Intrarea femeilor in altar si a barbatilor care ajuta preotul

În prealabil postat de Mihnea Dragomir

Nu e vorba că cereţi mult, ci, după părerea mea, cereţi ceva neînţelept. Vă spun din observaţiile mele, eu având acces atât la cultul bizantin, unde multe rugăciuni sunt cu voce joasă şi multe gesturi liturgice ascunse de catapeteasmă, cât şi la cultul latin, în care (în special în ultimii 40 de ani), totul e "la vedere". Consecinţa este că acest "la vedere" poate duce la diminuarea a ceea ce s-ar putea numi "simţul sacrului". Sfântul Lăcaş începe să semene cu o sală de expozeuri şi mai puţin cu o Corabie ori cu Templul, în care existau "cele dinafară", exista "Sfânta" şi exista "Sfânta Sfintelor". Chiar şi la teatru dacă am fi, am crede că e lucru absurd să cercetăm cum se pregăteşte recuzita şi să avem acces în culise.

Proscomidia, pentru noi, laicii, nu înseamnă să stăm şi să ne uităm la o dveră lăsată precum la o cortină care ne desparte de scenă şi culise, ci înseamnă să intrăm în atmosfera de mister a Sfintei Jertfe, participând la cântările pe care strana ne îndeamnă să le cântăm în acest timp. Acolo unde nu există cântăreţi, există, totuşi, icoane. Acolo, ne putem ruga Domnului să întărească în noi credinţa noastră, să ierte slăbiciunile noastre, să ne ajute să tragem folos în urma participării la Sf Slujbă. Bineştiind că este vremea în care preotul şi diaconul desfac părticele pentru cei care nu mai sunt, să ne rugăm Apărătoarei Doamne şi celorlalţi sfinţi pentru a mijloci mântuirea lor.

Multumim, Mihnea Dragomir, pentru aceasta frumoasa interventie.