Capodoperele din curtea Bisericii

Cu prilejul pauzei ne facuram aproape o duzina.
Dar cum inaintam?
Ma gandeam sa comentam un pic elementul...cutit. Apare de cateva ori: in dansul cecen, parca anuntind, lugubru, desfasurarea evenimentelor. Apoi isi face treaba dimpreuna cu gloantele si bombitele, apoi apare (nu chiar in exemplar unic) la reconstituire si iarasi, la un alt caucazian, chirurgul dionisiac (evident, priceput nu doar la sisuri ci si la seringi).
Ce-i, oare, cu acest cutit?
Frumos, dealtfel, maiastru lucrat, cu forta mare de penetrare, cica...:)
Zici ca-i sabie de Toledo, nu alta!

[Mihailc]

Cuţitul cu iniţiale pare să fie un blestem pentru bietul băiat, fiindcă iniţial îi trezeşte o fascinaţie aproape "atavică", iar apoi se transformă în instrumentul uciderii atât a tatălui natural cât şi a tatălui adoptiv.
Regizorul îl foloseşte şi ca să arate că părinţii băiatului au fost masacraţi de către confraţii lor ceceni.
Momentul când îl vede prima dată e o adevărată "ispitire", un fel de iniţiere frenetică în "taina fărădelegii".

Ai sesizat cat de delicat il tine, la inceput?

Pare a fi vorba despre acelasi element: seductia. Fascinatia, vraja etc.
Ca si cum ceva sau cineva pot completa, in sfarsit, un gol/o lipsa/un dor.
Numai ca acest "rest" e de fapt, cred, tocmai pasul pe care ai putea sa il faci, daca ai ramane in luciditate si efort. Devenirea... Curajul de a te lasa implinit, taina rodului....
Cu toate acestea vedem si in film si la noi si la altii ca se repeta acelasi scenariu: facilul artificial bate asumarea devenirii.
Pana cand, sub o forma sau alta, Parintele intervine. Contrastul dintre lasarea ta in ademenire si palma trezirii e resimtit ca dureros, inspaimantator chiar.
Alegi sa inveti. Ori spaima durerii ori sensul ei! De atatea ori...


*
Constat ca pana acum nu am vorbit deloc despre baiat.
Poate ca nu suntem inca pregatiti...

Dumitru.
Constantin.
Petru
Octavian.

Sa va traiasca, frate!

[Mihailc]

În prealabil postat de ahilpterodactil

Pare a fi vorba despre acelasi element: seductia. Fascinatia, vraja etc.
Ca si cum ceva sau cineva pot completa, in sfarsit, un gol/o lipsa/un dor.
Numai ca acest "rest" e de fapt, cred, tocmai pasul pe care ai putea sa il faci, daca ai ramane in luciditate si efort. Devenirea... Curajul de a te lasa implinit, taina rodului....
Cu toate acestea vedem si in film si la noi si la altii ca se repeta acelasi scenariu: facilul artificial bate asumarea devenirii.
Pana cand, sub o forma sau alta, Parintele intervine. Contrastul dintre lasarea ta in ademenire si palma trezirii e resimtit ca dureros, inspaimantator chiar.
Alegi sa inveti. Ori spaima durerii ori sensul ei! De atatea ori...


*
Constat ca pana acum nu am vorbit deloc despre baiat.
Poate ca nu suntem inca pregatiti...

Băiatul are un rolul "celui căzut între tâlhari", săracul prin excelenţă, victima simbolică a tuturor relelor din jurul lui, un Iov adolescent căruia moartea îi răpeşte toate fiinţele din cercul lui afectiv: părinţii, tatăl adoptiv, căţeluşul. Ambandonat de aproape toţi într-o singurătate înspăimântătoare. Dar chiar în clipa când destinul lui tragic pare să primească lovitura fatală aflăm încremeniţi de uimire că Universul nu-i lăsat de izbelişte...!

În prealabil postat de Mihailc

Băiatul are un rolul "celui căzut între tâlhari", săracul prin excelenţă, victima simbolică a tuturor relelor din jurul lui, un Iov adolescent căruia moartea îi răpeşte toate fiinţele din cercul lui afectiv: părinţii, tatăl adoptiv, căţeluşul. Ambandonat de aproape toţi într-o singurătate înspăimântătoare. Dar chiar în clipa când destinul lui tragic pare să primească lovitura fatală aflăm încremeniţi de uimire că Universul nu-i lăsat de izbelişte...!

Bun. Vasazica avem pe cineva, un sarac prin excelenta, unul care depinde de toti si de toate pe lumea asta dar e lovit mereu fara mila (cum o fi supravietuit acel copil ani in sir?), intemnitat.
La un perete distanta, in auzul lui, altii ii hotarasc soarta. Acestia, dupa cum vedem in scenele de inceput ale sedintei, sunt ei insisi lipsiti de libertate. Prizonieri ai adaptarii lor la lume, unii dintre ei "realizati" social, profesional etc. E limpede ca sunt prizonieri, o arata fugitiv regizorul cand le expune o parte semnificativa din zabrelele patimii - unul cu mamica si afacerea TV, altul cu Iulia, altul cu seringa si cu sutienul etc. Vin pe rand in scena cateva fire din panza de paianjen (spre final presedintele da la o parte o panza de paianjen) in care joaca rolul de musculite toti acesti sarmani.
Pe mana catorva oameni lipsiti de libertate, adica bine adaptati la mersul lumii, sta libertatea tanarului intemnitat.
Ce ironie!

Sunt acolo ca pe peretii unei centrifuge. In centrifuga dementa a lumii care se invarte mecanic, fara mila, precum roata spitata a bicicletei din debutul filmului. Zvarliti, intr-o imprastiere tragi-comica, fiecare in locsorul lui.
Imprastiati... Risipiti... Fiecare inlantuit de ale lui. O gloata care devine, parca, pentru cateva clipe un grup - doar atunci cand se aduna in jurul scopului comun: de a condamna un tanar considerat vinovat.
Un tanar despre care, de fapt, ei nu stiu nimic prin intalnire directa, ci au o poveste prefabricata prin medierea unor autoritati care fac parte tot din mecanismul implacabil al lumii. Judecatoarea, avocatul... Oamenii legii, oamenii care apara regulile fara de care oamenii nu ar putea convietui...
Acesti prizonieri invizibili au in mana soarta intemnitatului vizibil. Menirea lor, ce comedie, este aceea de a delibera, de a decide, de a alege si hotari. Ce? Soarta unui om: libertatea sau temnita.

*
Tata, cate puteri are omul? M-a intrebat, candva, Tudor...
Nu stiu de ce mi-am adus aminte tocmai acum de asta.
Dar puterile omului sunt totuna cu sufletul? Sau sufletul e cel care ajuta puterile si e ajutat de ele?
Nu stiu nici azi ce sa-i spun lui Tudor dar constat asocierea aceasta, prilejuita de film, cu o tema mai veche...
Sufletul, intemnitarea lui, stihiile, puterile si orientarea lor, contactul si comunicarea.
Omul!

[Mihailc]

Am ajuns la tema libertăţii, cheia de boltă a pildei din "12". Puştiul acuzat de crimă, închis într-o celulă, singur cu el însuşi, fără nici o iluzie de protejat, având în "posesie" doar hainele de pe el, o sumă de amintiri dureroase şi viaţa .

La celalt capăt al axului justiţiei sociale, 12-x indivizi colonizaţi de deşertăciuni, prizonieri ai propriilor proiecte existenţiale, blindaţi cu certitudini mediocre menite să susţină fiecăruia masca mulţumirii de sine. Închişi în sala de sport a unui gimnaziu moscovit.

Un "sobor" convocat să decanteze adevărul după criteriile dreptăţii şi înţelepciunii omeneşti, în care sunt puşi laolaltă 11 trădători şi un singur ucenic al lui Hristos.

Abia la sfârşit aflăm Cine a asistat neverosimila lor transformare!