Gânduri sincere... comune şi simple, curate şi vii... !

Igoras, Emiliane taica, porcarioara asta ai indraznit sa o publici, bre?
Ce te-a impins, oare?
Ce nu te-a retinut?

*

Uite, Igor, cam ce este aceea cugetare si poezie crestina! Sa-ti fie spre rusinare si sfanta invatatura.


In gradina Ghetsimani

Iisus lupta cu soarta si nu primea paharul...
Cazut pe branci in iarba, se-mpotrivea intruna.
Curgeau sudori de sange pe chipu-i alb ca varul
Si-amarnica-i strigare starnea in slavi furtuna.

O mana nendurata, tinand grozava cupa,
Se coboara-miindu-l si i-o ducea la gura...
Si-o sete uriasa sta sufletul sa-i rupa...
Dar nu voia s-atinga infama bautura.

In apa ei verzuie jucau sterlici de miere
Si sub veninul groaznic simtea ca e dulceata...
Dar falcile-nclestandu-si, cu ultima putere
Batandu-se cu moartea, uitase de viata!

Deasupra fara tihna, se framantau maslinii,
Pareau ca vor sa fuga din loc, sa nu-l mai vada...
Treceau batai de aripi prin vraistea gradinii
Si uliii de seara dau roate dupa prada.

*
Inca o portie, sa nu fie lectia cu juma de masura!

Despărţire

Când fâlfâişi năframa în albul steag al mâinii
Se oglindea amurgul în apele fântânii;
Alături, săgetată în inimă de frică,
În clipa despărţirii gemu o turturică,
O rodie necoaptă căzu, de vierme roasă,
Crăpând, înăbuşită de iarba somnoroasă
Şi, trist, pe poarta serii spre umbrele pieirii
Ieşea, pălit şi rece, luceafărul iubirii,
Trecând ca peste-o rană, pe-un vânăt cer ca fierea.
Plecat peste fântână, vedeam în fund durerea
Cum turbura adâncul venind să se adape
Şi prefăcea în sânge cleştarul scump de ape,
Cum se stingea amurgul şi veştedul luceafăr
Şi cum porneai departe şi singură tu, cea făr’
De milă, luând cu tine în albul steag al mâinii,
Ca-n zări să mi le fluturi, năframele luminii,
Lăsându-mă, din golul fântânii cu balaur,
Să mă privească noaptea cu ochii ei de aur,
Pe când, cerând şi dându-şi c-un bun rămas iertarea,
Se-mbrăţişau în umbră iubirea şi uitarea.