intrebare pt cei casatoriti

[Fani71]

În prealabil postat de rotblume

eu sunt de parere ca Dumnezeu iti da copiii. Am un exemplu foarte clar. Sora mea a facut cezariana de 2 ori si doctorul i-a spus ca daca mai face copii isi pune viata in pericol. Asta se intampla acum vreo 5 ani. Ea nu a folosit niciodata metode anticonceptionale, dar pot sa va spun ca de la a2a sarcina ea nu a mai ramas insarcinata. Nu stiu cat de activa este viata ei intima cu cumnatul meu, dar ei isi mai doresc un copil si sunt foarte credinciosi.

Va rog sa ma scuzati, am fost de fapt partial off topic, ce am scris se potrivea mai mult la 'este pacat sa folosim prezervative?'. Ce o interesa pe Anna este cum sa facem sa nu avem prea multi copii daca ni se pare ca nu am putea sa-i crestem cum trebuie, adica cu dragoste si atentie.

In principiu sunt de acord cu Rotblume, si asa gandeam si eu inainte sa ma casatoresc. Dumnezeu probabil ne da ce putem duce si daca avem incredere nemarginita il El, ne trimite atatia copii cat e bine. Dar avem noi toti acea incredere nemarginita sau actionam uneori doar din datorie, si pe urma ne dam seama ca ne-am luat o povara pe care nu o putem duce?

Dumnezeu ne cere si sa gandim si sa avem dreaptra socotinta, deci sa aplicam metodele care ne stau la indemana si care nu sunt impotriva poruncilor Lui ca sa ajungem.

Ce spui tu, Rotblume, este cazul ideal, in care cei doi sunt credinciosi si sanatosi.

Dar daca unul dintre ei este mai putin credincios sau mai slab, si este impotriva sa aiba mai mult de unul, doi sau trei copii? Copiii se fac in cuplu!

Dar daca femeia are o boala sau mare greutate la purtarea sarcinilor? Nu e mai bine sa fie 2 copii cu mama, decat 3 orfani de mama? (Nu vreau sa o critic pe sora ta, Rotblume! Sa-i dea Dumnezeu sanatate! Dar deciziile astea se iau personal si nu cred ca e bine sa generalizam exemplul ei)

Sau daca unul dintre ei are o boala foarte grava si este in pericol sa moara? (Isi poate asuma celalalt responsabilitatea cresterii copiilor singur(a)?)

Dar daca au doi copii amandoi cu un handicap si se presupune ca este o problema genetica in familie?

Sau, chiar daca cei doi sunt credinciosi, daca isi dau seama, dupa unul, doi sau trei copii, ca nu pot sa asume cresterea a mai multi, ca le-ar fi asa de greu ca poate nici nu le-ar mai putea da iubirea si atentia necesare? Cineva mai sus a dat exemple de familii fericite numeroase. E foarte frumos, da! Dar eu am cunoscut si familii (catolice) care au avut multi copii - 6 sau 7 - pentru ca asa se obisnuia si pentru ca Biserica Catolica nu admite de loc anticonceptionalele, dar de fapt ei nu isi doreau atatia copii. Din cauza asta, nu au reusit sa-i iubeasca pe toti la fel. Unul sau doi sau trei erau tratati ca Cenusareasa familiei si din cauza asta au suferit mult si mai tarziu in viata, pentru ca lipsa de dragoste in copilarie lasa rani foarte, foarte adanci..

Am cunoscut si o familie ortodoxa cu 6 copii, in care mama avea crize de deprimare postnatale grave la fiecare nastere si trebuia sa stea la spital luni in sir. Il plus, nu-i ajungea mintea si intelepciunea sa-i creasca (dupa parerea mea). Multi duintre copii au inceput sa o ia pe cai gresite la varsta adolescentei.

Eu cred ca Dumnezeu ne ia de acolo unde suntem, este 'bun si milostiv' fata de slabiciunile noastre, si ca e o dovada de smerenie sa ne cunoastem limitele. De altfel, daca acceptam ca nu avem putere, poate Dumnezeu ne-o va da mai tarziu - cine stie? Poate ca o vreme ne vom feri sa mai avem copii, dar pe urma ne vom simti intariti si nu ne vom mai feri.

Cred, in concluzie, ca e bine sa fim maximalisti dar sa avem si dreapta socotinta.

[cristiboss56]

În prealabil postat de Fani71

Va rog sa ma scuzati, am fost de fapt partial off topic, ce am scris se potrivea mai mult la 'este pacat sa folosim prezervative?'. Ce o interesa pe Anna este cum sa facem sa nu avem prea multi copii daca ni se pare ca nu am putea sa-i crestem cum trebuie, adica cu dragoste si atentie.

In principiu sunt de acord cu Rotblume, si asa gandeam si eu inainte sa ma casatoresc. Dumnezeu probabil ne da ce putem duce si daca avem incredere nemarginita il El, ne trimite atatia copii cat e bine. Dar avem noi toti acea incredere nemarginita sau actionam uneori doar din datorie, si pe urma ne dam seama ca ne-am luat o povara pe care nu o putem duce?

Dumnezeu ne cere si sa gandim si sa avem dreaptra socotinta, deci sa aplicam metodele care ne stau la indemana si care nu sunt impotriva poruncilor Lui ca sa ajungem.

Ce spui tu, Rotblume, este cazul ideal, in care cei doi sunt credinciosi si sanatosi.

Dar daca unul dintre ei este mai putin credincios sau mai slab, si este impotriva sa aiba mai mult de unul, doi sau trei copii? Copiii se fac in cuplu!

Dar daca femeia are o boala sau mare greutate la purtarea sarcinilor? Nu e mai bine sa fie 2 copii cu mama, decat 3 orfani de mama? (Nu vreau sa o critic pe sora ta, Rotblume! Sa-i dea Dumnezeu sanatate! Dar deciziile astea se iau personal si nu cred ca e bine sa generalizam exemplul ei)

Sau daca unul dintre ei are o boala foarte grava si este in pericol sa moara? (Isi poate asuma celalalt responsabilitatea cresterii copiilor singur(a)?)

Dar daca au doi copii amandoi cu un handicap si se presupune ca este o problema genetica in familie?

Sau, chiar daca cei doi sunt credinciosi, daca isi dau seama, dupa unul, doi sau trei copii, ca nu pot sa asume cresterea a mai multi, ca le-ar fi asa de greu ca poate nici nu le-ar mai putea da iubirea si atentia necesare? Cineva mai sus a dat exemple de familii fericite numeroase. E foarte frumos, da! Dar eu am cunoscut si familii (catolice) care au avut multi copii - 6 sau 7 - pentru ca asa se obisnuia si pentru ca Biserica Catolica nu admite de loc anticonceptionalele, dar de fapt ei nu isi doreau atatia copii. Din cauza asta, nu au reusit sa-i iubeasca pe toti la fel. Unul sau doi sau trei erau tratati ca Cenusareasa familiei si din cauza asta au suferit mult si mai tarziu in viata, pentru ca lipsa de dragoste in copilarie lasa rani foarte, foarte adanci..

Am cunoscut si o familie ortodoxa cu 6 copii, in care mama avea crize de deprimare postnatale grave la fiecare nastere si trebuia sa stea la spital luni in sir. Il plus, nu-i ajungea mintea si intelepciunea sa-i creasca (dupa parerea mea). Multi duintre copii au inceput sa o ia pe cai gresite la varsta adolescentei.

Eu cred ca Dumnezeu ne ia de acolo unde suntem, este 'bun si milostiv' fata de slabiciunile noastre, si ca e o dovada de smerenie sa ne cunoastem limitele. De altfel, daca acceptam ca nu avem putere, poate Dumnezeu ne-o va da mai tarziu - cine stie? Poate ca o vreme ne vom feri sa mai avem copii, dar pe urma ne vom simti intariti si nu ne vom mai feri.

Cred, in concluzie, ca e bine sa fim maximalisti dar sa avem si dreapta socotinta.

Adică să fim echilibraţi. De mult bat monedă, pe echilibru şi chibzuinţă. Să nu ne credem mai sfinţi ca Sfinţii, dar nici mai păcătoşi decât suntem !

[rotblume]

draga Fani71, ei doi sunt foarte sanatosi, dar nu se mai poate. stiu ca vorbeam mai tariu cu ea si imi spunea ca isi mai doreste un copil asa de tare, dar daca Dumnezeu nu le da ce poate sa faca ea.

[Fani71]

În prealabil postat de rotblume

draga Fani71, ei doi sunt foarte sanatosi, dar nu se mai poate. stiu ca vorbeam mai tariu cu ea si imi spunea ca isi mai doreste un copil asa de tare, dar daca Dumnezeu nu le da ce poate sa faca ea.

Da, Rotblume, am inteles. Eu ziceam (printre altele) de cei carora doctorul le spune ca e periculos pentru viata lor sa mai aiba copii si ei totusi nu iau anticonceptionale. Hotararea e a lor - in cunostiinta de cauza - si cu sfatul duhovnicului. Am toata admiratia pentru sora ta, dar eu nu stiu daca as fi avut curajul sa nu ma pazesc.

În prealabil postat de cristiboss56

Adică să fim echilibraţi. De mult bat monedă, pe echilibru şi chibzuinţă. Să nu ne credem mai sfinţi ca Sfinţii, dar nici mai păcătoşi decât suntem !

Sa ne credem mai sfinti ca Sfintii, e cam greu; dar ce are daca ma cred mai pacatoasa decat sunt? De la Sf. Ierarh Nifon am invatat ca e bine sa ne credem mai pacatosi decat suntem. Si in Pateric am gasit apoftegme care indemnau la acest lucru.

[cristiboss56]

În prealabil postat de Anca-Miha

Sa ne credem mai sfinti ca Sfintii, e cam greu; dar ce are daca ma cred mai pacatoasa decat sunt? De la Sf. Ierarh Nifon am invatat ca e bine sa ne credem mai pacatosi decat suntem. Si in Pateric am gasit apoftegme care indemnau la acest lucru.

Eşti liberă să te crezi cum vrei Anca, este problema ta şi numai a ta. Sensul celor spuse de mine , accentuează îndemnul spre echilibru. Atâta tot. Nu răstălmăci spusele mele spre alte direcţii. . .

În prealabil postat de cristiboss56

Eşti liberă să te crezi cum vrei Anca, este problema ta şi numai a ta. Sensul celor spuse de mine , accentuează îndemnul spre echilibru. Atâta tot. Nu răstălmăci spusele mele spre alte direcţii. . .

Echilibru, da, dar numai in lumina celor spuse de Sfintii Parinti, nu cum ne taie capul pe fiecare.

[Fani71]

Da, 'in lumina' celor spuse de ei, deci putem si gandi in lumina asta, deci mai poate sa ne 'taie si capul', nu? :-)

Deci, revenind la ce spuneam, echilibrul sau dreapta socotinta e o virtute. Se zice uneori si ca e una din cele mai mari pentru ca fara ea, virtutile ne pot duce in iad.

[Fani71]

Deci in ceea ce priveste contraceptia, cred ca este important sa ne gandim foarte bine si sa nu aplicam formule de-a gata, ci PRINCIPII.

- iubirea adevarata nu este egoista si accepta nasterea copiilor
- viata este sfanta
- casatoria este in primul rand pentru cresterea duhovniceasca si unirea in Hristos a celor doi, iar nasterea copiilor este o consecinta si nu un scop
- increderea in Dumnezeu
- sa ne iubim aproapele (adica si copiii pe care ii avem deja..)

... si sa le aplicam dupa situatia in care ne gasim. Sa ne masuram fortele. Sa avem smerenie.

De asta si cerem sfatul duhovnicului: ca nu ne bazam doar pe mintea proprie. dar mintea proprie e si ea buna si data de la Dumnezeu.

[Noesisaa]

În prealabil postat de Anca-Miha

Sa ne credem mai sfinti ca Sfintii, e cam greu; dar ce are daca ma cred mai pacatoasa decat sunt? De la Sf. Ierarh Nifon am invatat ca e bine sa ne credem mai pacatosi decat suntem. Si in Pateric am gasit apoftegme care indemnau la acest lucru.

Pai ancah draga, a spune ca esti mai pacatos decat esti este un fel de mandrie si superioritate. Ti se pare ca faci un lucru bun prin asta si ca esti mai presus decat cei, vai saracii, care nu isi dau seama cat de pacatosi sunt.

Dar daca stai sa te gandesti: ai omorat pe tata, ai omorat pe mama, ai furat, ai dat in cap, ai injurat de cele sfinte? Daca nu, atunci este foarte putin probabil ca esti, asa cum le place sa spuna ca sunt, cel mai pacatos dintre toti pacatosii.

Cum sa iti evaluaezi starea morala cu adevarat si cu sinceritate daca tu crezi ca esti mai pacatos decat esti? Adica cum faci? Iti pui in carca pacate pe care nu le-ai facut? Te osandesti mai mult decat trebuie pentru cele pe care le ai? Sau cum faci?