Abstinenta sexuala. Cine si cum face?

[Fani71]

În prealabil postat de Miha-anca

Pr. Staniloae vorbea de pacatul adamic, cauzat de initiativa prin placere, pacat care planeaza asupra intregii specii.
Adam si Eva au cazut din rai mancand un mar, gustarea din pomul oprit, al cunostintei binelui si raului.


"Un element al caderii este neascultarea, altul gustarea din pomul oprit al cunostintei binelui si raului. Desi neascultarea si gustarea se produc deodata, gustarea se adauga totusi ca un element deosebit la neascultare. Fiind o materializare a neascultarii, gustarea e si implinirea, dar si urmarea neascultarii." ne spune Pr. Staniloae.

Iata semnificatia spirituala pe care o da Sf. Grigorie de Nissa pomului cunostintei binelui si raului: "Asadar e interzis pomul care rodeste cunostinta amestecata. Caci s-a amestecat fructul acela din cele contrare... poate din motivul acesta, ca raul nu sta gol, de sine insusi, aratandu-se dupa fiinta sa. Caci raul ar fi fara putere daca n-ar fi colorat in vreun bine, prin care sa atraga pe, cel amagit, spre poftirea lui. Dar acum firea raului e amestecata, in adanc avand ascunsa pierzania, ca pe o viclenie, iar la aratare, manifestand prin amagire vreo nalucire a binelui.

Caci cine s-ar rostogoli in noroiul rau mirositor al desfranarii, daca n-ar socoti voluptatea ca un lucru bum si vrednic de preferat... Fiindca deci, cei multi vad "binele in ceea ce desfata simturile, si binele adevarat si cel parut au acelasi nume, de aceea pofta ce se misca spre rau ca spre bine, a fost numita de Scriptura bine si rau... Nu e nici rau in sens absolut (neamestecat cu nimic, n. pr.), deoarece e amestecat cu binele, nici bine in sens curat, deoarece sub el se ascunde raul".

Sf. Grigorie observa ca raul nu poate sta singur de sine si nu poate exercita nici o atractiune prin sine; el are lipsa de bine pentru a cuceri. In ori ce rau e un echivoc, o duplicitate, prin care se vede dependenta lui si a constiintei umane, de bine. De aci vine si viclenia legata inevitabil de rau, si marea lui putere de disimulare, de minciuna. Un rau absolut demascat nu are nici o putere. Numai binele poate exista prin sine in forma pura. Numai el e lipsit de viclenie, de duplicitate, de echivoc.

Cu ce lucru superior s-ar mai putea masca binele? "Binele adevarat e simplu si cu un singur chip prin fire, strain de orice duplicitate si amestecare cu contrarul". Aceasta inseamna ca numai binele are un fundament propriu in existenta, pe cand raul e un parazit. Ideea aceasta o expune Sf. Grigore, interpretand raportul intre cei doi pomi din Paradis. Observand ca de amandoi pomii spune Geneza, ca erau in mijlocul sau in centrul Paradisului, iar doua centre nu pot fi, el zice:

"Trebuie sa intelegem din intelepciunea celor spuse, aceasta invatatura, ca locul cel mai din mijloc dintre cele sadite de Dumnezeu il are viata; iar moartea este nesadita si fara radacina, neavand nicaeri vreun loc propriu, ci se sadeste prin privarea de viata, cand inceteaza impartasirea celor vii de ceea ce e bun. Fiindca deci viata e in mijlocul pomilor dumnezeiesti, iar prin caderea din aceasta se iveste moartea, de aceea cel ce a explicat invatatura aceasta prin ghicituri, a spus si de pomul acesta ca este in mijlocul Paradisului. Iar de rodul lui a spus ca e amestecat din cele contrare. Caci a spus de unul si acelasi lucru ca e bun si rau, indicand prin aceasta firea pacatului.

Fiindca toate cele savarsite in chip pacatos, sunt precedate de o placere si nu se poate afla un pacat lipsit de placere... De aceea se numeste fructul bine dupa judecata cea pacatoasa, intrucat asa li se pare celor ce pun binele in placere. Dar dupa aceea, prin mistuirea amara a mancarii, se afla ca e rau". Ca si Sf. Maxim, asa si Sf. Grigorie de Nissa interpreteaza pomul cunostintei binelui si raului, in sensul ca el ar exprima pe de o parte caracterul simtual al raului, pe de alta parte echivocitatea pacatului, necesitatea lui de a-si da o aparenta a binelui. Dar pe cand Sf. Maxim staruie mai mult asupra primului lucru, Sf. Grigorie staruie mai mult asupra celui de al doilea.
http://www.crestinortodox.ro/dogmati...lor-68910.html

Foarte interesant citat. cat de subtil gandesc parintii!
Dar nu se spune aici ca placerea ar fi rea sau ca ea ar fi provocat pacatul.
Se vorbeste despre echivocitatea ispitei, despre felul cum diavolul a amestecat raul cu bine, ca sa-l ispiteasca pe om. Tocmai ca placerea este descrisa ca partea buna din fructul oprit!
Placerea este de atunci periculoasa pentru ca poate ascunde un rau, fiind partea exterioara, atragatoare. Asta nu am negat nici eu. Sigur ca placerea este periculoasa de la cadere.. Trebuie gustata cu atentie, cu masura, si cu multumire.. altfel devine rea. Insa nu e rea in sine.
Altfel nu ar fi existat in rai...

În prealabil postat de Fani71

Foarte interesant citat. cat de subtil gandesc parintii!
Dar nu se spune aici ca placerea ar fi rea sau ca ea ar fi provocat pacatul.
Se vorbeste despre echivocitatea ispitei, despre felul cum diavolul a amestecat raul cu bine, ca sa-l ispiteasca pe om. Tocmai ca placerea este descrisa ca partea buna din fructul oprit!
Placerea este de atunci periculoasa pentru ca poate ascunde un rau, fiind partea exterioara, atragatoare. Asta nu am negat nici eu. Sigur ca placerea este periculoasa de la cadere.. Trebuie gustata cu atentie, cu masura, si cu multumire.. altfel devine rea. Insa nu e rea in sine.
Altfel nu ar fi existat in rai...

Da, mai trebuie sa facem diferenta intre ceea ce ESTE si ceea ce PARE a fi bun. Nu se vorbeste despre o parte buna, ci de o parte vopsita in bine, adica menita sa ne atraga - acesta e rolul placerii, caci placerea nu are rol de sine statator, ca sa fie binele- si in concluzie nu este BINE, ci doar pare a fi binele, dupa cum spune Sf. Grigorie de Nissa:

"Dar acum firea raului e amestecata, in adanc avand ascunsa pierzania, ca pe o viclenie, iar la aratare, manifestand prin amagire vreo nalucire a binelui."

Placerea NU ARE CUM sa fie binele catre care trebuie sa aspire omul. Dar asta nu trebuie sa-i nelinisteasca pe familisti. Dumnezeu a fost f prevazator si in aceasta privinta, limitand puterile si dorintele oamenilor, cu cat inainteaza in varsta si boala isi spune cuvantul.

În prealabil postat de Miha-anca

Da, mai trebuie sa facem diferenta intre ceea ce ESTE si ceea ce PARE a fi bun. Nu se vorbeste despre o parte buna, ci de o parte vopsita in bine, adica menita sa ne atraga - acesta e rolul placerii, caci placerea nu are rol de sine statator, ca sa fie binele- si in concluzie nu este BINE, ci doar pare a fi binele, dupa cum spune Sf. Grigorie de Nissa:

"Dar acum firea raului e amestecata, in adanc avand ascunsa pierzania, ca pe o viclenie, iar la aratare, manifestand prin amagire vreo nalucire a binelui."

Placerea NU ARE CUM sa fie binele catre care trebuie sa aspire omul. Dar asta nu trebuie sa-i nelinisteasca pe familisti. Dumnezeu a fost f prevazator si in aceasta privinta, limitand puterile si dorintele oamenilor, cu cat inainteaza in varsta si boala isi spune cuvantul.

????
In cazul asta, sa le zica cineva unor excelenti doctori de suflete si trupuri precum Ioan Cezar, reespectiv Mihnea Dragomir, care mai sunt si crestini adevarati, aflati clar pe drumul mantuirii, ca au devenit inutili. La ce bun psihologi si medici? Ia sa mai stea acasa, si sa o lase balta cu scamatoriile numite "sedinte terapeutice" si "consultatii", frectii la picioare de lemn. Noi vrem sa fim bolnavi, pentru ca placerea si sanatatea sunt capcanele urzite de Samael. Vrem sa ne mantuim, asa ca mai bine bolnavi. (!!!!!)
Stimata doamna, pe bune, chiar vi se pare boala si/sau batranetea lucru bun? Vizitati un spital, un azil sau o leprozerie. Acolo cuvintele devin grosiere ca substrat de comunicare. Veti avea doar stari si sentimente care, poate/sper, va vor pune pe ganduri inainte de a mai redacta un text precum cel citat...

În prealabil postat de Theodor_de_Mopsuestia

????
In cazul asta, sa le zica cineva unor excelenti doctori de suflete si trupuri precum Ioan Cezar, reespectiv Mihnea Dragomir, care mai sunt si crestini adevarati, aflati clar pe drumul mantuirii, ca au devenit inutili. La ce bun psihologi si medici? Ia sa mai stea acasa, si sa o lase balta cu scamatoriile numite "sedinte terapeutice" si "consultatii", frectii la picioare de lemn. Noi vrem sa fim bolnavi, pentru ca placerea si sanatatea sunt capcanele urzite de Samael. Vrem sa ne mantuim, asa ca mai bine bolnavi. (!!!!!)
Stimata doamna, pe bune, chiar vi se pare boala si/sau batranetea lucru bun? Vizitati un spital, un azil sau o leprozerie. Acolo cuvintele devin grosiere ca substrat de comunicare. Veti avea doar stari si sentimente care, poate/sper, va vor pune pe ganduri inainte de a mai redacta un text precum cel citat...

Scuzati-ma, dar nu cred ca m-ati inteles.
Boala si batranetea nu mi se par placute, dar stiu acum ca isi au rostul lor bine stabilit de Dumnezeu.

[andreicosmovici]

În prealabil postat de Miha-anca

Placerea NU ARE CUM sa fie binele catre care trebuie sa aspire omul. Dar asta nu trebuie sa-i nelinisteasca pe familisti. Dumnezeu a fost f prevazator si in aceasta privinta, limitand puterile si dorintele oamenilor, cu cat inainteaza in varsta si boala isi spune cuvantul.

Ok. Ce facem însă când vedem, într-adevăr, că relaţia conjugală dintre soţi vine ca o încununare a iubirii, şi nu ca un scop în sine? În mod normal, ordinea firească este aceasta: dacă lucrurile merg bine între soţi, aceştia simt nevoia firească de a-şi pecetlui iubirea prin actul conjugal. În sens invers, dacă nu merg lucrurile bine între soţi, unul din primele semne îl reprezintă scârţâiala din cadrul relaţiilor conjugale.

M-am tot întrebat, am tot întrebat, şi nu am primit încă nici un răspuns consistent: de ce a lăsat Dumnezeu să existe o perioadă de infertilitate la femeie, în cadrul unui ciclu? Dacă observăm bine, în înţelepciunea ei, Biserica a rânduit postul de la alimente şi de la relaţiile conjugale în atâtea zile ale anului, încât chiar dacă femeia ar fi fost permanent fertilă, mântuirea ar fi fost oricum asigurată. Din şapte zile, după legea ortodoxă, rămâne doar marţea şi joia pentru relaţii conjugale. Asta în afara perioadelor oprite, după cum am spus.

Iată însă că Dumnezeu vine şi spune: Nu, femeia nu trebuie să fie fertilă în toată vremea. Ce discerne raţiunea noastră în acest caz? De ce trebuie să vadă mintea omului că te opui vieţii, dacă integrezi ceva ce Dumnezeu însuşi a lăsat oamenilor? E ca şi când, altfel, aş spune: deşi ştiu că Dumnezeu a lăsat noaptea pentru somn, eu nu vreau să fiu nevrednic şi să mă opresc din lucru: eu voi lucra 24h din 24.

[Demetrius]

În prealabil postat de andreicosmovici

...M-am tot întrebat, am tot întrebat, şi nu am primit încă nici un răspuns consistent: de ce a lăsat Dumnezeu să existe o perioadă de infertilitate la femeie, în cadrul unui ciclu?...

Eu cred ca femeia nu are perioade de infertilitate.

[andreicosmovici]

În prealabil postat de Demetrius

Eu cred ca femeia nu are perioade de infertilitate.

In cadrul fiecarui ciclu, indiferent de lungimea acestuia, femeia are, grosso modo, o perioada de fertilitate, urmata de una de infertilitate, care se termina la urmatoarea menstruate. Aceasta însăşi (perioada de menstruaţie) reprezintă o perioadă infertilă în proporţie de 99,8%, într-o lungime variabilă (de la 4 la 6 zile, aprox, care se suprapun cu sangerarea). Sunt informatii cunoscute in detaliu, nu exista nici un dubiu asupra acestor realitati.

Ori, tocmai din această cauză mi-am pus întrebarea despre sensul pentru care, totuşi, Dumnezeu a dorit să fie aşa. Despre multe alte lucruri ne întrebăm sau ne minunăm, zicând: "Oare de ce a făcut Dumnezeu acest lucru în acest fel?". De ce, aşadar, să nu extindem această întrebare şi asupra alternanţei de fertilitate şi infertilitate din cadrul unui ciclu al femeii?

[Mihnea Dragomir]

În prealabil postat de andreicosmovici

Ori, tocmai din această cauză mi-am pus întrebarea despre sensul pentru care, totuşi, Dumnezeu a dorit să fie aşa. Despre multe alte lucruri ne întrebăm sau ne minunăm, zicând: "Oare de ce a făcut Dumnezeu acest lucru în acest fel?". De ce, aşadar, să nu extindem această întrebare şi asupra alternanţei de fertilitate şi infertilitate din cadrul unui ciclu al femeii?

Perioada de infertilitate este perioada de predominanţă progesteronică. După cum arată însăşi denumirea de "progesteron", este vorba de un hormon care pune organismul femeii în condiţii optime pentru "prinderea", creşterea şi dezvoltarea sarcinii (=gestaţiei). Acest hormon produce numeroase efecte, care converg în direcţia acestui scop. Spre exemplu, temperatura bazală a corpului femeii creşte peste palierul de 37 de grade, pentru eficienţa clocirii. Oricum femeile au dorinţă de căldură mai mare decât bărbaţii. Spermiilor le convin temperaturi mai joase, de aceea locul lor de formare este oarecum în afara corpului; dimpotrivă, oălor fecundate le convin temperaturi mai înalte. Uterul însuşi suferă modificări în această perioadă, interiorul lui devine mai "stufos", mai "afânat", mai capabil să primească embrionul. Femeia devine mai susceptibilă la retenţia de lichide (uneori, de exemplu, apare umflarea ciclică a picioarelor). Pe de altă parte, faza progesteronică o predispune spre mai multă irascibilitate, uneori fiind mai puţin dispusă spre actul matrimonial, deoarece organismul "presupune" că fecundaţia este în curs sau foarte recent constituită. Când lucrul acesta nu se întâmplă, are loc menstruaţia şi ciclul se reia cu faza estrogenică.

Deci, venirea menstruaţiei reprezintă, de fapt, eşecul unei sarcini. Cu fiecare ciclu, organismul se pregăteşte, cu răbdare şi speranţă, pentru o sarcină.

Acum înţelegem de ce Dumnezeu a aşezat o perioadă naturală de infertilitate. În vederea sarcinii şi nicidecum, aşa cum ar putea sugera unii în mod empiric, în vederea contracepţiei.

In Christo,
M. Dragomir
medic de familie
atestat în planning familial.

[Mihailc]

Pentru a pune capăt controverselor sterile cu unii colegi de forum, o să încerc să fac câteva precizări de ansamblu asupra poziţiei, în mod vădit ingrate, adoptate de subsemnatul pe acest forum.

Am spus că o să încerc, deoarece observ că e foarte dificil pentru unii dintre noi să citească în mod corect şi onest exprimarea unei atitudini în propriul ei sistem de referinţă.

Într-un studiu de teorie a lecturii, Umberto Eco observa că majoritatea cititorilor manifestă o tendinţă de a compensa subiectiv aparenta incompletitudine a unui text cu o contribuţie proprie prin care lectorul încearcă să-şi lămurească, cu mijloacele culturale din dotare, fapte şi idei lăsate deliberat în suspensie de autor. Consecinţa aceste carenţe de percepţie este o înţelegere (auto)falsificată asupra mesajului, urmată de eroarea de opinie şi, în caz că opinia este exprimată public, dispersia în cascadă a unei întregi suite de minciuni cu efect de infecţie informaţională asupra altora.

Din abundenţa de variaţiuni a compensaţiei subiective în lectura unui text, evidenţiez doar două modele generice, foarte "bine reprezentate" pe forumul acesta:

1. Lectura de tip oglindă. Acest mod eronat de a citi este propriu persoanelor care sunt captive unui sistem închis de idei. Aceştia nu caută să înţeleagă ceea ce vrea să spună interlocutorul textual, ci urmăresc doar dacă mesajul lui încape, fără să rămână ceva pe dinafară, în propriul lor lagăr mentalitar. Dacă autorul are o credibilitate obligatorie, cum este cazul sfinţilor pentru unii creştini, textul este ajustat/amputat în aşa fel încât orice detaliu care nu poate fi înghesuit în cămaşa de forţă a propriei înţelegeri să pară că-i nesemnificativ sau subordonat părţii "arestabile". Protagoniştii acestei autoînşelări perceptive sunt oameni fragili care-şi construiesc în timp un mic templu numai a lor, ticsit cu idoli mentali cărora le aduc constant jertfe şi închinare la orice confruntare cu alteritatea, întrucât pentru ei mediul exterior este totuna cu haosul infernal al nesiguranţei şi a lipsei de sens. Partea proastă al acestui mod handicapat (în sens pur "tehnic", nu peiorativ) de relaţionare cu semenii este faptul că victimele acestei erori fac eforturi uriaşe să dea un sens universal micii lor religii individuale, fiindcă formele folosite în devoţiunea lor idolatră sunt adesea preluate dintr-o reţea vastă de informaţii care au realmente o relevanţă universală, cum este Tradiţia Bisericii.

(Întrerup aici postarea din criză de timp, dar revin.)

[AlinB]

În prealabil postat de Mihnea Dragomir

răbdare şi speranţă, pentru o sarcină.
Acum înţelegem de ce Dumnezeu a aşezat o perioadă naturală de infertilitate. În vederea sarcinii şi nicidecum, aşa cum ar putea sugera unii în mod empiric, în vederea contracepţiei.

Pai chiar Biserica Romano-Catolica sugereaza asta in Enciclica " Humanae Vitae"

Chipurile, Dumnezeu ar fi pus acea perioada in vederea contraceptiei, deci sa profitam de ea, fara nici o remuscare.

Cam asta este ideea.

Culmea, in acelasi text in care contraceptia in sine, este condamnata.