Despre dragostea cea desavarsita

Despre dragostea cea desavarsita Mareste imaginea.


Despre dragostea cea desavarsita

Toata fapta buna este rod al dragostei de aceea si lung este cuvantul despre ea. Hristos zice: "Intru aceasta vor cunoaste toti ca sunteti ucenicii Mei, daca veti avea dragoste intre voi" (In. 13, 35). Iar Pavel striga: "Nimanui cu nimic nu fiti datori, decat cu iubirea unuia fata de altul" (Rom. 13, 8).

Si nu simplu si fara de rost a zis acestea, ci pentru ca sunteti datori unii altora.

Si precum trupului ii suntem datori cu hrana cea de toate zilele si totdeauna i-o dam, asa si cu iubirea ne invata sa fim. Si nu numai cu aceea suntem datori, ci mult mai mult, caci ea ne povatuieste la viata cea vesnica si ramane cu cei ce o au. Pentru ca zice Pavel: "Si acum raman acestea trei : credinta, nadejdea si dragostea. Iar mai mare dintre acestea este dragostea" (I Cor. 13, 13). Sa o invatam nu numai prin cuvinte ci si prin fapte. Si mai intai prin felul zidirii noastre. Caci Dumnezeu creand pe om, din el a poruncit sa se faca toti, ca toti sa ne socotim una si asa sa ne silim si sa petrecem in dragoste unii fata de altii. Apoi prin iconomia sa Dumnezeu a randuit cu intelepciune sa se arate dragostea unuia catre altul. Si asculta cum Dumnezeu umpland lumea de multe bunatati, a dat fiecaruia un loc osebit de cultivare de roade. Dar pentru nevoia hranei mergand unii la altii si dand cele de prisos ca sa ia cele ce lipsesc, sa iubim pe cei de o fire cu noi.

Acest lucru s-a facut si la fiecare om in parte. Ca nu s-a dat unui om sa le stie pe toate, ci unuia i s-a dat mestesugul medicinei, altuia mestesugul tamplariei, iar altuia altul, ca avand trebuinta unii de altii, sa ne iubim intre noi. La fel si in cele duhovnicesti poate vedea oricine ca se petrece, precum zice Pavel : "Ca unuia i se da prin Duhul Sfant cuvant de intelepciune, iar altuia dupa acelasi Duh, cuvantul cunostintei. Si unuia i se da in acelasi Duh credinta, iar altuia darul vindecarilor, in acelasi Duh ; unuia faceri de minuni, iar altuia proorocie; unuia doosebirea duhurilor, iar altuia feluri de limbi si altuia talmacirea limbilor" (I Cor. 12, 8-10).

Dar nimic nu este mai inalt decat dragostea. Pentru aceasta Pavel a cinstit-o mai mult decat toate, zicand : "De as grai in limbile oamenilor si ale ingerilor, iar dragoste nu am, facutu-m-am arama sunatoare si chimval rasunator. Si de as avea darul proorociei si toate tainele de le-as cunoaste. si de as avea atata credinta incat sa mut si muntii, iar dragoste nu am, nimic nu sunt" (I Cor. 13, l-2). si nu s-a oprit aici, ci adevereaza ca si moartea pentru dreapta credinta nu are nici un folos de nu va fi si dragostea cu ea.

Si nu in zadar a zis atatea despre ea, ci stia, stia cu adevarat, ca un lucrator al poruncilor lui Dumnezeu, ca de va fi ea tare inradacinata in om, va rasari din el rodul tuturor bunatatilor. Caci aceea : " Sa nu ucizi sa nu preadesfranezi ; sa nu furi ; sa nu fi marturie mincinoasa" (Ies. 20, 13-l6) si oricare alta porunca, se cuprind in una : " Sa iubesti pe aproapele tau ca pe tine insuti". Si de ce sa zicem cele mici si sa trecem cu vederea pe cele mari.

Dragostea L-a pogorat pe Fiul lui Dumnezeu cel iubit printre noi, facandu-Se locuitor si petrecator cu oamenii. Ca stricand inselaciunea zeilor celor multi si vestind cunostinta de Dumnezeu cea adevarata, sa invete pe oameni a se iubi intre ei, precum marturiseste Ioan, zicand : " Caci Dumnezeu asa a iubit lumea, incat pe Fiul Sau Cel Unul-Nascut L-a dat si oricine crede in El sa nu piara, ci sa aiba viata vesnica. " (In. 3,16)

Iar Pavel fiind aprins de aceasta a slobozit acel glas ceresc : "Cine ne va desparti pe noi de dragostea lui Hristos? Necazul, sau stramtorarea, sau prigoane, sau foametea, sau lipsa de imbracaminte, sau primejdia, sau sabia?" Si lasand pe acestea ca pe niste mici si simple a aratat pe cele mult mai mari docat acestea, zicand: "Caci sunt incredintat ca nici moartea, nici viata . nici cele de acum, nici cele ce vor fi ., nici inaltimea, nici adancul si nici o alta faptura nu va putea sa ne desparta pe noi de dragostea lui Dumnezeu cea intru Hristos Iisus, Domnul nostru." (Rom. 8, 25, 38-39). De aici vedem ca nimic nu mai putea sa desparta pe fericitul acela, care era aprins de dragoste, nici cerul, nici pamantul, nici marea, nici imparatia cerurilor, nici chinurile iadului, caci toate le trecea cu vederea pentru Hristos. Si de vom cerceta si pe ceilalti sfinti vom vedea ca toti au placut lui Dumnezeu prin dragoste.

Dragoste iti arata pe aproapele tau ca pe tine insuti, te invata sa te bucuri de bunatatile lui ca de ale tale si sa suferi neajunsurile lui ca si pe ale tale. Dragostea pe cei multi ii face un trup, iar sufletele lor le prefac in vase ale Sfantului Duh.

Caci Duhul pacii odihneste nu in cei despartiti unii de altii, ci in cei uniti cu sufletul. Dragostea face averile personale ale tuturor, precum se zice in Cartea Faptelor : "Iar inima si sufletul multimii celor ce au crezut era una si aici unul nu zicea ca este al sau ceva din averea sa, ci toate le erau de obste" (4, 32) si se da la fiecare dupa cum avea trebuinta.

Multimea celor ce se iubesc unii pe altii si se unesc intr-un gand este ca un zid puternic intarit cu pietre bine potrivite si care este nebiruit de navalirile vrajmasului si de bantuielile diavolului. Si pe buna dreptate. Caci cei ce se ostesc asupra celor uniti intre ei, raman nebiruiti de mestesugurile vrajmasilor si ridica stralucitele semne de biruinta ale dragostei. Si precum strunele chitarei sunt multe, dar sunetul lor unindu-se scot un sunet foarte veselitor, asa si cei uniti intr-un gand scot glasul cel dulce al dragostei.

De aceea si Pavel ne sfatuieste " sa gandim la fel " si " unul pe altul socoteasca-l mai de cinste decat el insusi" (Filip. 3, 16; 2, 3). Ca nu pentru iubirea de cinste sa se strice dragostea, ci lasand cinstea unul altuia sa petrecem in unirea gandului. Si iarasi zice : "Slujiti unul altuia prin iubire" (Galat. 5,13). Caci toata Legea intr-o porunca se cuprinde : "Sa iubesti pe aproapele tau ca pe tine insuti".

Cel ce iubeste nu voieste sa porunceasca, ci sa i se porunceasca si se bucura mai mult cand i se porunceste, decat cand porunceste. Cel ce iubeste voieste mai mult sa daruiasca, decat sa ia, ca voieste sa aiba pe prieten dator decat sa fie el dator. Cel ce iubeste si voieste sa daruiasca ceva celui iubit, nu voieste sa para ca daruieste, ci ca celalalt incepe facerea de bine. Poate unii nu inteleg ceea ce am zis. De aceea o voi arata prin pilda.

Stapanul cel iubitor de oameni voia ca pe Fiul Sau sa-L daruiasca pentru noi dar ca sa nu se para ca-L daruieste, ca o datorie, a poruncit lui Avraam sa dea pe fiul sau, ca facand si El aceasta sa fie nu ca si cum ar darui, ci ca si cum ar fi dator. Stiu ca ceea ce am zis este de mirare pentru multi, dar pricina este ca vorbesc despre ceva ceresc.

Si precum de as grai despre un oarecare pom ce creste in India si de care nimeni nu ar avea cunostinta, cu toate ca vom grai multe despre el, cuvantul nostru nu va putea sa-l descrie deslusit, tot asa si acum oricate voi zice in zadar le voi grai caci unii dintre voi nu pricep cele ce se graiesc.

Caci pomul acesta (dragostea) s-a sadit. Dar de vom voi putem sa-l sadim si in noi, caci pentru aceasta am fost invatati sa zicem catre Tatal nostru cel din ceruri: " Faca-se voia Ta, precum in cer asa si pe pamant " (Mt. 6,10).

Deci sa nu socotim ca este cu neputinta sa castigam un bun ca acesta. Este cu putinta cu adevarat de vom voi sa ne trezvim. Si nu numai pe acesta sa-l ispravim, ci si pe toata fapta buna. Caci ne ocarmuim cu vointa libera si de sinesi stapanitoare si noi hotaram ca si cele bune si cele rele atarna de vointa noastra, iar nu de ursitori precum socotesc unii.

Si pentru aceasta Dumnezeu a fagaduit imparatie si a ingrozit cu osanda. Iar la cei legati nu ar fi facut asa, caci rasplatirea este pentru ceea ce se face de voie. Si nu ar fi pus legi si nu ar fi sfatuit de am fi fost noi tinuti de legaturile ursitoarei. Ci fiindca suntem liberi si stapani peste vointa cea libera a noastra, si ne facem rai din lenevire si buni din osardie, pentru aceasta a dat aceste doctorii, indreptandu-ne si invatandu-ne sa filozofam si din frica osandei si din nadejdea imparatiei.

Si nu numai din acestea se arata ca nu ursitoarea, nici norocul, nici mersul stelelor nu ocarmuiesc cele ale noastre, ci din cele ce facem zilnic. Si daca toate cele ce facem ar atarna de aceea, iar nu de vointa cea libera a noastra, de ce bati sluga cand fura? De ce tragi la judecata pe femeie cand desfraneaza? De ce te rusinezi cand faci cele necuviincioase? De ce nu suferi sa fii ocarat?

Caci de te va numi cineva desfranat, preadesfranat, sau betiv, sau in alt fel, ocara numesti insulta. Dar daca nu pacatuiesti de voia ta, ceea ce ai facut nu poate aduce ocara, caci este fara de vina.

Iar daca acum nu ierti pe cei ce gresesc, te rusinezi cand faci cele rele si te silesti a le tainui si numesti ocaratori pe cei ce te insulta, prin toate acestea marturisesti ca cele ale noastre nu sunt legate de necesitate, ci sunt cinstite cu lucrarea vointei celei libere. Si pe cei tinuti si care lucreaza fara voie ii iertam.

Caci daca cineva, luptat de diavolul, ne va lovi, sau ne va rupe haina, nu numai ca nu-l pedepsim, ci ne este mila de el si-l iertam. De ce? Pentru ca nu voia cea libera a aceluia a facut acestea, ci sila diavolului. De aceea daca si toate celelalte pacate s-ar fi facut legati fiind de ursitoare, s-ar fi iertat.

Dar fiindca stim ca ele nu se fac asa, pentru aceasta nu iertam, nici stapanii pe slugi, nici barbatii pe femei, nici femeile pe barbati, nici parintii pe copii, nici dascalii pe ucenici, nici stapanitorii pe supusi, ci ne facem cercetatori si pedepsitori ai pacatelor ce s-au facut. Si mergem la judecatori, ii supunem la batai, ii mustram si toate le facem, ca sa-i izbavim pe ei de rele. Iar peste copii nostri punem pedagogi, ii trimitem la dascali, ii infricosam, ii batem si multe alte ajutoare le aducem ca sa se faca buni.

Ce trebuinta este dar de osteneli si de sudori pentru a lucra fapta buna, daca este ursit unuia sa se faca bun? Caci si dormind si furand unul ca acesta va fi bun. Dar mai bine zis nu putem numi bun pe unul ca acesta care de nevoie se face in acest fel. Ce trebuinta este de osteneli si de sudori pentru a fugi de rautate daca este ursit cuiva sa se faca rau? Caci oricat se va osteni el tot rau va ramane. Dar mai bine zis nu vom putea numi rau pe unul ca acesta care de nevoie este impins la rele.

Si precum cel indracit oricat va ocari, sau va bate - si aduc iarasi aceiasi pilda - nu-l numim ocarator, ca nu socotim sudalma de la el, ci de la diavolul, asa si pe cel rau nu putem sa-l numim rau daca va fi tras la rautate de ursitoare, precum nici pe cel bun nu-l putem numi bun. Si daca toate faptele noastre vor fi lucrate fara voie libera, atunci nu va fi nici o fapta buna, nici vreo rautate, nici mestesuguri, nici legi si nici altceva din unele ca acestea.

Si de ce aratam atata silinta cand ne imbolnavim de cheltuim bani, chemam doctori, punem doctorii, nu mancam si ne infranam pofta, daca si sanatatea si boala depind de ursitoare ? De prisos sunt cheltuielile de bani, de prisos este consultarea doctorilor, de prisos este luarea aminte cu dinadinsui la hrana bolnavilor. Dar acum dovedit este din acestea si din toate celelalte ca toate acestea nu sunt de prisos, ci numai basmul cu ursitoarea. Caci toate cele ale noastre nu sunt predestinate, ci toate sunt cinstite cu libertatea vointei noestre precum am zis.

Deci stiind acestea, iubitilor, si cele mai multe decat acestea - caci sunt si alte multe de zis despre aceasta, dar celor priceputi sunt de ajuns acestea - sa fugim de rautate si sa alegem fapta buna, ca sa aratam cu lucrurile ca avem vointa libera. Si sa nu fim rusinati in ziua descoperirii faptelor noastre, " pentru ca noi toti trebuie sa ne infatisam iuaintea judecatii lui Hristos, ca sa ia fiecare dupa cele ce a facut prin trup, ori bine, ori rau" (II Cor. 5,10)

Sa cugetam la Divanul acela si sa socotim ca este acum de fata, iar Judecatorul sezand, toate se aduc de fata si se descopera. Caci nu a zis simplu " a sta ", ci, a ne " infatisa ". Oare nu va rusinati, nu va cutremurati si doriti mai bine sa muriti de mai multe ori, decat sa vi se arate vreo gresala ascunsa inaintea prietenilor cei cinstiti?

Cum vom fi noi atunci cand pacatele noastre se vor arata inaintea tuturor Ingerilor si a tuturor oamenilor si vor ramane pentru totdeauna inaintea ochilor nostri, asa cum zice : wMustra-te-voi si voi pune inaintea fetii tale pacatele tale" (Ps. 49,22). Iar daca acum cand nu avem pacatele in fata, ci numai le pomenim cu mintea si le rostim cu cuvantul, constiinta noastra atat ne chinuieste, ce vom face cand le vom vedea, cand toata lumea va sta de fata, cand ingerii si arhanghelii, cand incepatoriile si stapaniile, vor sta cu frica, cand trambitele vor suna si dreptii vor fi rapiti de nori, iar pacatosii vor plange nemangaiati?

Oare ce fel de frica vor cuprinde pe cei ce vor ramanea pe pamant, caci " unul se va lua si altul se va lasa si una se va lua si alta se va lasa " (Mt. 24,40,41)? Cum va fi sufletul acelora care vor vedea ca pe altii ii duce cu cinste, iar pe ei, ca sunt lasati cu mare rusine? Nu este cu putinta, nu este cu putinta, credeti-ma, a arata cu cuvantul ceea ce va fi.

Ati vazut vreodata pe cei ce sunt dusi la moarte? Cum socotiti ca este sufletul acelora? Ce altceva nu ar fi ales sa patimeasca, numai sa se izbaveasca de acea frica? Pe multi din cei ce au fost iertati de imparateasca iubire de oameni - am auzit zicand : " atunci nu vedeam pe nimeni nici pe oamneni, caci sufletul nostru era tulburat si inspaimantat ",

Si ce zic despre cei ce sunt dusi la moarte? Poporul care era aici de fata, desi nu cunostea pe cei osanditi, totusi era slabanogit cu sufletul de frica si de groaza. Caci de ai fi luat aminte la sufletele lor, pe nimeni n-ai fi aflat crud, pe nimeni lipsit de mila, pe nimeni doritor de a osandi. Si daca atunci cand altii se osandesc o astfel de stare avem, cu toate ca nu avem nici o legatura cu ei, cum vom fi cand noi insine vom cadea in primejdie mult mai mare si vom fi izgoniti din bucuria cea negraita si vom fi trimisi in osanda cea vesnica?

Caci chiar de n-ar fi fost gheena, totusi izgonirea de la acea stralucire si alungarea cu necinste, cata scarba n-ar aduce? Si daca acum cand trece Imparatul, multi din cei ce privesc, au mai multa sila din privirea aceea decat dulceata, caci cugetand la saracia lor se mahnesc ca nu sunt partasi la ceva din cele dimprejurul imparatului nici aproape de el, oare cum va fi atunci?

Socotiti oare ca mica pedeapsa este sa nu fi randuit in ceata aceea, sa te invrednicesti de slava cea negraita, sa fi aruncat undeva departe de multimea aceea si de bunatatile cele negraite? Dar cand este si intuneric, si scrasnire a dintilor, si legaturi nedezlegate, si vierme fara de moarte, si foc nestins, si necaz al sufletului, si limbi arzand ca a bogatului, si tanguire pe care nimeni n-o aude, si suspin, si scrasnire a dintilor din pricina durerilor pe care nimeni nu le ia in seama, si nadejde ca sa mangaie cineva nu va fi, oare unde vom pune pe cei ce se afla in starea aeeasta? Ce poate fi mai ticalos decat sufletele acelea? Sau ce poate fi mai jalnic?

Si daca intrand noi in vreo temnita si vazand pe unii murdari altii ferecati cu lanturi de fier, iar pe altii inchisi in intuneric, ne infioram, ne cutremuram si facem totul ca sa nu cadem in acest fel de nevoie si necaz, oare cum vom fi cand vom fi trasi in chinurile gheenei ? Si ce vom face? Caci legaturile acelea nu sunt de fier, ci de foc, care nu se stinge mciodata, iar cei ce ne chinuiesc nu sunt ca noi, pe care sa-i putem imblanzi, ci sunt diavoli infricosati si nemilostivi la care nu este cu putinta nici a privi, fiindca se manie tare pentru ca am ocarat pe Stapanul.

Si acolo nu este ca aici, cand unii aduc bani, altii haine, iar altii cuvinte mangaietoare, ci toate sunt fara de iertare. Si chiar Noe, Iov sau Daniil de vor vedea chinuindu-se ai lor, nu vor indrazni sa se apropie si sa ceara mana de ajutor (Iez. 14,14,16). Caci milostivirea cea din fire se va ridica, fiindca vor fi parinti drepti si copii pacatosi si copii buni din parinti rai caci rautatea nu este mostenire fireasca, ci lucrare a vointii libere.

Si pentru ca sa aiba veselia deplina si sa nu fie micsorata de milostivirea catre cei de o fire, celor care se indulcesc de acele bunatati li se va lua milostivirea. Iar daca acum unii din parinti isi dezmostenesc fiii pentru ca sunt rai, cu mult mai mult se va face acest lucru la Judecata.

Deci cel ce nu va face vreun bine sa nu nadajduiasca cele bune, cu toate ca va avea nenumarati stramosi drepti, ci fiecare va lua dupa cum a facut prin trup, ori bine, ori rau (2 Cor. 5, 10), Sa luam aminte, rogu-va, si sa ne inteleptim. De esti aprins de focul poftei cei rele, cugeta la focul gheenei si va pieri stingandu-se.

De esti imboldit sa graiesti ceva cu necuviinta, cugeta la scrasnirea dintilor, si frica aceasta iti va fi ca un frau. De voiesti sa furi, asculta pe Judecatorul ce zice: Legati-l de picioare si de maini si aruncati-l in intunericul cel mai dinafara" (Mt. 12,13) si vei lepada aceasta pofta. De esti crud si nemilostiv adu-ti aminte de fecioarele acelea care au ramas afara de camara pentru ca li s-au stins candelele lor din lipsa de untdelemn, si degrab te vei face iubitor de oameni.

De poftesti sa te imbeti si sa te desfatezi, asculta ce zice bogatul: "Trimite pe Lazar sa-si ude varful degetului in apa si sa-mi racoreasca limba, caci ma chinuiesc in aceasta vapaie" (Lc. 16, 24) Si vazand ca n-a dobandit cererea degrab te vei departa de patima. Si pe toate celelalte le vei indrepta in acest fel, caci Dumnezeu nu a poruncit nimic greu.

Dar din ce pricina ti se par grele poruncile? Din lenevirea noastra. Caci precum de ne vom sargui si cele grele ni se vor parea usoare si lesnicioase, tot asa de ne vom lenevi si cele lesne de purtat ni se vor parea grele. Si cugetand la toate acestea, sa nu fericim pe cei ce se desfateaza ci sa ne gandim la sfarsitul lor, caci aici adauga carne si putoare, iar acolo vierme si foc; sa nu fericim pe cei ce fura, ci sa cugetam la sfarsitul lor, caci aici au griji si osteneli, iar acolo legaturi nedezlegate si intunericul cel mai dinafara ; sa nu fericim pe cei ce poftesc slava, ci sa ne gandim la sfarsitul lor, caci aici au multa amagire, iar acolo ardere vesnica.

Si daca in acest fel vom vorbi cu noi insine si acestea si cele asemenea acestora de vom pune impotriva poftelor celor rele vom scapa degrab de rautate si vom ispravi fapta buna, vom stinge pofta pentru cele de aici si o vom aprinde pe cea pentru cele viitoare. Caci ce merit au cele de acum, sau ce au de dorit si de mirare, ca sa ne cheltuim toata osardia pentru ele? Oare nu vedem ca toate lucrurile au cursul lor firesc; precum dupa zi vine noapte, dupa noapte ziua, dupa vara iarna si dupa iarna, vara?

Sa aprindem acum dorinta pentru bunatatile ce vor sa fie, caci mare slava s-a pregatit dreptilor pe care nu este cu putinta a o arata cu cuvantul, fiindca trupurile dupa inviere vor fi nestricacioase, slavite si vor imparati impreuna cu Hristos. Lucrul acesta il vom cunoaste cat este de mare din acestea de aici.

Dar mai bine zis in toata maretia lui de nicaieri nu-l vom putea cunoaste. Ci povatuindu-ne de bunatatile noastre cele de aici, ma voi sili, cat imi va sta in putinta, sa dovedesc ceea ce am zis, ca sa primim o oarecare intelegere. Spune-mi, daca cineva s-ar fi fagaduit tie, om batran si sarac, sa te faca deodata tanar in floarea varstei si frumos mai mult decat toti si sa-ti dea imparatia intregului pamant timp de o mie de ani, imparatie care sa aiba pace adanca, ce n-ai fi patimit, ce n-ai fi facut si ce n-ai fi dat pentru aceasta?

Iata dar ca Hristos iti fagaduieste nu numai atat, ci cu mult mai mult decat acestea. Caci deosebirea intre stricaciune si nestricaciune nu este ca cea intre batranete si tinerete; deosebirea intre slava cea de acum si intre ceea ce va sa fie nu este ca cea intre saracie si imparatie, ci precum este deosebirea intre vis si adevar. Dar cu toate acestea n-am zis nimic, caci nu este vreun cuvant vrednic care sa arate marimea deosebirii intre cele de acum si cele ce vor sa fie.

Vorbind despre vreme, nu va fi cu putinta catusi de putin sa se inteleaga deosebirea. Caci cum va putea cineva sa asemene timpul de acum cu cel viitor care nu va avea sfarsit? Vorbind despre pace, atat de mare este deosebirea dintre cea de aici si cea de acolo, ca deosebirea intre pace si razboi. Iar vorbind despre nestricaciune si stricaciune, deosebirea este ca dintre un bulgare de pamant si un margaritar curat. Si oricate va zice cineva nu va putea sa arate deosebirea. Si de voi asemana frumusetea trupurilor de acum cu raza de lumina, sau cu fulgerul cel prealuminos, nimic nu este fata de stralucirea aceea. Deci pentru aceasta cati bani si cate lucruri nu se cuvine a da? Dar mai bine zic cate osteneli?

Daca ai fi dus acum in palatele imparatesti si ai fi vorbit cu imparatul, fiind toti de fata si te-ar fi facut partas la masa si la petrecere, ai fi zis ca esti cel mai fericit decat toti. Dar cand trebuie sa te sui in cer, sa stai langa imparatul tuturor, sa stralucesti ca ingerii si sa te indulcesti de slava cea neapropiata, te indoiesti cand trebuie sa dai bani pentru saraci, deoarece ai trebuinta sa te desfatezi, sa te veselesti si sa-ti pui aripi de bucurie, chiar de ar fi trebuinta sa-ti dai si viata.

Si ca sa iei vreo dregatorie, care-ti da prilej de furtisaguri - caci eu nu numesc castig o dregatorie ca aceasta - cheltuiesti toate cele ce le ai si te imprumuti si de la altii, si de va fi trebuinta nu pregeti a-ti pune zalog si femeia si copiii. Iar fiind pusa inainte imparatia cerurilor, dregatorie care nu este asemenea ca cele de pe pamant, stai la indoiala si te scumpesti la bani. Si nu vrei sa intelegi ca daca cerul pe care-l vedem este atat de frumos si veselitor, cele de deasupra lui vor fi cu mult mai mult.

Dar pentru ca nu este cu putinta sa le vezi pe acelea cu ochii trupesti suie-te cu gandul la ele si priveste la multimile ingerilor, la cetele arhanghelilor, la lumina cea neapropiata si la toate puterile cele ceresti. Si pogorandu-te de acolo cugeta la cele ce se petrec imprejurul imparatului pamantesc, adica la oamenii cei imbracati in haine de fir, la perechile de asini albi impodobiti cu aur, la caretele cele infrumusetate cu ciucuri ce se misca, clatinandu-se, la figurile cele inchipuite pe hainele de matase, la scuturile cele ce au pe ele ochi de aur si la caii cei impodobiti cu fir si cu fraie de aur; la care nu vom mai privi cand apare imparatul, caci podoaba aceluia, hainele cele de matase, coroana, hlamida cea imparateasca, incaltamintele si tronul ne vor atrage privirea numai la el.

Deci inscriind pe toate acestea in mintea ta, de la ele muta-ti gandul la cele de sus si cugeta la ziua cea infricosata cand va veni Hristos. Caci atunci nu vei vedea perechi de asini, nici carele poleite, nici figurile cele inchipuite pe haine, nici scuturi, ci pe Cer ce pricinuieste mult cutremur si inspaimantare chiar pentru puterile ceresti, caci "puterile cerurilor se vor clatina" (Mt. 24,29).

Atunci se va deschide cerul si se va pogora Cel Unul-Nascut, Fiul lui Dumnezeu, inconjurat nu de douazeci, sau de o suta, ci de mii si milioane de ingeri si arhangheli. Si toate vor fi pline de frica si de cutremur; pamantul se va deschide si vor iesi toti oamenii de la Adam pana in ziua aceea. Cand se va arata Hristos in acea slava, soarele si luna nu vor mai lumina, caci vor fi umbriti de stralucirea aceea.

Dar vai de nesimtirea noastra! Ca avand a castiga atatea bunatati, inca ne pierdem timpul la cele de aici si nu intelegem viclesugul diavolului, care prin cele mici ne lipseste de cele mari. Si ne inseala cu lutul, ca sa ne rapeasca cerul, ne arata umbra, ca sa alunge adevarul, iar in visuri ne imbogateste - caci astfel este bogatia cea de acum - ca venind ziua sa ne arate mai saraci decat toti.

Cunoscandu-le pe acestea, iubitilor sa fugim de viclesugul aceluia, sa fugim de osanda cea pregatita aceluia, ca sa nu zica si catre noi Judecatorul : "Duceti-va de la Mine, blestematilor, in focul cel vesnic, care este pregatit diavolului si ingerilor lui"(Mt. 25,41).

Dar poate vei zice: Dumnezeu este iubitor de oameni si nu va face aceasta. Oare s-au scris in zadar? Nu, ci numai spre infricosarea noastra, ca sa ne inteleptim. Spune-mi, daca nu ne vom intelepti, ci vom ramanea rai, oare nu ne va pedepsi? Oare nici celor buni nu le va rasplati? Ba da, vei zice. Caci acest lucru este cuviincios lui a face bine si chiar celor nevrednici. De aceea cele cu privire la rasplatire sunt adevarate si negresit se vor implini, iar cele cu privire la osanda nicidecum.

O, viclenia cea mare a diavolului! O, inselatoarea lui iubire de oameni! Caci al lui este gandul acesta care daruieste cu viclesug dar nefolositor si aducator de lenevie. Fiindca stie ca frica de osanda strange sufletul nostru ca un frau si-l opreste de la rautati, lucreaza totul ca s-o smulga din radacina, ca fara de frica sa ne aruncam in prapastie. Dar cum il vom birui ?

Si zic aceia ca toate cele ce le zice Scriptura despre osanda, s-au scris numai pentru ingrozire. Dar sa zicem ca au dreptate cu privire la cele ce vor fi, cu toate ca paganesc este gandul acesta. Dar pentru cele ce s-au facut si s-au petrecut nu mai pot zice asta. Sa-i intrebam : Ati auzit despre potop si despre acea pierzare a intregii fapturi? Oare si aceea s-a zis pentru ingrozire? Oare nu s-a petrecut cu lucrul? Oare nu marturisesc despre aceasta muntii Armeniei in care s-a oprit corabia? Oare nu se pastreaza pana acum acolo ramasitele ei spre marturie?

Dar acestea si atunci le ziceau multi, caci vazand timp de o suta de ani cioplindu-se si incheindu-se lemnele pentru corabie, iar pe Dreptul ca propovaduia, nimeni nu credea. Si fiindca n-au crezut ingrozirea cea prin cuvinte, au suferit fara de veste pedeapsa prin lucru. Si oare Cel ce a adus asupra acelora acest fel de pedeapsa, oare nu cu mult mai mult ne va pedepsi si pe noi? Caci rautatile cele de acum nu sunt mai prejos de cele ce se faceau atunci. Caci atunci se faceau amestecari fara de lege, fiindca au intrat fiii lui Dumnezeu la fetele oamenilor (Fac. 6, 2), dar nici acum nu este vreun fel de pacat care sa nu fie lucrat.

Daca vreti sa mutam cuvantul si la altfel de pedepse, ca din cele ce s-au petrecut sa fie incredintate si cele ce vor fi. A mers cineva din voi in Palestina? Eu cred ca da. Atunci voi singuri marturisiti adevarul celor ce voi grai. Mai sus de Ascalon si de Gaza, la capatul raului Iordan era un tinut mare si roditor, care se intrecea cu raiul lui Dumnezeu, caci zice Scriptura : "Si ridicandu-si Lot ochii a vazut toata imprejmuirea Iordanului, ca toata era adapata, ca raiul lui Dumnezeu" (Fac. 13, 11).

Dar acum acel loc este mai pustiu decat toate pustietatile, cu toate ca are pomi cu roade, dar rodul lor aduce aminte de urgia lui Dumnezeu. Caci stau rodiile cu infatisarea lor exterioara stralucita, dand bune nadejdi celor ce nu stiu, dar cand sunt luate in maini si se frang, nu au altceva inauntru decat numai praf si cenusa. La fel si pamantul, la fel sunt si pietrele, la fel este si chiar aerul. Toate sunt arse, toate sunt prefacute in cenusa, aducand aminte de urgia ceea ce a fost si mai inainte vestind osanda ce va sa fie.

Oare si acestea sunt numai cuvinte pentru infricosare? Oare acestea sunt numai cuvinte goale? Cel ce nu crede in gheena, sa priveasca Sodoma si Gomora si sa vada pedeapsa cea data de demult si care si pana astazi sta ca marturie. Despre care si Sfanta Scriptura zice cand lauda intelepciunea : "Aceasta pe cel drept, care a fugit cand au murit cei necredinciosi, l-a izbavit din focul care s-a pogorat peste cele cinci cetati" (Int. lui Solomon 10, 6). Si ca marturie, ca pedepsit pe cei de atunci, este pamantul cel pustiu care fumega si pomii lui care odraslesc roade fara de folos.

Dar de nevoie este sa spunem si pricina pentru care au patimit unele ca acestea. Una a fost gresala lor, dar cumplita si blestemata. Una numai. Caci se turbau asupra copiilor si pentru aceasta au fost arsi cu foc. Iar acum mai multe ca acestea se fac si chiar mai cumplite, dar nu va mai pogora un astfel de foc.

Pentru care pricina? Pentru ca este pregatit un alt foc care nu se stinge niciodata. Caci Cel ce pentru un pacat a adus atata urgie, neprimind nici rugamintea lui Avraam, nici cucerindu-se de dreptul Lot, cum ne va cruta pe noi, cand se fac acum atatea rele ? Nu ne va cruta, nu!

Dar sa nu ne oprim aici, ci haideti sa aducem de fata pe altii care au fost pedepsiti, ca prin mai multe dovezi sa se incredinteze cele ce se vorbesc. Ati auzit toti de Faraon, imparatul egiptenilor, si stiti si pedeapsa care a primit-o, ca s-a innecat in Marea Rosie cu carutele, cu caii si cu toata oastea. Dar ca sa aflati si de pedepsele iudeilor, asculta pe Pavel ce zice : "Nici sa desfranam, precum unii dintre ei au desfranat si au cazut intr-o zi douazeci si trei de mii. Nici sa cartiti, precum si unii dintre ei au cartit si s-au pierdut de pierzatorul. Nici sa ispitim pe Hristos, precum si unii din ei au ispitit si de serpi au pierit" (I Cor. 10, 8-10). Iar daca si aceia au patimit unele ca acestea pentru cele ce au pacatuit, ce vom patimi noi?

Iar acum fiindca nu patimim nici un rau, mai mult trebuie sa ne fie frica, caci Dumnezeu ne ingaduie nu ca sa nu ne pedepseasca, ci ca sa luam una mai rea, daca nu ne vom schimba. Aceia nu stiau despre gheena si pentru aceasta au fost pedepsiti aici, iar noi de vom pacatui si nu vom patimi nimic de intristare in viata aceasta, le vom patimi pe toate in viata ce va sa fie. Caci cum este pasibil ca aceia care erau prunci cu intelegerea si neinvatati sa patimeasca unele ca acestea, iar noi care am dobandit invataturi desavarsite si gresim mai mult decat aceia, sa scapam de pedeapsa?

Voiti sa auziti si celelalte necazuri ale iudeilor, pe care le-au suferit in Palestina de la babiloneni, asirieni si macedoneni? Foametea, ciuma, razboaiele, robiile pe care le-au patimit in vremea lui Tit si Vespanian? Cititi cartea lui losif (Flaviu), in care a scris despre robia Ierusalimului si veti cunoaste suferinta cea amara si jalnica a lor. Si dupa atatea rele, i-a cuprins atata foamete, incat isi mancau curelele, incaltamintele si altele mai neplacute decat acestea, "caci nevoia pe toate le-a supus sub dinti" precum zice mai sus numitul scriitor. Si nu s-au oprit aici, ci au gustat si, din, fiii lor.

Cum dar aceia sa ia astfel de pedepse, iar noi care facem mai rau decat ei, sa scapam? Aceia au fost pedepsiti atunci, dar noi pentru ce nu suntem pedepsiti acum? Dovedit este si unui orb, ca ni s-a pregatit pedeapsa in viata cea va sa fie, precum am zis de multe ori.

Pe langa toate acestea trebuie sa cugetam si la cele ce se petrec acum in viata aceasta, si nu vom mai fi necredinciosi cu privire la gheena. Daca Dumnezeu este drept, si nu cauta la fata, precum este cu adevarat, pentru, ce, pricina unii sunt pedepsiti aici pentru ucideri, iar altii nu? Unii dintre preadesfranati sunt chinuiti, iar altii petrec fara pedeapsa? Cati furi de morminte au scapat de pedeapsa? Cati talhari? Cati lacomi? Cati rapitori? Si daca nu va fi gheena, unde vor suferi acestia pedeapsa?

Oare am induplecat pe cei ce graiesc impotriva ca cele despre gheena nu sunt basme? Si cum ca sunt adevarate cele zise despre rasplatirea ce va sa fie, nu numai noi am filosofat ca in iad se pedepsesc cei rai, ci si poetii, filosofii si istoricii.

Si cu toate ca nu au putut spune despre cele ce vor fi asa cum sunt, caci s-au pornit sa filosofeze despre ele din cele auzite in treacat de la noi, dar totusi si-au facut o oarecare inchipuire a Judecatii ce va sa fie. Caci vorbesc despre rauri de foc numite Kochitus si Pirifleghethondas, despre apa rece din izvorul Stix, despre tartarul cel intunecos si rece de sub pamant, :care este atat de departe de pamant, precum este pamantul de cer si despre multe alte feluri de pedepse. Apoi spun despre campul Plisiu, adica minunat, despre insulele fericitilor, despre livezile cele inflorite, despre mireasma cea multa, despre adierea cea subtire, despre cetele care petrec acolo si care sunt imbracate cu imbracaminte alba si canta oarecare cantari. Si in scurt, ei zic ca si celor buni si celor rai le este pregatita rasplatire dupa iesirea din viata aceasta.

Deci sa nu fim necredinciosi cu privire la gheena, ca sa nu cadem in ea. Caci cel ce este necredincios se face lenes, iar cel ce este lenes negresit in ea se va duce. Ci sa credem fara indoiala in ea si sa vorbim despre ea adeseori si nu vom pacatui degrab. Caci pomenirea unor astfel de cuvinte, ca o doctorie amara, va putea sa spele toata rautatea, de va sta totdeauna in sufletul nostru.

Deci sa intrebuintam aceasta doctorie, ca, bine curatindu-ne, sa ne invrednicim a vedea pe Dumnezeu, precum este cu putinta oamenilor a-L vedea, si sa dobandim bunatatile ce vor sa fie cu darul si cu iubirea de oameni a Domnului nostru Iisus Hristos, Caruia se cuvine in vecii vecilor. Amin.

Sfantul Ioan Gura de Aur

.

10 Iulie 2008

Vizualizari: 4864

Voteaza:

Despre dragostea cea desavarsita 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE