Celibatul a treia cale spre mantuire?

[Mihnea Dragomir]

În prealabil postat de fallen

dar daca esti tanar si n-ai apucat sa ai copii, si te paraseste sotul/sotia sau moare, inseamna ca esti condamnat la singuratate pentru tot restul vietii?

Dacă soţul (soţia) moare eşti dezlegat de căsătorie, care se defineşte ca legătură până la mormânt.
Dar, dacă te părăseşte, nu eşti dezlegat. Nici chiar dacă "dă divorţ". Cel puţin în Biserica Catolică, eu nu am auzit de legământul "la bine şi la rău, până când divorţul ne va despărţi".

Asta e pedeapsa pentru ca te-ai insotit cu cine nu trebuia, sau poate pentru ca nu ai fost tu vrednic ca sot/sotie? Sau este o "chemare"? O sansa sa devii un slujitor mai demn al Lui? Dar oare El de asta are nevoie, numai de calugari? Nu are nevoie si de oameni care sa se inmulteasca si sa perpetueze specia?

Nu am spus despre căsătorie că este o pedeapsă, am spus că este o cruce. Desigur, ea este şi o chemare. Alta, însă, decât călugăria. De aceea, căsătoria seamănă cu un vot perpetuu, în felul în care călugării depun voturile perpetue cu ocazia tonsurii. Este chiar mai mult decât atât: să observăm că matrimoniul este Sacrament, pe când tonsura nu este Sacrament.
Acuma, să presupunem că eşti călugăr, dar, dintr-un motiv oarecare (de exemplu: prigoană comunistă) mănăstirea ta nu mai există. Fraţii tăi au fost dispersaţi, superiorul tău a fost arestat. Ai rămas complet singur. S-a întâmplat, s-ar putea întâmpla oricând, deşi nimeni, când intră la mănăstire, nu doreşte ca asemenea nenorocire să se petreacă. Altele au fost visurile tale, ţi-ai dorit o obşte care să preguste din viaţa îngerească încă de pe pământ, ţi-ai dorit să Îl lauzi pe Domnul cu fraţii tăi, ţi-ai dorit să te bucuri de o biserică frumos împodobită, înconjurată de o grădină cu flori pe care să le îngrijeşti tu şi pe care, privind-o, să ai mereu înaintea ochilor preînchipuirea grădinii raiului. Dar acum, visul acesta e spulberat. Nu mai ai nici fraţi, nici biserică să slujeşti zilnic, nici grădină, nimic. Să însemne, asta, că eşti dezlegat de voturile călugăriei? Nu, ci înseamnă că rămâi în starea pe care ai ales-o liber. Eşti călugăr, chiar dacă va trebui să munceşti ca necalificat pe un şantier, chiar dacă ai să îmbătrâneşti singur, într-o garsonieră sau un azil laic de bătrâni. Nu trebuie să îţi pierzi speranţa că, poate într-o zi, episcopul tău, sau un urmaş al lui, te va chema pe tine şi pe fraţii tăi risipiţi şi îţi va spune: "reclădiţi aşezământul care vi s-a dat vouă. Îngrijiţi din nou grădina Domnului !". Şi numai aşa, chiar dacă ziua aceasta nu va veni niciodată, ai să poţi adormi în nădejdea învierii.

[ucenic]

În prealabil postat de Mihnea Dragomir

Dacă soţul (soţia) moare eşti dezlegat de căsătorie, care se defineşte ca legătură până la mormânt.
Dar, dacă te părăseşte, nu eşti dezlegat. Nici chiar dacă "dă divorţ". Cel puţin în Biserica Catolică, eu nu am auzit de legământul "la bine şi la rău, până când divorţul ne va despărţi".

Numai divortul din pricina de adulter este ingaduit de Dumnezeu.

Domnul Iisus Hristos: "Iar Eu zic voua ca oricine va lasa pe femeia sa, in afara de pricina de desfranare, si se va insura cu alta, savarseste adulter; si cine s-a insurat cu cea lasata savarseste adulter." Matei 19:9)

Ingaduit nu inseamna obligat. Cine poate ierta, cine poate trece iertand peste aceasta este induhovnicit. Cunosc personal un caz, care, iertandu-se reciproc, au acum o familie mult binecuvantata. Dumnezeu ia binecuvantat iar Duhul Domnului se odihneste peste casa aceea.

[Mihnea Dragomir]

În prealabil postat de ucenic

Numai divortul din pricina de adulter este ingaduit de Dumnezeu.

Faptul că divorţul din pricină de adulter este îngăduit de cultul dv nu înseamnă că este îngăduit de Dumnezeu. Dacă tot nu vă este clar ce spune, de fapt, Biblia, puteţi cunoaşte punctul de vedere al lui Dumnezeu şi aici: "ceea ce Dumnezeu a unit, omul să nu despartă". Asta, în contextul în care nişte farisei făceau ce faceţi şi dv: căutând să Îl atragă în cursă pe Domnul, ei întrebau dacă nu există, totuşi, situaţii în care divorţul (repudierea) este permisă. El le răspunde, şi ne răspunde tuturor care mai avem dubii: "N-aţi citit Scriptura?" şi continuă cu cuvintele de mai sus.

Domnul Iisus Hristos: "Iar Eu zic voua ca oricine va lasa pe femeia sa, in afara de pricina de desfranare, si se va insura cu alta, savarseste adulter; si cine s-a insurat cu cea lasata savarseste adulter." Matei 19:9)

Mai vedeţi odată unde este pusă virgula. "A lăsa pe femeia ta din pricină de desfrânare" nu înseamnă divorţ. Înseamnă că, atunci când nu te mai poţi apropia de ea fără a-ţi aminti de adulter, actualizând astfel din nou asemenea scandal în inima ta, este permis să trăieşti ca şi căsătorit în stare de despărţire. Altfel spus: vrei să ierţi, dar nu poţi să uiţi. Asta e altceva decât a spune că legătura de nedesfăcut a căsătoriei este dizolvată.

Spuneam că este o cruce căsătoria (ca şi călugăria, dealtfel). Una vor şi ţintesc cei doi miri, alta iese, adeseori, în practica de pe teren. Aşa a fost mereu. Vedem în chiar primele pagini ale Scripturii cum "evoluează" situaţia în primul cuplu, acela al primilor noştri părinţi. La început, mirii sunt extaziaţi. Încântat de frumuseţea şi însuşirile arătate de Eva, Adam spune: "Iat-o, în sfârşit, pe aceea care este os din oasele mele şi carne din carnea mea !". Da, dar dacă întoarcem foaia, la ce vedem că se ajunge, destul de repede ? "Femeia pe care tu mi-ai dat-o" îşi începe Adam acuzaţiile, plângându-se cum a fost el păcălit. Ce scenă cunoscută în zilele noastre! Ce imagine a ceea ce se întâmplă, atât de frecvent din păcate şi cu noi, când soţii ajung, uneori nu la multă vreme de la căsătorie, să îşi blesteme ceasul în care s-au cunoscut! Să ne amintim, atunci, că matrimoniul este crucea pe care suntem chemaţi să o ducem, iar Dumnezeu nu doreşte să ia de la noi paharul acesta.

Învăţând o învăţătură care nu este apostolică şi nu de la Dumnezeu vine, luteranii mai întâi, apoi celelalte comunităţi ecleziale rezultate din "divorţurile din pricină de adulter" dintre ei, au învăţat şi învaţă că divorţul este îngăduit, ca şi când căsătoria ar fi săvârşită de oameni care se pot răzgândi, şi nu de Domnul nostru, prin Sacrament sfânt. Amintindu-şi de învăţătura apostolică, teoretic, ortodocşii resping un astfel de punct de vedere, pe care îl admit, totuşi, în practică, ascunzându-se după degetul teologiei pogorămintelor. Dacă poţi să fii botezat prin pogorământ, aşa cum ne-a "demonstrat" cătălin2, de ce nu ai putea fi şi căsătorit a doua oară prin pogorământ ?

Spuneam că o asemenea învăţătură nu este apostolică, fiindcă iată ce învaţă apostolii referitor la tema noastră:
"Celor căsătoriţi le poruncesc nu eu, ci Domnul, ca femeia să nu se despartă de bărbat. Dacă este despărţită să rămână nemăritată sau să se împace cu bărbatul ei. Şi nici bărbatul să nu-şi lase femeia" (1 Cor 7, 10-11).

Bine, bine, dar nici măcar în caz de adulter ? Dacă soţul o înşeală ?

"Femeia, dacă se mărită cu altul atâta timp cât îi trăieşte bărbatul, se va numi adulteră; dar dacă îi moare bărbatul... în caz că se mărită cu altul nu se va numi adulteră" (Rom 7,3).

Aceasta este credinţa Apostolilor. Aceasta este credinţa Bisericii. Aceasta este credinţa noastră. Lăudat fie Isus !

[ucenic]

Iisus Hristos vorbeste deslusit in Evanghelia dupa Matei, in cap. 19, despre acest aspect.: casatorie, despartire, pricini, celibat sfant sau punere de o parte pentru Domnul.

Au si apostolii aportul lor in epistole. Acum, cine are urechi de auzit sa auda ce spune Cuvantul lui Dumnezeu. Si fiecare sa fie bine incredintat de Cuvantul care il primeste si sa faca intocmai cum sunt calauziti.

Daca cineva se indoieste in inima lui si face contrar incredintarii sale, savarseste un pacat. Dar toti pot cunoaste voia lui Dumnezeu cu privire la ei si cauzele lor din Cuvantul lui Dumnezeu. De nu inteleg, sa ceara sfatul unui slujitor al Domnului. Dar in ceea ce hotarasc sa faca, sa fie bine incredintati de ceea ce fac.

Si Domnul sa va binecuvinteze pe toti. Amin.