Despre creationism, evolutie si design inteligent cu George Coyne si Richard Dawkins

[Callisto]

Pe onoarea mea, toata stima pentru expunerea ta, desi mi-a luat ceva timp sa ma familiarizez cu termenii in acceptiunea pe care le-ai dat-o. Asta ca sa evit confuziile precum cea rezultata din utilizarea termenului "aperceptie". Eu l-am folosit nu in intelegerea lui kantiana, ci in cea data de psihologie care vorbeste de transformarea si asimilarea noilor experiente intr-un nou intreg (cat mai coerent), pe baza datelor mai vechi. Am luat acest sens tocmai pentru ca el nu implica ideea de "constiinta" (de sine, daca mai trebuie adaugat), astfel ca aperceptia devine o facultate mai pasiva decat era la Kant, ceea ce se incadreaza perfect intr-o logica schioapa reductionista. Pentru aceasta pozitie nu conteaza atat de mult principiul de coeziune, (Dawkin nici nu vorbeste atat de mult de logica, cat de "dovezi"), care poate va fi candva descoperit pe o insula, cat faptele mai mult sau mai putin sustinute experimental. Daca noi legam acele experiente noi de cele mai vechi nu se va spune ca o facem in virtutea unei facultati abstracte cu functie de inlantuire (oricum o vom fi numind), ci totul se va rezuma la o reconstructie "sinapsoidala".
Combaterea trebuie avansata in termenii lor, si de aceea pana la urma s-a ajuns la un Wittgenstein care credea ca probleme filosofice se rezuma la limbaj. Sper ca elucidat am intentia mea.

Gasisem intr-o carte ideea ca monistii nu-si dau seama ca vorbesc in termenii dualismului (sau intr-o paradigma platonica) atunci cand se refera la depozite/stocuri cerebrale, simboluri procedurale sau programe computationale incorporate in sistemul nervos, ca urmare a faptului ca ele pot fi intrucatva imitate in spatiul inteligentei artificiale. E vorba intr-adevar de mai multe confuzii conceptuale – in cazul acesta, identitatea e confundata cu similaritati partiale obtinute in laborator. La fel s-a incercat si cu demonstrarea faptului ca si animalele au constiinta de sine pentru ca pot recunoaste si indica in oglinda punctul pictat pe fruntea lor. Asta e behaviorismul...combatut nu foarte cu succes de noi aporturi conceptuale precum „qualia”. Totusi, pentru cei care cred in asemanarile de esenta intre om-animal, este de vazut analitica fenomenologica (care deci nu porneste de la nici o presupozitie de tip transcendental) a Daseinului [o omului, propriu-zis] la Heidegger. L-am amintit pentru ca si tu vorbeai de „diferenta ontologica”. Fiintarea numita om este speciala prin comportamentul ei interogativ vizavi de posibilitatea existentei, a verbului „a fi/ a exista” in genere.
Desigur, Heidegger respinge perspectiva „cogito sum” carteziana in ideea (pe scurt spus) ca omul nu poate fi o fiinta de laborator tocmai pentru ca el este cel ce (se) studiaza. Reduci fiinta umana atunci cand nu o gandesti in plenarul vietuirii ei, ci incerci sa o surprinzi ca pe un obiect de muzeu. Feuerbach sustinea ca singurul adevar al teologiei este antropologia. Dupa un secol, Heidy vine si spune ca omul e mai mult decat antropologie, psihologie sau biologie si asta nepornind deloc de la Dumnezeu si fara sa asume pe parcurs o instanta divina. In alte cuvinte este ceea ce a scris Steinhardt : „ Experienta fizicienilor Michelson si Morley a dovedit in chip hotarat ca dinlauntrul unui sistem inchis nu se pot face observatii asupra miscarilor absolute ale acelui sistem deorece observatorul, aflandu-se si el in interiorul sistemului , e prins, deci antrenat in miscarea absoluta a acestuia. Asadar, nu poate „iesi” dintr-insul ca sa-l observe „din afara” si sa emita constatari obiective cu valoare ne-relativa.” A se tine cont de faptul ca numai materialistii vorbesc de om si de univers ca sistem inchis...
Uite, as vrea sa te intreb ceva pentru care nu am primit o lamurire multumitoare : desi analiza omului in „Fiinta si timp” este de o acuratete execeptionala, cum se face ca nu a vorbit totusi de inclinatia nativa a omului catre „sacru”, nu a considerat-o indeajuns de „fenomenala”?

În prealabil postat de HoratiuM

Dacă privim mai bine problema ne dăm seama că paradigma "şirului spart" (evoluţionismul este, la rândul său, unul dintre bastioanele acesteia) suferă de un radical agramatism în stăpânirea conceptelor filosofice cu privire la infinit şi cazurile sale. Căci "şirul spart" ţine de ceea ce tradiţia filosofică a numit "infinitul posibil sau potenţial" (nihil privativum) şi care e definit de o privaţie fundamentală a unei cuprinderi exhaustive a întregului său orizont, întrucât lasă mereu un rest nedeterminat, dar determinabil..

Explica-mi mai clar, te rog, cum determinabil?