Impartasit de Craciun si 1 Ian. - post de sarbatori?

[anita]

În prealabil postat de Fani71

Daca cineva vrea sa se impartaseasca des, nu inseamna neaparat ca se considera fara de pacat. Poate insemna ca isi stie slabiciunile sio alearga la medicamentul care i le poate vindeca.
A nu te spovedi in fiecare saptamana nu inseamna neaparat a cere putin de la tine.
Creintele si nevointele nu se masoara numai in zile de post si minute petrecute la spovedanie.

Fani ,nu a spus Hristos la nunta fiului de imparat ca cel cu haina patata sa nu stea la masa cu nuntasii?
Daca tu ai haina fara pata ,nu ai decat sa te impartasesti ,mai ales ca ai dezlegare de la duhovnic.
Eu stiu un lucru ,ma spovedesc vineri si pina duminica la sf.Liturghie tot mai gresesc cate ceva.Gresim in fiecare ceas si cu cat ne preocupa mai mult viata noastra duhovniceasca dimensiunea pacatului devine mai mare in ochii nostri.
Si pe aici ,prin tara, se practica impartasania deasa ,adica la mai putin de 40 de zile ,dar nu am auzit pe nimeni sa se impartaseasca fara spovedanie.
Mai mult ,o tanara a vrut sa se impartaseasca si parintele a intrebat-o daca s-a spovedit ,cred ca a simtit ceva sau faptul ca nu o vazuse pe la biserica si i-a spus ca nu o impartaseste.Probabil ca ea nu stia ca trebuie asta.
Deci atentie ,nu mai rataci pe altii ,pastreaza pentru tine ca vei da socoteala.
Faptul ca nu accepti parerea unei persoane avizate ,preot, ce dovedeste?

[Daniel777]

În prealabil postat de anita

Fani ,nu a spus Hristos la nunta fiului de imparat ca cel cu haina patata sa nu stea la masa cu nuntasii?
Daca tu ai haina fara pata ,nu ai decat sa te impartasesti ,mai ales ca ai dezlegare de la duhovnic.
Eu stiu un lucru ,ma spovedesc vineri si pina duminica la sf.Liturghie tot mai gresesc cate ceva.Gresim in fiecare ceas si cu cat ne preocupa mai mult viata noastra duhovniceasca dimensiunea pacatului devine mai mare in ochii nostri.
Si pe aici ,prin tara, se practica impartasania deasa ,adica la mai putin de 40 de zile ,dar nu am auzit pe nimeni sa se impartaseasca fara spovedanie.
Mai mult ,o tanara a vrut sa se impartaseasca si parintele a intrebat-o daca s-a spovedit ,cred ca a simtit ceva sau faptul ca nu o vazuse pe la biserica si i-a spus ca nu o impartaseste.Probabil ca ea nu stia ca trebuie asta.
Deci atentie ,nu mai rataci pe altii ,pastreaza pentru tine ca vei da socoteala.
Faptul ca nu accepti parerea unei persoane avizate ,preot, ce dovedeste?

Cine are ravna pentru Hristos,nu se poate sa nu vrea sa se impartaseasca mai des.S-a discutat si s-a reglementat aici pe forum conditiile dinainte de impartasanie,asa ca nu are rost sa mai discutam pe tema nevredniciei celui care se impartaseste.
Eu vreau sa subliniez un lucru: este o vreme,si dureaza de mult,cand a scazut ravna pentru viata duhovniceasca si deci dorinta de a se impartasi mai des.Insa ,paradoxal,traim vremurile din urma,cand crestinii ar trebui sa se intareasca impartasindu-se des,concomitent cu sporirea traiului duhovnicesc,pentru a rezista smintelilor actuale si celor viitoare.

[sophia]

@GeorgeS - chiar va rog sa nu plecati, ci sa mai discutati cu noi, sa ne mai luminati.
Pe forum sunt si asa numai 2-3 teologi si intervine numai unul mai des (Fani).
Tocmai de aceea avem asa multe ganduri si nelamuriri, pentru ca nu reusim sa ne lamurim din carti, iar preotii/duhovnicii cam fac exact acest lucru fuga.
Am inteles tot aici pe forum ca se tem de ispite, de gresli, de pacate si de aceea greu accepta sa vorbeasca.
Nu exista la biserici intalniri in afara slujbelor, sau cateheza.
Exista numai predica si aceea este unilatrala: vorbeste preotul si daca unul are de intrebat, n-are voi.
Daca vrei sa abordezi un preot privat el fuge si spune: m-am timp, de ce te intereseaza, este privat, esti prea curios, am lucruri mai importante decat a discuta cu tine, etc.
Si atunci renunti, le aduni in tine, gresesti si asta este. Tot cu Dumnezeu singur ramai pana la urma.

@toata lumea:
Am observat niste lucruri:
1. Ne este greu sa invatam de la numite persoane atunci cand ele se pun insele, sau sunt puse de altii pe pozitia de "sfant, intangibil, nu greseste niciodata, le stie pe toate, perfect".
Se pare ca preotii se incadreaza la aceasta categorie (fara a vrea sa jignesc) si de aceea este greu sa primim ceva de la ei, sa invatam.
De aceea, cred, multi doresc sa ia preotul ca un om normal, cu greselile si neputintele lui, lasand la o parte harul, sau alte caracteristici de "sfintenie a lui".
Si conteaza si modul in care se face totul.

Eu nu stiu de unde a aparut acea pilda cu Iisus si camasa patata si fiul de imparat. E prima data cand aud asta. Si Iisus nu prea face diferente in general: ala este imparat, celalalt om de rand. Ca sa fii fara pata in fata carui imparat? Ca si in fata lui Dumnezeu esti cu pete si este normal si acceptat.
Daca ma gandesc metaforic insa, imi amintesc de ceea ce se intampla in viata:
Cel mai curat, mai fara pete este adeseori cel rau, cel mandru si fara suflet.
Cel mai pacatos este adesea mai bun in multe privinte.

Fani a spus aici un lucru f.intelept: ca fiecare trebuie sa se evalueze singur si sa-si dea seama cand trebuie sa mearga la spovedanie.
Pe de o parte: el se cunoaste cel mai bine si stie daca un pacat este deja o patima/viciu, sau daca este marunt.
Pe de alta parte insa...nu stim ce se incadreaza mereu la pacate si exista o mare tendinat de a exagera.

Mie mi se pare ca spovedania ar trebui sa fie mai complexa, tocmai ca sa exista si partea de diagnostic (corect, complet - cauze, natura pacat etc.) si cea de sfat (cum sa scap, cum sa corectez).

Impartasania ar fi si pentru intarire si pentru usurare si vindecare.
Dar ca orice tratament nu trebuie exagerat, luat fara respect si fara noima, tocmai ca sa mai aibe totusi efect si sa nu devina numai o obisnuinta/dependenta.

Clar ca ne este rusine de preot si de altii din jur, dar vindecarea de pacat nu se face numai cu impartasania, ci cu ajutorul omului, a discutiei, a mangaierii, a incurajarii, cu faptul de a nu te afla mereu singur (inlcusiv in fata problemelor).
Adica sa vedem si cauza si sa o rezolva, nu numai tratamentul si efectul.

Ca sa revin la intrebarea initiala a topicului:
De ce vrem sa ne impartasim tot timpul, chiar cu mai putin post si renuntare trupeasca, de ce vrem dezlegare?
Ca medicament, ca preventie, ca bombonica (bravo, esti cuminte, mai fa tot asa), sau alte motive?
Asta ar trebui sa ne gandim. Care este efectul ce asteptam de la acest act (si altele asemenea in biserica).

[sophia]

@Miha-Anca - raspunsul la ultima ta intrebare (f. interesanta de altfel, chintesenta discutiei noastre).
Deci, daca ma iau dupa parerile voastre - duhovnicul/preotul stie, el decide, atunci ma bucur si ma duc mereu si vesel la impartasanie mereu.

Daca ma iau dupa ce gandesc eu si cativa altii ca mine: nu ma duc decat atunci cand ma consider eu pregatita.

La prima varianta mai este si posibil: sunt un om cuminte si nu prea am facut pacate mari, se pot ierta si corecta.

Deco ori ne bazam pe duhovnic, ori pe constiinta noastra.

Si pana la urma: daca Dumnezeu iarta si noi il iubim, ce mai conteaza detaliile.

[anita]

În prealabil postat de sophia

@Miha-Anca - raspunsul la ultima ta intrebare (f. interesanta de altfel, chintesenta discutiei noastre).
Deci, daca ma iau dupa parerile voastre - duhovnicul/preotul stie, el decide, atunci ma bucur si ma duc mereu si vesel la impartasanie mereu.

Daca ma iau dupa ce gandesc eu si cativa altii ca mine: nu ma duc decat atunci cand ma consider eu pregatita.

La prima varianta mai este si posibil: sunt un om cuminte si nu prea am facut pacate mari, se pot ierta si corecta.

Deco ori ne bazam pe duhovnic, ori pe constiinta noastra.

Si pana la urma: daca Dumnezeu iarta si noi il iubim, ce mai conteaza detaliile.

Daca intre spovedanie si impartasanie am facut ceva rau ,de ex.m-am certat cu cineva ,m-am maniat ,nu iau sf.Impartasanie decat daca ma mai spovedesc odata .
Fiecare sa faca dupa cum ii dicteaza constiinta.

În prealabil postat de sophia

@Miha-Anca - raspunsul la ultima ta intrebare (f. interesanta de altfel, chintesenta discutiei noastre).
Deci, daca ma iau dupa parerile voastre - duhovnicul/preotul stie, el decide, atunci ma bucur si ma duc mereu si vesel la impartasanie mereu.

Daca ma iau dupa ce gandesc eu si cativa altii ca mine: nu ma duc decat atunci cand ma consider eu pregatita.

La prima varianta mai este si posibil: sunt un om cuminte si nu prea am facut pacate mari, se pot ierta si corecta.

Deco ori ne bazam pe duhovnic, ori pe constiinta noastra.

Si pana la urma: daca Dumnezeu iarta si noi il iubim, ce mai conteaza detaliile.

Sophia, am impresia ca vezi totul f schematic.
Duhovnicul decide, avand in vedere ca el poate evalua pacatele tale, in urma spovedaniei. Tu poti decide, daca stii ca nu ai spus toate pacatele, si le-ai spovedit doar pe cele usoare. Deci poti privi din ce unghi doresti. Noi nu suntem chiar asa experti ca sa putem sti, care fapte si ganduri de-ale noastre sunt pacate. Iar cumulul de pacate necesita si el o evaluare, in vederea stabilirii unui canon (rugaciuni si metanii), fara de care nu te poti vindeca. Noi si asa suntem mai mult decat dispusi sa ne trecem cu vederea si sa ne justificam pacatele. Chiar am fi noi cei mai in masura sa ne fim doctori de suflete si sa ne si mantuim? Daca raspundem DA, atunci suferim de parere de sine, pacat ce trebuie si el spovedit.

Pe Dumnezeu Il iubesti facand voia Sa, nu pe a ta. Fiind pacatosi, caci materia din care suntem facuti e predispusa pacatului, noi nu numai ca nu facem voia Lui, dar Il mai si rastignim in mod repetat pe Hristos noua. Suntem prea putin constienti de voia Sa, altfel ne-am stradui sa nu mai pacatuim. E ca si cum ai pune paznic asupra avutiei tale pe hot.
Si daca Dumnezeu a spus sa ne spovedim preotului, si noi ne opunem, in ce fel Ii facem voia? Caci Hristos a spus despre preoti: "Caci ceea ce veti lega pe pamant, legat va fi si in cer; si ce veti ierta, iertat va fi si in cer" (citat din memorie) Si noi stim ca totul va pieri, dar Cuvintele lui Hristos in veci vor fi vii.
Iubindu-L pe Dumnezeu doar cu sentimentul, nimic nu facem, daca nu sunt si fapte. Ori ascultarea si smerenia sunt fapte.

[anita]

În prealabil postat de sophia

@GeorgeS - chiar va rog sa nu plecati, ci sa mai discutati cu noi, sa ne mai luminati.
Pe forum sunt si asa numai 2-3 teologi si intervine numai unul mai des (Fani).
Tocmai de aceea avem asa multe ganduri si nelamuriri, pentru ca nu reusim sa ne lamurim din carti, iar preotii/duhovnicii cam fac exact acest lucru fuga.
Am inteles tot aici pe forum ca se tem de ispite, de gresli, de pacate si de aceea greu accepta sa vorbeasca.
Nu exista la biserici intalniri in afara slujbelor, sau cateheza.
Exista numai predica si aceea este unilatrala: vorbeste preotul si daca unul are de intrebat, n-are voi.
Daca vrei sa abordezi un preot privat el fuge si spune: m-am timp, de ce te intereseaza, este privat, esti prea curios, am lucruri mai importante decat a discuta cu tine, etc.
Si atunci renunti, le aduni in tine, gresesti si asta este. Tot cu Dumnezeu singur ramai pana la urma.

@toata lumea:
Am observat niste lucruri:
1. Ne este greu sa invatam de la numite persoane atunci cand ele se pun insele, sau sunt puse de altii pe pozitia de "sfant, intangibil, nu greseste niciodata, le stie pe toate, perfect".
Se pare ca preotii se incadreaza la aceasta categorie (fara a vrea sa jignesc) si de aceea este greu sa primim ceva de la ei, sa invatam.
De aceea, cred, multi doresc sa ia preotul ca un om normal, cu greselile si neputintele lui, lasand la o parte harul, sau alte caracteristici de "sfintenie a lui".
Si conteaza si modul in care se face totul.

Eu nu stiu de unde a aparut acea pilda cu Iisus si camasa patata si fiul de imparat. E prima data cand aud asta. Si Iisus nu prea face diferente in general: ala este imparat, celalalt om de rand. Ca sa fii fara pata in fata carui imparat? Ca si in fata lui Dumnezeu esti cu pete si este normal si acceptat.
Daca ma gandesc metaforic insa, imi amintesc de ceea ce se intampla in viata:
Cel mai curat, mai fara pete este adeseori cel rau, cel mandru si fara suflet.
Cel mai pacatos este adesea mai bun in multe privinte.

Fani a spus aici un lucru f.intelept: ca fiecare trebuie sa se evalueze singur si sa-si dea seama cand trebuie sa mearga la spovedanie.
Pe de o parte: el se cunoaste cel mai bine si stie daca un pacat este deja o patima/viciu, sau daca este marunt.
Pe de alta parte insa...nu stim ce se incadreaza mereu la pacate si exista o mare tendinat de a exagera.

Mie mi se pare ca spovedania ar trebui sa fie mai complexa, tocmai ca sa exista si partea de diagnostic (corect, complet - cauze, natura pacat etc.) si cea de sfat (cum sa scap, cum sa corectez).

Impartasania ar fi si pentru intarire si pentru usurare si vindecare.
Dar ca orice tratament nu trebuie exagerat, luat fara respect si fara noima, tocmai ca sa mai aibe totusi efect si sa nu devina numai o obisnuinta/dependenta.

Clar ca ne este rusine de preot si de altii din jur, dar vindecarea de pacat nu se face numai cu impartasania, ci cu ajutorul omului, a discutiei, a mangaierii, a incurajarii, cu faptul de a nu te afla mereu singur (inlcusiv in fata problemelor).
Adica sa vedem si cauza si sa o rezolva, nu numai tratamentul si efectul.

Ca sa revin la intrebarea initiala a topicului:
De ce vrem sa ne impartasim tot timpul, chiar cu mai putin post si renuntare trupeasca, de ce vrem dezlegare?
Ca medicament, ca preventie, ca bombonica (bravo, esti cuminte, mai fa tot asa), sau alte motive?
Asta ar trebui sa ne gandim. Care este efectul ce asteptam de la acest act (si altele asemenea in biserica).

Draga mea ,dar aici in tara crezi ca abordam preotul pentru orice nelemurire?
In general ,la spovedanie mai punem o intrebare ,doua.In rest ,de prin carti am aflat foarte multe.
Nu mergem nici noi la cateheza.Timpul este limitat si mai degraba eu gasesc ca este mai bine sa il folosim pentru rugaciune ,decat pentru lecturi duhovnicesti ,desi acestea din urma sunt mult mai placute .In aceste lecturi ne putem vedea neputintele si leacuri pentru vindecare ,dar timpul este limitat.
De unde ideea asta ca cel mai fara de pacat este mai rau.Cel fara de pacat nu o sa judece niciodata pe nimeni si va iubi pe toata lumea in mod egal.Poate te refereai la pacatele trupesti ,dar ele sunt o mica parte din noianul de pacate pe care le facem cu sau fara voie.
Pentru mine sf.Spovedanie m-a ajutat foarte mult ,nu degeaba este numita al doilea botez.
Degeaba ne impartasim daca nu suntem vrednici ,nu primim nici un ajutor ,si nu eu o spun ci citez de la un sfant parinte.

[Noesisaa]

În prealabil postat de anita

Nu mergem nici noi la cateheza.Timpul este limitat si mai degraba eu gasesc ca este mai bine sa il folosim pentru rugaciune ,decat pentru lecturi duhovnicesti ,desi acestea din urma sunt mult mai placute .In aceste lecturi ne putem vedea neputintele si leacuri pentru vindecare ,dar timpul este limitat.

De Craciun ma uitam pe Trinitas la Biserica Azi cu parintele Vasile Raduca pe care eu il ascult cu mare placere, si care spunea ca la un moment dat a venit o persoana la el sa se spovedeasca, si el, incercand sa isi dea cam pe la ce nivel spiritual este a intrebat-o care este ultima carte despre Hristos sau credinta pe care a citit-o. La care persoana a raspuns: "Parinte, dar eu am venit sa ma spovedesc, de ce ma luati cu religia?" :)

În prealabil postat de Noesisaa

"Parinte, dar eu am venit sa ma spovedesc, de ce ma luati cu religia?" :)

Da, ea venise sa-si spuna pacatele, nu sa se laude cu ce stie. Mi se pare f smerit raspunsul ei, chiar daca nu a inteles pe deplin intentia parintelui.

În prealabil postat de Miha-anca

Da, ea venise sa-si spuna pacatele, nu sa se laude cu ce stie. Mi se pare f smerit raspunsul ei, chiar daca nu a inteles pe deplin intentia parintelui.

Şi de la aceasta ar putea porni o discuţie.La spovedanie trebuie să răspundem exact la ce ne întreabă preotul căci, el nu va pune întrebări subtile ci pentru a evalua păcatul sau a afla starea duhovnicească e celui care se spovedeşte.