Citat:
În prealabil postat de tricesimusquintus
Desigur aveți dreptate: credința este dovedită de fapte, însă ele nu mântuiesc. Nici apostolul Pavel nu spune că din fapte s-ar mântui omul (vedeți sublinierea mea). Faptele noastre sunt chiar un barometru al credinței noastre, ne putem autoverifica dacă suntem pe calea mântuirii ori ba.
|
Pai nu e dovedita, sunt interdependente, un fara alta nu duc la mantuire. Simplu.
Citat:
În prealabil postat de tricesimusquintus
O logică elementară spune tocmai invers: cu cât este mai veche confesiunea, cu atât există probabilitatea ca ea să fi acumulat entropia "deraierii de la dreapta credinței". Însă eu nu merg pe logica omenească, ci pe ce spune Scriptura. Verificați și dumneavoastră dacă în BO se mai păstrează în totalitate credința dreaptă a sfinților apostoli.
|
Pai BO are la baza succesiunea apostolica, de cand a aparut pana astazi. Va dati seama ca nu pot fi de acord cu dumneavoastra.
Citat:
În prealabil postat de tricesimusquintus
Fiecare e judecat în raport cu cât a cunoscut și cât a aplicat din ce a cunoscut. Acest principiu (enunțat chiar de Scriptură) dă drept la mântuire tuturor creștinilor și chiar ne-creștinilor din veacurile de întuneric.
|
Dar cei care au cunoscut si au ales prost? Normal ca mantuirea se adreseaza tuturor, ca Mantuitorul a venit pentru toata turma, dar nu inseamna ca toti ajung sa fie mantuiti.
Citat:
În prealabil postat de tricesimusquintus
Există un topic specific despre moaște, în care nu s-a probat nici măcar un singur verset despre închinarea la "sfintele moaște".
|
Bine. Prefer sa ramana asa aici, ca nu am sa am sansa de izbanda.
Citat:
În prealabil postat de tricesimusquintus
Dacă cred că a existat și că a fost fecioară și sfântă? Da, bineînțeles!
|
Dar nu considerati ca este necesar sa va inchinati ei. Imi imaginez ca va axati pe acele doua fraze zise de Iisus Hristos (asemeni crestinilor dupa Evanghelie).
Credeti ca puteti sa iubiti pe cineva cu adevarat, daca pe maica sa nu o puteti iubi?