Inchizitia

[laurastifter]

În prealabil postat de nutucutu

Ce concluzie gresita! In afara de mine, care m-am nascut catolica, si care privesc credinta in special prin perspectiva sfintilor bisericii mele, chiar vi se pare ca toti ceilalti catolici de pe forum ar avea niste creiere spalate de infailibilul papa?
Este un pic cam mult sa analizezi activitatea de 700 de ani a unei institutii NUMAI prin prisma a 100 ani si analizind numai partea negativa. Este ca si cum noi am analiza viata unui om luind in calcul numai perioada in care el a fost un pacatos.

Va marturisesc ca eu am avut un inchizitor in casa mea. A fost mama mea. Cu toate ca e o femeie blinda si nu ne-a batut niciodata, duminica sau in sarbatorile de porunca NE OBLIGA sa mergem la biserica. Imi amintesc ca prin liceu devenisem "liberala" si mi se parea ca mama e invechita. Chiar i-am spus, iar ea mi-a spus simplu: cind vei fi la casa ta vei face cum vei vrea, acum locuiesti in casa mea si te supui regulilor mele. Pare primitiv. Nu libertate, nu discutii filosofice... Mergeam la biserica oarecum aroganta; ma supuneam ca nu aveam incotro. Dar, cred eu, acest lucru mi-a folosit sa nu ma departez de Domnul. Stind acolo, la biserica, nu aveam altceva de facut decit sa ascult ce spunea preotul. Iar aceasta "inchizitie" era destul de comuna in satul meu. Cu siguranta ca au existati si "inchizitori" mai agresivi, care mai puneau mina si pe matura, dupa cum erau si persoane care mergeau la biserica pentru ca asa le dicta constiinta, insa asta nu ma face sa condam "inchizitorii" si nici "inchizitia sateasca". Iar acum constat ca si eu sint la fel.

Avem in fata doua extreme: aceasta institutie inseamna numai vrajitoare si eretici arsi pe rug sau imaginea idilica pe care o am eu despre inchizitie, imagine in care ea impune reguli de conduita morala pentru oitele turmei ; realitatea este bineinteles, intre cele doua extreme. Iar in acest context, in virtutea iubirii de adevar pe care o aratati, cercetati mai in amanunt ce a insemnat Inchizitia, pe de o parte, iar pe de alta parte sa nu va imaginati ca daca ne-am dori sa traim intr-un sistem riguros moral, bazat pe cele 10 porunci ale Lui Dumnezeu, asa cum a incercat Inchizitia sa faca, asta inseamna ca am fi in stare sa ucidem sau sa acceptam omorul pentru a ne atinge scopul.

Doamne ajută!
"vi se pare ca toti ceilalti catolici de pe forum ar avea niste creiere spalate de infailibilul papa?"
Nu, nici vorbă! Chiar îi consider pe catolicii de pe forum foarte deschişi şi cu o gândire critică. Am crezut doar că, având în confesiunea dvs. această dogmă a infailibilităţii papale, vă este mai dificil să analizaţi în mod obiectiv acţiunile papilor din alte epoci istorice, de exemplu deciziile celor care au susţinut şi promovat existenţa Inchiziţiei. Deci, m-am referit la faptul că este logic ca, analizând evenimentele istorice din perspectiva convingerilor noastre, să fim, mai mult sau mai puţin, subiectivi. :) Istoricul Neagu Djuvara scria, în acest sens, în lucrarea sa "Istoria românilor povestită celor tineri", că obiectivitatea ştiinţifică poate exista cu adevărat doar în cazul cercetătorilor ştiinţelor exacte. În cazul istoriei - ştiinţă umanistă - este mult mai dificil ca cercetătorul să-şi păstreze obiectivitatea şi să nu analizeze evenimentele din punctul său de vedere, din perspectiva propriilor convingeri, a epocii şi societăţii în care trăieşte etc. La fel şi cu Inchiziţia... Nouă, ortodocşilor, care n-am avut o astfel de instituţie în istoria Bisericii noastre, ne este mai greu să înţelegem modul în care priviţi dvs. rolul acesteia în societate. Bisericile noastre şi-au continuat existenţa, începând din 1054 şi chiar înainte de acest an, în contexte istorice diferite, au comunicat mai greu şi iată că, din nefericire, repercusiunile se pot observa şi astăzi în dificultatea de a empatiza şi de a ne înţelege unii pe alţii. Cred că acesta este motivul pentru care, cum aţi scris în mesaj, s-au format două opinii contradictorii despre istoria Inchiziţiei, unii dintre creştini (catolicii) tinzând să observe doar realizările pozitive ale acestei instituţii, iar ceilalţi (ortodocşii) fiind surprinşi de anumite aspecte negative ale acesteia.
"Este un pic cam mult sa analizezi activitatea de 700 de ani a unei institutii NUMAI prin prisma a 100 ani si analizind numai partea negativa. Este ca si cum noi am analiza viata unui om luind in calcul numai perioada in care el a fost un pacatos."

Da, sunt de acord. Intenţia mea nu este nicidecum aceea de a critica, în mod pătimaş şi fără discernământ, o instituţie a cărei istorie îmi este destul de puţin cunoscută şi care - în mod clar - a avut şi aspecte pozitive, de vreme ce a supravieţuit atât de mult timp (câteva secole). Unica mea intenţie, în aceste mesaje, este aceea de a-mi exprima opinia potrivit căreia orice formă de violenţă practicată în numele credinţei creştine (mai ales uciderea) este un grav păcat, o încălcare a poruncii iubirii. "Iubirea nu face rău aproapelui. Iubirea este, deci, împlinirea Legii" - ne învaţă "Apostolul neamurilor" în epistolele sale. De aceea, am susţinut că pedepsele cu moartea aplicate de Inchiziţie au constituit crime, fapte neîngăduite de Dumnezeu. Şi ca să înlătur orice bănuială că aş combate fără motiv o instituţie a B C, îmi voi reformula opinia astfel: mentalitatea răspândită în Evul Mediu, potrivit căreia adversarii credinţei creştine ar putea fi pedepsiţi fizic, este o concepţie incorectă şi incompatibilă cu spiritul evanghelic autentic. Deci, crimele realizate în numele lui Hristos (indiferent dacă autorii lor ar fi fost inchizitori, cruciaţi, domnitori şi împăraţi ortodocşi etc.) nu sunt nimic altceva decât acte de fanatism, fără nicio legătură cu dragostea pentru Dumnezeu şi pentru semeni. Voi reveni mai târziu, când voi avea mai mult timp la dispoziţie, pentru a vă răspunde cu atenţie şi la restul mesajului.

Toate cele bune!

Cu respect,
Laura Stifter