![]() |
![]() |
|
#11
|
||||
|
||||
![]() Citat:
Citat:
"Și apropiindu-se unul din cărturari, care îi auzise vorbind între ei și, văzând că bine le-a răspuns, L-a întrebat: Care poruncă este întâia dintre toate? Iisus i-a răspuns că întâia este: "Ascultă Israele, Domnul Dumnezeul nostru este singurul Domn". Și: "Să iubești pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta, din tot sufletul tău, din tot cugetul tău și din toată puterea ta". Aceasta este cea dintâi poruncă. Iar a doua e aceasta: "Să iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți." Mai mare decât acestea nu este altă poruncă." (Marcu 12, 28-31) Citat:
Biserica Ortodoxa nu s'a pronuntat foarte clar asupra acestei metode. Sunt doar unii teologi care vad in aceasta un del de "perioada de pogoramant", data de Dumnezeu omului. Insa parerea lor ramane personala, iar nu oficiala. Noi una stim: cand omul ajunge sa urmareasca numai implinirea poftei sexuale, oricand ar avea loc apropierea, e pacat. Daca omul iubeste cu adevarat pe sot/sotie si se apropie de el/ea cu mult drag, atunci apare binecuvantarea si pacea. Apropierea nu este numai pentru nastere de prunci, ci si pentru unitatea familiei. Trec uneori 3-4 luni si nu apara nici un copilas. Apoi apare. Oare nu Dumnezeu randuieste acestea ?! Deci se poate vietui normal, fara "protejari" si tinand doar zilele de post si sarbatori, iar Domnul vazand dragostea curata a celor doi soti, cat si nevointa de a pastra postul si sarbatorile, nu va ingadui la a se naste mai multi copii decat hotaraste El, intru intelpciunea Lui. Cand omul calculeaza si zice "fac 2 copii", el nu ia in calcul ca unul poate sa se imbolnaveasca, iar un altul sa ii moara in accident. Este mai bine sa il lasam pe Dumnezeu sa hotarasca aceasta, in locul nostru. Noi doar sa ne pazim pe calea cea dreapta, sa iubim curat si sa ne apropiem de sot/sotie oricand e vreme binecuvantata.
__________________
"Intru aceasta vor cunoaste toti ca sunteti ucenicii Mei, daca veti avea dragoste unii fata de altii." (Ioan 13,35)
"Va spun ca pentru orice cuvant desert, pe care-l vor rosti, oamenii vor da socoteala in ziua judecatii." (Matei 12,36) Last edited by windorin; 09.03.2010 at 08:53:33. |
|
![]() |
||||
Subiect | Subiect început de | Forum | Răspunsuri | Ultimele Postari |
cu ce fel de om v-ati casatori? | aradeanu | Generalitati | 179 | 21.07.2014 17:22:04 |
Cine da lui isi da, cine face lui isi face | spre_rasarit | Generalitati | 0 | 11.10.2011 13:18:21 |
cine/ce sunt? | victortiti89 | Din Noul Testament | 1 | 29.05.2011 18:31:25 |
cine ma ajuta? | Hartford | Muzica Bisericeasca | 4 | 30.09.2010 04:03:37 |
Cine stie? | Adriana Cluj | Generalitati | 2 | 26.08.2010 21:36:05 |
|