Forum Crestin Ortodox Crestin Ortodox
 
 


Du-te înapoi   Forum Crestin Ortodox > Generalitati > Generalitati
Răspunde
 
Thread Tools Moduri de afișare
  #1  
Vechi 17.08.2011, 11:55:55
un_nepocait un_nepocait is offline
Banned
 
Data înregistrării: 18.07.2011
Mesaje: 55
Implicit Din aiuro-ciclul: „Hai sa ne laudam singuri!”

Citat:
„446.- Părintele, spunea:
-La 6 decembrie 1939, am făcut prima slujbă ca preot extrabugetar la socrul meu (preotul Mihăilescu), în satul Oniceni, județul Suceava. Ca preot ajutător, am avut de-a face cu credincioși de pe stilul vechi, care au avut mănăstire în satul Roșiori.
Primul Ajun, a fost în 1939. El a luat o parte din sat, iar pe mine, m-a trimis în cealaltă parte. Când am terminat serviciul, el a venit plângând, pentru necazurile ce le-a avut de la casele celor pe stilul vechi. Am spus că, la Ajunul Bobotezei mă duc eu pe acolo, unde-s mai mulți. Când am trecut eu pe la ei, unii n-au avut curaj să iasă, să mă apostrofeze și lăsau totul pe masă pregătit și un copil sau doi care să mă întâmpine. În anul acela, a fost o zăpadă foarte mare, de doi metri. Într-un loc ca acesta cu zăpadă, era casa celui de care ascultau toți cei de pe stilul vechi. La el nu puteam ajunge decât printr-un tunel, făcut de la casă la fântână. Acest om, a avut grijă să lege poarta ca să nu pot intra. Am pus copiii, care mă însoțeau,să dezlege poarta, am intrat, iar el avea o furcă într-o mână și într-alta altă furcă. Nu m-am înfricoșat. Iar copiii, vreo șaptezeci la număr, au umplut curtea lui. Mi-a zis:
-Peste douăsprezece zile, să vii aici!!! Eu i-am răspuns:
-Cum te cheamă? A cui e această casă? (era veche).
Era a lui, de la tata și de la bunicul. I-am spus:
-Vezi? Bunicul a venit și a plecat! Tatăl, a venit și a plecat! Și dumneata vei pleca! Iaca și eu, să mă odihnesc. Mi-a zis:
-Te las sa intri, dar să nu se cânte.
Am intrat în casă cu dascălul. El a rămas afară. Și am cântat „În Iordan”.Opt copii de ai lui, au venit repede și au sărutat crucea și i-am stropit cu aghiasmă. El a aflat, îmi pune mâna în gât, peste epitrahil și voia să mă pălmuiască. Dascălul se speriase și eu i-am zis:
-Fapta pe care ai făcut-o acum, știi din ce categorie e? A unui om nebun! Eu am venit în casa tea cu Crucea Mântuitorului, cu care ești botezat și dacă ai făcut așa, ca un om nebun, atunci, În numele Mântuitorului Hristos, nebun să rămâi!De acum înainte, să te dezlege mitropolitul și episcopul ”de pe vechi”.
Și-a luat mâna din gâtul meu și a început să tremure și să se schimbe la față. Am trecut iar prin tunel la celelalte case și oamenii erau curioși cum am să ies de acolo.
La scurt timp, acest om, călare pe cal, cu sabia, cu pumnalul și securea, fugărea calul de-a lungul satului și striga:
-Eu sunt Ștefan cel Mare! Ieșiți la hotare, că vin tătarii în țară! Și o lua la galop cu calul, până în șoseaua mare și se întorcea înapoi, zicând că e Mihai Viteazul, că intră turcii!

Din Ajunul Bobotezei și până în luna lui mai, astă treabă făcea ziua, iar noaptea, buciuma să se adune păsările negre care defilau deasupra casei lui.
L-au lăsat așa până la înfloritul cireșilor. Cei pe vechi i-au citit, dar nu și-a revenit. Iar în luna lui mai, a venit o serie de consilieri, de la cei pe stilul vechi, rugându-mă să-i dau iertare. Le-am cerut să aducă o cămașă albă și am citit rugăciunile Sfântului Vasile cel Mare, i-am dat cămașa stropită cu aghiazmă și am citit dezlegarea de blestem și le-am spus să-l îmbrace cu ea, să-l spele pe față cu aghiazmă. Aceia, au spus la toți:
-Cum l-au spălat cu aghiazmă și l-au îmbrăcat cu cămașa, i s-a luminat mintea și a început a întreba: Unde sunt copiii mei? Cum de au înflorit cireșii așa repede?

(Pr Alexandru Argatu, Viata părintelui Ilarion Argatu, scrisă de mâna sa, 2006, pag.53-55)”
„Era in 1939 cand m-am dus in casa unui gospodar, om intreg la minte, sot si tata a opt copii.
Eu, preotul Ilarion Argatu, am intrat prin efractie in casa lui (am eu smecheriile mele), i-am cantat „În Iordan” macar ca el imi ceruse im mod explicit sa nu lălăi pe propietatea lui privata, si apoi, pentru ca tipul m-a enervat, l-am blestemat:
„ - I-a inebuneste tu un pic în numele Mântuitorului Hristos!”

L-am „aranjat” ca sa vada toti cine-i sefu. Ha, ha, sa-l fi vazut mai apoi cum umbla pana la o margine a satului călare pe cal, cu sabia, cu pumnalul și securea si striga ca el e Stefan cel Mare, iar la intoarcere era Mihai Viteazu. Te prapadeai de ras.

„ - Du-te bă acum sa te dezlege preotii tai stilisti daca or putea!” i-am zis. Dar n-au putut fiindca (ghiciti, nu) doar eu puteam, taică. Am venit stilistii la mine cu roaga si l-am dezlegat, treaca de la mine.

Dar fiti atenti, daca-i mai trece cuiva prin minte sa treaca la stilisti, eu personal il blestem de nu se vede. O sa umble prin Mall-uri si supermarket-uri si o sa strige in gura mare ca el e Napoleon. Nu va puneti cu mine, va avertizez!”
Reply With Quote
  #2  
Vechi 26.08.2011, 04:52:47
ALEXANDRU ANASTASIU's Avatar
ALEXANDRU ANASTASIU ALEXANDRU ANASTASIU is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 13.03.2010
Locație: România
Religia: Ortodox
Mesaje: 362
Implicit O mică gemetrie (din Sfânta Scriptură) care a făcut istorie

A. ȘI ACUM PENTRU A VEDEA CĂ GEMETRIA ESTE DIN SFÂNTA SCRIPTURĂ SĂ VĂ DAU UN ALT EXEMPLU, FOARTE CUNOSCUT, DIN APOCALIPSĂ:


Apoc.13:17. Încât nimeni să nu poată cumpăra sau vinde, decât numai cel ce are semnul, adică numele fiarei, sau numărul numelui fiarei.
Apoc.13:18. Aici este înțelepciunea. Cine are pricepere să socotească numărul fiarei; căci este număr de om. Și numărul ei este șase sute șaizeci și șase.


Nu vreau să introduc pe această postare scandalul cu preschisma cipurilor, deși văd că s-a introdus schisma calendarului, dar vreau să arăt că Sfântul Ioan Evanghelistul se folosește de gemetrie pentru a arăta numele lui antihrist. Nu se spune că numărul este pecetea ci doar că are semnul = numele = numărul numelui. Așadar nu numărul propriu zis este blestemat (nici el, nici codul lui de bare) ci doar acel 666 care identifică numele lui antihrist. Așadar pecetea trebuie refuzată ca act de lepădare iar nu ca act de numerotare, iar numărul confirmă numele lui antihrist, este doar un indiciu iar nu un blestem.
Sfântul Andrei al Cezareii Capadociei scrie la tâlcuirea Apoc. 13,18:


„Antihrist se va sili să urmeze numele Domnului Hristos. știința cea dovedită a numărului precum și altele ce s-au scris de dânsul, vremea le va descoperi și nevoința celor înțelepți și treji. Că de ar fi fost de vreo treabă cu adevărat cum îi va fi numele, cel ce l-a văzut pe el ar fi descoperit, dar n-a voit darul lui Dumnezeu să se scrie în Sfânta Scriptură, numele lui cel pierzător.
Însă în ce chip de învățătură multe nume se pot afla (după Ipolit și alții) care cuprind numărul acesta și deobște și deosebite.
Deosebite cum au zis alți dascăli să se știe, după Ipolit: luminat, soare, latinește: benedictus, care se tălmăcește binecuvântat și nu alta, după urmarea binecuvântatului cu adevărat Hristos Dumnezeului nostru
De obște: rău povățuitor, vechi pizmătăreț, adevărat pierzător, miel nedrept cu care din amăgitura celor potrivnice se va chema pretutindeni și mărirea sa îi va fi întru rușine de fărădelegi.”



Unii zic că 666 este gemetria aceasta:


Cea mai exacta, literala si mai istorica semnificație a cuvintelor Apostolului Ioan despre taina "celor trei de șase" este: "regele Israelului". 666 este semnificația numerica a formulei "ha-melek - le-isra'el".


http://www.crestinortodox.ro/credint...ist-69913.html


Alții zic că este aceasta:


Ipolit, printre numele ipotetice ale lui Antihrist enumera si cuvântul "Tăgăduim - αρνουμε" - in dialectul atic, a cărui suma a numerelor care sunt atribuite literelor acestuia este 666. (α - 1, ρ - 100, ν - 50, ο - 70, υ - 400, μ - 40, ε - 5), adică 666.



http://www.scribd.com/doc/55525467/P...siuni-Dimitriu


Alții zic că aceasta:


Semnificația poate fi si însa de ordin mai general: cifra 7 (simbolul perfecțiunii) minus 1 = simbolul imperfecțiunii, reprezentata de trei ori:666 ; acest număr îl poate desemna pe omul total imperfect, pe cel care întruchipează tot ce este mai rău.


http://www.crestinortodox.ro/editori...99-123909.html



Alții zic așa:


Nu era dificil de observat că, chiar titlul papal preferat, Vicarivs Christi (Vicarul lui Christos) și varianta sa extinsăVicarivs Filii Dei (Vicarul Fiului lui Dumnezeu) erau, practic, traduceri libere în latină ale cuvântului grecesc αντίΧριστός (Antichristos adică Vice-Christos). A doua variantă a titlului, Vicarivs Filii Dei, folosit în „Donația Constantiniană”, un fals istoric de proporții, de care Vaticanul s-a servit timp de aproape 800 de ani, totalizează, în ghematrie latină, numărul 666: VICARIVS FILII DEI 5+1+100+1+5+ 1+50+1+1+ 500+1 = 666
Această observație a fost făcută pentru prima dată de Andreas Helwig (1612), rectorul Universității din Berlin, în scrierea sa, Antichristus Romanus.[39] Helwig a selectat acest titlu papal, pentru că el împlinea „toate condițiile cerute de Cardinalul Bellarmine.” Interpretarea lui Helwig a devenit populară abia pe timpul Revoluției Franceze.
În zilele noastre, Biserica romano-catolică a depus eforturi apologetice speciale pentru a răspunde acestei provocări – între altele și unor scrieri adventiste din secolul al XIX-lea, care susțineau că acest titlu ar fi fost bătut în pietre scumpe pe tiara papală. Biserica romano-catolică repetă că acesta nu este un titlu oficial, și că Donația Constantiniană a fost dovedită ca fiind un fals. Dar folosirea timp de 800 de ani a acestui titlu într-un document care se pretindea oficial, nu poate fi negată. Criticii se întreabă: a fost un fals, într-adevăr, dar cine avea interesul să facă acest fals în favoarea Papalității? Și cum se face că învățații catolici au continuat să considere documentul ca fiind autentic, timp de secole după ce se descoperise că este fals?



http://ro.wikipedia.org/wiki/Antihri...spre_Antihrist

Dar ce zice Biserica Ortodoxă?

Va urma cu B. DEZLEGARE ORTODOXĂ:
__________________
1Ioan 4:1
Iubiților, nu dați crezare oricărui duh, ci cercați duhurile dacă sunt de la Dumnezeu, fiindcă mulți prooroci mincinoși au ieșit în lume.


SF. MARCU ASCETUL: "Atâta adevăr se află în spusele cuiva câtă siguranță îi dau smerenia, blândețea și dragostea"

Acum este publicată și viața (audio) Bătrânului care mi-a lămurit credința în iubire, aici:
Fratele Traian Bădărău (Tătăică)

Pentru cine dorește să fie ctitor la Catedrala Mântuirii Neamului, iată legătura.
Reply With Quote
  #3  
Vechi 26.08.2011, 10:11:44
vsovivi vsovivi is offline
Banned
 
Data înregistrării: 09.10.2008
Locație: Insectharul ortodox, în nepocăibilul pocăibil și pocăindu-se tainic.
Religia: Ortodox
Mesaje: 2.459
Implicit

Nu știu ce tot interpretezi 666, păi e vorba de acceptarea cândva a violului aplicat de frații maimari asupra ta, plăcându-ți, și apoi la maturitate, continuă în tine sub forma dorinței de a-ți mai tooot adăuga femei la harem, le cauți cu ochii dacă se potrivesc plăcerilor tale prin poziții și flirturi obraznice, deci e o căutare a păcatelor în tine nu pentru pocăință și îndreptare ci pentru o perfectare în înțelepciunea atractivă, care e folosită spre viol, căci molipseala întru viol este tot ceea ce-ți mai place până la urmă, e defapt pofta de gLumia cea plină de snobism și xenofobie.

Închideți deci ochii ca să nu vă molipsiți de la violatorii și violații cărora le plac ambele situații ca să se dea sfințișori vrednici plini de încredere în sine prin ele, un fel de robocoopi perfecți, e jocul cu moartea.

Andandenus sora catenus, sora caticataca bilibilibimbambus fuge dup-autobus.

Burtă mălai se urcă-n tramvai, tramvaiul pornește, burtă mălai pleznește.

Din oceanul Pacific a ieșit un pește mic și pe coada lui scria ieși afară dumneata.



E conștiința superstițioasă și disperată și prea perfectă dar foarte ciudat că e condusă de pofta de femei ușoare și tot mai multe... adică de trădarea cea mare la beție ca să ai curaj... curajul de a lepăda dragostea ca să vezi că poți face rele... e biruirea poftelor rele asupra poftelor bune și inversarea pozițiilor lor.



E tentația ca să te crezi mare dacă găsești fraieri pe care să-i scrântești prin gLume porcoase și sadice și firește... nevinovate așa ca niște goliciuni de copile neștiutoare... cum e plin pe televiziuni de ele ca să ți se facă ochii cât cepele ca să vezi tu cât sunt de disponibile pentru ca să le pervertești.

Le privești și le îndrăcești, căci vrei mereu numai câte 6 odată. Nu pentru alceva ci musai numai ca să le vezi... pentru că tu ești cel mai competent și cel mai mare artist în a discerne între lucrurile frumoase care se vădm faci un top 10 într-o continuă schimbare pentru ca să nu se supere niciunele.

Nu știu însă ce te vei face când cele ce nu se văd vor apre și ele spre a fi văzute, când se vor descoperii tainele inimii.

Vei face apoplexie, colaps, vei sucomba, te vei crede pisică neagră sau cucuvea... dar n-ai să-ți revi nici măcar folosind cafea, căci n-ai să mai scapi de starea poftei de plăceri trupești... oricât ai încerca să te lași de ea, căci îți va fi mereu viceversa vicentoarsa viceglobul pământesc. Stop joc. Nu există niciun glob de pământ!

Deci nu trebuie să-ți tooot fie milă de ele, cu niciunchip oricât te-ar îmbrobodi, și nici de tine deșteptul.

No mercy!

Last edited by vsovivi; 26.08.2011 at 10:20:26.
Reply With Quote
  #4  
Vechi 09.09.2011, 03:16:41
ALEXANDRU ANASTASIU's Avatar
ALEXANDRU ANASTASIU ALEXANDRU ANASTASIU is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 13.03.2010
Locație: România
Religia: Ortodox
Mesaje: 362
Implicit O mică gemetrie (din Sfânta Scriptură) care a făcut istorie 2

Una din propunerile populare a perioadei moderne a fost că 666 îl semnifică pe Nero Caesar =
= 2x[50] נ
+ 2x [200] ר
+ [6] ו
+ [100] ק
+ [60] ס
= נרון קסר



TynBull_2007_58_1_09_Williams_P115NumberBeast


DEZLEGAREA ORTODOXĂ



În privința numărului 666 Sfinții Părinți concluzionează așa:


DESPRE SEMNUL AL ȘASELEA, ADICĂ DESPRE NUMELE LUI ANTIHRIST ȘI DESPRE SEMNUL LUI.
Multe nume are Antihrist. Că-l numește pe el Scriptura: omul fărădelegii, fiul pierzării și al fărădelegii, proroc mincinos, Hristos mincinos, urâciunea pustiiri, fiară, satană, șarpe.
Toate acestea sunt nume de obște, ce se cuvin nu numai adevăratului Antihrist, ci și înaintemergătorilor lui.
Iar mai vârtos se poate numi și tot păcătosul ce nu se pocăiește, omul fărădelegii și fiul pierzării. De aceea nu pentru cel de obște, ci pentru numele lui Antihrist cel firesc este întrebarea aici.
Cum este firesc numele lui Antihrist, și care?
Sfântul Ioan, pentru numele lui Antihrist, zice așa: „Aici este înțelepciunea. Cine are pricepere să socotească numărul fiarei; căci număr de om este, și numărul ei este șase sute șaizeci și șase" (Apoc. 13, 18). Aici, dreptule cititor, taină este și mulți cu înalte minți au ispitit, dar până acum nu o știu. Se cade de acesta a ști desăvârșit, că oarecare nume grecesc ce urmează dialectului grecesc va fi numele cel firesc al lui Antihrist, că și la Apocalipsă este scris cu slove grecești de Sfântul Ioan Teologul.
Pentru aceasta miră-te de nebunia unor zăbavnici si netrebnici, care cu slove vor să afle acel nume care să se poată tocmi cu numărul fiarei, șase sute șaizeci și șase. înțelegeți, cei fără de minte întru noroade, și cei nebuni, înțelepțiți-vă odată!
Vedeți multe feluri de tâlcuiri la taina Apocalipsei și veți cunoaște că toți dascălii cu nume grecesc caută să tocmească numărul fiarei șase sute șaizeci și șase.
Unii zic că numele lui Antihrist va fi „Lateinos", care este roman, și aceștia gândesc a fi Antihrist, papă al Romei, iar alții altele:
Vedeți calculele de ghicitură, numărul fiarei, 666:

Λ - 30 Lateinos, Latin
Α - 1
T - 300
E - 5
I - 10
N - 50
O - 70
Σ - 200
Total 666

T – 300 Alții zic a fi numele Teitan, care se zice soare.
E - 5
I - 10
T - 300
A - 1
N – 50
Total 666

O – 70 Alții zic Onichitis, adică Biruitorul
N - 50
Η - 8
K - 20
Ι - 10
T - 300
Η - 8
Σ - 200
666

K - 20 Alții zic Cacos Odigos, adică rău povățuitor
A - 1
K - 20
O - 70
Σ - 200

O - 70
Δ - 4
Η - 8
Γ - 3
O - 70
Σ - 200
666

Λ – 30 Alții zic Lampetis, adică prealuminat
A - 1
M - 40
Π - 80
E - 5
T - 300
I - 10
Σ - 200
666

A - 1 Alții zic Alithis Vlaveros, adică adevărat vătămător
Λ - 30
H - 8
Θ - 9
H - 8
Σ - 200

B - 2
Λ - 30
A - 1
B - 2
E - 5
P - 100
O - 70
Σ - 200
666

A – 1 Alții zic Amnos Adicos, adică miel nedrept
M - 40
N - 50
O - 70
Σ - 200

A - 1
Δ - 4
I - 10
K - 20
O - 70
Σ - 200
666

A - 1 Antemos
N - 50
T - 300
E - 5
M - 40
O - 70
Σ - 200
666

M - 40 Alții zic Maometis, adică Mahomet prorocul turcilor
A - 1
O - 70
M - 40
E - 5
T - 300
I - 10
Σ - 200
666

Σ - 200 Alții zic Saxonios, adică din Saxonia
A - 1
Ξ - 60
Ο - 70
N - 50
E - 5
I - 10
O - 70
Σ - 200
666

B - 2 Benedictos
E - 5
N - 50
E - 5
Δ - 4
I - 10
K - 20
T - 300
O - 70
Σ - 200
666


Cu aceste socoteli puțini oameni se îndeletnicesc. Vezi, dreptule cititor, care despărțire este numelor? Măcar că toate sunt grecești și întru toate se numără numărul fiarei șase sute șaizeci și șase, precum cu putință este fiecăruia a cerca adevărul.

La mulți li se pare că numele lui va fi „Antemos", adică potrivnic, pentru că și acest nume, Antihrist, este tot grecesc și închipuie potrivnic lui Hristos.
Unii zic că acest număr nu închipuiește numele, ci vremea venirii și a uciderii lui Antihrist.
Alții tâlcuiesc așa: cu acest număr, șase sute șaizeci și șase, se închipuie întregul păcat al diavolului, cel ce va să se săvârșească în Antihrist, pentru că numărul al șaselea nu ajunge până la al șaptelea, întru care este odihna și fericirea. Iar numărul zidirii celei înțelegătoare, prin păcatul celui căzut din odihnă și fericire, diavolul întreit păcat a împlinit; unul l-a așezat întâi, când lui și-a adus stricăciune prin păcat, și atunci a împlinit numărul cel de șase.
Al doilea, când a vătămat pe omul cel dintâi prin păcat, și atunci către șase, șaizeci a adăugat.
Al treilea, când va strica toată lumea prin Antihrist, și atunci către șaizeci și șase va da șase sute: astfel, 666.
Alții împotriva acesteia zic, că numărul al șaselea este desăvârșit, că în șase zile a zidit Dumnezeu lumea aceasta. Numărul al șaizecilea mai desăvârșit; iar al șase sutelea încă mai desăvârșit. De unde învederat se cunoaște că Antihrist atâta desăvârșire pune pe seama sa, cât numai lui Dumnezeu se cuvine. Că ce vom grăi de acesta mai mult, nu suferă taina ispitire. Toți dascălii, luminătorii Bisericii, într-un glas, cu înțelepciune smerită mărturisind neștiința, zic cum că nu se știe nicidecum acest nume al lui Antihrist, căci neurmate sunt căile Domnului și necercate judecățile Lui. De vreme ce acestea așa sunt, pentru ce oarecare nebuni, mișei și de nimic, blestemați și întunecați, fără de minte, cei ce sunt celor înțelepți un joc și râs, așa înalt filosofează, mai vârtos înnebunesc, vrând a număra sau a măsura numele lui Antihrist, voind astfel să zboare scoicile și racii unde n-au putut să ajungă vulturii cei întru înălțime zburători? Vezi cu câtă nebunie calcă porcii mărgăritarele Dumnezeieștii Scripturi?
Despre semnul lui Antihrist se cuvine a ști următoarele:
Intre alte semne ale venirii lui Antihrist este și acesta, pe care-l citim la Apocalipsă: că tot cel ce nu se va închina chipului fiarei se va ucide, iar celor ce i se vor închina, va da semn pe mâna lor cea dreaptă sau pe frunțile lor, ca să nu poată nimeni nici cumpăra, nici vinde, numai cine va avea semnul, sau numele fiarei, sau numărul numelui ei.
De acest semn bârfesc potrivnicii Sfintei Biserici zicând că semnul lui Antihrist este Taina Sfântului Mir, căci ei, afară de Botez, alte Taine nu au.
Pentru aceasta, vrând să ne ocărască pe noi, ortodocșii, spun aceste hule asupra Tainei Mirului. Ci în deșert spun că ar fi Sfântul Mir semnul Iui Antihrist, după părerea lor cea rea că și Apostolii ar fi antihriști, și mai vârtos însuși Hristos, Care a așezat această Taină împreună cu celelalte, spre a noastră mântuire.
Sfântul Andrei al Cezareii zice despre semnul lui Antihrist așa: că se va nevoi să pună înfierarea numelui celui pierzător al potrivnicului si înșelătorului peste toți. Însă pe mâinile drepte o va pune, ca să se taie lucrarea lucrurilor celor drepte și bune, iar pe frunți, ca să-i învețe întru înșelăciune și întru întuneric pe cei amăgiți.


Paisie Lambru, ieroschimonah la Sfânta Mănăstire Prodromu, Sfântul Munte Athos. Antihristica. Editura Cartea Ortodoxă. Alexandria. Pag. 83-91.

Dacă pe oamenii aceștia iscusiți în gemetrie îi numește ca fără de înțelepciune, că se străduiesc să afle prin tehnici cât de cât istețe numele lui antihrist, cum i-ar fi numit pe cei ce cred, prostește, că un cod de bare electronic este numele lui antihrist?
__________________
1Ioan 4:1
Iubiților, nu dați crezare oricărui duh, ci cercați duhurile dacă sunt de la Dumnezeu, fiindcă mulți prooroci mincinoși au ieșit în lume.


SF. MARCU ASCETUL: "Atâta adevăr se află în spusele cuiva câtă siguranță îi dau smerenia, blândețea și dragostea"

Acum este publicată și viața (audio) Bătrânului care mi-a lămurit credința în iubire, aici:
Fratele Traian Bădărău (Tătăică)

Pentru cine dorește să fie ctitor la Catedrala Mântuirii Neamului, iată legătura.
Reply With Quote
  #5  
Vechi 09.09.2011, 03:17:28
ALEXANDRU ANASTASIU's Avatar
ALEXANDRU ANASTASIU ALEXANDRU ANASTASIU is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 13.03.2010
Locație: România
Religia: Ortodox
Mesaje: 362
Implicit O mică gemetrie (din Sfânta Scriptură) care a făcut istorie 3

ARHIMANDRIT CLEOPA ILIE, SFÂNTA MĂNĂSTIRE SIHĂSTRIA


„Ce ne puteți spune despre pecetea lui Antihrist, 666, despre care se vorbește în Apocalipsă?

Frate, tu crezi că se ia așa după slovă, 666? Acești trei de șase simbolizează trei patimi cumplite care vor stăpâni lumea în vremea din urmă, și anume: poftă fără de minte, adică desfrâu și beție cum n-a mai fost niciodată pe pământ; închipuire pripită sau imaginație pripită, care duce la secte, dezbinări de tot felul, boli sufletești, vrăjitorie, deznădejde și sinucidere; și al treilea șase înseamnă mânie fără judecată, adică ură între oameni, războaie, răzbunare, crime de tot felul, ceartă și tulburare între creștini, între părinți și copii, așa cum scrie la Sfânta Evanghelie. Toate aceste patimi, care sunt simbolizate prin cifrele 666, stăpânesc astăzi tot pământul, până când va veni sfârșitul lumii și judecata de apoi. Atunci fiecare va lua după faptele sale.

Păi voi gândiți că o să fie o pecete cu cifrele 666?

Prostii! La Apocalipsă, dacă ceri tu 666, eu îți cer ție <<jivină gândită>>și <<cal galben>> și <<cal roib>> și <<cal negru>> și <<cetatea care naște>>. Cetatea se face femeie și naște. Ia să-mi spui tu mie ce-s acelea? Cele șapte cupe ale mâniei lui Dumnezeu, cele șapte trâmbițe, ce-s acelea? Păi spune, măi! Cea mai blestemată sectă din lume, care ne amenință, este secta iehoviștilor. Ce hule grele aduc ei împotriva dumnezeirii! Ei nu cred în Hristos. Este o sectă politică iudaică, care luptă împotriva creștinismului și încearcă să atace dogma Preasfintei Treimi, căci despart pe Tatăl de Fiul și de Sfântul Duh. A fost vreodată Tatăl fără Cuvânt ? Hristos este Cuvântul Tatălui. A fost vreodată Tatăl fără Duh? Ce spune în Psalmul 12: <<Cu cuvântul Domnului cerurile s-au întărit și cu Duhul gurii Lui toată puterea lor>>. A fost vreodată Tatăl fără Cuvânt sau fără Duh? N-ai văzut la facerea omului? <<Să facem om după chipul și asemănarea noastră>>. Cu cine se sfătuia Tatăl, dacă nu era Fiul și Duhul Sfânt? N-ai văzut la amestecarea limbilor: <<Să ne pogorâm, să le amestecăm limbile>>. Sfânta Treime de la început se descoperă în cele mai tainice Scripturi. Deci răul din draci acesta este: poftă fără minte, închipuire pripită și mânie fără judecată. Asta înseamnă 666! <<Și va veni o sectă la sfârșitul lumii, zice Sfântul Andrei, care nu va face cruce și le va pune Antihrist pecetea pe mâna dreaptă și n-o vor ridica la frunte; că fruntea este partea rațională a sufletului, adică mintea>>”.



http://cleopasihastria.wordpress.com...-intre-oameni/

Deci:

In ceea ce privește cifrele din Vechiul Testament, ele nu au tâlcuiri cabalistice, ca și când ar fi vrăjitorie, ci ele sunt sau reale, sau simbolice, după cum este caracterul cărții din care sunt luate.

http://www.scribd.com/doc/2397550/Pa...dinta-ortodoxa


De altfel numele lui antihrist este 666 pentru că se împotrivește numelui lui Iisus care este, după gemetrie 888:
Cum? Iată cum: fiecărei litere grecești îi corespunde un număr:

Ἰ = I = 10
η = i = 8
σ = s =200
ο = o = 70
ῦ = u =400
ς = s =200
total 888.


Adică de trei ori numărul zilei a 8-a, adică a veșniciei.
O dată 8 pentru Tatăl că e veșnic,
o dată 8 pentru Fiul că e veșnic,
o dată 8 pentru Sfântul Duh că e veșnic deci Dumnezeu.

În afară de asta și numărul lui Hristos este tot 888 dar nu gemetric ci tainic deoarece Hristos (Χριστός) în limba greacă înseamnă Uns. Adică ziua a 8 a adică a veșniciei luată de 3 ori o dată pentru Tatăl Cel ce unge, o dată pentru Fiul Cel uns și o dată pentru Duhul Sfânt adică Unsoarea mai presus de toate mirurile.

De altfel în greacă 666 se scrie așa ΧξϹ (unde Ϲ este digamma) iar Hristos se prescurtează în greacă așa Χς ceea ce evident vrea să arate simbolic că antihrist va copia la început exact comportamentul lui Hristos, pentru a se substitui Lui (anti înseamnă și contra dar și în locul) doar că va avea ceva pe care Hristos nu a avut-o și anume slava deșartă, căutând slava numelui său iar nu a lui Dumnezeu. Și aceasta este simbolizată tocmai prin litera ξ ca un șarpe. Căci șarpele cel vechi ne-a ispitit pe noi să nu mai căutăm slava numelui lui Dumnezeu ci slava (re)numelui nostru devenind dumnezei falși adică fără Dumnezeu.

Ioan 5:43. Eu am venit în numele Tatălui Meu și voi nu Mă primiți; dacă va veni altul în numele său, pe acela îl veți primi.


Cu durere și dragoste întru Hristos Iisus, Domnul nostru,
Alexandru
__________________
1Ioan 4:1
Iubiților, nu dați crezare oricărui duh, ci cercați duhurile dacă sunt de la Dumnezeu, fiindcă mulți prooroci mincinoși au ieșit în lume.


SF. MARCU ASCETUL: "Atâta adevăr se află în spusele cuiva câtă siguranță îi dau smerenia, blândețea și dragostea"

Acum este publicată și viața (audio) Bătrânului care mi-a lămurit credința în iubire, aici:
Fratele Traian Bădărău (Tătăică)

Pentru cine dorește să fie ctitor la Catedrala Mântuirii Neamului, iată legătura.

Last edited by ALEXANDRU ANASTASIU; 09.09.2011 at 04:58:46.
Reply With Quote
  #6  
Vechi 09.09.2011, 05:18:25
ALEXANDRU ANASTASIU's Avatar
ALEXANDRU ANASTASIU ALEXANDRU ANASTASIU is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 13.03.2010
Locație: România
Religia: Ortodox
Mesaje: 362
Implicit O proorocie a Sfântului Nil despre îndepărtarea de adevăratul nume al lui Iisus, azi

O mică completare la rezadiniran
Junior Member
Nimeni nu se sufocă să zică la tâlcuirile de mai sus că dacă spui Vicarul Fiului lui Dumnezeu în loc de Vicarul Filiului lui Dumnedeu în română este incorect sau dacă spui Benedict în loc de benedictus s-ar pierde gemetria. Pentru că sunt tâlcuite în română unde nu este gemetria românească, dar păstrând tâlcuirea corectă se păstrează gemetria originală. În schimb dacă tâlcuim icarul Fiului lui Dumnezeu ne gândim la Icar și Dedal iar nu la papă. Dacă tâlcuim enedict ne gândim la moș Ene de la gene (că tot vă plac poveștile cu broaște și prințese).
Deci Iisus tâlcuiește pe Ἰησοῦς dar isus și Iisous nu-L tâlcuiesc. Dar dacă spunem văcarul lui Hristos în loc de vicarul lui Hristos, iată doar o literă, sar papiștii în sus, cum vor fi și sărit deja văzând papa actual de 2 ori antihrist odată pentru că se face vicar și a doua că mai este și Benedict.
Ei uită că de fapt este antihrist nu de aici ci pentru că se vrea înlocuitorul lui Hristos adică exact ceea ce va vrea și antihrist. Vedeți cum se potrivește gemetria cu realitatea?
Semnificația teologică așadar se suprapune cu cea numerică exact ca și la Iisus cu Hristos și isus cu antihrist.

Și profeția

Ce este interesant, apropos de profeții, este ce spune Sfântul Nil Athonitul despre părăsirea Sfântului Nume Iisus la sfârșitul lumii:
„Iar cei mai de pre urmă o să lase și
pre Iisus și o să zică numai "miluiește-mă", ne
știind cum sa se mai poarte, și nici nu o să cunoască cine să-i miluiască.”
__________________
1Ioan 4:1
Iubiților, nu dați crezare oricărui duh, ci cercați duhurile dacă sunt de la Dumnezeu, fiindcă mulți prooroci mincinoși au ieșit în lume.


SF. MARCU ASCETUL: "Atâta adevăr se află în spusele cuiva câtă siguranță îi dau smerenia, blândețea și dragostea"

Acum este publicată și viața (audio) Bătrânului care mi-a lămurit credința în iubire, aici:
Fratele Traian Bădărău (Tătăică)

Pentru cine dorește să fie ctitor la Catedrala Mântuirii Neamului, iată legătura.

Last edited by ALEXANDRU ANASTASIU; 09.09.2011 at 05:20:45.
Reply With Quote
  #7  
Vechi 09.09.2011, 07:40:03
osutafaraunu osutafaraunu is offline
Banned
 
Data înregistrării: 13.07.2011
Religia: Alta confesiune
Mesaje: 3.764
Implicit

Citat:
În prealabil postat de ALEXANDRU ANASTASIU Vezi mesajul
Și profeția

Ce este interesant, apropos de profeții, este ce spune Sfântul Nil Athonitul despre părăsirea Sfântului Nume Iisus la sfârșitul lumii:
„Iar cei mai de pre urmă o să lase și
pre Iisus și o să zică numai "miluiește-mă", ne
știind cum sa se mai poarte, și nici nu o să cunoască cine să-i miluiască.”
Mai ieri se ruga cineva astfel:

"Usa milostivirii deschide-ne-o noua, binecuvîntata Nascatoare de Dumnezeu Fecioara, ca sa nu pierim cei ce nadajduim întru tine, ci sa ne mîntuim prin tine de nevoi, ca tu esti mîntuirea neamului crestinesc. Amin."

Să fie oare împlinirea profeției?
Reply With Quote
  #8  
Vechi 09.09.2011, 15:28:08
rezadiniran rezadiniran is offline
Banned
 
Data înregistrării: 05.04.2011
Mesaje: 27
Implicit

Citat:
În prealabil postat de ALEXANDRU ANASTASIU Vezi mesajul
O mică completare la rezadiniran
Junior Member
Mi-am dat seama intre timp ca am gresit.
Va rog sa ma iertati!

Multe impliniri duhovniocesti,
Rezad Iniran
Reply With Quote
Răspunde

Tags
batjocorirea lui iisus, iisus sau isus



Subiecte asemănătoare
Subiect Subiect început de Forum Răspunsuri Ultimele Postari
scrie undeva in biblie de reincarnare? annajanette Generalitati 144 27.12.2013 20:00:51
Autopsier -unde scrie in Biblie despre el ? elenavioletacocos Slujba inmormantarii 8 05.11.2012 01:48:09
E adevarat ce e scrie in urmatoarea carte? tinutza Biserica Romano-Catolica 23 28.05.2012 18:43:43
PR. IUSTIN PARVU SCRIE PATRIARHULUI SI SF. SINOD!! orthodoxis Stiri, actualitati, anunturi 13 04.06.2008 23:55:17