Profetul care a fugit de Dumnezeu

[MariS_]

În prealabil postat de ioan cezar

Cand mi s-a facut primul si ultimul repros pe tema ecumenismului, ziceam intr-o postare ca nu am inca nici o opinie in raport cu acest subiect, nu s-a asezat in mine, nu s-a cristalizat. Pentru ca nici nu prea m-a interesat, nu a fost o prioritate sufleteasca sau civica pentru mine (cata vreme nu imi merge bine rugaciunea, lipsesc deseori la slujbe, nu am pace sufleteasca etc.).
Dar constat, desi inca nu stiu mai nimic despre ecumenism, constat cata discordie se dezvolta mereu pe forumul nostru in legatura fie si cu acest termen, ecumenism...

Pai, nu stiu incade e bun sau nu ecumenismul, dar ce galceava iese, cata agresivitate, cata furie ascunsa iese la iveala.... asta ma necajeste, ma ingrijoreaza...
Nu mai putem dezbate nici un subiect, nu-l mai putem adinci, de pe pozitii personale (si subliniez personale, individuale, unice si originaleintrucat noi ortodocsii credem ca Dumnezeu tine cont de personalitatea omului, uite de pilda ce diferente sunt intre cele 4 Carti evanghelice, scriitorii umani fiind diferiti ca personalitate), fara sa ne trezim amenintati de teribilul, de acum, "ecumenistule!"?
Parca aud, ce cosmar: securistule! comunistule! legionarule! kgbistule! sionistule! psdistule! fotbalistule!

Pe cand, oare: forumistule!.....?

Parca in poporul nostru se obisnuia sa spunem altfel: prietene, omule etc. Inca si turcismul [i]bre[i], de prin lumea satului, merge mai bine, mai pasnic, mai in duhul traditional al romanului. Cum de nu mai reusim, de-o vreme, sa practicam ceea ce, la cursul de [b]educatie civica[b] din scoala primara (!) poarta numele de acceptarea alteritatii...
In curind, prinsi de duhul dezbinarii tot mai adinci, prin toate detaliile fiintei sociale si individuale, ne vom risipi ca bobitele de mercur, in toate directiile. URA! Divide et impera! (apropos, poate va amintiti ca schizo-frenia, regina bolilor psihice, asta si este - precum ii spune numele: rupere, faramitare a sufletului, conflict intrapsihic generalizat, disolutia oricarei uniuni, a oricarei concentrari de forte sufletesti laolalta, sub acelasi pastor...)

Am totusi impresia ca incep sa pricep un lucru: punem gresit eticheta de "ecumenist", deseori.
Iata: daca unul dintre noi este inclinat, ca insusire personala si in virtutea unei educatii bune (sau autoeducatie indelungata) spre comunicare calda, ingaduitoare, cu blandete, cu iertare, cu respect fata de orice alt om (care nu e neaparat un oponent, de ce sa vedem mereu oponenti in jur??? cu cine oare ne luptam in noi de vedem doar oponenti la tot paasul???) atunci... e "pedepsit" cu termenul de ecumenist. Pus la borcanul cu ecumenisti. Ca ramele.
Daca un ortodox are prieteni sau amici de alte confesiuni, gata, a patit-o: e pus la zid ca ecumenist.
Daca un ortodox joaca sah cu un ecumenist pe net sau in parc, gata: e ecumenist.
Daca un preot accepta ca la slujba de vineri seara sa participe si un musulman (care, culmea, ca sa nu supere pe crestinii din jur, face si el cruci acolo, sarmanul, se da si el dupa bobor, ca are necazuri aici in Romania, ca il bat nevestele la Ankara ca nu-i merg afacerile cu blugi si kentane prin Grozavesti), gata, parintele e ecumenist. Trebuia sa il dea afara din Casa Domnului pe murdarul acela care ne-a spurcat biserica.
Daca un catolic face o gluma buna sau scrie o rugaciune iar eu gust gluma sau apreciez duhul crestin al rugaciunii, gata: sunt ecumenist. M-am fript!
Daca la serviciu ies in pauza la o cafea si stau de vorba zilnic cu un calvin, un adventist si un musulman, caci acestia imi sunt colegii de-o viata de munca, apoi gata: sunt ecumenist! M-am ars.

Eu credeam ca a fi om intre oameni, cu buna intelegere, cu bucuria convietuirii, dincolo de diferentele de credinta, de apartenenta confesionala, credeam deci ca e cu totul altceva decat a fi ecumenist. Credeam ca se cheama a vietui omeneste, pur si simplu, printre semenii tai, fara de care ai fi silit sa traiesti cu strutii, cu sacalii si cu cainii vagabonzi.

Insa: cum eu sunt un ortodox desavarsit, cum nu mai e alt ortodox ca mine sub soare, atunci, catranit sunt eu - nici la manastire nu merg, ce sa caut la ecumenistii aia... mai bine merg direct in padure, ma cocot in pom sau ma var intr-o pestera si, sfant cum sunt, iata m-am ferit de diavol: caci, vedeti ce protejat sunt eu: eu nu sunt ecumenist.

Ecumenistilor!
Neteristilor!
Forumistilor!

Vanarea asta de ecumenisti e destul de trista, dar are si ceva amuzant in ea. Se zice ca era tot asa un vanator de ecumenisti si intr-o zi a iesit sa stea pe prispa afara, ca era cald si un soare binevoitor scalda pamantul cu razele sale. Si cum treceau oameni pe langa casa sa isi zicea in gand: "da, si asta e ecumenist, uite si pe ala, tot ecumenist, ala de colo la fel", dar avea o tristete in suflet pentru ca nu a mai vanat de mult un ecumenist nou; acestia erau deja vechi. Astepta sa vina unul nou, unul care sa nu fi fost testat si verificat pana acum si sa-l ia la intrebari sa vada cum sta cu ecumenismul. Insa nu vedea nici o figura noua, tot aceleasi figuri cunoscute. Dar deodata incepu sa fie atent la umbrele lor. Observa ca umbrele acelor trecatori erau la fel cu umbra sa, ba acum i se parea chiar ca umbra lor era mai mare ca a lui. Atunci stiu clar ca a mai gasit un ecumenist si ridicand brusc capul spre cer striga indignat catre soare: "Ecumenistule!" si fugi repede inauntru ca nici macar vreo raza ecumenista sa nu-l mai atinga.
Har, smerenie si jertfa de sine.