Sa scriem corect

[Adriana98]

În prealabil postat de Lucemferre

În primul rând, e important să ştim când şi cu câţi "i" (şi nu cu câţi de i) se scrie verbul "a fi".

Nu este incorect a spune / a scrie : cu doi de "i" doar pentru că aşa li s-a năzărit unor "lingvişti" cu gândire omogenizatoare (inspiraţi probabil de vreo limbă de mai mare circulaţie ...). Particula "de" este cât se poate de firească şi la locul ei în această construcţie, absenţa ei dând o notă de artificialitate, ba chiar de amputare ...

Alte exemple:

Gigel are un 8 şi trei de 9 la matematică, un 9 şi doi de 10 la franceză, trei de 10 la engleză, însă la română are doar note de 2, 3 şi 4 ....

[Adriana98]

În prealabil postat de cristinadaciana

Nu "..ar fi.." ci "...este..." .

Ar fi incorect în cazul în care cineva ar fi tentat să scrie sau chiar ar scrie astfel. Asta era ideea.

[Lucemferre]

În prealabil postat de Adriana98

Nu este incorect a spune / a scrie : cu doi de "i" doar pentru că aşa li s-a năzărit unor "lingvişti" cu gândire omogenizatoare

Nu o fi incorect, dar sfidează logica. Urmând acelaşi raţionament am putea spune: "am scris la lucrare cu două de culori: negru şi roşu" (în loc de: am scris cu două culori). Aşa e şi cu de-ul în cazul i-urilor. Poate suna ciudat, dar şi "Unde e restul [colegilor]" sună şi mai aiurea, însă aceea e forma corectă, logică.

Mi s-a recomandat să evit folosirea infinitivului pe post de C.D. pentru că e o exprimare arhaică, învechită . Deci "nu este incorect să spui/ să scrii". Just a tip .

[Lucemferre]

Tot ciudat este şi pluralul de la "giacă" care e "giace", nu "g[i]eci".

No gata no! Imi amintiti de profesoara de romana care incerca in van sa ne convinga sa nu mai spunem "se suna" :)

[LapetiteMoc]

În prealabil postat de cristinadaciana

No gata no! Imi amintiti de profesoara de romana care incerca in van sa ne convinga sa nu mai spunem "se suna" :)

Doamna va invata cum este corect. Clopotelul sau soneria nu "se sunau " (pe ele insele ) de la sine, ci le actiona cineva pentru a produce sunetele respective.

"a suna" este un verb personal, nu reflexiv.

Suna! 'imperativ)
Clopotelul (soneria) suna. (indicativ)

[Lucemferre]

În prealabil postat de LapetiteMoc

Doamna va invata cum este corect. Clopotelul sau soneria nu "se sunau " (pe ele insele ) de la sine, ci le actiona cineva pentru a produce sunetele respective.

"a suna" este un verb personal, nu reflexiv.

Suna! 'imperativ)
Clopotelul (soneria) suna. (indicativ)

Aa..apropos . Nu exista forma "se merită", ci "merită să". La fel, nici "mă crizez"/ "se crizează" etc.

În prealabil postat de LapetiteMoc

Doamna va invata cum este corect. Clopotelul sau soneria nu "se sunau " (pe ele insele ) de la sine, ci le actiona cineva pentru a produce sunetele respective.

"a suna" este un verb personal, nu reflexiv.

Suna! 'imperativ)
Clopotelul (soneria) suna. (indicativ)

Stiu si stiam ( cu totii) dar face parte din "farmecul" anilor de liceu :)

[Adriana98]

În prealabil postat de Lucemferre

Nu o fi incorect, dar sfidează logica. Urmând acelaşi raţionament am putea spune: "am scris la lucrare cu două de culori: negru şi roşu" (în loc de: am scris cu două culori). Aşa e şi cu de-ul în cazul i-urilor. Poate suna ciudat, dar şi "Unde e restul [colegilor]" sună şi mai aiurea, însă aceea e forma corectă, logică. :.

Nu se spune: "Am scris la lucrare cu două de culori"*, dar vom spune: Am scris cu două feluri de culori (închise şi deschise).

* În exemplul acesta nu era necesar un cuvînt de legătură între numeral şi substantiv, spre deosebire de cazul lui doi de "i", în care "de" este necesar pentru a evita orice confuzie, mai ales în vorbire; la fel şi în cazul notelor (doi de 5, 6, 10 etc.).

A nu se confunda limba cu matematica !
Nu e cazul să facem analogii forţate, nici reguli de fier, ci să folosim limba pentru a ne face înţeleşi, să acceptăm excepţiile de la anumite reguli, atunci când anumite situaţii cer o anumită formulare care se abate de la reguli, tocmai pentru a evita unele confuzii.
De multe ori, simplificările forţate nu fac decât să complice lucrurile.
Să nu uităm că unul din obiectivele limbii este de a formula şi comunica cât mai clar posibil gânduri, sentimente, informaţii şi că rostul regulilor nu este acela de a-i impune limbii un anumit tip de rationament, deci de a o încorseta, pentru că nu regulile au făcut limba, ci limba este cea care ni le descoperă cu timpul, excepţiile având şi ele locul lor.

Cât despre logică, ar fi de reţinut un lucru: nu tot ce există încape în sicriul strîmt al logicii umane.

Mi s-a recomandat să evit folosirea infinitivului pe post de C.D. pentru că e o exprimare arhaică, învechită . Deci "nu este incorect să spui/ să scrii". Just a tip .

De fapt, cine recomandă aşa ceva ?
Conjunctivul nu poate substitui în orice situaţie infinitivul, între cele două moduri verbale existând diferenţe de nuanţe, de stil etc. În anumite contexte, folosirea conjunctivului chiar deranjează, devenind prea personal. Adeseori, construcţiile cu modul conjunctiv îmi par forţate, sugerând stângăcie în exprimare.
În orice caz, renunţarea la construcţiile infinitivale a dus/duce/va duce la sărăcirea limbii.
Constat cu îngrijorare că, în ultimele decenii, s-a lucrat şi se lucrează din greu şi la modificarea limbii române, adoptându-se tot felul de reguli provenite din alte limbi. Probabil că nu toată lumea este conştientă de acest lucru, având desigur alte griji mai mari ...
Limba nu este doar un simplu instrument de comunicare, nu este (sau nu ar trebui să fie) ceva artificial, care să poată fi supus unor şabloane, aşa cum se încearcă astăzi (şi nu doar în română), ci limba este un tezaur pe care avem datoria de a-l transmite în stare nealterată generaţiilor viitoare, altfel se rup punţile de comunicare între generaţii. Nu avem dreptul nici s-o mutilăm (cu tot felul de barbarisme), nici să recurgem la mutaţii semantice, nici să scoatem din uz anumite structuri care acum sunt trecute la "forme învechite" de către unii "pedagogi de şcoală nouă", care recomandă suprimarea unui stil de exprimare, doar pentru că ei nu prea au avut ocazia să citească literatură română, fiind probabil crescuţi cu desene animate în alte limbi, cu benzi desenate etc.
Păcat, mare păcat! Fiindcă unii ca aceştia ar fi în stare (în ignoranţa lor) să corecteze chiar şi modul de exprimare al unor clasici ai literaturii sau pe cel al unor autori de scrieri bisericeşti.

[Lucemferre]

În prealabil postat de Adriana98

Nu se spune: "Am scris la lucrare cu două de culori"*, dar vom spune: Am scris cu două feluri de culori (închise şi deschise).

Chiar şi-aşa. Nu scrieţi "cu două de feluri" , ci "două feluri". "Culori" a devenit irelevant pentru că şi-a schimbat partea de propoziţie şi nu mai are nicio legătură cu numeralul. Ideea e că între un adjectiv şi substantiv nu se pune prepoziţie. În cazul nostru numeralul are valoare adjectivală. Prepoziţia "de" se foloseşte între numeralele de la 20 în sus şi substantivul pe care-l determină. Nimic matematic, ci e o normă a limbii. Între numeralele până la nouăsprezece (inclusiv) cu valoare adjectivală şi substantiv nu se foloseşte "de".