Harul nu se impartaseste doar prin Sacramente

În prealabil postat de Tartaruga

Sa presupunem ca in barul din colt se afla un betiv care vede si el multimea din jurul Domnului si Il aude pe acesta indemnand la aceasta cerere "ciudata" pentru betivul nostru: sa ceara Duh Sfant ca va primi. Si sa presupunem ca betivul, chiar nestiind prea bine sau deloc cu ce se "mananca" acest Duh Sfant, incepe sa il ceara sa vada despre ce este vorba. Credeti ca nimic nu se va intampla? Nimic nu va primi? Nu i se vor deschide ochii asupra conditiei sale si pacatelor sale nici macar putin? Eu cred ca daca un betiv se apuca sa ceara Duh Sfant in loc sa zica "Ce prostii! Pierdere de timp! Mai bine sa mai beau eu un pahar sa simt ca traiesc!", deci daca betivul accepta sa ceara totusi Duh Sfant, asa in pacatosenia si ignoranta in care se afla, eu cred ca va primi, incetul cu incetul, doar cat poate el sa duca pentru a-si schimba incetul cu incetul viata si a se intoarce cu fata la Dumnezeu. Eu asa cred, dar poate gresesc, nu stiu.

In principiu impartasesc cu tine aceasta supozitie.
Dar nu e chiar asa de simplu, de simplist, as spune... Eu nu asa cunosc, nu asa am trait.
Ma simt ispitit sa dezvolt destul de larg lumea imaginara pe care ai propus-o prin exemplul de mai sus, indeosebi pentru ca am experienta trecutului meu de alcoolic. Dar n-o voi face, intrucat consider ca sunt altii care au avut harul de a dezvolta deja acest tip de subiect. Mai intai e, dealtfel, Scriptura Insasi. Apoi sunt scrierile sfintilor. Ma tin asadar la tacere si, eventual, invit la re-lectura cartilor sfinte, cu mare grija la duhul din care talcuim, daca imi e ingaduit...

Tartaruga, voi spune totusi ceva: problema nu e atat a chemarii acesteia, precum zisei deja in postarea la care ai facut referire. Problema e ce face betivul care a intrat in Biserica! Pentru ca unii au intrat si... au parasit Biserica. Domnul i-a chemat, ei au intrat CA SA VADA CAM DESPRE CE E VORBA, CURIOSI, apoi au strambat din nasuc, nemultumiti si au spus: nu multumesc, mai bine asta si asta si ailalta...

Harul cheama, harul lumineaza, harul arata, harul sustine. Ce?
Duhul umilit! Inima infrinta si smerita, Tartaruga!
Nimic altceva si pe nimeni altcineva.

Iar unde e parere pesonala, razvratire impotriva Bisericii, atentionari ca ale lui Decebal ca harul e ba colo ba dincolo (stati linistiti, fulgerul brazdeaza cerul asa cum a spus Domnul, nu altminteri), minimalizari si atrageri ale atentiei (mereu distractorii astia, mereu) catre zone "inalte", de exceptie, nu catre umilinta si certare cu boalele personale, cu nesuferitele apucaturi sinucigase - unde sunt toate aceste uriciuni eu cred ca mantuire nu e ci doar viclenie, curvie si faradelege. Un act sinucigas care se raspindeste ca un gaz otravitor, letal, peste mari si tari... Din care-am inhalat si eu si vad cam ce patesc.

Ori imi pare ca aceasta e problema de fond, nicidecum altele, care or fi, nu zic ba, dar care sunt puse mereu, din cate am inceput sa pricep, precum carul inaintea boilor.

Si totul din pricina mintii zburdalnice, a maimutei de nelinisti, in definitiv a alegerii omului mereu catre caile joase, mai comode.
Prea multe rationalizari, adica fabrici si fabrici de scuze si portite pe scapare. Porti mitititele, un gand, o lacrima prost pusa, un resentiment pitit, o vorba acolo mititica... Buturugi care rastoarna ditamai carul si munca de o viata de om...

Si totusi sunt, de fapt, porti mari! Gauri imense, in saculetele credintei noastre, pe unde se scurge graul ariei, lopata dupa lopata, aur pierdut pesemne pentru totdeauna...
Ar trebui, macar din cand in cand, se ne oprim o clipa si sa ne mai coasem camasa zdrentuita... Cu rugaciunea, cu slujbele, cu Spovedania, cu fapta buna, cu Scriptura. Domnul sa ne ajute!