la un moment dat si sa caute impartasire si ascultare, pentru a nu cadea in pierzanie, in confuzie, in ratacire, in deznadejde si moarte.

Biserica este o societate care nu poate face rabat de ascultare. Poate ca nimic nu este mai important in Biserica decat ascultarea. Pastorul e pastor iar oaia este oaie, vrem sau nu vrem asa stau lucrurile dintotdeauna. E o chestiune in primul rand de identitate.
Insa, abia am pomenit cuvantul ascultare si mintea incepe sa lucreze, imboldita de inima...
Si fiecare se trezeste ca evoca, simte si resimte, gandeste si ras-gandeste in chip personal pe aceasta tema. Toti suntem de acord, cel putin formal, cu ascultarea, cel putin in principiu, insa de cum mijeste gandul pe aceasta tema s-a si pornit neintelegerea si, in fond, poate chiar neascultarea...

Preotul e asezat intre oile sale pentru a le indruma in baza unui acord numit ascultare. Oaia ratacita nu asculta si, cel mai adesea, se pierde. Ranita, in orice caz, tot se gaseste. Si poate ca nu vaca nebuna e problema lumii, nici carnea de cal, ci mai degraba oita smintita...
Arhiereul e asezat intre oile sale tot pe nadejdea ca ele il asculta. Altminteri, cine s-ar baga in treaba de pastor, stiind ca oricat ar canta din fluieras, oitele danseaza rock sub alta orchestratie?...
Un patriarh sau altul sunt datori cu ascultarea si cer ascultare.
Suveranul Pontif este si el dator cu ascultarea si cere ascultare.
Altminteri haosul si descompunerea, dezordinea si entropia toata...

Ascultarea vine de Sus. Dar fiecare, jos unde se afla, vede in culori proprii tot ce vine de Sus. Sau, chiar daca vede in aceleasi culori, resimte diferit impactul cu rosul, verdele si albastrul, de pilda...

Cine este fiu duhovnicesc asculta de parintele lui, indiferent ca ii convine sau nu sfatul sau solicitarea. Cine este preot asculta de ierarhul sau. Cine este ierarh asculta de superiorul sau. Iar Patriarhul asculta de duhovnic si de fratii care sunt pusi, in randuiala Bisericii, sa il indrume atunci cand este ceas de indrumare, randuit de Duhul.

Pe de alta parte, sa fiu om din BOR si sa ascult de alti oameni, oricare ar fi ei, inseamna ca m-am dezlipit de BOR, m-am individualizat si ratacit, fie si pentru o vreme, fie si intr-o parte a duhului meu.
Ca urmare, in chestiuni ca acestea pe care le dezbatem aici, in speta evenimentul din BC, pozitia exprimata de Patriarul BOR si de Patriarhul Ecumenic implica o intrebare: dau ascultare credinciosii de acesti pastori? Urmeaza ei cuvantul pastorilor? Da sau nu.
Cei care asculta se numesc oi cuminti din turma BOR si BO. Cei care nu asculta, se numesc oi neascultatoare, poate oi ratacite, poate oi ademenite, poate chiar capre.
Fiecare isi alege pozitia, dupa cum ii este cugetul, inima, faptura.
Sa ne amintim, mereu, ca dintru inceput lumea aceasta a fost creata dupa o randuiala. Si ca apelul la randuiala Lui l-a facut Domnul pretutindeni si totdeauna. Fiecare poate sa participe la randuiala pusa de Dumnezeu in lume sau poate sa isi faureasca propria randuiala... E o chestiune limpede de alegere personala.
Cine e in randuiala Bisericii asculta de cei responsabili sa mentina aceasta randuiala.
Ascultam fiecare de pastorul lui de acum, din prezentul pe care il traim. Suntem in relatie concreta, reala cu duhovnicul, cu ierarhul locului, cu Patriarhul de azi, de acum. Nu cu alte duhuri, mai mult sau mai putin sfinte, de ieri si de maine. Primul filtru si prima datorie, prima fantana de Viata sunt ascultarea aici si acum de pastorul de aici si de acum. Maine vom mai vedea.... Ieri e deja trecut...
Iar daca voim sa ascultam de amintiri si de naluci ale viitorului, rupindu-ne de pastorul randuit fiecaruia in prezent, in singura realitate in care vietuim si suntem viati acum, aici, putem face desigur si aceasta. Poate ca mereu a fost asa: trecutul si viitorul sunt tentatii care smulg mintea si inima din lucrarea concreta a ogorului fiecarei clipe.

Dumnezeu sa ne lumineze si sa ne ocroteasca pe toti si pe fiecare in parte!