gandurile de dinaintea Impartasaniei

[Azzuurra]

În prealabil postat de ana ana

Ma tot framanta un gand, incerc sa aflu un raspuns si m-am gandit sa deschid un topic in speranta ca voi afla cateva pareri referitoare la felul in care trebuie sa gandim inainte de primirea Sfintei Impartasanii!..
Cu totii stim ca Taina Sfintei Spovedanii este de un real folos tuturor crestinilor, este considerata "al doilea Botez", si singura posibilitate prin care ne putem curata de pacate si mantui!
Tot la fel de bine se stie si faptul ca e pacat impotriva Duhului Sfant sa crezi ca pacatele spovedite cu parere de rau (urmarea canonului dat si nerepetarea lor) nu se iarta prin dragostea lui Dumnezeu care cheama toti pacatosii la pocainta.
Impartasirea cu nevrednicie este iar un pacat foarte mare, dar si refuzarea Impartasaniei cand pacatosul a marturisit pacate mari(chiar daca s-a spovedit si i s-a dat dezlegare de catre duhovnic in urma pocaintei lui), fiindca aceste ganduri vin de la diavol si te determina sa stai departe de Trupul si Sangele Mantuitorului.

Deci fratilor, cum credeti voi ca trebuie sa gandim in momentul in care trebuie sa mergem la Sfanta Impartasanie?
Evident, "cu frica si cu cutremur", dar e bine sa ne amintim in continuare toate pacatele facute? Sau sa ne consideram curati( datorita Spovedaniei) sa nu ne mai gandim la nici un pacat facut si sa mergem cu inima deschisa...
E normal sa ne ma gandim la toate relele facute daca ne-am spovedit si ne-am cait pentru ele si am primit dezlegare?
Astept parerile voastre. MULTUMESC!

Buna.

Eu i-as spune Duhovnicului ce cred, cu toata ca mi-ar fi jena. Sau as incerca, si din nou iti spun ca mi-ar fi jena. Adica daca mi-ar spune sa ma mpartasesc, nu i-as spune :"Eu cred ca n-ar trebui sa ma impartasesc acum.", i-as spune :"Parinte, eu cred ca nu sunt demna de impartasanie, credeti ca ar trebui sa ma impartasesc? Sau credeti ca asta este doar o ispita?". Ca sa-ti mai exact, cred ca cel mai mult mi-as face curaj sa-i spun daca mi-ar spune sa ma impartasesc si n-as crede ca merit doar :"Parinte, eu nu ma grabesc". Dar, bineinteles ca poate fi si ispita si ca parintele stie de ce ti-a dat voie, dar nu-ti va face rau sa-i spui, chiar daca iti va spune dupa sa te Impartasesti, ai scapa de o piatra de pe inima.

"Sau sa ne consideram curati( datorita Spovedaniei) sa nu ne mai gandim la nici un pacat facut si sa mergem cu inima deschisa... " M-am dus sa ma spovedesc. I-am zis toate ale mele si a trecut timpu'. Urmatoarea data i-am spus Parintelui ca mi-am mai pierdut pacea sufleteasca si ca m-am mai gandit....Si la sfarsit, dupa Spovedenie, Parintele mi-a zis, printe altele:"Acum esti curata."Sa nu-ti imaginezi ca e vorba de intelesul la propiu, Parintele probabil a vrut sa-mi dea de inteles ca m-am curatit prin Spovedanie si n-are rost sa ma mai gandesc sau sa ma consum pentru ele, si sa-mi fac griji sa pun inceput bun.

"163. Din cate parti este ispitit crestinul ?

Dupa marturia Sfantului Meletie Marturisitonul, crestinul este ispitit de diavolul din opt parti, si anume :

De sus ne ispitim cand ne silim la nevointe si virtuti peste puterile noastre proprii. Adica post pana la epuizare, osteneala peste masura a trupului, priveghere de toata noaptea si alte fapte bune la care abia ajung cei desavarsiti. De jos ne ispitim de diavoli prin moleseala si lenevire la lucrarea faptelor bune, slabindu-ne astfel vointa, ratiunea, mustrarea constiintei, barbatia si staruinta in lupta cea duhovniceasca. Din stanga ne ispitesc diavolii prin patimi trupesti de tot felul, prin betie, lacomie, zgarcenie, manie, ura, razbunare si tot felul de rautati trupesti si sufletesti. Se numesc asa pentru ca vin direct de la diavolul si fiecare isi da usor seama de cursele celui viclean. Din partea dreapta ne ispitesc diavolii prin patimi sufletesti si rationale subtiri, greu de deslusit si foarte greu de cunoscut si biruit, cum sunt : mandria, trufia, parerea de sine, slava desarta, osandirea altora, razvratirea mintii, neascultarea, egoismul, eresurile, sectele, increderea prea mare in mila lui Dumnezeu, cugetarea inalta, hula, indoiala, necredinta, visurile, vedeniile, vrajitoria etc. Aceste patimi, avand la temelie mandria din care a cazut Lucifer in adanc, sunt foarte cu anevoie de cunoscut si tamaduit.

Din fata ne ispitesc si ne tulbura diavolii cu nalucirea celor viitoare, adica ne arunca in griji, in banuieli asupra altora si in osteneli trupesti peste puteri pentru " ziua de maine " , ca si cum Dumnezeu nu ne-ar purta de grija in toata viata. Cei ispititi de aceste ganduri aduna averi pentru batranete, se ostenesc numai pentru viata aceasta, se tem cá nu vor avea ce manca si ce bea, isi avorteaza copiii, spunand ca nu vor avea cu ce-i hrani, se cearta pentru averi, sunt foarte zgarciti si iubitori de bani, nu fac milostenie si sunt egoisti.

Din spate ne ispitesc diavolii cu aducerile aminte ale pacatelor si patimilor care ne-au stapanit in tinerete, indemnandu-ne sa le facem din nou. Ca ne aduc aminte diavolii de persoanele cu care am pacatuit, de locul in care am gresit, de pricinile pacatelor care ne-au stapanit. Ne aduc aminte de cei cu care am fost certati, de cuvintele cu care ne-au suparat, ca sa incepem din nou a-i uri; ne aduc aminte de pacatele trupesti pe care le-am facut, de fetele care ne-au smintit, de betii si alte rautati din trecut, imboldindu-ne vointa sa cadem in aceleasi pacate de care cu greu ne-am izbavit.

Dinlauntru, adica din inima, ne ispitesc vrajmasii cei nevazuti cu toate patimile care stapanesc inima, precum : mania, rautatea, pofta, razbunarea, impietrirea, zavistia, mandria si celelalte, cum spune Domnul : " Iar ce iese din gura, iese din inima, si acestea spurca pe om. Caci din inima ies gandurile cele rele, uciderile, desfranarile, marturiile mincinoase, hulele... " ( Matei 15, 18-19 ) . De aceea si proorocul David se ruga, zicand : " Inima curata zideste intru mine, Dumnezeule, si Duh drept innoieste intru cele dinauntru ale mele " ( Psalm 50, 11 ) .

Din afara ne ispitesc si ne biruiesc diavolii prin cele cinci simturi, care sunt ferestrele sufletului. Mai ales prin vedere, prin auzire si prin limba. Despre ispitele ce intra in inima prin simturi auzim pe proorocul Isaia, zicand : ' " Doamne, a intrat moartea prin ferestrele noastre " . Despre ochi zice Mantuitorul : " Cela ce cauta spre femeie spre a o pofti pe ea, iata, a preacurvit cu dansa intru inima sa " ( Matei 5, 28 ) . Iar despre limba auzim pe apostolul Iacob, zicand : " De nu greseste cineva in cuvant acesta este barbat desavarsit, putemic a-si infrana si tot trupul " ( Iacob 3, 2 ) .

Iata, dar, ca din toate partile arunca satana sagetile ispitelor asupra noastra, cautand sa ne raneasca prin pacate si sa ne traga in pierzare : Noi, insa, suntem datori sa ne marturisim toate cugetele cele rele la duhovnic si sa alungam de la noi ispitele diavolului cu rugaciunea, cu postul, cu smerenia, cu pazirea mintii si cu citirea cartilor sfinte. Iar daca, totusi, sagetile ispitelor nu se indeparteaza de la noi este semn ca radacinile patimilor sunt vii in mintea noastra. Este semn ca inca nu ne-am spovedit curat gandurile si a odraslit pacatul in noi. In acest caz este nevoie de mai fierbinte rugaciune, cu lacrimi si post, pana nu pune pacatul stapanire pe noi. ( Dupa Razboiul nevazut, de Sfantul Nicodim Aghioritul, ed. 1937, pag. 82 ) ." Parintele Cleopa, Convorbiri duhovnicesti

http://www.sfaturiortodoxe.ro/pcleopa/convorbiri7.htm

http://www.scribd.com/doc/25298458/N...eopa-volumul-6 pag 13