Citat:
În prealabil postat de Demetrius
Nici vorbă! Ei au votat la fel ca cei din țară, dar fiind singura posibilitate de a întoarce situația după deschiderea șampaniei de către Geoană, dar înainte de închiderea votării pe considerent de fus orar diferit al diasporei, rezultatul a putut fi ”răsturnat” prin STS(Serviciul de Transmisiuni Speciale), al cărui șef a fost ulterior ”medaliat” de Băsescu. Prin înțelegei oculte(care au o marjă de câteva procente) Băsescu a fost ”programat” să iasă.
Am confirmarea unui clarvăzător că M. Geoană a câștigat atunci alegerile.
|
Problema este ca acolo se poate face asa ceva. Aici e mai greu, in tara. Aici vede toata lumea. Acolo e incontrolabil.
Si daca lumea se duce la vot in numar foarte mare, atunci nu mai pot face nimic, nu mai conteaza manarelile.
Fiecare pasare pe limba ei piere, va amintiti? "Nu pot ei fura cat putem noi vota!"