Modele de neiertare

[Mosh-Neagu]

În prealabil postat de catalin2

Este corect ce spuneti amandoi, tu si Mosh-Neagu. Tu te referi la un aspect, iar el la alt aspect, e ca in cazul discutiei despre persoana.
In mod corect, tu spui ca omul a fost creat perfectibil, trebuind sa-si lucreze asemanarea (am citit ca protestantii si catolicii considera ca Adam a fost creat perfect, din acest punct de vedere, adica avand si asemanarea).
In schimb Mosh-Neagu spune tot ceva corect, omul a fost creat perfect, la nivelul la care era necesar. Asa cum un vierme a fost creat perfect, la nivelul lui, desi nu are aceleasi calitati ca un animal superior sau ca omul. Pentru ca Domnul nu creaza ceva imperfect. Iar omul a fost creat exact cum era mai bine pentru el, cu asemanarea ce trebuia lucrata.

Nu stiam care este teoria catolicilor si protestantilor in acest sens, iar eu nu pentru ca au spus-o si ei inainte, tind catre o astfel de parere. Si repet, nu de dragul contradictiei incerc sa-mi dau cu parerea fiindca nu sunt eu in masura sa detin adevaruri incontestabile. Incerc prin firea lucrurilor sa pun cap la cap tot ce am inteles de-a lungul timpului, din Sfanta Scriptura si din scrierile sfintilor parinti. Sfantul Ioan Scararu are o lucrare coplesitoare care merita citita de orice credincios, fie si numai pentru a ne face cat de cat o idee despre firea omului, despre cadere si mai ales ridicare. Ce inseamna ridicare? Tendinta de a reveni acolo unde... ar fi trebuit sa fim. Din pacate niciun muritor nu mai poate ramane in stadiul desavarsirii, desi sunt unii care o pot atinge, intrucat, spune Sf. Ioan Scararu: "Desavarsirea, chiar si a celor desavarsiti, este nedesavarsita!" Sf. Siluan Athonitul, incearca un dialog "surd" cu stramosul Adam, intr-o tristete golita de har, intrebandu-l cum era "acolo", inainte de cadere, ce simtea, cum simtea prezenta lui Dumnezeu. Noi toti, omul cazut, coplesit de slabiciuni face eforturi uriase sa se rupa de toate ca sa primeasca o farama de har, o bucatica de certitudine. Ei, Adam nu facea nimic in acest sens. El era acolo in prezenta fireasca a lui Dumnezeu, fara sa fie nevoie de vreun efort special. Iar asta, in opinia sfintilor parinti, reprezinta desavarsirea absoluta. Este cel mai de sus punct in care omul a putut fi vreodata, in sine. Da, sporadic, sunt si astazi cativa "alesi" care ating prin har, acel punct, dar nu pot ramane asa decat pentru o vreme ce poate dura de la cateva clipe pana la cateva ore sau luni sau ani (ma refer la acei pustinici ce pot trece nevazuti de catre cei din jur). Aceea zic eu ca se numeste perfectiune sau desavarsire in adevaratul sens al cuvantului, ca daca analizam dupa legile omului, atunci nu facem decat sa spunem ca a fi perfect inseamna a fi frumos, destept si cu bani.
Deci, eu cred ca Adam a avut nevoie de perfectibilitate abia dupa ce a cazut, cand nu mai primea sfat direct de la Dumnezeu. Adica atunci cand a murit sufleteste. Ca sa primeasca "viata", omul are nevoie de acel efort care il tine la limita deznadejdii. El realizeaza dupa ani multi de esecuri si caderi ca singur nu poate face absolut nimic, iar atunci cand i se pare ca a facut singur ceva, e deja pe fundul iadului... De aceea trebuie sa ceara mereu mila, pentru a primi dragoste. Iar asta tot de la Sf Siluan Athonitul am invatat-o, iar mai apoi de la blandul lui ucenic, Sf. Sofronie Saharov, pentru scrierile si viata caruia am ajuns sa fac o adevarata pasiune.