Problema de suflet...mica?

[AlinB]

1. Totusi de ce eviti sa spui de cate zile e vorba efectiv, traite impreuna (nu la distanta) ?

2. Orice copil stie sa planga cand ceva nu merge cum vrea.
Daca ai nevoie de copii, casatoreste-te si fa-ti cati vrei.

Dar mai intai, iti trebuie un barbat.

Un barbat cand isi doreste ceva, se da peste cap sa obtina.
Cand are ceva la care tine, nu lasa din mana.

Cateodata poate face si promisiuni exagerate care nu le poate tine, dar se zbate ca sa obtina ce vrea, sau in cazul asta, sa pastreze ce are.

Daca nu o face, poate ca efectiv e un neputincios, caz in care chiar ti-a facut un bine, fii recunoascatoare dar nu plangand ca si cand lucrurile ar sta cu totul altfel, el fiind barbatul perfect si relatia a fost distrusa dintr-un accident.

Dar din pacate, in ziua de azi, atat femeia cat si barbatul se gandesc mai putin la casatorie si mai degraba la ceea ce pot obtine de la celalalt la nivel sentimental/romantic.
In felul acesta, asteparile fata de celalalt sunt centrate in jurul unor trasaturi fizice si de caracter care prea putin se intersecteaza cu ideea de familie.

Si de aici tragediile..o relatie aparent functionala ajunge in pragul dezastrului dupa proba timpului sau cea a casatoriei, cand relatia nu mai este o joaca sau doar placere.

3. Te astepti abia la cateva luni de la despartire sa gasesti altceva la fel de entuziasmant ca o iluzie?
N-ai sa gasesti.
De altfel, relatiile care demareaza atat de repede dupa o relatie incheiata atat de tragic (si nitel cam patetic) au sanse mari de esec.

Ia o pauza, lasa trecutul sa fie trecut, mai umbla pe la starea duhovniceasca (pentru ca pe undeva este si o doza de pacatoasa idolatrie) si pe urma cauta/ceri/asteapta o alta relatie, mai fericita.

[jalina]

În prealabil postat de AlinB

1. Totusi de ce eviti sa spui de cate zile e vorba efectiv, traite impreuna (nu la distanta) ?

2. Orice copil stie sa planga cand ceva nu merge cum vrea.
Daca ai nevoie de copii, casatoreste-te si fa-ti cati vrei.

Dar mai intai, iti trebuie un barbat.

Un barbat cand isi doreste ceva, se da peste cap sa obtina.
Cand are ceva la care tine, nu lasa din mana.

Cateodata poate face si promisiuni exagerate care nu le poate tine, dar se zbate ca sa obtina ce vrea, sau in cazul asta, sa pastreze ce are.

Daca nu o face, poate ca efectiv e un neputincios, caz in care chiar ti-a facut un bine, fii recunoascatoare dar nu plangand ca si cand lucrurile ar sta cu totul altfel, el fiind barbatul perfect si relatia a fost distrusa dintr-un accident.

3. Te astepti abia la cateva luni de la despartire sa gasesti altceva la fel de entuziasmant ca o iluzie?
N-ai sa gasesti.
De altfel, relatiile care demareaza atat de repede dupa o relatie incheiata atat de tragic (si nitel cam patetic) au sanse mari de esec.

Ia o pauza, lasa trecutul sa fie trecut, mai umbla pe la starea duhovniceasca (pentru ca pe undeva este si o doza de pacatoasa idolatrie) si pe urma cauta/ceri/asteapta o alta relatie, mai fericita.

Nu pot sa iti spun cate ore/zile pentru ca au fost foarte multe, am fost si cate 2 saptamani nedespartiti.
Nu ma astept deloc sa gasesc pe altcineva, nu as putea si nici nu vreau. Va trece foarte mult timp sa ma mai linistesc, de ordinul "ani", nici nu se pune in discutie sa pot accepta pe altcineva. Chiar vreau sa fiu singura o vreme, nici nu as putea sa las pe cineva sa se apropie de mine iar eu sa ma gandesc la altcineva. Poate nici nu voi mai putea vreodata.... poate va ramane undeva in adancul sufletului meu si va trebui sa incerc sa ma obisnuiesc cu asta... astfel ma rog lui Dumnezeu sa imi dea pace si liniste

Chiar acum am terminat de ascultat o conferinta. Spunea Virgiliu Gheorghe ca, unii cercetatori si unii duhovnici, care s-au preocupat de treaba aceasta, realtie,familie,comunicare etc., au spus ca minim 6-8 luni este necesar sa cunosti o persoana, dar nu mai mult de 1 an-1 an jumatate, dupa aceea e prea mult, nu prea mai are rost. Cunoasterea nu inseamna unirea trupeasca. Unirea trupeasca este pecetluirea relatiei deja existente. Multa lumea traieste in concubinaj si dupa se intreaba de ce nu ajung sa se casatoreasca sau de ce nu merge bine casatoria, desi pana la casatorie se intelegeau excelent. Este bine sa probam partenerul, sa vedem cum se comporta in anumite situatii, ce familie are si care este relatie dintre el si familia sa, sa vedem cum reactioneaza la greu si cand are probleme, cum se comporta in societate si asa mai departe. Si aceasta cunostere cere timp, nu o poti dobandi intr-o zi, orice ai zice. Apoi cand s-a consolidat relatia, comunicarea este buna, se face unirea in Biserica,in Taina Casatoriei si apoi unirea trupeasca, care cum am spus, pecetluieste relatia existenta, nu o confirma. (vorbesc la modul general, nu intentionez sa pun etichete, ci sa aduc in discutie aceste criterii si sa arat pe ce baza imi formez ideile)

Parintele Nicolae Tanase, care a tinut mai multe conferinte legate de familie, tineri, copii, a zis cam asa(reproduc din minte): daca mama fetei nu ii da voie sa se casatoreasca cu baiatul care o doreste de sotie, sa o fure(si vice versa). Adica, daca mama/parintii fetei(baiatului) se opun casatoriei tinerilor pe fondul unor motive aiuristice, care contrazic invatatura ortodoxa, cum ar fi : e prea sarac/a; nu are multe studii; e din alt oras; nu are casa/masina; nu castiga enorm; nu e medic, ci e tamplar;are doar 25 de ani si e prea tanar/a;trebuie sa isi termine doctoratul;trebuie intai sa experimenteze si apoi sa vada pe cine alege etc., tinerii pot merge la episocul locului sa ii povesteasca ce se intampla si sa ii cheme si pe parintii care se opun si sa rezolve problema. Deci, cu alte cuvinte, sa se zbata ptr. oficializarea relatiei lor in Biserica, sa se lupte. Acum, daca parintii au motive intemeiate: e hot, e iehovist, e rau, bea, e afemeiat etc. atunci sa se asculte sfatul parintilor.

In 2 ani si jumatate eu consider ca daca era sa va casatoriti, va casatoreati pana acum. Ati mers la un duhovnic, impreuna, sa vorbiti despre treburile acestea? Mergeati impreuna la Sf.Liturghie, in pelerinaje, aveati o relatie si cu Biserica, pe langa relatia dintre voi doi? Nu cred ca o relatie care il are in centru pe Dumnezeu, o relatie sincera si care are in spate invatatura ortodoxa, nu poate sa se oficilizeze in Biserica. Am incredere deplina ca Dumnezeu nu se opune unei relatii care ne-ar ajuta, care ne-ar fi de folos. Daca Dumnezeu a indepartat persoana de langa noi inainte sa ne casatorim, desi noi aveam planuri de casatorie, inseamna ca nu era omul potrivit ptr. noi si indepartandu-l, ne-a facut un bine, ne-a salvat de la o viata chinuita, de la un posibil esec.

Un om nu iti poate oferi iubire absoluta. Niciodata. Doar Dumnezeu este iubirea absoluta. Daca iti urci partenerul pe un piedestal si nu vezi nici un mic defect la el/ea, deja este idolatrie. Si idolii se prabusesc, dezamagesc. In centrul unei relatii trebuie sa fie Dumnezeu, nu celalalt partener. Impreuna cu partenerul, in iubire si intelegere, sa mergeti spre calea mantuirii, sa urcati aceasta poteca de munte si sa ajungeti la Domnul.

Nu e bine sa gandesti asa, ca nu vei uita niciodata de el si ca nu vei mai iubi niciodata pe altcineva. Daca gandesti asa, nu o sa iasa bine si nu o sa poti sa lasi in urma. Nu te prinde cu dintii. Pastreaza amintirile placute cu el, ia ce e mai bun din ce a fost si mergi inainte. Nu zice nimeni sa il urasti si sa incepi sa il cartesti, caci nu e bine nici asa. Constientizarea faptului ca aceasta relatie s-a terminat, nu a fost ce ai dorit tu sa fie, nu inseamna ca trebuie sa il urasti. Ci sa ii dai drumul. Daca il iubesti cum spui, dai drumul. El nu poate sa iti ofere ce doresti, el nu mai doreste sa se lupte ptr. voi. Iti raman doua solutii: sa mergi mai departe si sa iti canalizezi energia si singuratatea spre Dumnezeu si sa ii urmezi calea si astfel te vei linisti, vei regasi pacea interioara sau sa te prinzi cu tot dinadinsul de ceea ce a fost, sa traiesti in trecut si astfel viata va trece pe langa tine. Se prea poate sa intalnesti un om deosebit si sa nu il vezi, sa nu ii acorzi atentie deoarece esti prinsa in trecut.

Eu iti recomand sa iti gasesti un duhovnic daca nu ai deja, evident, si sa discuti cu el aceste probleme, sa te spovedesti, sa te rogi la Domnul nostru Iisus Hristos, la Maica Sa si la Sfintii Domnului, sa tii post, sa iti gasesti preocupari care sa iti ia mintea de la el; sa faci milostenie, sa vizitezi copii din orfelinate, batranii de la azile, prin spitale, sa intri intr-o asociatie gen pro-vita, orice fel de activitate care iti va folosi si tie, dar si semenilor tai. Capul sus si inainte cu curaj. Daca alergi la Domnul cu sinceritate si credinta, imposibil sa nu te ajute.

[jalina]

În prealabil postat de Laura19

Chiar acum am terminat de ascultat o conferinta. Spunea Virgiliu Gheorghe ca, unii cercetatori si unii duhovnici, care s-au preocupat de treaba aceasta, realtie,familie,comunicare etc., au spus ca minim 6-8 luni este necesar sa cunosti o persoana, dar nu mai mult de 1 an-1 an jumatate, dupa aceea e prea mult, nu prea mai are rost. Cunoasterea nu inseamna unirea trupeasca. Unirea trupeasca este pecetluirea relatiei deja existente. Multa lumea traieste in concubinaj si dupa se intreaba de ce nu ajung sa se casatoreasca sau de ce nu merge bine casatoria, desi pana la casatorie se intelegeau excelent. Este bine sa probam partenerul, sa vedem cum se comporta in anumite situatii, ce familie are si care este relatie dintre el si familia sa, sa vedem cum reactioneaza la greu si cand are probleme, cum se comporta in societate si asa mai departe. Si aceasta cunostere cere timp, nu o poti dobandi intr-o zi, orice ai zice. Apoi cand s-a consolidat relatia, comunicarea este buna, se face unirea in Biserica,in Taina Casatoriei si apoi unirea trupeasca, care cum am spus, pecetluieste relatia existenta, nu o confirma. (vorbesc la modul general, nu intentionez sa pun etichete, ci sa aduc in discutie aceste criterii si sa arat pe ce baza imi formez ideile)

Parintele Nicolae Tanase, care a tinut mai multe conferinte legate de familie, tineri, copii, a zis cam asa(reproduc din minte): daca mama fetei nu ii da voie sa se casatoreasca cu baiatul care o doreste de sotie, sa o fure(si vice versa). Adica, daca mama/parintii fetei(baiatului) se opun casatoriei tinerilor pe fondul unor motive aiuristice, care contrazic invatatura ortodoxa, cum ar fi : e prea sarac/a; nu are multe studii; e din alt oras; nu are casa/masina; nu castiga enorm; nu e medic, ci e tamplar;are doar 25 de ani si e prea tanar/a;trebuie sa isi termine doctoratul;trebuie intai sa experimenteze si apoi sa vada pe cine alege etc., tinerii pot merge la episocul locului sa ii povesteasca ce se intampla si sa ii cheme si pe parintii care se opun si sa rezolve problema. Deci, cu alte cuvinte, sa se zbata ptr. oficializarea relatiei lor in Biserica, sa se lupte. Acum, daca parintii au motive intemeiate: e hot, e iehovist, e rau, bea, e afemeiat etc. atunci sa se asculte sfatul parintilor.

In 2 ani si jumatate eu consider ca daca era sa va casatoriti, va casatoreati pana acum. Ati mers la un duhovnic, impreuna, sa vorbiti despre treburile acestea? Mergeati impreuna la Sf.Liturghie, in pelerinaje, aveati o relatie si cu Biserica, pe langa relatia dintre voi doi? Nu cred ca o relatie care il are in centru pe Dumnezeu, o relatie sincera si care are in spate invatatura ortodoxa, nu poate sa se oficilizeze in Biserica. Am incredere deplina ca Dumnezeu nu se opune unei relatii care ne-ar ajuta, care ne-ar fi de folos. Daca Dumnezeu a indepartat persoana de langa noi inainte sa ne casatorim, desi noi aveam planuri de casatorie, inseamna ca nu era omul potrivit ptr. noi si indepartandu-l, ne-a facut un bine, ne-a salvat de la o viata chinuita, de la un posibil esec.

Un om nu iti poate oferi iubire absoluta. Niciodata. Doar Dumnezeu este iubirea absoluta. Daca iti urci partenerul pe un piedestal si nu vezi nici un mic defect la el/ea, deja este idolatrie. Si idolii se prabusesc, dezamagesc. In centrul unei relatii trebuie sa fie Dumnezeu, nu celalalt partener. Impreuna cu partenerul, in iubire si intelegere, sa mergeti spre calea mantuirii, sa urcati aceasta poteca de munte si sa ajungeti la Domnul.

Nu e bine sa gandesti asa, ca nu vei uita niciodata de el si ca nu vei mai iubi niciodata pe altcineva. Daca gandesti asa, nu o sa iasa bine si nu o sa poti sa lasi in urma. Nu te prinde cu dintii. Pastreaza amintirile placute cu el, ia ce e mai bun din ce a fost si mergi inainte. Nu zice nimeni sa il urasti si sa incepi sa il cartesti, caci nu e bine nici asa. Constientizarea faptului ca aceasta relatie s-a terminat, nu a fost ce ai dorit tu sa fie, nu inseamna ca trebuie sa il urasti. Ci sa ii dai drumul. Daca il iubesti cum spui, dai drumul. El nu poate sa iti ofere ce doresti, el nu mai doreste sa se lupte ptr. voi. Iti raman doua solutii: sa mergi mai departe si sa iti canalizezi energia si singuratatea spre Dumnezeu si sa ii urmezi calea si astfel te vei linisti, vei regasi pacea interioara sau sa te prinzi cu tot dinadinsul de ceea ce a fost, sa traiesti in trecut si astfel viata va trece pe langa tine. Se prea poate sa intalnesti un om deosebit si sa nu il vezi, sa nu ii acorzi atentie deoarece esti prinsa in trecut.

Eu iti recomand sa iti gasesti un duhovnic daca nu ai deja, evident, si sa discuti cu el aceste probleme, sa te spovedesti, sa te rogi la Domnul nostru Iisus Hristos, la Maica Sa si la Sfintii Domnului, sa tii post, sa iti gasesti preocupari care sa iti ia mintea de la el; sa faci milostenie, sa vizitezi copii din orfelinate, batranii de la azile, prin spitale, sa intri intr-o asociatie gen pro-vita, orice fel de activitate care iti va folosi si tie, dar si semenilor tai. Capul sus si inainte cu curaj. Daca alergi la Domnul cu sinceritate si credinta, imposibil sa nu te ajute.

Un mod frumos de a vedea lucrurile

Parintele Nicolae Tanase, care a tinut mai multe conferinte legate de familie, tineri, copii, a zis cam asa(reproduc din minte): daca mama fetei nu ii da voie sa se casatoreasca cu baiatul care o doreste de sotie, sa o fure(si vice versa)"

Ai dreptate, poate ca l-am "idolatrizat, i-am vazut numai calitatile, nu si defectele.
Iti multumesc pentru sfaturi si ca ai avut rabdare sa citesti despre suferinta mea, si pentru vorbele frumoase care le-ai scris.

[Yasmina]

AlinB,a intuit foarte bine si cu realism cum sta treaba.
Ar trebui sa analizezi mai bine lucrurile,dar incercand sa-ti tii romantismul legat undeva,in timpul asta.

Eu nu inteleg de unde a dedus el ca nu are ce sa-ti ofere?!La ce se referea?
Eu stiu ca un viitor sot trebuie sa-ti ofere siguranta,statornicie si o anume maturitate in a manui aspectele concrete ale vietii,cu planuri la fel de concrete.
El are un job,o ocupatie?
Daca ti-a spus chiar cu aceste cuvinte ca nu are ce-ti ofere,atunci este clar si chiar ar trebui sa-i multumesti ca a fost sincer cu tine si te-a scutit de alte probleme pe tot parcursul vietii.
Sunt multe femei care se plang ca sotii lor sunt iresponsabili cu familia,cu copiii,nu cred ca ti-ai fi dorit sa ingrosi randurile.

Un barbat si o femeie nu se despart niciodata doar "pt a-i fi celuilalt mai bine".Mai bine,nu poate exista in afara relatiei,cand vorbim de persoane implicate emotional,sentimental.

nota:un barbat care plange in timp ce discuta cu mine,imi da senzatia de minim control,de sentimentalism dus la extrem,poate chiar teatralizare...(cu exceptia cazurilor cand plange la inmormantarea parintilor).
De ce crezi ca acest atuu este unul foarte important?Barbatii pot fi sensibili si fara a boci in fata ta liber,ca si copiii...

[jalina]

În prealabil postat de Yasmina

AlinB,a intuit foarte bine si cu realism cum sta treaba.
Ar trebui sa analizezi mai bine lucrurile,dar incercand sa-ti tii romantismul legat undeva,in timpul asta.

Eu nu inteleg de unde a dedus el ca nu are ce sa-ti ofere?!La ce se referea?
Eu stiu ca un viitor sot trebuie sa-ti ofere siguranta,statornicie si o anume maturitate in a manui aspectele concrete ale vietii,cu planuri la fel de concrete.
El are un job,o ocupatie?
Daca ti-a spus chiar cu aceste cuvinte ca nu are ce-ti ofere,atunci este clar si chiar ar trebui sa-i multumesti ca a fost sincer cu tine si te-a scutit de alte probleme pe tot parcursul vietii.
Sunt multe femei care se plang ca sotii lor sunt iresponsabili cu familia,cu copiii,nu cred ca ti-ai fi dorit sa ingrosi randurile.

Un barbat si o femeie nu se despart niciodata doar "pt a-i fi celuilalt mai bine".Mai bine,nu poate exista in afara relatiei,cand vorbim de persoane implicate emotional,sentimental.

nota:un barbat care plange in timp ce discuta cu mine,imi da senzatia de minim control,de sentimentalism dus la extrem,poate chiar teatralizare...(cu exceptia cazurilor cand plange la inmormantarea parintilor).
De ce crezi ca acest atuu este unul foarte important?Barbatii pot fi sensibili si fara a boci in fata ta liber,ca si copiii...

Da, are un job si o pozitie sociala destul de buna, acuma cu salariul e de discutat ca e ca la multi, la nivel mediu ceea ce pe el il frustreaza. Vrea un salariu bun ca sa isi poata lua o casa.
Nu vreau nici eu ca partenerul meu sa boceasca toata ziua, s-a intamplat doar de cateva ori cand trebuia sa plec de langa el pentru o perioada.