Parintii fara copiii se numesc ... pacatosi ... oare asa o fi? refuz sa cred

[sophia]

Paulici, nu stiu ce varsta ai si din ce motiv ai pierdut copilul.
Am mai citit aici postari de mamici indurerate si aceleasi raspunsuri absurde, fara intelegere, le-au lovit.
Nu are rost sa mai scrii aici. Nu te mai necaji.
Aici scriu oameni care nu au trecut prin ceea ce trecem noi: fie ca au copii, sau nu au si poate nici nu-si doresc.
Ei incearca sa dea explicatii prin prisma religiei, dar rezultatul este dezastruos: nu se pricep la religie, nu au nici ei nici explicatii si nici solutii, sau sfaturi concrete si mai rau...
La predica de duminica preotul meu a spus niste lucruri superbe: chiar daca unii stiu si fac perfect anumite lucruri in credinta, le lipseste ceva pentru a fi macar aproape de desavarsire: iubirea.
Iubirea aceea a bunului samarinean care in tacere s-a oprit, a oblojit omul cazut si l-a dat pe maine bune, ingrijindu-se si pentru viitor de el.
Aici nu putem (iata ca ma bag si pe mine in aceeasi oala) ajuta pe nimeni. Suntem simpli oameni fara putere.
Acest forum nu poate tine nici loc de psiholog si nici de preot. Asta este adevarul.
Si acum sa-ti dau cateva sfaturi atat cat ma pricep eu:

1. Poate ca esti tanara. Poate ca mai ai sanse sa ai alti copii. Du-te la medic si fa tot ceea ce poti in acest sens.
2. Du-te la psiholog/terapeut sa-ti intareasca sufletul. El iti va da sfaturi profesionale si mai presus de toate: cu el poti vorbi in liniste.
3. Du-te si la un preot sa-ti faca niste slujbe speciale. Explica-i problema ta. Am inteles ca sunt unii care au har de a ajuta in astfel de cazuri.
4. Roaga-te la Sf. Nectarie, la Maica Domnului, la cine simti tu. Poate ca tie iti vor asculta ruga.

Raspuns la intrebare n-ai sa gasesti nici aici si nici in alta parte.
Paulici, pe langa voi cele care ati pierdut un copil imediat dupa nastere, exista si multe persoane care n-au avut nici sansa sa-l simta in pantece, sau sa-l vada putin. Exista persoane care nu au sanse nici in viitor si vor purta durerea si semnul de intrebare pana la sfarsitul vietii lor, impreuna cu golul din casa.
Voi poate mai puteti sa umpleti acest gol, asa ca nu pierdeti timpul. Exista mai multe solutii: cu ajutorul medicului (in functie de diagnostic) si n-am sa le scriu aici ca-mi vor sari si mie in cap si adoptie.

Noi, cei fara copii, nu suntem pacatosi. Asa se spunea acum 2000 ani. De fiecare data cand se citesc in biserica anumite evanghelii (mai ales cea cu Sf. Ioachim si Ana, sau Elisabeta si Zaharia). Si ei gandeau si erau chiar con siderati pe atunci chiar pacatosi, ne-iubiti de Dumnezeu, desi nu era asa.
Lor li s-a dat pana la urma mai mult decat celorlalti: li s-au dat prunci dumnezeiesti, sfinti.
Eu am intrebat preotul "de ce" si n-a stiut sa-mi raspunda.
M-am rugat o vreme, iar apoi m-am resemnat si am zis ca poate e mai bine sa nu-mi dea ceea ce cer, ca poate exista un motiv: s-o naste bolnav, anormal, o muri repede, n-oi avea eu puterea,conditiile sa-l cresc, etc. Stiu eu?

Si eu ma intreb adeseori multe: de ce la altii da si aceia nu stiu ce sa faca si chinuie sau omoara acei prunci, sau de ce le da la unii care nu vor, sau la unii multi si ...noua nu.
Nu stiu eu, nu stim noi. Cert este ca trebuie ca unii din noi sa poarte aceasta suferinta.

Nu te da batuta, atat cat poti si ai sanse. Nu mai pierde timpul cu intrebari si discutii. Fetita ta este la cer, ingeras. Lupta cat mai poti, sa ai alti copii.

Dumnezeu sa-ti ajute.

P.S N-am inteles exemplul cu Iov. Adica noi cei cu suferinte, ni s-au fost date ca sa servim de exemplu altora. Asta sa inteleg de la Iov? Asta a fost rostul lui. Doar asta? Sa fie un exemplu de suferinta pentru altii? Si daca da, de ce?
Adica Dumnezeu ne invata prin exemple din astea, cum sa suferim?