Cugetari din Dharma

[ioan67]

În prealabil postat de GMihai

Bun, si ce se intampla daca un crestin constata ca Dumnezeu, asa cum i se releva prin luminarea mintii umilite, nu ii place deloc ?

Curioasa intrebare, Mihai!...
Ai auzit de vreun om cu inima infranta si smerita, cu duhul umilit, care sa tanjeasca dupa Dumnezeu si cu toate acestea sa ... nu ii placa Dumnezeu? Chiar deloc?
Cum ar fi posibil ca omul, faptura cea mai iubita a Domnului, pentru care Insusi Fiul lui Dumnezeu S-a intrupat si a patimit - cum ar fi posibil, deci, sa nu ii placa (poftim cugetare/exprimare!) Dumnezeu? Cum sa nu ii placa firii Ziditorul ei?
Cum ar fi posibil ca faptura revenita in fire (prin lucrarea Harului, prin zdrobirea inimii) sa nu iubeasca pe Facatorul firii omenesti? Fiului Risipitor nu ii mai placea de tatal lui?...

E drept ca, asa cum arata multe marturii, oamenii s-au razboit adeseori (macar pana la o vreme) cu Domnul. O stim din Scriptura, din alte carti duhovnicesti si, poate, din auzite ori chiar din unele momente de experienta personala... Iarasi stim ca multi din dreptii Lui L-au numit nemilos, crud, neindurat etc. Adeseori profetii, sfintii... Si totusi, prin luminarea (de catre Domnul a) mintii lor au ajuns cu totii la vederea curata a Iubirii si Atotputerniciei si Maretiei si Slavei Lui!
Si L-au slavit, L-au slujit, multi fiindu-I mucenici, din tot sufletul. Cu toata daruirea.

Mintea invartosata nu iubeste pe Dumnezeu. Robiti simturilor si celor trecatoare ne putem simti potrivnici Domnului sau nedreptatiti de El sau neintelesi, neiubiti... Cu toate acestea, pe masura ce in mintea si inima omului se strecoara un fir al smereniei, Dumnezeu este tot mai mult iubit, dorit si, evident, placut de copilul care se invredniceste sa-L cunoasca.

Si daca totusi un crestin se trezeste in situatia ca ... nu ii place Dumnezeu (??), ce sa zic Mihai... Dumnezeu sa-l ajute!