Cugetari din Dharma

[florin.oltean75]

J.-F. — Fie. Dar să ne întoarcem la problema transmigraţiei sufletelor sau a reîncarnării. Tu dai exemplul fluviului pe care nu se află nici o barcă... Ceea ce mă şochează este mai întâi această noţiune de fluviu impersonal care circulă de la individ la individ, fie că indivizii sunt fiinţe umane sau animale...
M. — ... sau alte forme de viaţă...
J.-F. — Sau alte forme de viaţă, iar scopul practicii budiste este deci de a ajunge la dispersarea sinelui în Nirvana - adică, dacă am înţeles eu bine, la depersonalizarea completă a elementului spiritual. Atunci, în aceste condiţii, cum putem decreta că un anumit individ - o personalitate foarte bine conturată - s-a reîncarnat într-un alt individ anume? Dat fiind
că există mai mult de şase miliarde de fiinţe umane pe pământ, plus nu ştiu câte zeci de miliarde de animale etc., sunt deci tot atâtea fluvii care circulă... Şi identificarea formelor provizorii concrete, individualizate, în care cutare sau cutare dintre aceste fluvii curge după dispariţia încarnării precedente mi se pare o întreprindere absolut imposibilă. Asta dacă nu
cumva recurgem la principii magice sau subiective de identificare, care ţin de miraculos şi nu sunt foarte convingătoare.
M. — Aceste fluvii diferite sunt impersonale în măsura în care
persoana nu este considerată o entitate autonomă. Nu există transferul unei entităţi discontinue, ci continuarea unei funcţii. Faptul că o anumită entitate nu există în sine nu împiedică un anumit flux de conştiinţă să aibă calităţi care să-i fie proprii. Absenţa bărcii de pe fluviu nu înseamnă
că nu poate fi încărcat de sedimente, poluat de o fabrică de hârtie sau curat şi limpede. Starea unui fluviu la un moment dat este imaginea, rezultatul istoriei sale. La fel, fluxurile de conştiinţă ale indivizilor sunt marcate de rezultatul gândurilor pozitive sau negative, precum şi de urmele lăsate în conştiinţă de faptele şi vorbele provocate de aceste gânduri. Scopul practicii spirituale este de a purifica acest fluviu, încetul
cu încetul. Starea finală de limpezime este ceea ce numim realizare spirituală. Toate emoţiile negative, toate vălurile care maschează conştiinţa sunt atunci îndepărtate. Nu este vorba despre distrugerea eului, care oricum nu a existat niciodată cu adevărat, ci pur şi simplu de a-i demasca impostura. De fapt, dacă acest „eu" ar avea o existenţă intrinsecă, n-ar putea fi trecut de la existenţă la non-existenţă.
J.-F. — Vrei deci să desfiinţezi ceva ce nu există de la bun început.
M. — Nu putem „aboli" un eu inexistent, dar îi putem recunoaşte inexistenţa. Vrem să abolim o iluzie. Greşeala nu are o existenţă proprie.
Să luăm următorul exemplu: dacă zărim, în penumbră, o sfoară încolăcită şi avem impresia că este un şarpe, simţim teamă. Vom încerca, poate, să fugim sau să îndepărtăm acest şarpe cu un băţ. Dar dacă cineva aprinde lumina, vom vedea imediat că nu era nicidecum vorba de un şarpe. De fapt, nu s-a întâmplat nimic, nu am „nimicit" şarpele, din moment ce el nu a existat niciodată. Am risipit doar o iluzie. Atâta timp cât „eul" este perceput ca o entitate cât se poate de reală, avem tendinţa de a atrage tot
ce considerăm agreabil, benefic şi de a respinge tot ce ni se pare dezagreabil şi dăunător. Din momentul în care recunoaştem că „eul" nu are existenţă reală, toate aceste atracţii şi repulsii dispar, aşa cum dispare teama de sfoara pe care o luasem drept şarpe. „Eul" nu are nici început, nici sfârşit şi, prin urmare, nu are altă existenţă în prezent în afara celei
pe care i-o atribuie mentalul. Pe scurt, Nirvana nu este o aneantizare, ci cunoaşterea finală a naturii lucrurilor.


Matthieu Ricard

[florin.oltean75]

Cand vedem pe cineva flamand ne dorim din suflet sa-l vedem satul, cand vedem pe cineva bolnav ne dorim sa se insanatoseasca...Pe cel ce cere o bucata de paine ii dam, pe cel bolnav il ajutam.

Insa nici foamea nu poate fi cu adevarat potolita si nici sanatatea nu poate fi cu adevarat pastrata.

Satietatea adevarata si sanatatea indestructibila pot fi gasite doar prin unire cu Dumnezeu.

Astfel ca, dorirea profund rationala este ca toti cei care sufera de non-cunoastere a Lui Dumnezeu sa fie indumnezeiti. In aceasta dorire fierbinte sunt adunate toate bogatiile pe care le dorim aproapelui, toate bunatatile, toata dreptatea si bucurii fara de sfarsit.

In general, suntem inclinati sa simtim compasiune doar pentru cei napastuiti de soarta. Pentru cei care par fericiti nu simtim nimic sau cateodata invidie. Pentru cei care au opinii diferite de ale noastre simtim respingere. Insa, daca privim atent, cu totii suntem suferinzi. Fericirea lumeasca este nesigura si repede schimbatoare.
Cel ce pare fericit dimineata, pana seara poate fi cuprins de disperare.
Cel ce este bogat seara, pana dimineata poate sa piarda totul.

A dori ca aproapele sa se indumnezeiasca nu este o dorire obisnuita, ci una exceptionala. Nu poate fi gasita nici la mame pentru proprii lor copii. Este o dorinta care insa o gasim la Dumnezeu, ceea ce ne aseamana cu El. Ne uneste cu El prin voire si ratiune.

[AlinB]

În prealabil postat de florin.oltean75

Satietatea adevarata si sanatatea indestructibila pot fi gasite doar prin unire cu Dumnezeu.

În prealabil postat de florin.oltean75

Pe de alta parte, faptul ca budismul nu este o traditie teista

Vezi ca te contrazici singur.

Astfel ca, dorirea profund rationala este ca toti cei care sufera de non-cunoastere a Lui Dumnezeu sa fie indumnezeiti. In aceasta dorire fierbinte sunt adunate toate bogatiile pe care le dorim aproapelui, toate bunatatile, toata dreptatea si bucurii fara de sfarsit.

Pai din ce spui tu, dumnezeul tau este strict filosofic, un concept.
Nu are nici o tangenta cu lumea materiala, vesnica si necreata (care e un alt dumnezeu, da' inert sufleteste) ca altfel nu ar mai fi Dumnezeu, deci ce este de cunoscut?

Singura chestie care "fiintele" trebuie sa o cunoasca este ca nu sunt dumnezeu ci o manifestare tranzitorie, iluzorie, bla bla in raportul cu dumnezeul-concept.
Mai mult, sunt o eroare tragica, inutila, fara un drum, scop si finalitate precisa.

A dori ca aproapele sa se indumnezeiasca nu este o dorire obisnuita, ci una exceptionala. Nu poate fi gasita nici la mame pentru proprii lor copii. Este o dorinta care insa o gasim la Dumnezeu, ceea ce ne aseamana cu El. Ne uneste cu El prin voire si ratiune.

Nu, e o dorinta proasta si inutila, conform filosofiei tale de baza.


Astfel de dorinte provin din regretabile erori de cunoastere care fac distinctii de genul "eu-tu", "bogat-sarac" etc. iluzii care tin de "lumile samsarice".

Dorinta care privine din ignoranta, care nu stie ca ceea ce e schimbabil si tranzitoriu nu are acces la ceea ce este vesnic si fara schimbare, etc.

Iar "adevarul" din sistemul tau, este ca totul e o supa cosmica iluzorie, fara cap si coada, scop si finalitate, bine si rau, etc.


De la Budha citire.

[florin.oltean75]

Budismul nu este un sistem teist in sensul adorarii unei Zeitati externe, separata de lumea sensibila, insa poate fi considerat teist in sensul recunoasterii unei surse unice a tot ceea ce este manifestat, recunoasterii interdependentei dintre sensibil si natura absoluta.

Dumnezeul budist (Dharmakaya) nu este persoana, ci supra-persoana pentru ca transcende elementele cognitive sensibile care genereaza constientizarea "persoanei".

Liturghiile tibetane contin o paleta larga prin care aceasta Supra-persoana este laudata, adorata, cu care credinciosul budist aspira sa se uneasca.

Dumnezeul crestin a luat trup de carne, insa nu carnea, nu finitudinea formei este Trupul Sau.

Bine ai revenit Alin.

[AlinB]

În prealabil postat de florin.oltean75

Budismul nu este un sistem teist in sensul adorarii unei Zeitati externe, separata de lumea sensibila, insa poate fi considerat teist in sensul recunoasterii unei surse unice a tot ceea ce este manifestat, recunoasterii interdependentei dintre sensibil si natura absoluta.

Pai hotaraste-te, daca exista o "sursa" atunci "samsara" nu e fara inceput cum sustineai cu alta ocazie si atunci trebuie sa ne lamuresti de ce "natura absoluta" a creat o lume atat de stramba plina de fiinte defecte din start.

Si daca exsita "interdependenta" atunci cum mai exista diferenta, "natura absoluta" nu mai e atat de absoluta si aia "samsarica" nu mai e atat de relativa.

Dumnezeul budist (Dharmakaya) nu este persoana, ci supra-persoana pentru ca transcende elementele cognitive sensibile care genereaza constientizarea "persoanei".

Adica e un fel de a-constiinta? Sau mai bine ii zicem inconstienta?

Liturghiile tibetane contin o paleta larga prin care aceasta Supra-persoana este laudata, adorata, cu care credinciosul budist aspira sa se uneasca.

În prealabil postat de florin.oltean75

Budismul nu este un sistem teist in sensul adorarii unei Zeitati

Pai hotaraste-te este cu adorare sau fara adorare?

Si cum sa se uneasca ceea ce este "fenomen" sau hai sa zicem, persoana (credinciosul) cu ceea ce este "supra-persona" si de o natura total diferita, fara schimbari "samsarice" spre deosebire de "credincios" a carui natura e total diferita?

Dumnezeul crestin a luat trup de carne, insa nu carnea, nu finitudinea formei este Trupul Sau.

Lasa crestinii sa faca teologie crestina, tu clarifica-ti budhismul asta ca se cam impiedica in propriile explicatii.

[florin.oltean75]

Pai hotaraste-te, daca exista o "sursa" atunci "samsara" nu e fara inceput cum sustineai cu alta ocazie si atunci trebuie sa ne lamuresti de ce "natura absoluta" a creat o lume atat de stramba plina de fiinte defecte din start.

Atunci, nici Dumnezeu nu e fara inceput - fiind o sursa a Creatiei, conform logicii tale, evident curbata de patima de a discredita.

Este interesant ca sesizezi faptul ca Sursa a creat "o lume atat de stramba plina de fiinte defecte din start". Daca inlocuim cuvantul Sursa cu cuvantul Dumnezeu...?

In conceptia iudeo-crestina, copilul este pedepsit pentru greseala tatului/bunicului/strabunicului/...pana la Adam, suporta consecintele actiunilor acestora. Este o creatie stramba, precum afirmi.

Insa vezi tu Alin, budismul impotriva unor evidente ale lumii sensibile, afirma ca un copil se naste suferind nu din cauza pacatelor parintilor/stramosilor ci din cauza propriilor pacate. Nasterea dintr-un anumit tip de parinti este efectul unei conduite care precede nasterea.

Orbul din nastere oare s-a nascut asa din princina pacatelor sale? Dupa cum intreaba ucenicii Lui.

Un copil se naste handicapat sau plin de sfintenie ca rezultat al propriilor pacate sau virtuti faptuite anterior nasterii sale. Nu datorita altor factori. Omul isi ia tot timpul plata pentru ceea ce savarseste el, nu pentru ceea ce fac ceilalti.

Patima nu te lasa sa vezi justetea acestui punct de vedere.

Dumnezeu sa fie cu tine!

[florin.oltean75]

https://en.wikipedia.org/wiki/Apophatic_theology

https://en.wikipedia.org/wiki/Thomas_Merton

[flying]

În prealabil postat de florin.oltean75

Un copil se naste handicapat sau plin de sfintenie ca rezultat al propriilor pacate sau virtuti faptuite anterior nasterii sale. Nu datorita altor factori. Omul isi ia tot timpul plata pentru ceea ce savarseste el, nu pentru ceea ce fac ceilalti.

Handicapat sau plin de sfintenie... Nu exista antagonie intre ele ,drept exemplu exista sfinti cu handicap/uri ,vezi sfantul Porfirie .El era orb dar a vazut mult mai multe decat o sa vezi tu in toate imaginarele tale reincarnari.


"Mulţumesc lui Dumnezeu că mi-a dat multe boli. De multe ori îi spun: „Hristoase al meu, iubirea Ta nu are hotar!''. E o minune cum de mai trăiesc. Printre alte boli ale mele, am şi cancer la hipofiză. S-a făcut acolo o tumoare care creşte şi apasă pe nervul optic. De-asta nu mai văd acum. Mă doare înfricoşător. Mă rog, însă, ridicând Crucea lui Hristos cu răbdare. Vedeţi inima mea cum este? S-a mărit, nu mai este cum era. Este tot din pricina cancerului de la cap. Şi cu cât merg, o să se înrăutăţească. Se va mai mări, o să-mi fie greu să vorbesc. Mă doare mult, sufăr, dar este foarte frumoasă boala mea. O simt ca iubire a lui Hristos. Mă străpung la inimă şi mulţumesc lui Dumnezeu. Este pentru păcatele mele. Sunt păcătos şi Dumnezeu Se străduieşte să mă curăţească.
Atunci când eram de şaisprezece ani, îl rugam pe Dumnezeu să-mi dea o boală grea, un cancer, ca să mă doară pentru iubirea Lui şi să-L slăvesc în durere. Multă vreme m-am rugat aşa. Dar Bătrânul meu mi-a spus că asta este egoism şi astfel îl constrâng pe Dumnezeu. Dumnezeu ştie ce-o să facă. Aşa că n-am mai stăruit. Vedeţi însă că Dumnezeu n-a uitat cererea mea şi mi-a dat această binefacere după atâţia ani!
Acum nu-L rog pe Dumnezeu să-mi ia ce l-am cerut. Mă bucur că o am, ca să fiu şi eu părtaş la Patimile Lui, din multa mea iubire. Am certarea Iui Dumnezeu. Căci pe cine îl iubeşte, Domnul îl ceartă (Evr. 12, 6). Boala mea este o deosebită bunăvoinţă a lui Dumnezeu, Care mă cheamă să pătrund în taina iubirii Lui şi prin harul Lui să mă străduiesc să-l răspund. Dar eu nu sunt vrednic. O să-mi spuneţi „Toate astea pe care ţi le descoperă Dumnezeu nu te fac vrednic?" Acestea mă judecă. Pentru că ele sunt ale harului lui Dumnezeu. Nu-i nimic al meu. Dumnezeu mi-a dat multe harisme, dar eu nu am răspuns, m-am dovedit nevrednic. Strădania, însă, n-am părăsit-o, Poate că Dumnezeu o să-mi dea ajutorul Lui, ca să mă dăruiesc iubirii Sale.
Pentru aceasta nu mă rog ca să mă facă Dumnezeu bine. Mă rog să mă facă bun."

(Cuviosul Bătrân a suferit de următoarele boli: infarct miocardic, insuficienţă renală cronică, ulcer cu nişă , cataractă, herpes zosterial pe faţă, dermatidă stafilococică pe mână, hernie inghinală , guşă endemică cronică, adenom la hipofiză.)

În prealabil postat de florin.oltean75

Dumnezeu sa fie cu tine!

Despre care Dumnezeu vorbesti ? Daca este cel in care crede el ,e doar o ipocrizie ieftina din partea ta.Daca e cel in care crezi tu este doar o blasfemie din partea ta...Deci abtine-te...

[AlinB]

În prealabil postat de florin.oltean75

Atunci, nici Dumnezeu nu e fara inceput - fiind o sursa a Creatiei, conform logicii tale, evident curbata de patima de a discredita.

De unde rezulta asta?
Creatia are un inceput, nu si Dumnezeu.

Este interesant ca sesizezi faptul ca Sursa a creat "o lume atat de stramba plina de fiinte defecte din start". Daca inlocuim cuvantul Sursa cu cuvantul Dumnezeu...?

In conceptia iudeo-crestina, copilul este pedepsit pentru greseala tatului/bunicului/strabunicului/...pana la Adam, suporta consecintele actiunilor acestora. Este o creatie stramba, precum afirmi.

Deloc, sunt concluziile tale pripite.

Ce anume ti se pare ilogic in faptul ca, mama daca bea si/sau fumeaza in sarcina copilul va avea probleme de sanatate?

Si asa cum exista un bagaj genetic, exista si un bagaj spiritual.

Daca parintii n-au un sistem moral sanatos, de unde sa-l aiba copilul?

Nu pacatele propriuzise se transmit ci o atitudine, o mentalitate.

Insa vezi tu Alin, budismul impotriva unor evidente ale lumii sensibile, afirma ca un copil se naste suferind nu din cauza pacatelor parintilor/stramosilor ci din cauza propriilor pacate. Nasterea dintr-un anumit tip de parinti este efectul unei conduite care precede nasterea.

In primul rand nu e o convingere budhista, ea exista inaintea lui Budha, mai mult chiar, Budha a evitat sa se pronunte in privinta "valorii de adevar" a acesti convingeri la fel si cu existata vreunui Dumnezeu sau Creator - considerandu-le filosofii inutile.

Au fost adaugate mai tarziu pentru ca o filosofie a-teista nu poate supravietui ca si religie intr-o lume cu religii teiste sau impotriva convingerilor religioase deja adoptate cvasi-universal.

Si unde e logica afirmatiei "impotriva unor evidente ale lumii sensibile"?
Sa lansezi astfel de speculatii este usor, dar se pare ca pana si tu le contrazici.

În prealabil postat de florin.oltean75;635594 Trebuie, in primul rand, sa intelegem bine ca ceea ce numim reincarnare in budism nu are nimic de-a face cu transmigratia unei „entitati" oarecare, cu metempsihoza. Cata vreme conceptul budist de renastere este gandit mai degraba in acceptia de entitate decat de functie, de continuitate, el nu poate fi inteles. [B

Se spune ca „nu exista nici un fir care sa uneasca perlele din colierul renasterilor". Nu exista deci o identitate a unei „persoane" de-a lungul renasterilor succesive, ci conditionarea unui flux de constiinta.[/b]
J.-F. — Metempsihoza nu exista in budism? Am crezut ca migratia sufletelor este o dogma fundamental a budismului. Nu e vorba despre atingerea a ceea ce numim nirvana, a acelei stari In care nu mai esti obligat sa te reincarnezi intr-o fiinta?

Deci cu alte cuvinte nu exista un "suflet" care sa suporte consecinte pentru ca "Nu exista deci o identitate a unei „persoane" de-a lungul renasterilor "

Deci pedeapsa care o sufera din partea "karmei" nu este justificata, lucru de altfel care e usor de observat din perspectiva faptului ca "fluxul de constiinta" nu are nici o "constiinta" a relatiei cauza-efect.

I se intampla anumite lucruri rele dar nu poate intelege de ce, neavand amintiri despre faptele sale "dintr-o viata anterioara".

Deci ipoteza functiei "educative" a karmei pica.

[/i]Un copil se naste handicapat sau plin de sfintenie ca rezultat al propriilor pacate sau virtuti faptuite anterior nasterii sale.[i] Nu datorita altor factori. Omul isi ia tot timpul plata pentru ceea ce savarseste el, nu pentru ceea ce fac ceilalti.

Din pacate afirmatiile astea ignora evidente elementare ca cele subliniate mai sus.

Patima nu te lasa sa vezi justetea acestui punct de vedere.

Ti-ai pus singur diagnosticul :)

Ceea ce arata ca pana la urma, in budhism trebuie sa pasesti prin (oarba) credinta altfel nu rezisti.

Personal nu vei aveai niciodata "revelatiile" despre reincarnare, budhasi si alte povesti iar observatii elementare care contrazic flagrant alte aspecte esentiale ale acestei credinte se pare ca esti obligat sa le ignori, nu?

P.S.
Ma bucur ca restul aspectelor nu le-ai mai comentat, le ignori intentionat sau imi dai dreptate? :)