Sminteala mintii, sau setea de cunoastere sterila

[AlinB]

În prealabil postat de Lilith23

Si ce te face sa crezi ca eu nu am parte de ele? De ce eu nu as fi pe culmile disperarii acum?

In momentul in care ai ajunge acolo, s-ar sti cu certitudine.
Tu ai sti.
Cei din jurul tau ar sti.

In orice caz, n-ai mai fi pe un topic din asta discutand "mondenintati intelectualicesti" atat de relaxat ci pe alt gen de topic.

[AlinB]

În prealabil postat de Lilith23

Nu pot sa identific un moment anume sau un motiv special pentru care nu mai cred. Eram copila cand mergeam la biserica, cand invatam rugaciunile ca pe niste poezii.

Credinta nu se rezuma la asta.

Apoi da, la un moment dat m'am revoltat, cum zici tu, in urma unui eveniment traumatic. Nu pot sa spun ca mi'am schimbat total convingerile. Adevarul e ca mereu am avut indoieli si intrebari la care nu gaseam raspuns.

Ati cautat la momentul respectiv cu disperare raspuns?
Sau credinta nu era o chestiune care sa fi meritat sa investiti atata energie?

Va intreb deoarece in general chestiunea e o problema existentiala, cei care ajung la ea si si-o insusesc cu adevarat fac din ea un pilon central al existentei lor.
Si de pilonul asta in general au grija, vad pe cineva ca vine si da cu ciocanul in el, atunci iau masuri, nu stau si asista pasiv cum cade o bucata de aici, de dincolo, etc. asteptand sa vina buldozerul sa-i dea lovitura de gratie.

Apoi am inceput sa nu'mi mai pun nadejdea in nimeni si in nimic altceva, in afara de mine si puterea mea de a merge mai departe. Doar asta m'a ajutat de'a lungul unei vieti scurte, dar zbuciumate. Poate de aceea ma "aprind" cand lumea zice "ai 21 de ani, nu stii tu ce'i aia suferinta"!

Bun pana la un punct, Dumnezeu nu ne cere sa fim mamaligi, problema e ca tu te-ai inchis, te-ai autolimitat cumva si ai ajuns in punctul in care toata greutatea existentei tale se afla intr-un singur punct, unul cam fragil as zice desi tu ai alta parere.

Am mai cunoscut un astfel de caz, lovitura a venit cand se astepta mai putin, de unde se astepta mai putin si culmea, cand o ducea mai bine ca niciodata (zicea el), acum nu e nici mort, nici viu dar in mod sigur este foarte foarte singur..

În prealabil postat de AlinB

In momentul in care ai ajunge acolo, s-ar sti cu certitudine.
Tu ai sti.
Cei din jurul tau ar sti.

In orice caz, n-ai mai fi pe un topic din asta discutand "mondenintati intelectualicesti" atat de relaxat ci pe alt gen de topic.

Si de ce ar trebui sa se stie? Daca eu sufar acum si poate plang chiar in timp ce iti scriu asta, de ce ar trebui sa "ma laud" cu asta? De ce sa spun tuturor "hei, uitati'va la mine, sufar si plang si durerea devine tot mai greu de suportat"? Am durerea mea, o suferinta pe care numai o mama ar putea s'o inteleaga. Dar nu am sa o strig in toate cele patru zari. E a mea, eu am sa traiesc cu ea atat cat mai am de trait. Viata merge mai departe. Si aceste "mondenitati intelectualicesti" de care spui tu, impreuna cu alte lucruri marunte din viata, ma ajuta sa uit, macar temporar, de ce am de carat pe umeri. Ma'ntelegi?

[maria40]

Sa te fereasca Dumnezeu sa ajungi sa cunosti culmile disperarii. Crede-ma ca n-ai mai spune: A, da, am o problema dar nu ma poate nimeni ajuta!
Cand esti pe culmile disperarii simti cum carnea de pe tine parca ti-o sfasie cineva, simti ca fiecare clipa fiecare minut este o durere continua. Esti ca intr-o masina de spalat unde centrifuga te tot invarte si te invarte....
Incerci asa cum poti sa mergi mai departe , dar, stii ca pentru tine nimic nu va mai fi la fel de acum inainte. Sa incerci sa dormi macar putin si sa-ti doresti ca sa faca Dumnezeu cumva o minune cu tine si sa nu te mai trezesti a doua zi.
Atunci la cine ti-ar fi speranta si nadejdea daca nu la bunul Dumnezeu? Eu daca nu era El as fi innebunit...la propriu.
Trebuie sa-mi iau crucea si sa-l urmez pe El.
Si mai trebuie sa raman intreaga la minte pentru fiul meu care e mai tanar ca tine doar cu trei ani, dar , pe care l-am invatat orice ar pati in viata asta pe Dumnezeu sa nu-l huleasca!
Orice lucru face sau oriunde s-ar duce la drum sa spuna inainte un Doamne ajuta!
Penntru ca esti atat de tanara ca ai putea fi fata mea atunci te sfatuiesc sa te schimbi si sa-l cauti pe Dumnezeu in sufletul tau chiar daca tu ai falsa impresie ca nu ai nevoie de El!
Sa nu crezi asta!

[korinna]

În prealabil postat de Lilith23

Si de ce ar trebui sa se stie? Daca eu sufar acum si poate plang chiar in timp ce iti scriu asta, de ce ar trebui sa "ma laud" cu asta? De ce sa spun tuturor "hei, uitati'va la mine, sufar si plang si durerea devine tot mai greu de suportat"? Am durerea mea, o suferinta pe care numai o mama ar putea s'o inteleaga. Dar nu am sa o strig in toate cele patru zari. E a mea, eu am sa traiesc cu ea atat cat mai am de trait. Viata merge mai departe. Si aceste "mondenitati intelectualicesti" de care spui tu, impreuna cu alte lucruri marunte din viata, ma ajuta sa uit, macar temporar, de ce am de carat pe umeri. Ma'ntelegi?

ba chiar striga in toate zarile si spune-o la toata lumea... spune-I-o si Domnului, chiar cearta-te cu El ca esti suparata si nu intelegi de ce ti-a dat tie povara asta. Asa ne spunea profesrul de religie din liceu, vorbiti cu Domnul neincetat, certati-va cu El ca si cu un prieten, puneti-I intrebari, revoltati-va, numai vorbiti cu El neincetat...

eu de exemplu cand sunt suparata ma plang la toata lumea si sun pe toata lumea, din 5 prietene foarte bune cate am, niciuna nu scapa de "problema" mea... nu fugi de comuniune, oamenii vor sa te inteleaga, oamenii vor sa te ajute cat pot cu putinta, sa-ti ofere ce poate fiecare, unul intelegere, altul ascultare, altul bani, altul timp, altul cunostinte si tot asa... cel mai frumos lucru e comuniunea si la orice problema cam "profit" de bunatatea oamenilor eu, "profita" si tu!

În prealabil postat de maria40

Sa te fereasca Dumnezeu sa ajungi sa cunosti culmile disperarii. Crede-ma ca n-ai mai spune: A, da, am o problema dar nu ma poate nimeni ajuta!
Cand esti pe culmile disperarii simti cum carnea de pe tine parca ti-o sfasie cineva, simti ca fiecare clipa fiecare minut este o durere continua. Esti ca intr-o masina de spalat unde centrifuga te tot invarte si te invarte....
Incerci asa cum poti sa mergi mai departe , dar, stii ca pentru tine nimic nu va mai fi la fel de acum inainte. Sa incerci sa dormi macar putin si sa-ti doresti ca sa faca Dumnezeu cumva o minune cu tine si sa nu te mai trezesti a doua zi.
Atunci la cine ti-ar fi speranta si nadejdea daca nu la bunul Dumnezeu? Eu daca nu era El as fi innebunit...la propriu.

Si esti tu asa de sigura ca eu nu simt toate astea?:)

[AlinB]

În prealabil postat de Lilith23

Si esti tu asa de sigura ca eu nu simt toate astea?:)

Stii ca este o vorba: "sa nu-ti dea Dumnezeu cat poti duce".
Poate duci lucrurile astea, dar poate e loc si de mai mult.

Stii, esti ca un om care la un moment dat a inchis usa camerei si a zis "nu conteaza cata apa o sa intre aici, eu stiu sa innot".
Ei bine, poti sa innoti atat timp cat camera nu se umple.
Si se va umple la un moment dat, ca usa e inchisa si nici macar geamuri deschise nu sunt.
Poate te-ai gandit si la asta si ai ti-ai spus deja "ei si, o sa ma duc la fund si gata".
Eu iti zic sa te mai gandesti, ca nu esti singura pe lume si daca tu te inneci, s-ar putea sa iei cu tine si pe altii care n-ai vrea sa-i iei.

În prealabil postat de AlinB

Stii ca este o vorba: "sa nu-ti dea Dumnezeu cat poti duce".
Poate duci lucrurile astea, dar poate e loc si de mai mult.

Stii, esti ca un om care la un moment dat a inchis usa camerei si a zis "nu conteaza cata apa o sa intre aici, eu stiu sa innot".
Ei bine, poti sa innoti atat timp cat camera nu se umple.
Si se va umple la un moment dat, ca usa e inchisa si nici macar geamuri deschise nu sunt.
Poate te-ai gandit si la asta si ai ti-ai spus deja "ei si, o sa ma duc la fund si gata".
Eu iti zic sa te mai gandesti, ca nu esti singura pe lume si daca tu te inneci, s-ar putea sa iei cu tine si pe altii care n-ai vrea sa-i iei.

Crede'ma, nu e loc de mai mult!

În prealabil postat de Lilith23

Si de ce ar trebui sa se stie? Daca eu sufar acum si poate plang chiar in timp ce iti scriu asta, de ce ar trebui sa "ma laud" cu asta? De ce sa spun tuturor "hei, uitati'va la mine, sufar si plang si durerea devine tot mai greu de suportat"?

Nu trebuie să ne povesteşti mai mult; e de ajuns cât ai spus, ca, cine vrea, să înţeleagă. Sigur că nu trebuie să devenim melodramatici. Dar trebuie să ştii că, intrând şi postând aici, ne-ai devenit ca o soră şi ne dor şi pe noi durerile tale, cu atât mai mult cu cât eşti atât de tânără.
Mi se pare cu atât mai greu să înduri astfel de suferinţe, cu cât le înduri singură; nu mă refer la oamenii care te iubesc şi cu siguranţă te sprijină, ci la Dumnezeu.

Te-ai supărat pe El tocmai când aveai cea mai mare nevoie de sprijinul Lui. Sunt convins că e greu să nu te revolţi când eşti rău lovit. Dar ne supărăm pe Dumnezeu atunci când ni se pare că e nedrept. Când suferim o pierdere teribilă sau când suntem în situaţia de a pierde totul (chiar viaţa). Nu înţelegem de ce îngăduie Dumnezeu asta. Sau unde e El, când astea se întâmplă. De ce nu intervine, dacă e bun?

Gândim aşa din cauză că asta e imaginea pe care ne-am format-o despre El. Dacă, însă, vrem să înţelegem cum iubeşte şi cum lucrează Dumnezeu, trebuie să privim spre Hristos. Care a venit nu îndreptând lumea prin forţă, nu pedepsindu-i pe răi şi răsplătindu-i pe buni, ci a venit dăruind, vindecând, mângâind, suferind enorm, jertfindu-Se.
Iar după ce a înviat nu a scutit pe nimeni de suferinţă şi nici nu a promis asta. Din contră, cei care L-au iubit mai mult au suferit poate cel mai mult. N-a venit să ne scutească de dureri, ci să le poarte împreună cu noi, omeneşte, pentru ca noi să le ducem împreună cu El, dumnezeieşte. Nu ne-a scăpat de moarte, ci a trecut prin ea, pentru ca şi noi, dacă suntem uniţi cu El, să putem să o învingem şi să ajungem la înviere. Aşa au răzbit prin cele mai mari suferinţe - lagăre, închisorile comuniste - cei care au nădăjduit în El, pe când cei care s-au bazat doar pe ei înşişi cred că şi-au epuizat mult mai repede resursele morale.
Existenţa suferinţei, a durerilor în lume nu e vina lui Dumnezeu, ci a omului, care, neascultând, a adus moartea în lume, şi durerea.
Iată de ce e mai bine să fii „oiţă” decât „căpriţă”.

[AlinB]

În prealabil postat de Lilith23

Crede'ma, nu e loc de mai mult!

Ai vreun copil grav bolnav?