Depresia

[ory]

În prealabil postat de oana72

Iarta-ma Ory dar asta e o invatatura pagana care are la origine iubirea de sine. Eu cred ca ortodoxia regleaza frumos atractiile pentru persoane nepermise, sau care nu-ti apartin, ca sa te citez, mai precis le interzice. Ortodoxia inalta casatoria la rang de taina si nu permite adulterul. Ceea ce spui tu, a-ti permite sa fii atras chiar si de cine nu ai voie, Hristos numeste adulter (Matei, cap.19).

Stimata doamna, aici ar fi de spus foarte multe, mai ales ca subiectul discutat tine de depresie, o stare deloc de neglijat ,dar, nu mai conteaza....eu nu vorbesc cu o fila dintr-o carte, ci cu oameni.
Eu cred ceea ce am spus mai sus, desi are un substrat mult mai profund decat l-ai inteles dumneata.
Dumneata crezi ceea ce ai scris mai sus, sau mai bine spus, infaptuiesti ceea ce ai scris mai sus, inclusiv cu gandul, cugetul si toata fiinta ta ?
Ca, de, oameni suntem, iar la cuvinte spicuite in mod formal din cartile religioase toti ne pricepem, faptele, insa, NE OMOARA !...nu faptele, ci omenia din noi.

În prealabil postat de ory

Stimata doamna, aici ar fi de spus foarte multe, mai ales ca subiectul discutat tine de depresie, o stare deloc de neglijat ,dar, nu mai conteaza....eu nu vorbesc cu o fila dintr-o carte, ci cu oameni.
Eu cred ceea ce am spus mai sus, desi are un substrat mult mai profund decat l-ai inteles dumneata.
Dumneata crezi ceea ce ai scris mai sus, sau mai bine spus, infaptuiesti ceea ce ai scris mai sus, inclusiv cu gandul, cugetul si toata fiinta ta ?
Ca, de, oameni suntem, iar la cuvinte spicuite in mod formal din cartile religioase toti ne pricepem, faptele, insa, NE OMOARA !...nu faptele, ci omenia din noi.

Va multumesc ca m-ati pus la distanta prin pronumele de politete. Am observat in general scortosenia multor crestini declarati de pe acest forum. Va asigur ca nici nu am avut intentia sa vorbesc despre depresie, e prea mult de spus si exista atatea materiale informative pe marginea subiectului... am vrut doar sa nuntez putin afirmatia dvs., si nu total scoasa din context...
In legatura cu intrebarea pe care mi-ati pus-o, raspunsul este afirmativ, e un punct la care am ajuns in timp prin intelegere si am constatat ca Dumnezeu a facut totul spre binele omului si ca legile Lui sunt drepte. Cam atat am de spus.
Imi cer iertare ca v-am lezat.

[ory]

Daca raspunsul este afirmativ, inseamna ca esti o persoana neprihanita... deci, pot sa ma inchin tie, doar ca ideea mea era cu mult mai profunda decat o poti intelege si nu are rost sa mai continui, nu pot sa vad lucrurile doar in alb si negru.
Si totusi, aici se vorbeste despre depresie, incercati o oarecare empatie , daca tot interveniti.
Cat despre lezare, mai ales in materie de idei, stai fara griji, nimeni nu ma poate leza mai mult decat o pot face eu insami.

În prealabil postat de ory

Daca raspunsul este afirmativ, inseamna ca esti o persoana neprihanita... deci, pot sa ma inchin tie, doar ca ideea mea era cu mult mai profunda decat o poti intelege si nu are rost sa mai continui, nu pot sa vad lucrurile doar in alb si negru.
Si totusi, aici se vorbeste despre depresie, incercati o oarecare empatie , daca tot interveniti.

E greu sa nu observi rautatea de sub cuvintele tale, nu sunt o persoana neprihanita ci una care se lupta cu mizeria patimilor umane pe care le avem toti. Refuz gandurile si simtamintele care ma indeparteaza de Hristos, daca stii sa faci diferenta dintre patima si razboi atunci vei intelege. Exista in noi puterea de a ne opune, de a nu accepta ceea ce stim ca ne face rau. Nu te mai obosi cu o persoana atat de neinsemnata ca mine. Am vazut aici pe forum oameni bogati duhovniceste si am uitat ca bogatii sunt nemilostivi draga Ory. Asa ca ar trebui sa mi-l car pe saracul Lazar de la portile lor.
O zi buna.

[ory]

Pentru ideea controversata aparuta intre mine si Oana...
Atractia, indragostirea, pacatul de-a-ti placea de cineva, fie el si " interzis ", face minuni, mai ales daca este capabila sa apara in furtuna unei depresii. Este un dar, nu malefic datorita faradelegii din ea, ci unul pozitiv datorita simtirii ce nu poate fi fabricata, convertita sau cumparata, o primesti ca pe o binecuvantare, pentru ca este unica, intr-o mare de raceala si teama distructiva.
Este un fel de credinta, traim prin tot felul de credinte, ca si credinta propriuzisa in Dumnezeu, menita sa sfideze nemiloasa depresie, sa-i alunge negura care face fiinta omeneasca sa nu mai simta nici caldura, nici raceala, nici dragoste si nici dispret, o pustieste de simtire si o arunca in infern. Toate acestea ancorate intr-un suflet crispat de atatea oboseala, dogme si frustrari.
Atunci ai de ales, sa te bucuri de plapanda simtire a indragostirii, ori sa te duci in iad insotit de traista de pastile halucinogene si deznadajduit de neputinta, cu infranarea ta cu tot.
Sa-ti permiti sa te bucuri de o astfel de atractie nu este musai echivalentul cu a o accepta fizic, a face demersuri necuvioase in priviinta ei, a te pierde in nefast. Poti, pur si simplu sa te bucuri de ea, sa-ti mangai sufletul cu ea, fara sa te chinui a o alunga ca pe depresia din tine, chiar sa profiti de ea ca de o stare ce semnifica sanatate/vitalitate,/bucurie, ca de o prajitura de care-ti era atat de pofta, de dor, dar pe care abia acum reusesti sa o savurezi...de orice, numai sa te insufleteasca din nou.
Dumnezeu face posibile o gramada de situatii, de cai, unele par controversate, dar pot fi tot atat de benefice si insuflate de un duh bun, ca si neprihanirea in sine, trebuie doar sa intelegem de ce ne sunt date, sa le respectam daca ne sunt date si, bine-nteles sa le gestionam asa cum trebuie, sustragand din ele doar esenta care te poate face sa treci printre nori ca un curcubeu care nu se intineaza.
Din acelasi egoism si nesat izvoraste tendinta/dorinta noastra de-a alunga simtirea ce nu este, sau nu pare curata. Daca am fi echilibrati, nu am lupta cu patimile ca habotnicii, tocmai din impulsul nesatul al dorintei care ne supune, ci am incerca sa le controlam, sa le intelegem, sa le metamorfozam in lucruri ce ne pot face bine si, mai mult decat atat, pot deveni prietenii unei vieti desavarsite prin experienta .
Este trist sa simti in viata ca trebuie sa fii mereu potrivnic, credinta aceasta este trista ! S-ar putea sa orbim mergand doar prin prea multa lumina sau prin prea mult intuneric, trebuie sa ne oprim din cand in cand si sa ne mai odihnim la umbra.

[Ana-Maria N]

În prealabil postat de ory

Pentru ideea controversata aparuta intre mine si Oana...
Atractia, indragostirea, pacatul de-a-ti placea de cineva, fie el si " interzis ", face minuni, mai ales daca este capabila sa apara in furtuna unei depresii.

Atunci ai de ales, sa te bucuri de plapanda simtire a indragostirii, ori sa te duci in iad insotit de traista de pastile halucinogene si deznadajduit de neputinta, cu infranarea ta cu tot.
Sa-ti permiti sa te bucuri de o astfel de atractie nu este musai echivalentul cu a o accepta fizic, a face demersuri necuvioase in priviinta ei, a te pierde in nefast. Poti, pur si simplu sa te bucuri de ea, sa-ti mangai sufletul cu ea, fara sa te chinui a o alunga ca pe depresia din tine, chiar sa profiti de ea ca de o stare ce semnifica sanatate/vitalitate,/bucurie, ca de o prajitura de care-ti era atat de pofta, de dor, dar pe care abia acum reusesti sa o savurezi...de orice, numai sa te insufleteasca din nou.

Wow...Mie imi pare a ispita ce ai descris tu aici!
E amagire, draga mea! O amagire pacatoasa!

[ory]

Da," ispite ", " pacatosenii ", altceva nu mai stim....poate de aceea nu facem decat sa ramanem a naibii de PACATOSI .

pentru ory (si nu numai):

Despre dragoste, cu Parintele Pantelimon, de la Manastirea Oasa

"Fara Dumnezeu, orice iubire moare"

- Timisorean la origine, absolvent al Facultatii de Arte Plastice a Universitatii de Vest, in prezent e calugar si preot la Manastirea Oasa, unde picteaza si minunate icoane, pline de aur si har. Dar aurul cu adevarat pretios al tanarului parinte e inaltimea sa duhovniceasca deosebita, care transpare si in textul pe care il publicam. Un indreptar de viata si de iubire adevarata -

"Iubirea e fundamentul fiintei noastre"

- Drumul spre Oasa e batut de sute de tineri care vin sa se spovedeasca. Simtiti, oare, prin destainuirile lor, ca ceva s-a schimbat in felul in care se raporteaza la dragoste?


- As spune ca noi, monahii, cunoastem mult mai bine lumea decat se cunoaste ea insasi, pentru ca noi n-o vedem din exterior, ci din interior. In sensul acesta, parerea mea este ca tinerii de azi au mare potential sufletesc, dar le lipsesc punctele cardinale. Cel mai adesea ei nu stiu cu adevarat ce e iubirea. O confunda cu indragostirea. Si nici nu stiu sa o traiasca. Vad filme si traiesc dupa clisee. Viseaza toti o iubire mare, ca-n filme. O iubire data de-a gata, cu un partener fara cusur, care sa-i inteleaga orice ar fi. Si nu pricep de ce lor nu li se intampla la fel. Dar iubirile astea din carti si filme sunt utopice, nu se verifica real. Ceea ce se simte insa la toti cei care vin sa se spovedeasca este o cautare neobosita, nevoia de a trai o iubire profunda, perfecta. Foamea asta de iubire exista in toti.

- De ce avem atata nevoie sa ne implinim intr-o dragoste mare?

- Cautand iubirea, il cauti, de fapt, pe Dumnezeu. Chiar fara sa-ti dai seama. Chiar daca nu esti un bun crestin, simti cumva, straniu, de fiecare data cand iubesti si esti iubit, ca acolo, in iubire, e adevarul. Cauti iubirea toata viata, ai nevoie de ea chiar si atunci cand te prefaci ca nu mai ai, o traiesti gresit, o traiesti stramb, dar o iei de la capat. Gravitezi in jurul ei, te straduiesti mereu sa o intelegi, pentru ca simti ca acolo e implinirea si fericirea. Noi, oamenii, nu putem sa nu iubim, sa nu vrem sa fim iubiti. Pentru ca asta e fundamentul fiintei noastre. Dumnezeu este iubire si tot ceea ce este in lumea asta tanjeste dupa iubire. Dumnezeu a creat totul dupa chipul si dupa asemanarea Lui, dupa tiparul Lui, al relatiei treimii. Dumnezeu e o relatie, Dumnezeu nu e singur. Noi am fost creati ca oameni sa participam la bucuria relatiei din Dumnezeu si cu Dumnezeu. Sa traim iubirea. Sa fim impreuna. De aceea se spune ca raiul e comuniunea cu toti, iar iadul e neputinta de a mai iubi.

- Desi il avem pe Dumnezeu, simtim totusi ca fara celalalt nu suntem completi. E nevoie de un altul, ca sa fim fericiti?

- Dumnezeu i-a facut pe oameni incompleti, tocmai ca sa aiba nevoie unul de altul. Daca ne-ar fi facut perfecti, ne-am fi fost suficienti singuri. Sigur, exista oameni care daruiesc mai mult, oameni care dau mai putin, dar nu trebuie sa ne oprim la relatia cu un singur om, trebuie sa invatam sa iubim pe toata lumea, sa castigam un rod din relatia cu fiecare, nu doar din aceea cu partenerul de viata. Orice om e un dar potential pentru noi, cu care ne putem imbogati.

- Visam, aproape toti, la o iubire mare, care sa ne tina toata viata. Si totusi, realitatea ne arata ca iubirile mor, si ele, mai des decat am vrea sa credem. De ce se stinge dragostea?

- Moare pentru ca nu exista si Dumnezeu in ecuatie. Si atunci noi nu avem de unde sa ne alimentam, sa ne regeneram iubirea. Fara Dumnezeu, nu exista principiul generator de iubire. Omul singur e o fiinta limitata. Harul e cel care il face infinit de adanc. Harul e de la Dumnezeu. Sfantul Ioan Gura de Aur spunea ca orice realitate netransfigurata degenereaza. Se consuma. Fara har, omul e in stare cazuta. La fel si cu iubirea. Ea se stinge daca nu exista raspuns. Daca o intorci catre Dumnezeu si catre oameni, ea primeste raspuns din infinitatea Lui Dumnezeu. Daca o intorci catre tine, catre trup, catre materie, ea se cheltuie, se epuizeaza, pentru ca lucrurile astea sunt limitate. De asta e nevoie de cununie. Cununia e unirea a doi cu un al treilea, cu Dumnezeu, care e infinit.

- Din pacate, simplul fapt ca te cununi in biserica nu garanteaza mereu fericirea...

- Trebuie sa invatam sa-L vedem in celalalt pe Dumnezeu. Nu trebuie sa ne raportam la un om ca la un lucru finit. Orice persoana e un izvor infinit, dar care nu e descatusat.

In biserica de la Oasa, langa icoana facatoare de minuni a Maicii Domnului

�Prin iubire si cu ajutorul lui Dumnezeu, putem rupe zagazurile, astfel ca celalalt sa-si dea drumul fiintial, sa scoata din el tot potentialul lui moral, spiritual si de iubire. Pentru ca fiecare om e cu mult mai mult decat se vede. Si vine iubirea si activeaza in celalalt ceva ce habar nu avea ca zace in el. Ai nevoie de un celalalt care sa iti dea masura. In relatie de doi, omul evolueaza continuu. Si nu mai are cum sa se sature de celalalt, sa se plictiseasca, sa ajunga la rutina. Pentru ca fiecare il face pe celalalt sa evolueze. Fiecare se desface ca un boboc, apoi ca o floare, si aceasta inflorire a lui este infinita. Multi oameni par incapabili de sentimente profunde. Asta, pentru ca nu au fost iubiti, la randul lor, ca sa inceapa sa infloreasca. Dar toate astea nu sunt posibile fara Dumnezeu. Si fara efortul fiecaruia de a activa in celalalt taina Lui, harul dumnezeiesc. Trebuie sa iubesti cu Dumnezeu din tine, pe Dumnezeu din celalalt.

- Cum ar trebui sa iubim, parinte? Unde gresim, de tot ajungem sa o luam de la capat?

- Nu stim sa ne daruim. Nu avem exercitiul daruirii de sine. Societatea actuala ii educa pe oameni in directia propriilor dorinte, ii invata sa se iubeasca intai de toate pe ei, sa-si urmareasca propria implinire. Si dragostea devine, astfel, un fel de accesoriu, care le serveste fericirii proprii. Am o cariera, am o casa, am si o iubita! Dar nu iubim cu adevarat decat atunci cand facem acest exercitiu al iesirii din sine si cand incepem sa ne exersam in daruire, sa ne antrenam puterea de iubire. Sa iubesti inseamna sa gravitezi in jurul implinirii celuilalt. Sa te gandesti cum poti tu sa-l ajuti pe celalalt, cum poti sa-i vii in intampinare, cum sa-l odihnesti, cum sa-l scutesti de un efort, cum sa-i faci o bucurie, cum sa-i gatesti o mancare buna, cand e obosit. Trebuie sa inveti sa traiesti prin celalalt si pentru celalalt. Iubirea inseamna foarte multe gesturi. Intentiile, gandurile in sine nu au nici o valoare in absenta lor. E plina lumea de ele. Facand gesturi te si verifici pe tine, daca poti cu adevarat sa iubesti. Am citit de curand intr-o carte cum un detinut politic taran, inchis la batranete, primea de la babuta lui scrisori, in care ea punea si cate o floare presata. Asta inseamna iubirea. Si chiar mai mult. Sa daruiesti atunci cand esti epuizat, cand nu mai ai nici o forta. Nu exista scuza sa nu daruiesti.

�Daca dai din prisos, cand ti-e bine si-ti vine usor, nu are valoare. Atunci cand nu mai poti si vrei totusi sa faci ceva pentru celalalt, izbucnesc in tine resurse de energie de care habar nu aveai. Primesti forta de la Dumnezeu si ajungi sa faci mai mult decat credeai ca esti capabil. Sa te daruiesti atunci cand nu mai poti te leaga cu adevarat de celalalt si-l face si pe celalalt sa se deschida, sa daruiasca la randul lui. In iubire, trebuie sa daruim ce nu avem, cand nu mai avem. Si atunci, ca in Evanghelie, nimicul se transforma, si painea si pestii ajung tuturor.

- Pana unde te poti darui pe tine, fara ca asta sa te anuleze cu totul? Uneori, poate e mai bine sa te opresti, daca celalalt nu-ti raspunde la fel...

- Daruirea de sine e un gest voluntar, nu este o dependenta fata de celalalt, nu e sclavie. Nu ti se cere s-o faci. Prin daruire nu ma anulez, ci ma regasesc pe mine si ma imbogatesc cu felul celuilalt de a fi. Prin posedare, ma anulez. Unora le convine sa se lase stapaniti de altii. E cazul multor femei de azi, care ajung sa se inrobeasca. Le bat barbatii, sunt chinuite, dar le e frica sa-si asume un drum, de dragul sigurantei. Au parte de o suferinta absurda, care nici macar nu e mantuitoare. E o forma de lene. Refuza responsabilitatea propriilor decizii si atunci prefera doar sa execute. Dar asa nu vor evolua niciodata.

"Cand Dumnezeu iti trimite dragostea, nu inseamna ca-ti da
de-a gata si o mare iubire"

- Nu toata lumea are parte in viata aceasta de iubiri extraordinare. E vina noastra? Tine de noi sa traim o mare iubire sau ea e un dar de la Dumnezeu?

- Dumnezeu are un drum clar pentru fiecare. Nu exista coincidente. Faptul de a intalni o anumita persoana tine de voia Domnului. Dar felul in care reactionam noi la intalnirea respectiva tine de noi. Fiecare persoana care ne iese in cale e un dar de la Dumnezeu si noi trebuie sa ne intrebam, de fiecare data, de ce a randuit Dumnezeu sa intalnesc omul ala. Ce pot eu sa fac din relatia asta? Ce trebuie eu sa inteleg? Ce folos pot sa trag? Apoi, sa nu confundam indragostirea cu iubirea. Daca Dumnezeu iti trimite dragostea, nu inseamna ca-ti da de-a gata si o mare iubire. Dragostea e doar o arvuna de la Dumnezeu. Daca o cheltui fara stiinta, nu mai ajungi niciodata la iubirea adevarata. Poate la inceput nu pare mare, dar iubirea, daca se lucreaza, creste tot mai mult. Iubirea nu e emotie, e o putere. Dumnezeu nu e trup si totusi se defineste pe sine ca iubire. Deci, iubirea nu e trup! Sigur, si componenta asta trupeasca intra in iubire, dar nu se reduce totul la ea. Iubirea e o mare putere a omului, primita de sus, o putere care trebuie eliberata si lucrata de fiecare in parte. Spun eliberata, pentru ca cel mai adesea ne iubim pe noi insine, si atunci iubirea este inchisa in noi, se invarte in cerc. Este o iubire egoista, intoarsa catre sine, in loc sa fie libera si sa nu ceara nimic in schimb.

- Iubirea adevarata e intotdeauna libera?

- Da, iubirea adevarata afirma libertatea celuilalt. Nu incearca sa-l stapaneasca. Aici se greseste cel mai mult in relatii, cand unul incearca sa-l transforme pe celalalt, sa-l ajusteze dupa gustul propriu. Cand iubesti, trebuie sa iesi din tine in sensul de a incerca sa-l traiesti pe celalalt, sa-l intelegi pe celalalt, sa vezi lumea prin ochii lui. Daca ii calci libertatea, apare instinctul de aparare. Si se va inchide in el. Se va feri de tine, se va simti agresat. Intr-o relatie trebuie sa existe un balans intre apropiere si distanta. Trebuie sa-i pastrezi celuilalt taina, sa n-o spulberi. Sa nu incerci sa cotrobai in toate cotloanele sufletului lui, sa nu intri cu excavatorul peste flori. Tupeul, indrazneala distrug misterul celuilalt. Exercitiul acesta al iesirii din noi insine uneori e dureros, inseamna sa parasesti o pozitie sigura, sa iesi din confortul felului tau de a fi, adoptand felul celuilalt de a fi. Dar numai asa te poti largi, te poti imbogati si poti transforma iubirea in cale de cunoastere. Daca ramai in tine insuti, esti foarte sarac. Ba, mai mult, te trezesti ca toti iti intorc spatele. Te trezesti singur.

- Ar trebui atunci sa cultivam toleranta in dragoste?

- Ar trebui sa facem exercitiul alteritatii, nu al tolerantei. Toleranta e un fel de ingaduinta fata de ceva ce tie nu-ti convine, presupui ca celalalt are niste defecte pe care tu, din marinimie, le treci cu vederea. Adica toleranta presupune mandria. Or, intr-o relatie de iubire tu nu ai dreptul sa consideri felul tau de a fi mai bun ca al celuilalt, n-ai voie sa ceri celuilalt sa se schimbe, trebuie sa-ti ceri tie sa-l suporti pe celalalt. In iubire, nu trebuie sa te preocupe binele tau, ci trebuie sa te pui pe tine in slujba celuilalt, preocuparea ta sa fie devenirea lui. Scopul lui nu e sa te infrumuseteze pe tine, sa te faca sa te simti mai frumos si mai bun. Iubirea traita drept schimba oricum lucrurile in bine. Faptul ca ma daruiesc total, ca ma arat jertfitor il face si pe celalalt sa se corecteze, sa se simta, il schimba in bine. Parintele Teofil Paraian spunea ca dragostea niciodata nu calculeaza si dragostea totdeauna calculeaza. Cum vine asta? Pai, niciodata nu calculeaza ce daruieste, ca sa-i atraga atentia celuilalt uite, cate am facut pentru tine, acum da-mi si tu la fel. Si in acelasi timp calculeaza mereu cat primeste, ca sa poata da mai mult. Asta e iubirea adevarata.



Cu parintele Teofil Paraian si parintele staret Iustin

�
- Cateodata, oricate ai face pentru celalalt, el ramane indiferent si nu-ti intoarce nici o farama de dragoste. Cum stii care e omul pentru care merita sa dai tot?

- In ordinea fireasca, important e sa nu te implici intr-o relatie pana nu esti sigur de ea. Potentialul de afectiune, de iubire, trebuie pastrat pana gasesti o persoana cu care te potrivesti cu adevarat, cu care sa ai in primul rand o potrivire sufleteasca, nu trupeasca. Apoi, un om de calitate, daca a intalnit un alt om de calitate si se jertfeste pana la capat, reuseste sa-l invinga pe celalalt prin iubire, chiar daca celalalt iubeste mai putin. Iubirea unuia, cu statornicie, poate sa salveze iubirea celuilalt. Am cunoscut multe recuperari miraculoase de relatii care erau in pragul esecului si au ajuns chiar mai puternice si mai profunde ca inainte. Oamenii trebuie sa invete sa aprecieze crizele. Intrebarea mai are insa si o capcana. Daca te opresti la om, risti sa pierzi tot. Daca il ai in minte mereu si pe Dumnezeu, gasesti in jur suficiente persoane care sa merite sa dai tot, fara sa-ti mai fie teama ca ai putea pierde. Nici un om nu merita in sine sa-i dai tot. Pentru ca omul ala nu e ultima realitate, dar Dumnezeul din el, da. In definitiv, prin om ne daruim, de fapt, lui Dumnezeu.



"Daca nu se ajunge la cununie, inseamna ca Dumnezeu e scos afara din ecuatie"

- Si atunci care e rostul casniciei?

-Relatia, casnicia sunt doar un cadru in care noi ne manifestam, ne desavarsim. Ne exersam iubirea, aceasta capacitate de a iesi din noi insine, de a deveni transparenti, ca Dumnezeu sa se poata manifesta deplin in noi, iar noi sa ajungem la acea patrundere reciproca intre oameni, sa putem iubi tot mai mult. Numai daca ne exersam deschiderea, devenim niste vase largi care pot primi mult mai mult decat pe celalalt. Si atunci pot iubi, prin intermediul lui, pe toti oamenii, intreaga natura si toate animalele, pot cuprinde in inima mea toata creatia lui Dumnezeu. Exersand comuniunea in doi ne pregatim pentru comuniunea cu toti, care va fi in Imparatia Cerurilor.

- Exista suflete pereche? Oameni alaturi de care totul devine mult mai usor?

- Exista, dar mai multe. Nu exista un singur om cu care sa-ti fie scris sa fii impreuna. Exista insa mai multe persoane in lumea asta cu care relationezi foarte bine. Faptul ca ai intalnit una si, din nestiinta, iubirea s-a cheltuit, nu inseamna ca vei ramane toata viata singur. Asa cum faptul ca ai intalnit un suflet pereche nu garanteaza ca iubirea va dura, daca nu lucrezi virtutile ei. Fara potrivire, nu e posibila dragostea. Dar potrivirea e doar o scanteie. Ea nu garanteaza vesnicia sentimentului. Nu meriti ceva pentru care n-ai muncit! (rade). Din contra, se intampla des ca tocmai aceste iubiri sa se cheltuie mai repede, pentru ca totul e perfect si nimeni nu depune nici un efort. Se ajunge la un fel de suficienta, pentru ca celalalt corespunde perfect nevoilor mele si eu nevoilor lui, si atunci fiecare se iubeste pe sine, prin intermediul celuilalt.