Despre semnul fiarei

[vsovivi]

Frumoase poezii, sper să nu se supere Domnul pe noi, că poetului i se mai îngăduie să mai şi calce pe bec, fiindcă doar o cere muza... ca să iasă viersul dulce şi rima ca arginţii...

Unii se supără zicând că poezia e blasfemie, ca şi cum osândirea pe faţă a păcatului (propriu ori general) prin poezie ar fi blasfemie... rătăcire... păi nu osândeşti pe nimeni ci năravuri, că doar n-am osândit-o pe Andruşca ci doar iată i-am stimulat năravul, pardon talentul ei poetic... şi aţi văzut ce frumoasă poezie mi-a dedicat drept răspuns, aia cu proorocul mincinos ce roade la os...

dar între fraţi sunt mulţi supărăcioşi şi bosumflaţi care prin nemulţumirile lor se simt vrednici ca să dea apă la moară bosunflărilor victimizându-se ca să se scoată pentru că-s supăraţi de la a mai da socoteală şi căzând apoi în deznădejde fiindcă se ia după nenia, ca să plimbe mereu pisikaa...se pierd; nu mai continui discuţia poetică fiindcă pe unii îi doare la inimioare...

Dar oare nu este blasfemie şi atunci când te dai creştin dar înjuri şi dai la dracu pe aproapele tău? ca apoi să te mândreşti cu hulele tale? Ieste.

Dar cel mai nasol, cea mai gravă blasfemie este atunci când pentru desfrânare te bucuri de râul altuia sau al tău îngâmfându-te dulce la inimioară, exact asemenea cu femeia aia suită pe fiară sau cum e mai nou, că s-a suit fiara pe femeie...

Deci ce blasfemie mai mare poate fi decât aia când te satisface răul, răul altuia, ce a căzut ... în groapă, crezând că Dumnezeu l-a pedepsit pentru păcatele lui, defapt să ştii de la mine creştine că pentru păcatele mele îl pedepseşte pe aproapele meu, ca el să scape şi eu să mă scufund crezând că eu am scăpat... dar nu scapi, nu scapi oricât ai să te răcoreşti blasfemiind şi înjurând, ca să te lase în pace, să scapi de insistenţă...

păi dacă nici David, regele prooroc, n-a scăpat oridecâte ori a greşit... cum atunci să scape creştinii care L-au cunoscut pe Hristos?.. nu scapă decât dacă se vor îndrepta, altfel, bucuria de răul altuia, aia nu te scapă, nu te scapă, ci te îngraşă ca pe buruieni... tot cum îi îngraşă oasele lăsate de la lei pe mallahienii... atei, că de ăia îmbrăcaţi în haină sfântă nu mai vorbesc.