Predica de azi

În prealabil postat de fallen

- de asemeni una din pildele mele preferate.

Se spune ca atat femeia cat si copii ei au devenit un fel de apostoli ai lui Hristos. Curiozitatea mea este daca femeia s-a mai intors la barbatul ei. Nu stim nici cati ani avea femeia, nici daca avea copii la momentul cand s-a intalnit cu Mantuitorul. Parerea mea e ca din moment ce a spus ca nu are barbat, inseamna ca nu-l iubea prea mult pe acela cu care traia. Alminteri poate ar fi zis "da, Doamne, vin acum si-l aduc si pe el".Cine stie de ce traia cu acela, poate doar din interes, poate deja avea copii, iar ceilalti barbati o lasasera balta. Chiar si mai aproape de zilele noastre, daca o femeie era in tinerete batjocorita de un barbat, soarta ei era pecetluita. Ori se ducea la manastire, ori ajungea de ocara comunitatii. Oricum, preotul mi-a zis ca ceea ce e important in aceasta pilda e ca femeia a recunoscut ca traieste in pacat, ceea ce multi oameni se pare ca nu o fac, nici chiar la spovedanie. Nu inteleg atunci de ce se mai spovedesc. La fel cum mai sunt cate unii care se duc la doctor si mint ca au luat tratament, au tinut regim, si degeaba, ca tot nu s-au facut bine. Mai sunt o categorie care vor sa faca un tratament pentru a contracara efectele negative ale unor obiceiuri proaste de care nu se pot lasa (fumat, tutun, anticonceptionale, carne, zahar, sare, etc). La fel poate sunt si pacatosii, care se pocaiesc pentru niste pacate pe care nu le pot lasa. Cu siguranta nimeni nu poate sa se abtina de la absolut orice pacat, dar e important ca macar sa incerce, sa-si doreasca lucrul asta, si cu ajutorul Domnului, poate vor reusi.
Doamne ajuta!

Am intalnit astazi urmatoarea talcuire la parabola femeii samarinence si vreau sa o impartasesc cu voi (din Filocalia 11 - Sfintii Varsanufie si Ioan):

612. Î n t r e b a r e : Ce înseamnă ceea ce a spus Domnul Samaritencii: „Cinci bărbaţi ai avut şi cel pe care-l ai acum nu-ţi este bărbat"? (Io. 4,18).

R ă s p u n s : Cuvîntul e limpede. După o lege veche, toate femeile care rămîn despărţite prin moarte de bărbaţii lor, fără copii, puteau sa se mărite încă cu alţi cinci bărbaţi. Dar dacă vreuna se mărita după al cincilea, şi cu al şaselea, acela nu-i era bărbat, ci trăia cu el în curvie, unirea cu el fiind nelegitimă. E ceea ce s-a întîmplat şi cu femeia aceasta.
Iar de voieşte cineva să dea o tîlcuire mai tainică, cei cinci bărbaţi legitimi, sînt simţurile naturale: vederea, mirosul, auzul, gustul, pipăitul, prin care cunoaştem tot ce ne este aproape. Iar al şaselea şi nelegitim este necredinţa, cu care s-a unit femeia din neştiinţă şi contrar firii. Deci i-a zis Hristos: „Adevărat ai spus, că cinci bărbaţi ai avut". Căci ai avut ca bărbaţi cele cinci simţuri, care te-au stapînit şi te-au dus după voia lor. Adică ţi-ai împlinit cu îndestulare poftele care intră prin cele cinci simţuri naturale. Pe acestea le-ai pierdut pentru neputinţa trupului ce ţi-a venit din bătrîneţe. Iar pe cel care-l ai acum,
adică necredinţa, nu-ţi este bărbat, adică nu te stăpîneşte în chip natural, ci din afară.

[fallen]

În prealabil postat de Annyta

Am intalnit astazi urmatoarea talcuire la parabola femeii samarinence si vreau sa o impartasesc cu voi (din Filocalia 11 - Sfintii Varsanufie si Ioan):

612. Î n t r e b a r e : Ce înseamnă ceea ce a spus Domnul Samaritencii: „Cinci bărbaţi ai avut şi cel pe care-l ai acum nu-ţi este bărbat"? (Io. 4,18).

R ă s p u n s : Cuvîntul e limpede. După o lege veche, toate femeile care rămîn despărţite prin moarte de bărbaţii lor, fără copii, puteau sa se mărite încă cu alţi cinci bărbaţi. Dar dacă vreuna se mărita după al cincilea, şi cu al şaselea, acela nu-i era bărbat, ci trăia cu el în curvie, unirea cu el fiind nelegitimă. E ceea ce s-a întîmplat şi cu femeia aceasta.
Iar de voieşte cineva să dea o tîlcuire mai tainică, cei cinci bărbaţi legitimi, sînt simţurile naturale: vederea, mirosul, auzul, gustul, pipăitul, prin care cunoaştem tot ce ne este aproape. Iar al şaselea şi nelegitim este necredinţa, cu care s-a unit femeia din neştiinţă şi contrar firii. Deci i-a zis Hristos: „Adevărat ai spus, că cinci bărbaţi ai avut". Căci ai avut ca bărbaţi cele cinci simţuri, care te-au stapînit şi te-au dus după voia lor. Adică ţi-ai împlinit cu îndestulare poftele care intră prin cele cinci simţuri naturale. Pe acestea le-ai pierdut pentru neputinţa trupului ce ţi-a venit din bătrîneţe. Iar pe cel care-l ai acum,
adică necredinţa, nu-ţi este bărbat, adică nu te stăpîneşte în chip natural, ci din afară.

Interesant....

Părintele Galeriu, Despre grijile vieţii (audio).

[fallen]

Cred ca multi dintre noi, pusi in fata acestei provocari, am fi fost tentati sa dam ce ne cerea Domnul doar ca sa-L multumim pe moment, dar ulterior s-ar fi putut sa regretam, sa ne para rau ca I-am dat tot ce-am avut. Foarte multi suntem tentati sa facem unele fapte bune doar pentru ca "asa se face", dupa care vedem ca nu obtinem nimic in schimb si ne suparam. Cunosc exemple concrete. Adevarul e ca lumea nu se mai satura, dai si camasa de pe tine si tot nu le ajunge, ar vrea sa te jupoaie si de piele. Ti se cere sa-ti iubesti aproapele, dar daca astepti sa-l vezi pe om multumit, poti sa astepti mult si bine. Din cauza asta avem de multe ori impresia ca Dumnezeu ne cere sa dam mai mult decat ne-a dat El noua. E un subiect delicat, dar e posibil sa mai fie persoane care se confrunta cu situatia asta. Cateodata risti sa ajungi sa constati ca rezerva de iubire de aproape e aproape de sfarsit, pe fundul butoiului, si e si cam tulbure. Ce e de facut?

[Mihnea Dragomir]

În prealabil postat de fallen

Foarte multi suntem tentati sa facem unele fapte bune doar pentru ca "asa se face", dupa care vedem ca nu obtinem nimic in schimb si ne suparam. Cunosc exemple concrete. Adevarul e ca lumea nu se mai satura, dai si camasa de pe tine si tot nu le ajunge, ar vrea sa te jupoaie si de piele. Ti se cere sa-ti iubesti aproapele, dar daca astepti sa-l vezi pe om multumit, poti sa astepti mult si bine.

Dar noi nu facem fapte de caritate faţă de oameni ca să primim în schimb ceva de la ei. Nici măcar ca să primim în schimb mulţumirea lor. Noi facem fapte bune de dragul lui Dumnezeu, fiindcă ştim că astfel de lucruri îi plac Lui.

Nu din filantropie, ci din teofilie. Cum aş putea spune: "îl iubesc pe tata de nu mai pot, dar îmi urăsc toţi fraţii !"

Cateodata risti sa ajungi sa constati ca rezerva de iubire de aproape e aproape de sfarsit, pe fundul butoiului, si e si cam tulbure. Ce e de facut?

Dacă aproapele ăsta merită să fie iubit de Dumnezeu, atunci merită să fie iubit şi de noi.

[Mihnea Dragomir]

Excepţionala predică de Duminică a episcopului vicar a fost ţesută pe marginea Ev lui Ioan, cap 6, în care Isus, în faţa ucenicilor Săi, vorbeşte despre Sfânta Euharistie. Episodul începe (In 6:24) cu ucenicii căutându-L pe Isus şi găsindu-L "peste mare". Este marea tribulaţiilor vieţii. Isus le spune: "Mă căutaţi nu pentru că aţi văzut minuni, ci pentru că aţi mâncat din pâini şi v-aţi săturat." Iniţierea în Taina Euharistiei îi face pe iudei să murmure. "Deci iudeii murmurau împotriva Lui, fiindcă zisese: Eu sunt pâinea ce s-a coborât din cer." Cum murmură ei ? Împotriva Lui. Din ce cauză ? Realitatea prefacerii. Ei spun, mai departe: "Greu este cuvântul acesta! Cine poate să-l asculte?" Nu este vorba despre iudeii cei mulţi, din popor, de la sate, aceia care participaseră la miracolul înmulţirii pâinilor. Evanghelistul spune "ucenici", adică erau dintre aceia care deja parcurseseră oarece paşi pe drumul credinţei. Isus se adresează unei "populaţii selecţionate" de ucenici. Dar ei murmură "împotriva Lui", ei spun, despre învăţătura euharistică "Greu este cuvântul acesta!". Şi chiar încep să plece din ceea ce era, pe atunci, biserica. Se întâmplă acest lucru şi în zilele noastre. Câţi creştini nu spun despre Transsubstanţiere: "greu este cuvântul acesta!" O fi chiar Preasfântul Trup şi Preasfântul Sânge ? Cum adică, să ne dea Trupul lui să Îl mâncăm ?? Greu este cuvântul acesta, cine poate să-l priceapă ? Şi astăzi, mulţi nu numai că nu cred acest adevăr, ci îl resping, ajungând să iasă dintre ucenicii Lui. "Şi de atunci mulţi dintre ucenicii Săi s-au dus înapoi şi nu mai umblau cu El." În final, Domnul se adresează vorbind cu "crema cremei", cu cei 12 apostoli: "Deci a zis Iisus celor doisprezece: Nu vreţi şi voi să vă duceţi?" Nimeni nu e ţinut cu forţa. Poţi accepta sau poţi respinge ceea ce Dumnezeu învaţă. Apostolii răspund, ca de obicei prin vocea lui Petru. Ei rămân nu fiindcă ar fi priceput ceva din această mare Taină, ci fiindcă ei cred în realitatea ei în baza autorităţii lui Isus: "Doamne, la cine ne vom duce? Tu ai cuvintele vieţii celei veşnice." Şi totuşi, nimeni nu e scutit de cădere, chiar şi din "crema cremei", se va găsi unul care să plece dintre ai Lui. "Oare, nu v-am ales Eu pe voi, cei doisprezece? Şi unul dintre voi este diavol!"(In 6:70) Cum este cu putinţă să fii chemat de Domnul, El oferindu-ţi Preasfântul Său Trup, pâinea vieţii căzută din Cer, şi totuşi să te ridici de la masă şi să pleci, vânzându-L ? Este posibil, fiindcă Domnul ne vrea liberi. El ne cheamă şi tot El ne întreabă mereu: "Nu vreţi şi voi să vă duceţi?". Să avem mare grijă şi, la banchetul euharistic, să fim "prin Cristos, cu Cristos şi în Cristos", până la sfârşit.

[fallen]

În prealabil postat de Mihnea Dragomir

Dacă aproapele ăsta merită să fie iubit de Dumnezeu, atunci merită să fie iubit şi de noi.

Nu zice nimeni ca nu ar merita, doar ca unii dintre noi suntem neputinciosi in acest sens. Desigur ca Dumnezeu poate , El poate orice, dar noi nu, din pacate. De fapt fara El nu putem nimic. Unii au inascuta iubirea pentru aproape, sau li se inoculeaza inca din copilarie, iar in ei rodeste, precum samanta din pilda semanatorului; altii sunt precum pamantul arid, in ei chiar daca vor, aceasta rodeste mai greu. Depinde unde te nasti, in ce familie cresti, ce educatie primesti, in ce anturaj ajungi apoi si nu in ultimul rand ce caracter ai, din genele tale. Unii se ridica, altii cad. Pe multi ii doboara exact ce spune si Mantuitorul iubirea pentru cele materiale, lumesti. Ei chiar daca vor sa faca fapte care sa fie pe plec Domnului le e foarte greu tocmai din aceasta cauza.

[Mihnea Dragomir]

În prealabil postat de fallen

Unii au inascuta iubirea pentru aproape, sau li se inoculeaza inca din copilarie, iar in ei rodeste, precum samanta din pilda semanatorului; altii sunt precum pamantul arid, in ei chiar daca vor, aceasta rodeste mai greu.

1. "Mai greu" nu înseamnă "imposibil". Un lucru e clar: Dumnezeu nu ne poate cere lucruri imposibile, nu aş putea crede într-un asemenea dumnezeu. Deci, dacă El ne cere, înseamnă că se poate, înseamnă că tot El ne dă mijloacele necesare ca să putem.

2. Înnăscută iubirea pentru aproape ? Eu nu am observat asta. Numeroşii copii pe care i-am observat de la naştere, de-a lungul dezvoltării lor erau înnăscuţi cu tot felul de lucruri, dar nu cu iubirea de aproape.

3. Iubirea în general (şi iubirea de aproape nu face excepţie) este un lucru care depinde de voinţă. Iubesc pentru că vreau să iubesc, pentru că sunt hotărât să o fac. Asta, e adevărat, am înţeles foarte târziu, fiindcă am fost supus şi eu aceleiaşi mentalităţi promovate peste tot: că iubirea ar fi sentiment, că ar fi ceva ca nişte fluturi în stomac după aproapele. Că aproapele mă înnebuneşte cu mireasma lui feromonală. Nici vorbă. Ceea ce psihologia numeşte drept "compartiment afectiv" există ca potenţialitate, dar modalitatea concretă de manifestare a lui este complet subordonată compartimentului voliţional.

Depinde unde te nasti, in ce familie cresti, ce educatie primesti, in ce anturaj ajungi apoi si nu in ultimul rand ce caracter ai, din genele tale.

Da. Depinde de toate acestea. Asta e deosebirea dintre "a primi 10 talanţi" şi "a primi 1 talant", iar egalitatea oamenilor la naştere sau în primii ani din viaţă nu face parte dintre dogmele credinţei. Noi credem că oamenii se nasc egali în cu totul alt sens: în ceea ce priveşte demnitatea lor umană, în ceea ce priveşte darurile fundamentale care sunt atributele lor umane: toţi oamenii se nasc egali, adică toţi au suflet nemuritor, toţi au raţiune, toţi au libertate. Dar, în ceea ce priveşte educaţia lor creştină, ca şi în ceea ce priveşte multe alte aspecte (averea, starea socială, inteligenţa, etc) nu trebuie să fii mare dogmatist ca să îţi dai seama că oamenii sunt inegali: simpla observaţie ajunge.