Purtatorul de cuvant al Patriarhiei

[Iorest]

În prealabil postat de ALARIC

A mai scris cate ceva, dar nu asta e important, mie mi se pare un conflict fals alimentat mai mult de presa, cei care se lasa antrenati in treaba asta nu vor castiga nimic dar pot pierde foarte mult. Articolul pe care il citezi in postul tau (in care e demonizat omul ala) e un atac la persoana in stilul politic-mahala, nu e nimic crestinesc acolo.

Mai precis ce a scris Vasile Bănescu ?

Omul chiar şi-a depăşit atribuţiile.
Nu ştim ce salariu încasează, în mod normal tocmai fiind plătit are anumite obligaţii să se abţină.
Au fost mai multe articole împotriva lui, nu le-am citat pe toate, am văzut alţi oameni din cancelaria patriarhală care sunt preoţi, de pildă pr Crângaşu care vorbeşte despre şantierul Catedralei Naţionale şi are alt ton, altă aşezare.

Nu ştiu care e treaba cu Vasile Bănescu nu l-am văzut niciodată să discute dogmatică la modul să facă numai despre asta emisiunea şi el face un fel de talk show social, nu dă pe afară de cunoaştere teologică, doar inundă cu neologisme.

[ALARIC]

În prealabil postat de Iorest

Mai precis ce a scris Vasile Bănescu ? .

A publicat o carte de dialoguri impreuna cu Monica Pillat (bazata tot pe emisinile de la Trinitas), Poteci catre Dumnezeu. Lucru bun, avand in vedere tracul pe care il are scriitoarea in fata camerei TV. "Suna" mai bine pe hartie.
Scuze, acum am vazut ca articolul ala (scris de V. Roncea - in care isi bate joc de Banescu) nu e citat de tine, era in postul lui Demetrius.

[Iorest]

În prealabil postat de ALARIC

A publicat o carte de dialoguri impreuna cu Monica Pillat (bazata tot pe emisinile de la Trinitas), Poteci catre Dumnezeu. Lucru bun, avand in vedere tracul pe care il are scriitoarea in fata camerei TV. "Suna" mai bine pe hartie.
Scuze, acum am vazut ca articolul ala (scris de V. Roncea - in care isi bate joc de Banescu) nu e citat de tine, era in postul lui Demetrius.

E puţin oricum, la un moment dat îl persifla pe Constantin Barbu, un om cu aliură reală de academician şi care chiar a făcut muncă de cercetare pe motivul reactivării mitropoliei Tomisului.

Oricum emisiunile acelea nu sunt chiar misionariat, e plătit nu ştim cu ce grilă, e plătit şi pt activitatea de purtător de cuvânt şi pt că e realizator de emisiuni, e 2 în 1 sau ia două contracte ?

[Moroco]

1. "Pelerinii,
oameni cumințiți de credință, locuiți de încrederea acordată celor mai frumoși moral semeni ai lor: sfinții.

Aceștia, curați cu inima, lipsiți de răutate, cu suflete naive de copii și minți lucide, luminate prin despătimire, încrezători în bunătatea latentă din fiecare om, ajunși pe treapta cea mai de sus a bunătății, de unde nu le pot refuza nimic celor ce se încred la rândul lor în ei, ascultă, mijlocesc, dăruiesc.

Credința-încredere în asemenea oameni pe care Dumnezeu însuși îi ascultă, lucrând haric prin ei, îi scutește/ ocrotește pe cuminții, hotărâții, imperturbabilii pelerini de sentimentul dezolant al zădărniciei.

Nu sunt singuri și aproape totul, inclusiv persiflarea lor, capătă sens."

2. "Antisemitism, terorism, anticreștinism

Dumnezeu întrupat în persoana istorică a lui Iisus Hristos s-a născut în Betleem, a trăit în Israel, având mamă evreică și, necontrazicând logica, a fost El Însuși ca om, în mod asumat, evreu.

Ucenicii, apostolii Săi, primul martir (Ștefan), „apostolul neamurilor” (Pavel), primii creștini, primii sfinți au fost evrei.

Scripturile sfinte care L-au prevestit pe Hristos, pe care El Însuși le-a citit și tâlcuit în mijlocul poporului evreu, pe care Biserica le-a preluat firesc și le-a alăturat simbiotic celor creștine, sunt ebraice. Pentru că „Noul Testament în cel Vechi a stat ascuns, iar cel Vechi în cel Nou s-a descoperit”. În spațiul geografic, cultural și religios evreiesc.

Cultura și spiritualitatea creștine au puternice rădăcini iudaice.

Poporul evreu, se pare că nici altele, chiar nici cel român, nu e compus exclusiv din oameni simpatici, ireproșabili, perfecți.

Antisemitismul, terorismul sunt și anticreștinism.

Firește, în creștinism „nu mai este iudeu, nici elin...”, dar dincolo de orice granițe văzute și nevăzute se întinde umanitatea. Iar dincolo de ea, omenia.
...
„Trebuie numiți antisemiți cei care, evrei sau creștini, cred și afirmă că există o problemă evreiască și îi caută soluția… Antisemitismul ia forme exacerbate în momentul cel mai acut al decadenței unui popor…” Nicolae Steinhardt"

3. "Orbirea ideologic-religioasă, gândirea capturată de ură și susținătorii lor

Implozia sensului în nihilismul exprimat prin terorism este totală. O extincție morală opusă radical Vieții, Adevărului și Căii care curge limpede spre ele.
Când glasului măsurat al rațiunii i se opune urletul bestial al furiei și urii criminale, diavolul jubilează în rânjetul sinistru ivit pe chipurile celor ce violează, torturează și ucid. Direct sau indirect.
Cine nu distinge nici acum (după neagra revelație a ultimilor doi ani și cea a ultimelor săptămâni) victima de călău, copilul înfricoșat de monstrul înarmat, agresiunea de reacția la ea, cine nu vede sau refuză cinic să-i vadă pe cei câțiva, mereu aceiași, ce iau partea terorismului și totalitarismului (uniți de ura față de Europa, față de creștinism, libertate și gândire liberă, singurele care care conferă responsabilitate morală), cine alege să tacă când pietrele strigă sau chiar să pledeze sofistic pentru crima originară și „gândirea captivă”, totalitară, acela justifică ticălos orbirea, abdicând de la statutul de om căruia Dumnezeu îi cere să-și țină ochii deschiși, nu închiși. „Ochi de văzut” clar binele și răul.
Cu ce ochi privește oare Hristos la fanaticii sau doar mercenarii susținători ai orbirii, la propagandiștii urii ? Ar putea fi El cumva de partea lor? Excluzând imediat și cutremurați asta, ce rațiune din lume mai rămâne pentru a justifica preferarea sau sprijinirea lor, a profanatorilor darului dumnezeiesc al vieții ?
Niciodată și nicăieri Hristos nu a spus că Răul trebuie acceptat, sprijinit, tolerat, ci a reacționat neechivoc și ferm: poruncind-i să plece în deșertul lipsit de sens din care obraznic s-a ivit, să iasă din omul posedat, să se întoarcă în întunericul care înghite tot ce se surpă prin absurdul refuz al binelui.
Între cea mai mare şi cea dintâi poruncă, aceea de a-L respecta și iubi pe Dumnezeu ca Părinte al tuturor și cea de a doua, aceea de a-l iubi și respecta pe aproapele ca pe sine însuși, nu irațional siropos, ci lucid, este cuprinsă întreaga responsabilitate a omului de ieri și de azi. Nefiind loc pentru ură, minciună și crimă."

4. "Poticnirea de Sfinți și de cinstirea lor. Neajunsul necredinței
A invoca Sfânta Scriptură pentru a demonstra ceva mai „doct”, cu armele adversarului, că o parte din cultul Bisericii este impostură și pentru a-L „apăra” pe Hristos, Dumnezeul în care spui că nu crezi, dovedește doar că nu cunoști aproape deloc Scriptura, că o citești ca pe un roman SF și că, oricât de feroce inteligent ai fi, acest dar nu e niciodată suficient pentru a putea cunoaște real ceea ce aprioric disprețuiești și dezonorant detești.
A crede că realitatea se epuizează în „cele văzute”, că tot ce nu pipăi nu este, că tot ce nu e menționat „expressis verbis” în cărțile care compun Biblia o transformă pe aceasta în opusul rudimentar al tratatelor de știință modernă care, chipurile, ar contrazice-o, a nu ști că dincolo de Scriptură - care, logic, nu a consemnat decât parțial cuvintele lui Hristos, ale apostolilor și conlocutorilor Săi - dar cu rădăcinile înfipte în miezul ei, a crescut Tradiția ca parte decisivă a memoriei comunității Bisericii universale rămase fidelă Adevărului, toate acestea indică doar un minus de cunoaștere. Nu o „minus cunoaștere”.
Dacă existența oamenilor sfinți - ajunși pe treptele cele mai de sus ale bunătății, ale curăției sufletești și trupești prin despătimirea care oferă maximă raționalitate și libertate, pe treapta clarității morale prin dobândirea discernământului - nu poate fi contestată de nicio minte rațională, sănătos analitică și moral teafără, dacă după moarte trupurile curate ale acestor persoane sfinte nu au putrezit duhnind, ca ale aproape tuturor oamenilor, ci s-au păstrat în mod minunat intacte și înmiresmate, asta nu e o culpă a Bisericii care respectă cu venerație sfințenia ca autentic ideal al omului (abia a nu o respecta e compromițător), nici vina celor ce-i cinstesc pe sfinți ca persoane integral formate din suflet și trup deopotrivă sfințite prin har (noțiune absolut „cool” care trebuie aprofundată în context), cinstind în ei și în moaștele lor pe Hristos Însuși care e „minunat întru sfinții Săi”, nu împotriva lor, și care lucrează în mod evident prin ei inclusiv în secolul 21, întrucât El „e același ieri și azi și în veci”."

[ALARIC]

În prealabil postat de Iorest

E puţin oricum, la un moment dat îl persifla pe Constantin Barbu, un om cu aliură reală de academician şi care chiar a făcut muncă de cercetare pe motivul reactivării mitropoliei Tomisului.

E chiar interesant ce spune profesorul, de altfel Dobrogea actuala e si primul spatiu crestin din Romania de azi, fiind provincie romana (inainte de restul Daciei) in perioada apostolica (Sf. Andrei). Nu ma mira ca a avut reprezentant la Niceea. E de studiat aici si profesorul se vede ca e bine documentat.

[Iorest]

În prealabil postat de ALARIC

E chiar interesant ce spune profesorul, de altfel Dobrogea actuala e si primul spatiu crestin din Romania de azi, fiind provincie romana (inainte de restul Daciei) in perioada apostolica (Sf. Andrei). Nu ma mira ca a avut reprezentant la Niceea. E de studiat aici si profesorul se vede ca e bine documentat.

Cum persifla Sile Bănescu pe Constantin Barbu şi adevărul istoric cu privire la reactivarea Mitropoliei Tomisului.

„În probleme cu adevărat importante de istorie/ istoriografie românească, inclusiv paleocreştină, singura instituţie îndrituită să se pronunţe cu reală autoritate este Academia Română, nu pseudo-academii ce abuzează de venerabila rezonanţă platonică a termenului, improvizate pentru a evidenţia cu emfază şi festivism importanţa unui anume punct pe harta lumii”, susţine Bănescu.

[stefan florin]

În prealabil postat de Iorest

Cum persifla Sile Bănescu pe Constantin Barbu şi adevărul istoric cu privire la reactivarea Mitropoliei Tomisului.

„În probleme cu adevărat importante de istorie/ istoriografie românească, inclusiv paleocreştină, singura instituţie îndrituită să se pronunţe cu reală autoritate este Academia Română, nu pseudo-academii ce abuzează de venerabila rezonanţă platonică a termenului, improvizate pentru a evidenţia cu emfază şi festivism importanţa unui anume punct pe harta lumii”, susţine Bănescu.

mda...raspuns de intelectual rasat. TOTAL IDIOT...raspunsul, bineinteles! Pana la Constantin Barbu, ce a facut Academia Romana? Sunt cam 100 de manuscrise in care este pomenit mitropolitul Marcus al Tomisului. Este Academia Romana m-ai presus de aceste documente vechi de peste 1500 ani? Sa se pronunte LA CE? La existenta lui Marcus sau a vechii Mitropolii a Tomisului? Doar mintea unuia ca Banescu (prin care bat alizeele) poate spune o asemenea ineptie. Sa negi o istorie crestina a unei provincii romanesti de aproape 1800 ani, o prezenta la Primul Sinod Ecumenic, doar pentru ca vor muschii acestui Banescu (si nu numai), e aberant si trist in acelasi timp.
ps: in legatura cu Primul Sinod Ecumenic de la Niceea, s-a pronuntat cu reala autoritate Academia Romana?

[Moroco]

Ma mir ca unii isi permit sa vorbeasca urat de d-l Banescu. Mie mi se pare o eminenta cenusie crestin-ortodoxa. Sunt pro Banescu inclusiv in problema ridicarii la rang de mitropolie a Tomisului. Unii nu vad barna din pricina paielor sau padurea din cauza copacilor asa ca vor s-o dea pe mana lui Swaitzhopfer!

Nu vă pierdeți vremea încercând să aflați dacă vă iubiți aproapele. Purtați-vă ca și cum ar fi adevărat!
C.S.Lewis, Treburi cerești
Un îndemn care fulgeră în bezna prejudecăților noastre legate de „aproapele” și cine este el, a dubiilor sterile referitoare la ce anume și mai ales când am putea face ceva pentru cei pe care ne prefacem că nu-i vedem. Pentru absolut oricine ne intersectează rugător privirea.
O privire posibil în agonie, pe care, cum spune Emily Dickinson, să nu o lăsăm să se-ntunece și să cadă:
Fără a dezvălui ce anume
Ar fi fost fericită să vadă.
Un gând care ar trebui să ne pună fertil pe gânduri. Apoi pe fapte.
Evanghelia nu e un text pentru lectura de „loisir” (timpul nu trebuie omorât, ci trăit). E un „cod” de intrare pe teritoriul bunătății, milei care nu rănește, generozității nebunești, iertării și împăcării care lasă totdeauna de la sine.
Toate compunând gestul (auto)salvator al arcuirii - ca încordare a atenției -, al aplecării binevoitoare spre celălalt.
De ce am ignora acest „cod” livrat de Cel despre care cei ce-L auzeau vorbind, simțeau intens că „nu vorbește ca un om” ?
De ce l-am rata, ratând-ne definitiv ?

Cum observa o minte sclipitor creștină ca cea a lui Nicolás Gómez Dávila, „cea mai mare greșeală modernă nu constă în a anunța [prostește] că Dumnezeu a murit, ci în a crede [naiv] că diavolul e mort”.
Pe măsură ce ne afundăm în epoca post-adevărului, fiica nevrotică a epocii post-totalitarismelor criminale în serie, care au ridicat la cotă industrială distrugerea persoanei umane, inclusiv prin monstruoasa ei pervertire, și au stârnit ireversibil ura de sine/ ura față de rădăcinile iudeo-creștine ale Europei, diavolul mereu vivace poartă cu predilecție masca terorismului/ războiului justificat religios și ideologic (islamist sau ortodoxist în cazul „Russkiy Mir”, antioccidental și anticreștin), răspândind ceața otrăvită a ideii că oamenii sunt simple mijloace și că Omul prometeic, răzvrătit (nu Dumnezeu-Omul smerit) ar fi de fapt scopul, idealul.
Omul amnezic cultural și moral rupt de trecut, omul apostat sau fanatizat, deci rupt paradoxal de Dumnezeu, omul transumanist, ajuns departe de Sens în stare gravă de ebrietate ideologică. În comă ontologică.
Omul orbit de patimă care face din Dumnezeu un pretext pentru a-i ucide pe alții în numele unor cauze mundane și murdare, sau doar un punct de reper pasager pentru întemeierea unei jalnice critici a moralei (creștine) sau a încă unei hidoase religii politice fondate pe apologia crimei.
Atât terorismul sălbatic, sângeros, cât și cel rafinat, intelectual, răstălmăcesc sau neagă Revelația, urăsc Tradiția genuină (care se manifestă prin a face cu sens exact ceea ce trebuie făcut pentru menținerea sensului), refuză adevărul valorii veșnice și inestimabile a persoanei umane, disprețuiesc aprig viața și contrazic tembel realitatea elocventă.
A-i împușca sau înjunghia pe oameni în casele lor sau pe stradă, a doborî avioane cât mai pline sau a bombarda teatre, spitale și maternități cu entuziasmul scelerat al distrugerii în masă, strigând din toți rărunchii, întrucât mintea e blocată, „Dumnezeu e mare!”, iată un număr de prestidigitație perfect reușit din spectacolul Ororii regizat chiar de diavol.
Nu, nu doar Dumnezeu, dar nici el n-a murit.

Să ai încă exaltate aderențe la totalitarism și terorism în 2023, după ce două gigantice totalitarisme demonice au desfigurat inclusiv moral fața Europei și parțial a lumii în secolul 20, punând Binele într-o criză fără precedent și Răul în avantaj major, să găsești scuze și să debitezi explicații pentru terorism și uciderea inocenților, invocând „rațiuni istorice”, să urăști atât de mult Occidentul în care altfel vii și te lăfăi hedonist cu bani mânjiți de sânge, extorcați în țări unde drepturile omului sunt tratate cu gloanțe în ceafă, lapidare publică, spânzurare sau tortură, iată ce pot secreta mințile monomane pervertite de fanatism și de ideologii criminale ale celor ce invocă perfid „imparțialitatea” sau celebrează public amenințarea cu „reacții de amploare” ale unui rău încă mai hidos, încă mai mare.
Așa cum observa cineva important, „răul ajunge să triumfe acolo unde binele devine searbăd”.
Cum starea binelui depinde de șansele ce i se oferă, prima fiind libertatea, acesta va fi afectat de orice formă de totalitarism, diluat de relativism și anulat de crimă. Reversibil doar prin improbabila, deși posibila căință.
Rădăcinile binelui crescând mereu în sus, niciodată în jos, raportarea adecvată la realitatea „celor nevăzute”, înalte, transcendente, care compun ceea ce e adânc în om și decid ceea ce contează cu adevărat în viața sa, rămâne condiția morală a existenței și cultivării lui. Spiritualitatea educată.
Opusul exact al misticismelor de ocazie, al fanatizării oarbe, al bestializării și îndrăcirii obsedate de putere (politică), de îmbogățire (criminogenă) și de manipulare (internațională) întru dobândirea lor.

Faptul multimilenar probat că în etică și morală nu se pot face descoperiri ar trebui să fie un loc comun, subînțeles.
Din păcate, nu este.
Mereu cedăm în fața unei perfide inventivități, a ispitei autojustificării celor mai josnice fapte, a trădărilor, calomniilor și sarabandei înregimentărilor în slujba parvenirii cu orice preț.
Ignorând cinic Legea morală universală, sfidând trufaș Decalogul, altfel oportunist invocat, manipulând retoric Fericirile, altfel solemn recitate.
Firește, întregul demers autojustificator, deci autoincriminator, sfârșește previzibil în sugrumarea și suprimarea vieții noastre lăuntrice, singura formă reală și indestructibilă de aristocrație.
În anularea celei mai importante șanse de salvare a noastră: bunătatea.

Creștinismul - diferit de creștinătatea devenită impură prin „cezarizare” și ostentativă prin afirmare, în care se lăfăie zgomotos cei ce Îl „cinstesc pe Dumnezeu doar cu buzele, inima fiindu-le de El departe” - este o inepuizabilă sursă de onestitate, realism, decență, discreție, noblețe.
Accentul creștin necăzând niciodată pe sine, pe pofta de a fi primul. Creștinismul răsturnând logica omenescului egocentric și reașezând ierarhia valorilor în registrul relației cu ceilalți („Cei din urmă vor fi cei dintâi”; „Dacă cineva vrea să fie cel dintâi, să fie cel din urmă şi slujitorul tuturor”; „Cine se înalţă se va smeri, iar cel ce se smereşte se va înălţa”).
De aceea, creștinul străin de duhul trufiei, cu-minte situat în sfera străbătută de sensul cuvintelor lui Hristos, Oaspetele tăcerii noastre binefăcătoare, nu al vorbăriei sforăitoare, este opusul perfect al populistului guraliv, arivist, contorsionist, cățărător ca o iederă care sufocă prin potop de minciuni și cuvinte deșarte atenția celor pe care-i minte sfruntat pentru a se îndreptăți pe sine sau pentru a-i calomnia pe alții.
Pe taraba oricărui populist cu vocația reală a mercenariatului mocnește tăcut jarul extremismului, ca ultimă expresie a revoltei ratării și a imposturii morale, mai devreme sau mai târziu deconspirate. Atunci cade și masca uzată de atâta purtare.
Biserica are, printre atâtea altele, și responsabilitatea de a păstra și apăra conținutul curat al credinței de orice formă de instrumentalizare, parazitare și manipulare. Datoria de a rămâne fidelă „Duhului Celui care L-a înviat pe Iisus din morţi”.
O datorie a fiecăruia dintre cei ce credem și mărturisim că facem parte din ea.

Toate textele d-lui Banescu sunt niste marturisiri minunate si inflacarate, entuziasmante in care poti sa crezi linistit, fara-ndoiala.

Pentru ce sa vrei sa carai si sa acuzi cu viclenie aruncand cu castane fierbinti? Stiti cat e suta de grame? 20ron adica vreo 2 lei bucata. Nu pun botul la castanele otravite ale celor ce nu pot si nu vor sa vada adevarul, ce nu vor sa simta si cu al 7-lea simt, nedeslusind ei in d-l Banescu o adevarata somitate in materie religioasa: crestinism, crestin-ortodoxie, morala! Ce posteaza pe FB e superb, maret! Seamana cu textele domnului CTP insa mesajele d-lui Banescu sunt mai adevarat-crestine, mantuitoare, intelepte, educationale, moralizatoare, constientizante.

[Penticostalul Traditional]

În prealabil postat de stefan florin

Sunt cam 100 de manuscrise in care este pomenit mitropolitul Marcus al Tomisului.

Bine, aceste manuscrise sunt sublime și io îmi doresc din tot sufletul ca ele să nu lipsească cu desăvârșire dar mă întreb totuși: tu cunoști vreunul dintr-o sută?

Că tot ce am citit io este despre Marcos de Tomeon, de Qoumeon, de Komeon itoi Kavaris Komeon itoi Kavaris. Dar poate tu ai niște izvoare istorice la care au acces doar inițiații.

[Iorest]

În prealabil postat de stefan florin

mda...raspuns de intelectual rasat. TOTAL IDIOT...raspunsul, bineinteles! Pana la Constantin Barbu, ce a facut Academia Romana? Sunt cam 100 de manuscrise in care este pomenit mitropolitul Marcus al Tomisului. Este Academia Romana m-ai presus de aceste documente vechi de peste 1500 ani? Sa se pronunte LA CE? La existenta lui Marcus sau a vechii Mitropolii a Tomisului? Doar mintea unuia ca Banescu (prin care bat alizeele) poate spune o asemenea ineptie. Sa negi o istorie crestina a unei provincii romanesti de aproape 1800 ani, o prezenta la Primul Sinod Ecumenic, doar pentru ca vor muschii acestui Banescu (si nu numai), e aberant si trist in acelasi timp.
ps: in legatura cu Primul Sinod Ecumenic de la Niceea, s-a pronuntat cu reala autoritate Academia Romana?

E clar că postura de purtător de cuvânt al cancelariei Patriarhale impune o anumită diplomaţie în limbaj, ceea ce Bănescu a depăşit demult, fiind mai mereu provocator chiar şi cu oameni din Sinod - Teodosie are rang de Mitropolit, superior ierarhic unui personal contractual non-clerical cum e Bănescu.

Chestiunea Mitropoliei Tomisului nu ţine de ambâţ, ci de restaurarea adevărului istoric care oricum se va face la un moment dat.

Cât îl priveşte pe Constantin Barbu, omul are acţiuni comune şi cu Academia Română


https://acad.ro/evenimente/eveniment...eveniment.html

Alocuţiuni
- Constantin Barbu, membru al Academiei Europene de Științe, Arte și Litere din Paris

E clar că omul Constantin Barbu are activitate reală de cercetare nu cum sugerează obrăznicuţ Bănescu că ar fi un impostor care se împăunează cu titluri false.