Dogma este obligatorie pentru mantuire

[catalin2]

În prealabil postat de Florin-Ionut

Ce se întîmplă cu oamenii simpli care nu cunosc toate dogmele fundamentale ca să creadă în ele? Au ei posibilitatea mîntuirii?

S-ar putea ca nici noi sa nu cunoastem chiar toate dogmele. Dar din cate inteleg acolo scrie mai ales de cine contrazice o dogma sau spune alta inavatatura.
De exemplu fiecare crestin ortodox stie un rezumat al dogmelor, acesta e Crezul.
Cata carte stiau cei din primele secole care veneau la crestinism? Majoritatea probabil nu stiau sa scrie si sa citeasca, dar toti aveau parte de catehism inainte. Acum acest lucru s-a mai pierdut, pentru ca suntem botezati de mici si nu mai avem parte de catehizare.
Acum , daca cineva vine si spune ca nu a stiut ca nu trebuie sa fure nimeni nu-i da vreo circumstanta atenuanta, e vina lui ca nu a stiut.
Fiecare om face acum cateva clase macar primare. Daca opt ani poate invata cele ce le invata la scoala, mantuirea nu e mai importanta decat tot ca sa citeasca macar catehismul?

In rest cel mai simplu e sa creada in Biserica, tot ce spune Biserica e adevarat. Si in ortodoxie exista infailibilitate, dar nu se refera la oameni, ci la ceea ce tine de partea divina a Bisericii, printre care si la invataturile Bisericii.
Acestea sunt perfecte, putem sa le credem chiar si fara sa le cercetam. dar daca le vom cerceta vor vedea adevarul si perfectiunea, nu exista nici cea mai mica eroare sau contradictie. E suficient sa credem tot ce spune Biserica, in invataturi si nu neaparat ce spun oamenii, fie si din cler (in cazul ca spun ceva diferit de invatatura Bisericii e bine chiar sa fim rezervati).

[catalin2]

Trebuie remarcat din acest articol ca si a spune ca nu conteaza invatatura sau dogmele sau a spune ca si o alta invatatura e la fel de mantuitoare (de exemplu un alt cult care contrazice dogmele ortodoxe) e cam acelasi lucru, la fel de problematic.

[adam000]

În prealabil postat de catalin2

Cata carte stiau cei din primele secole care veneau la crestinism? Majoritatea probabil nu stiau sa scrie si sa citeasca, dar toti aveau parte de catehism inainte. Acum acest lucru s-a mai pierdut, pentru ca suntem botezati de mici si nu mai avem parte de catehizare.
Acum , daca cineva vine si spune ca nu a stiut ca nu trebuie sa fure nimeni nu-i da vreo circumstanta atenuanta, e vina lui ca nu a stiut.
Fiecare om face acum cateva clase macar primare. Daca opt ani poate invata cele ce le invata la scoala, mantuirea nu e mai importanta decat tot ca sa citeasca macar catehismul?

Cred ca peste nuanta asta oarecum juridica a lucrurilor, este cea tainica. Pina la urma Dumnezeu invinge lenea si nepasarea generatiilor intregi de nasi si parinti care au uitat sa poarte de grija catehizarii copiilor, pt ca prin botez Dumnezeu face un legamant cu acel om, legamant pe care intotdeauna si-L respecta. Prin Mirungerea ce o primeste omul odata cu Botezul, omul primeste Darul Duhului Sfant. Acest Dar ramane, chiar daca omul nu il baga in seama sau nu e constient de el si duce o viata de pacate. Cumva, in mod tainic, cred ca prin (datorita) ceea ce a primit la botez, mai devreme sau mai tarziu in viata chiar si a celui mai pacatos dintre pacatosi, Dumnezeu isi face simtita prezenta si-l cheama spre El ca sa-L caute. De aici in colo depinde de omul respectiv daca il baga in seama pe Dumnezeu, daca aude, daca pricepe, daca ii da prin cap sa caute biserica de peste drum de casa, etc. Dar culmea frumusetii, a delicatetii si a dragostei este ca si daca omul nu aude sau nu pricepe, Dumnezeu ii mai explica o data si inca o data si inca o data... tot asa mereu, cu dragostea Sa discreta si rabdatoare, pina la sfarsitul vietii acelui om, oricat de pacatos ar fi omul. Iar daca omul incepe sa-L caute in sfarsit pe Dumnezeu, cumva in mod tainic, Dumnezeu face asa de mult incat parca-l ia in brate pe omul ala si-l duce El in curtea bisericii de vis-a-vis si-i mai si gaseste cel mai bun duhovnic, chiar daca omul respectiv e atat de lenes sau carcotas ca nu se osteneste sa citeasca vreun catehism, ci asteapta sa-i vine totul de-a gata spre el fara osteneli. Dumnezeu plineste lipsurile tuturor si face El in locul nostru atunci cand un om il cauta sincer. Atat de mare este dragostea Lui!

[Florin-Ionut]

În prealabil postat de adam000

Cred ca peste nuanta asta oarecum juridica a lucrurilor, este cea tainica. Pina la urma Dumnezeu invinge lenea si nepasarea generatiilor intregi de nasi si parinti care au uitat sa poarte de grija catehizarii copiilor, pt ca prin botez Dumnezeu face un legamant cu acel om, legamant pe care intotdeauna si-L respecta. Prin Mirungerea ce o primeste omul odata cu Botezul, omul primeste Darul Duhului Sfant. Acest Dar ramane, chiar daca omul nu il baga in seama sau nu e constient de el si duce o viata de pacate. Cumva, in mod tainic, cred ca prin (datorita) ceea ce a primit la botez, mai devreme sau mai tarziu in viata chiar si a celui mai pacatos dintre pacatosi, Dumnezeu isi face simtita prezenta si-l cheama spre El ca sa-L caute. De aici in colo depinde de omul respectiv daca il baga in seama pe Dumnezeu, daca aude, daca pricepe, daca ii da prin cap sa caute biserica de peste drum de casa, etc. Dar culmea frumusetii, a delicatetii si a dragostei este ca si daca omul nu aude sau nu pricepe, Dumnezeu ii mai explica o data si inca o data si inca o data... tot asa mereu, cu dragostea Sa discreta si rabdatoare, pina la sfarsitul vietii acelui om, oricat de pacatos ar fi omul. Iar daca omul incepe sa-L caute in sfarsit pe Dumnezeu, cumva in mod tainic, Dumnezeu face asa de mult incat parca-l ia in brate pe omul ala si-l duce El in curtea bisericii de vis-a-vis si-i mai si gaseste cel mai bun duhovnic, chiar daca omul respectiv e atat de lenes sau carcotas ca nu se osteneste sa citeasca vreun catehism, ci asteapta sa-i vine totul de-a gata spre el fara osteneli. Dumnezeu plineste lipsurile tuturor si face El in locul nostru atunci cand un om il cauta sincer. Atat de mare este dragostea Lui!

O, dar dragostea Lui e şi mai mare, încît transcende moartea păcătosului. Dumnezeu îl iubeşte în continuare pe cel care a ajuns în Iad, purtînd cu el un dialog veşnic care nu e limitat decît de posibilitatea apropierii şi răspunsului păcătosului aflat la o oarecare distanţă de slava Lui Dumnezeu.

Se spune că acel chin îndurat de păcătos este în primul rînd vederea slavei de care se bucură Sfinţii şi Drepţii în Rai, slavă la care el nu va putea să mai ajungă vreodată. Mă gîndesc (aici spun cu de la mine raţiune) că deşi omul damnat se va ridica puţin spre Dumnezeu în vecii viitori, cumva, de acolo dinspre adîncul existenţei, mereu va rămîne o diferenţă între el şi dreptul care din prima a ajuns mai aproape de asemănarea cu Creatorul lui. Deci pentru totdeauna Iadul va rămîne Iad şi va fi despărţit de Împărăţia Lui Dumnezeu, prin diferenţa relativă care va fi între persoanele care le vor locui, acea prăpastie adîncă peste care nu se va mai putea trece după Judecata de Apoi. Fără să alunecăm spre apocatastază.

Dar cine ştie cum va fi de fapt? Vom vedea.