Superb articol: Vocatia calugariei

[sophia]

În prealabil postat de adam000

Sofia, monahii nu considera lumea rea, pt ca un monah adevarat iubeste toata faptura creata de Dumnezeu, iubeste pe toti oamenii (iubirea crestina desigur), pt ca de fapt noi toti (mireni si monahi) sintem chemati spre a ne iubi semenii (aproapele) ca fiind adevaratii nostrii frati - de aceea primul lucru ne rugam si spunem Tatal NOSTRU - Dumnezeu este tatal NOSTRU al tuturor, iar noi sintem cu totii frati, uniti cu totii (si in iubire) prin Hristos.
Am vazt recent pe Trinitas TV o expunere foarte interesanta si frumoasa a P.S. Sofian despre cum traim - daca traim social in religie, sau daca traim religios in societate. Dansul puncta foarte interesant faptul ca o traire individualista in biserica reprezinta o traire sociala in religie, nu o traire religioasa autentica si ca noi ar trebui sa traim religios in societate, nu social in religie.

Nu reusesc sa vad diferenta intre cele doua. Poti tu sa explici ce intelegi tu prin asta? Sau explica P.S Sofian lucrul asta? Social inseamna in colectiv, impreuna cu oamenii si atunci se contrazice cumva: "traire individualista in biserica este o trairea sociala in biserica..."

Revenind la monahi, parerea mea este ca monahul nu uraste lumea in sensul de a uri oamenii, ci uraste pacatul lumii (pacatele pe care le fac oamenii), dar pe oameni ii iubeste. Pacatele pe care le facem cu totii ne vatama in primul rand pe noi, dar si pe cei din jur (chiar daca majoritatea nu constientizam lucrul asta). De aceea omul intelept se fereste de orice forma de manifestare a raului, se fereste si de vatamarea pe care o produce pacatul celor din jur. Astfel e de inteles retragerea monahilor din lume, pentru a se feri de aceasta vatamare produsa de pacat si a se darui in intregime Lui Dumnezeu (pentru mantuirea lor). Dar daca lumea alege sa iubeasca pacatul mai mult decat pe Dumnezeu, atunci ce poate sa faca monahul decat sa se roage pentru semenii sai (si sa fie un exemplu viu de traire cu Dumnezeu), tocmai din iubirea pentru semeni. Daca monahul nu poate schimba alegerea semenilor de a iubi pacatul (nu poate schimba alegerea oamenilor de a-si face rau lor insisi si celor din jur prin pacat), numai Dumnezeu poate inmuia inima omului care iubeste pacatul, iar monahul nu poate decat sa se roage la Dumnezeu (Tatal nostru, al tuturor, inclusiv al monahului, inclusiv al meu si al tau) ca Dumnezeu sa ii ajute pe oameni, adica pe fratii sai, ai monahului, fratii nostrii ai tuturor (inca un exemplu de smerenie a monahilor).
Cam asa vad eu lucrurile.

Da dar totusi, monahul fuge de oameni, se izoleaza de ei. In felul asta ii ajuta?
Se pot ruga si printre oameni, asa cum o facem noi in biserica.
Mai mult, ei fug de orice forma sociala, de o taina lasata de Dumnezeu: casatoria, de a avea copii.
De pacat insa nu pot fugi nici in gaura de sarpe. El exista peste tot, atat vreme cat exista Raul (daca e de la Dumnezeu sau nu, este alta intrebare).
Eu inteleg asa:
1. A trai social in religie, inseamna a ne iubi aproapele si a-l ajuta, a trai credinta si pentru cei din jur, asa cum a facut-o Iisus. Deci nu inseamna individualism, ci dimpotriva.
2. A trai religios in societate, inseamna a trai individualist pe de o parte. Inseamna sa traiesti cam ca monahii in lume. Pe de alta parte poate insemna insa si a trai cuminte, in spiritul credintei si a Lui, prin a incerca de a evita pacatele (cel putin cele mai mare), a trai dupa normele crestine. Dar...fara a cadea in extrema (in monahism, adica a renunta la cele omenesti).

[adam000]

În prealabil postat de sophia

Da dar totusi, monahul fuge de oameni, se izoleaza de ei. In felul asta ii ajuta?
Se pot ruga si printre oameni, asa cum o facem noi in biserica.

Monahul nu fuge de oameni, ci fuge de pacatele oamenilor, se izoleaza de pacat.
Numai un om care nu e el insusi vatamat de pacat poate ajuta pe altul sa depaseasca un anumit pacat. Altfel, daca doi oameni iubesc pacatul, cum crezi ca unul il va putea ajuta pe celalalt sa se lase de pacat? Ar fi ca doi orbi care se calauzesc unul pe celalalt. Doar unul care vede bine (nu e vatamat) poate sa calauzeasca un orb (pe cel vatamat).

Rugaciunea curata (venita din adevarata iubire crestina), neintinata de egoism si ipocrizie, o poate face numai un om care nu este vatamat de pacat. Din acest punct de vedere, parerea mea este ca in majoritatea cazurilor, noi nu ne rugam curat nici in biserica, pt ca atata timp cat in sinea noastra iubim un anumit pacat sau sintem vatamati de un anumit pacat, e cam ciudat (are o doza de ipocrizie si egoism) sa te rogi la Dumnezeu sa il vindece pe altul de un anumit pacat, cat timp noi iubim acel pacat (o atitudine ipocrita) sau sintem vatamati de acel pacat (un fel de "Doamne vindeca-l pe cutare de pacatul care ma vatama pe mine, ca sa nu ma mai vatame" este ceva egoist, nu din sincera iubire pentru binele fratelui nostru, ci din iubirea de sine ca sa nu mai fim noi vatamati de pacatul celuilalt) - nu ca asta er fi ceva rau (este doar o etapa) dar noi ar trebui sa tindem spre rugaciunea curata si catre adevarata iubire crestina.

Scuze ca trebuie sa plec.

P. S. (acum am vazut ce ai adaugat) - este chiar invers. A trai religos in societate inseamna a trai in credinta in societate, avandu-L pe Dumnezeu in suflet si privind spre Dumnezeu si spre semeni prin prisma iubirii in Hristos) cu tot ce inseamna asta (in primul rand iubirea crestina pentru aproapele, in care il ajuti pe semenul tau pentru binele lui si nu pt binele tau si vazandu-i pe toti cei din jur din societate ca fiind adevaratii tai frati uniti prin Hristos).
A trai social in religie inseamna ca te duci la biserica precum in societate (biserica e prilej de intalnire sociala - un fel de "societatea crestinilor care merg la biserica", fara o traire religioasa autentica marcata de iubirea crestina adevarata pt semeni, ci vazandu-ti de "interesul" tau, de ex te duci cu gandul sa te ajute Dumnezeu la ceva si sperand ca mersul la biserica te ajuta la implinirea acestui deziderat - traire individualista, iar ajutorul pe care il dai semenilor e pt ca te face sa te simti mai bine, tot pe tine - un soi de egoism)

[windorin]

Sfantul Ioan Scararul, in "Scara", spune: "Am vazut seminte de grau cazand langa drum, fara de voia lor, si facand spice si rod." Odata intrat in Biserica, fie in monahism, fie in casatorie, fiecare sa faca cele ale locului. Iar Domnul va binecuvanta. Daca insa va trai acolo unde nu va face cele de acolo, plata nu va lua, ba chiar pedeapsa.

În prealabil postat de Marius22

Nu sunt de acord cu cei care merg in manastiri pentru ca au suferit deceptii sau pentru ca viata in lume li se pare prea grea. Manastirea nu este nici loc de consolare si nici cale lipsita de responsabilitati si primejdii. Pana la urma manastirea inseamna tot "lume". Daca nu esti iubitor de comuniune in lume nu vei fi nici in manastire. Daca nu iubesti oamenii in viata de mirean, nu vei reusi sa iubesti nici fratii de manastire. Vei intampina multe ispite.

Adevarat. Astfel vad si eu lucrurile.
Dar odata intrat in manastire, fie din orice motiv, omul se afla in mana lui Dumnezeu.
Cine intra din motive lumesti (drame sufletesti ori materiale) acolo se poate schimba. Sunt sanse, desi nu certitudini.
Este bine a pasi pe o cale intelegand'o inca de la inceput.

[georgeval]

În prealabil postat de windorin

Sfantul Ioan Scararul, in "Scara", spune: "Am vazut seminte de grau cazand langa drum, fara de voia lor, si facand spice si rod." Odata intrat in Biserica, fie in monahism, fie in casatorie, fiecare sa faca cele ale locului. Iar Domnul va binecuvanta. Daca insa va trai acolo unde nu va face cele de acolo, plata nu va lua, ba chiar pedeapsa.



Adevarat. Astfel vad si eu lucrurile.
Dar odata intrat in manastire, fie din orice motiv, omul se afla in mana lui Dumnezeu.
Cine intra din motive lumesti (drame sufletesti ori materiale) acolo se poate schimba. Sunt sanse, desi nu certitudini.
Este bine a pasi pe o cale intelegand'o inca de la inceput.

Sunt de acord ca datorita providentei o persoana se poate schimba chiar daca a intrat din "motivele lumesti" invocate de tine, dar exista si riscul sa se sminteasca si mai mult, caderea sa fie cutremuratoare. Daca avem in vedere randuiala tunderii in monahism la fiecare intrebare adresata de staret, monahul trebuie sa raspunda ca "DIN DRAGOSTE PENTRU HRISTOS" a lasat toate.

[Marius22]

În prealabil postat de georgeval

Daca avem in vedere randuiala tunderii in monahism la fiecare intrebare adresata de staret, monahul trebuie sa raspunda ca "DIN DRAGOSTE PENTRU HRISTOS" a lasat toate.

Intrarea in monahism aduce cu sine un fapt antinomic. Monahul lasa toate ale lumii tocmai pentru a le regasi si a le reimbratisa cu adevarat, insa in mod nepatimas. Monahul, datorita dragostei fata de Hristos, nu se mai desfata de lume, ci numai de El prin intermediul acesteia. Lumea ii devine stravezie, o adevarata fereastra catre Hristos. De aceea, putem spune ca cel mai izolat pustnic este mai unit cu lumea decat noi, cei ce ne bucuram in chip felurit de ea, ramanand insa "lumesti".

[sophia]

Nu reusesc sa inteleg. Nu pot si pace.
Accept ca exista oameni care au credinta mare si se duc la manastire. Poate ca au si alte motive persoanle. E treaba lor si ii respect.
Renunta la casatorie, la copil, la serviciu lumesc, etc. Treaba lor.
Partea cealalta cu rugaciunea pentru lume, dupa ce au plecat din lume, nu pot s-o inteleg.
Adica nu inteleg ce are a face calugaria monahului X si Y si rugaciunea lui personala, cu mine, cu Dorin, cu Costel, cu Adrian. Adica se duc ei ca sa se roage pentru noi? Frumos ar fi, dar unde este scrisa regula asta, datoria asta a lor?
Si dupa ce ne-au parasit si s-au izolat de noi? Pentru ca noi, lumea nu este buna pentru ei...?
In fine, nu mai insist. Ramane asa. Fiecare cu crucea lui...

[Iubirea]

În prealabil postat de sophia

Nu reusesc sa inteleg. Nu pot si pace.......In fine, nu mai insist. Ramane asa. Fiecare cu crucea lui...

Sophia, dupa cate raspunsuri ti s-au dat numai aici pe forum la acest capitol...si tu in continuare spui ca nu intelegi, atunci imi pun si eu intrebarea: oare ai incercat vreo secunda sa intelegi, sau ai facut si altceva ca sa intelegi aceasta taina?

Mie imi este imposibil sa cred ca un om care doreste sa afle niste raspunsuri si citeste, cauta, mai pune si intrebari, se mai si roaga...pana la urma nu se va lamuri...poate ca nu a venit timpul pentru tine ca sa intelegi iar ca sa vina depinde doar de tine...cu cat vei face ceva in acest sens, cu atat vei intelege mai repede.

[georgeval]

În prealabil postat de sophia

Nu reusesc sa inteleg. Nu pot si pace.
Accept ca exista oameni care au credinta mare si se duc la manastire. Poate ca au si alte motive persoanle. E treaba lor si ii respect.
Renunta la casatorie, la copil, la serviciu lumesc, etc. Treaba lor.
Partea cealalta cu rugaciunea pentru lume, dupa ce au plecat din lume, nu pot s-o inteleg.
Adica nu inteleg ce are a face calugaria monahului X si Y si rugaciunea lui personala, cu mine, cu Dorin, cu Costel, cu Adrian. Adica se duc ei ca sa se roage pentru noi? Frumos ar fi, dar unde este scrisa regula asta, datoria asta a lor?
Si dupa ce ne-au parasit si s-au izolat de noi? Pentru ca noi, lumea nu este buna pentru ei...?
In fine, nu mai insist. Ramane asa. Fiecare cu crucea lui...

Si pentru monah ramane valabila porunca "sa iubesti pe Domnul Dumnezeul Tau...........si pe aproapele tau ca pe tine insuti", iar rugaciunea pentru semenul tau este o forma de milostenie ca expresie a iubirii.

[moldoveanu]

În prealabil postat de windorin

Sfantul Ioan Scararul, in "Scara", spune: "Am vazut seminte de grau cazand langa drum, fara de voia lor, si facand spice si rod."

Daca Sf. Ioan Scararul n-a mentionat sursa a comis "copyright infringement"
Era vorba de parabola din Sf. Evanghelie data de Iisus Hristos cu boabele care cad pe drum, pe langa etc