Luarea mesei in familie - o comoara uitata.

Eu niciodata nu am inteles treaba asta. Pentru ce tin oamenii mortis sa ia masa in familie? Hai, de Craciun, de Pasti, mai inteleg. Dar eu sunt obisnuit sa iau masa in liniste. La mine in familie nu se vorbeste la masa. Daca mananc singur sau cu ai mei este exact acelasi lucru.

Masa este un act "administrativ", de mentenanta, este ceva necesar, este satisfacerea unei nevoi. Nu e nimic sfant in asta, asa cum nu e nimic sfant in faptul ca ma duc la toaleta.

Bineinteles, mereu vor exista falsii nostalgici, cei care vor deplange ruperea morometiana a painii de catre capul familiei, ritualul care inconjoara cina sau pranzul la tara, fara sa inteleaga ca astea nu sunt niste valori ce se pierd, ci pur si simplu un comportament asociat societatii patriarhale rurale, unde lucrurile trebuie sa stea intr-un anume fel ca totul sa mearga struna. Asta presupune ca toata familia sa stea in acelasi timp la masa din cauza agendei zilnice plina de indeletniciri in gospodarie, a resurselor disponibile etc. La tara nu erau microunde ca sa reincalzeazca mamaliga, asa ca toata lumea trebuia sa manance in acelasi timp daca doreau mancarea calda.

La oras pur si simplu nu este posibil asa ceva, e un alt stil de viata. E absurd sa pretinzi sotului si sotiei cu programe diferite de munca sa rabde de foame pana sunt amandoi acasa, doar pentru a lua cina impreuna. Cine vrea poate face mici intalniri de familie chiar si la oras, poate iesi cu prietenii la un restaurant - si lumea chiar o face, sunt pline localurile de musterii. Sau stai acasa si comanzi o pizza ori te incumeti la o reteta pretentioasa.

In concluzie, busola de la tara nu e totuna cu aia de la oras, iar lucrurile sunt numai bine asa cum sunt acum.