Ne cunoaste Dumnezeu gandurile?

Multumesc Pelerinule pentru cuvantul tau ziditor de nadejde in Domnul!
Cat despre femeia cu pricina, am povestit nu cu vreo intentie de defaimare sau alte soiuri ale rautatii, ci cu obida in mine pentru vechea tema: inselarea... a trai in inselare... a crede ca ai rezolvat deja ceea ce constituie o carte plina, mereu deschisa, cu exercitii si probleme pentru copilul duhovnicesc dinlauntrul nostru. A o tuli din exercitiul neincetat al Tainei, pe campii "luminate" cu ... lanternele ochilor rosii, de lupi hamesiti...
Ciuda imi e cand ma vad pacalit si mai vad si pe altii... Ciuda ca suntem, ma rog, sunt eu mai intai atat de usor de dus de nas de catre amicul acela priceput a flutura fantasme pe sub tample... El este cel care se straduieste mereu, in baza dorintelor noastre intretesute cu patimi, sa ne asigure ca greul e de fapt usor, ca omul e deja in gratia divina, ca, pe scurt, taina vietuirii fiecaruia nu mai e deschisa, ci a fost lamurita. Iar copilul prost din mine il si crede, repejor... Or, asta inseamna fix a te sustrage de la viata, de la catarat, de la cautare (si scurta odihna) binecuvantata. Inseamna a muri nitel, pur si simplu, pe loc. Sufleteste vorbesc, mai intai.
Din fericire copiii au si Parinti, au si Doctori, are Cine sa le poarte de grija, pana se mai cumintesc si ei, se mai inteleptesc, cu vremea...