Combaterea evolutionismului, in 29 de puncte

[zxcvbnm]

În prealabil postat de topcat

Nu te-am calificat nicicum. Inca.
Deocamdata nu inteleg cum si de ce in cazul evolutionismului accepti dovezile stiintifice si refuzi credinta iar in cazul aparitiei universului sau in cazul existentei unei legi morale absolute crezi intr-o inteligenta care a premeditat totul. Cu atit mai mult cu cit evolutionismul exclude existenta unei legi morale absolute.
Parerea mea sincera este ca nu ai inteles evolutionismul si aici, da, te calific.

Brrr ... aştept să văd ce diagnostic îmi stabileşti, dar o să-ţi fie mai dificil cu semiologia, dar tragi tu concluzii dintr-un singur simpton, probabil.

Gardul are mai multe uluci. Vopsite. Numai una-i evoluţionismul.
Mie îmi place să-l bag în sacul lui Moş Crăciun, alături de toate celelalte discipline care, integrante, schiţează o teorie a evoluţiei globale, macro.
Poate tu îl bagi în ciorapul biologiei, ca teorie sintetică a evoluţiei legată strict de arborele filogenetic.

Mă bucur de o viziune mai holistică. Am în minte un puzzle cu mai multe piese.
Evoluţia cosmologică, evoluţii punctuale stelare, tectonica plăcilor, ciclurile de eroziune geomorfologică, hai evoluţia vieţii prin ereditatea caracterelor dobândite, poate şi o evoluţie spirituală (nimic nu-i imposibil) ... dar evoluţionismul nu ocupă piedestalul.
Sincer, dacă ar fi infirmat (prin absurd) nu mi s-ar dărâma castelul din cărţi de joc.
Doar mintea îmi spune că este corect şi tot ea îmi va dicta dacă e cazul să-mi revizuiesc atitudinea. (ştiinţa e arbitrul şi nu e măsluită de tata jean)

Însă, ştiinţa are limite, la fel şi raţiunea.
Fata deşteaptă, nu se aventurează pe-afară, după lăsarea întunericului. E bine crescută.
Nu şi-a propus niciodată să vadă înainte de Big Bang, nici după scenariul de Big Crunch, nu are treabă cu sensul existenţei umane sau cu sufletul ulterior morţii fizice.

Eu cred că există răspunsuri şi în faţa acestor dileme. (Iar mie nu-mi place să trăiesc cu dileme)
Nu soluţii raţionale, desigur.
Şi cum sunt în căutarea adevărului, nu pot rămâne nesatisfăcut, nu !
Ştiinţa - am stabilit că nu poate şi nici nu vrea să scormonească astfel de peisaje bizare, aşa că nu-mi mai rămâne decât să cred, doar n-o să mai trăiesc 200 de ani până când se vor găsi răspunsuri raţionale (dacă se vor găsi!).
Astfel mintea mea se linişteşte rezolvând tot rebusul.
Ştiinţa lămureşte peisajul ei, Dumnezeu tablourile abstracte, din afara sferei raţionalului.
Iar eu sunt fericit.

Iar dacă vrei să înţelegi mai bine umila “împăcare” pe care o simt, îţi dau şi bibliografie ca temă pentru acasă.
Sarai piu felice.

Hai c-am încercat să dau eu anamneza, acum scrie-mi tu diagnosticul şi-apoi dă-mi o compensată.