Porunca cea mai mare

[Carmen FUNIERU]

Cel mai mult L-a iubit pe Dumnezeu şi pe oameni însuşi Hristos. El, deşi nevinovat, a acceptat să rabde pe Cruce chinurile cele mai cumplite, pentru ca prin jertfa Lui să ne salveze din robia păcatelor şi a morţii.

[Carmen FUNIERU]

Ajutând pe semenii noştri să îşi ducă mai uşor crucea pe drumul acestei vieţi, este un fel de exprimare a dragostei.

[Carmen FUNIERU]

M-a impresionat acest fragment din linkul http://www.razbointrucuvant.ro/2007/...tolul-iubirii/
pe care l-ai pus despre Apostolul Ioan (Evanghelistul):

“Încă nu se cuvine a tăcea şi pe aceasta, pe care ne-o mărturiseşte Clement Alexandrinul (†215):
Apostolul, pe când umbla în Asia prin cetăţi, a văzut odinioară un tânăr, pornit din fire a face binele, pe care luându-l l-a învăţat şi l-a botezat.
Apoi, vrând să se ducă de acolo în altă parte la propovăduirea Evangheliei, înaintea tuturor a încredinţat pe tânărul acela episcopului acelei cetăţi, ca să-l înveţe pe el la tot lucrul bun.
Iar episcopul luând pe tânăr, l-a învăţat pe el Sfânta Scriptură.
Dar nu se îngrijea de dânsul, aşa precum îi era datoria, nici nu-i da o învăţătură ca aceea care se cuvine tinerilor, ci l-a lăsat în voia lui, şi după puţină vreme a început tânărul a vieţui rău, a se îmbăta şi a fura. Apoi s-a apucat de tovărăşie cu tâlharii, care luându-l, l-au dus în pustie şi suindu-l în munte, l-au făcut căpitan al bandei lor.
Iar după câtăva vreme, întorcându-se Ioan, a venit în cetatea aceea, şi auzind de tânăr că s-a îndărătnicit şi s-a făcut tâlhar, a zis către episcop:
"Să-mi dai amanetul pe care ţi l-am lăsat spre pază, ca în nişte mâini credincioase. Să-mi aduci tânărul pe care înaintea tuturor ţi l-am încredinţat ca să-l înveţi frica de Dumnezeu."
Iar episcopul a zis cu plângere:
"A pierit tânărul, a murit cu sufletul, iar cu trupul face tâlhărie."
Iar Ioan a zis episcopului:
"Oare aşa se cădea ţie să păzeşti sufletul fratelui tău?
Să-mi dai un cal şi un om să mă ducă să-l caut pe acela pe care tu l-ai pierdut."

Şi plecând, atunci când a sosit Ioan la tâlhari, i-a rugat pe ei ca să-l aducă la căpitanul lor. Şi-l duseră.
Văzând tânărul pe Sfântul Ioan s-a ruşinat şi, sculându-se, fugea în pustie. Iar Ioan, uitându-şi bătrâneţile sale, alerga după dânsul strigând:
"Întoarce-te fiul meu la părintele tău, şi nu te deznădăjdui de greşeala ta, primesc eu păcatele tale asupra mea. Deci stai şi mă aşteaptă, că Domnul m-a trimis la tine."
Apoi întorcându-se tânărul, cu cutremur şi cu ruşine mare, a căzut la picioarele sfântului, neîndrăznind a căuta la faţa lui.
Iar Ioan arătându-i părintească dragoste, l-a cuprins pe el, sărutându-l şi luându-l l-a dus cu bucurie în cetate, căci a aflat oaia cea pierdută”.