Predica de azi

[Mihnea Dragomir]

În prealabil postat de fallen

Foarte multi suntem tentati sa facem unele fapte bune doar pentru ca "asa se face", dupa care vedem ca nu obtinem nimic in schimb si ne suparam. Cunosc exemple concrete. Adevarul e ca lumea nu se mai satura, dai si camasa de pe tine si tot nu le ajunge, ar vrea sa te jupoaie si de piele. Ti se cere sa-ti iubesti aproapele, dar daca astepti sa-l vezi pe om multumit, poti sa astepti mult si bine.

Dar noi nu facem fapte de caritate faţă de oameni ca să primim în schimb ceva de la ei. Nici măcar ca să primim în schimb mulţumirea lor. Noi facem fapte bune de dragul lui Dumnezeu, fiindcă ştim că astfel de lucruri îi plac Lui.

Nu din filantropie, ci din teofilie. Cum aş putea spune: "îl iubesc pe tata de nu mai pot, dar îmi urăsc toţi fraţii !"

Cateodata risti sa ajungi sa constati ca rezerva de iubire de aproape e aproape de sfarsit, pe fundul butoiului, si e si cam tulbure. Ce e de facut?

Dacă aproapele ăsta merită să fie iubit de Dumnezeu, atunci merită să fie iubit şi de noi.