Confirmare minunată: romano-catolicii trebuie (re)botezaţi

[dobrin7m]

În prealabil postat de cezar_ioan

Ca atitudine de fond sunt de acord cu ce spui. Nu cu vreo plăcere am scris ce am scris Mihaelei, ci cu multă mâhnire. (Probabil se întrevede printre rânduri...) Ca ultim efort, întrucât încăpăţânarea evidentă pe care o afişează, ca de obicei, nu a lăsat loc alternativelor de abordare. Sora noastră trece ca tancul peste orice observaţie care vine cu bună intenţie din partea celor care văd lucrurile diferit de ea. Şi tancul nu e alcătuit din piese de oţel ci din simţăminte şi afirmaţii puţin lăudabile. Dar nu-i pasă.

E în joc, de fapt, o chestiune foarte importantă: uşurătatea cu care abordăm minunile şi Biserica. Dacă subiectul era minor, mi-aş fi pierdut oare vremea şi mi-aş fi riscat pacea sufletească (şi aş fi ameninţat pacea Mihaelei)?
În plus, modul ăsta nedemn în care prin diverse medii se sugerează, chipurile, cât de mare e diferenţa între o practică şi alta a convertirii... Grosolănii, asta e, abordări triviale ale unor subiecte cu totul gingaşe. Nu de iubire e vorba aici, nu de iubire ci în mod vădit de dispreţ şi de ură interconfesională.
Iar eu fac tot ce pot ca să mă opun acestei stări de lucruri, când mă nimeresc "pe recepţie". Întrucât aprobarea tacită sau explicită a unor astfel de anomalii mă face părtaş la duhul lor, iar eu refuz această părtăşie nefolositoare şi chiar otrăvitoare.

Poate n-am găsit cea mai bună exprimare, de acord.
Voi ţine cont de îndemnul tău, Alin.
Mulţumesc pentru sfat!

"A cazut in inselare mintea ta: a gustat din fructul oprit de Dumnezeu. Fructul a parut minunat privirii iscoditoare si nesocotite; minunat a parut el celui nestiutor, neincercat si lesne crezator; sfatul cel cu gand rau, sfatul viclean indemnand la gustare; gustarea fructului a adus moartea asupra celui ce a gustat. Amaraciunea mancarii otravite fierbe, inca, pe buzele tale; launtrul tau se sfasie din pricina otravii care lucreaza in el. Tulburarea, nedumerirea, intunecarea, necredinta cuprind sufletul tau. Istovit, ravasit de pacat, te uiti "indarat", dupa ce, mai inainte, erai "indreptat spre Imparatia lui Dumnezeu" (Lc. IX, 62; Plansul I).

Episcopul IGNATIE (Briancianinov)

Fatarnice, scoate intai barna din ochiul tau si atunci vei vedea sa scoti paiul din ochiul fratelui tau" (Mat.7, 3-5).

Ce este aceasta - barna ? Este cugetarea trupeasca, groasa ca o barna, care rapeste orice putere si orice corectitu*dine puterii vazatoare daruite de Ziditor mintii si inimii. Omul manat de cugetarea trupeasca nu poate nicicum sa judece drept - nici despre propria lui stare launtrica, nici despre starea aproapelui. El judeca despre sine insusi si despre ceilalti dupa felul in care se inchipuie el insusi pe sine si dupa felul in care ii apar ceilalti pe dinafara, potrivit cugetarii sale trupesti - bineinteles, gresit; si de aceea l-a numit Cuvantul lui Dumnezeu, pe buna dreptate, fatarnic.

Inceputul intelepciunii Dumnezeiesti este linistea si blandetea, care tin de masura sufletului mare si intarit, de cel mai trainic chip al cugetarii si poarta neputintele omenesti. "Ci voi, cei tari", spune Scriptura, "purtati neputintele celor neputinciosi" (Rom. l5, l) si: "pe cel ce greseste indreptati-l cu duhul blandetii" (Gal. 6, l ). Pacea si rabdarea le numara Apostolul printre darurile Sfantu*lui Duh" (Cuvantul 89).

Mare nenorocire este parerea de sine ! Mare neno*rocire este lepadarea de smerenie ! Mare nenorocire este acea intocmire si stare sufleteasca in care aflan*du-se monahul, fara a fi chemat sau intrebat, manat de constiinta "valorii sale", incepe sa invete, sa acuze, sa mustre pe aproapele ! Fiind intrebat, refuza sa dai sfat si sa-ti spui parerea, ca unul care nu stii nimic, sau la mare nevoie, vorbeste cu cea mai mare chibzuinta si modestie, ca sa nu te ranesti pe tine cu slava desarta si cu trufia, iar pe aproapele cu un cuvant greu si neso*cotit. Atunci cand, pentru osteneala ta in via porun*cilor, Dumnezeu te va invrednici sa simti in suflet ravna Dumnezeiasca, atunci vei vedea limpede ca rav*na aceasta te. va indemna la tacere si smerenie inaintea aproapelui, la iubire fata de el, la miluirea lui si la compatimirea pentru el, precum a spus Sfantul Isaac Sirul (Cuvantul 38). Ravna Dumnezeiasca este foc, dar care nu aprinde sangele ! Ea stinge in acesta aprinderea, aducandu-l intr-o stare de tihna (Filocalia rom. vol. VII, Convorbirea Preacuviosului Maxim Capsocalivitul cu Preacuviosul Grigorie Sinaitul). Ravna cugetarii trupesti este intotdeauna impreunata cu aprinderea sangelui, cu navalirea a numeroase pa*timi si inchipuiri.

Urmarile ravnei oarbe si nestiutoare, daca aproapele i se impotriveste, sunt de obicei, mania asupra lui, ranchiuna, spiritul de razbunare in felurite chipuri, iar daca acesta se supune - multumirea de sine plina de slava desarta, atatarea si inmultirea cu*getarii trufase si a parerii de sine." Sf. Ignatie Briancianinov

Cand vei trai in casa cu un musulman si cu o crestina spiritualista atunci sa vii sa vorbesti despre iubirea sau ura interconfesionala. De obicei oamenii vorbesc dupa masura experientei ce o au. dar atat. Nu reusesc sa vada dincolo de ea.