Sa ramanem ORTODOCSI pana la capat !

[Mosh-Neagu]

În prealabil postat de cristiboss56

Epifanie Norocel împlinise, luna trecută, 80 de ani

Înalt Prea Sfinţitul Epifanie Norocel, Arhiepiscop al Buzăului şi Vrancei, a încetat astăzi din viaţă. Din primele informaţii, se pare că a suferit un infarct miocardic în timp ce se afla internat la un spital din Panciu, iar medicii nu au mai putut face nimic pentru salvarea sa.


”Până la alegerea noului ierarh titular al acestei eparhii, locţiitor de Arhiepiscop al Buzăului şi Vrancei va fi Preafericitul Părinte Patriarh Daniel în calitate de Mitropolit al Munteniei şi Dobrogei, care va fi pomenit la sfintele slujbe, ca Locţiitor de Arhiepiscop al Buzăului şi Vrancei, în toate bisericile şi mănăstirile din cuprinsul acestei arhiepiscopii”, se arată într-un comunicat al Patriarhiei Române.


Arhiepiscopul Buzăului şi Vrancei, Epifanie Norocel, a încetat din viaţă în aceasă seară. A murit pe patul Spitalului din Panciu, spun unele surse, din cauza unui infract miocardic. Epifanie Norocel împlinise, luna trecută, 80 de ani de viaţă şi 37 de ani de arhierie în slujba Bisericii Ortodoxe.

Epifanie Norocel a fost un episcop român, membru al Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, născut la data de 14 decembrie 1932 în localitatea Mălini din judeţul Suceava.

În anul 1961 a fost Licenţiat în Teologie la Academia Teologică din Sofia, a studiat Teologia la Bucureşti şi Moscova. Între 1965-1971 a fost profesor şi director la Seminarul Teologic Mănăstirea Neamţ.

Între 1971-1975 a fost stareţul Mănăstirii Neamţ, iar în data de 09 noiembrie 1975 a fost ales de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române ca Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Tomisului. În anul 1981 a fost ales ca Episcop al Buzăului unde a păstorit până astăzi, când a încetat din viaţă.
Dumnezeu să-l odihnească în pace şi veşnică să-i fie pomenirea!

Ma simt oarecum zguduit de aceasta veste, cu atat mai mult ca s-a stins la cativa km de mine. Am participat in cateva randuri la sf. liturghii oficiate de sfintia sa. Ultima oara cand a trecut prin oras, chiar a avut o scurta conversatie cu fiul meu cel mic, intrebandu-l care-i sunt intentiile de viitor si dandu-i sfaturi si binecuvantare. Aproape ca nu-mi vine sa cred ca nu mai e in viata, fiindca il vedeam destul de vioi si activ... Numai Dumnezeu stie cum si cand ne incheiem socotelile pe acest pamant.
Dumnezeu sa-l odihneasca cu dreptii.

În prealabil postat de Daniel_Ortodox

Doamne ajută.
Mă bucur nespus să văd la dumneavoastră blândeţe şi răbdare. Eternul feminin.
Nu vreau să mă îndoiesc de dvs., dar îmi doresc să nu aveţi scopuri ascunse în posturile a căror idei se repetă, sau îndoială faţă de credinţa creştină de suflete mântuitoare, ortodoxă.

În nădejdea că deja aţi citit ce am scris anterior şi nu mai e nevoie să scriu din nou, căci idea se repetă, şi că aţi înţeles ce am scris (cu multă iubire, să-mi fie spre smerenie, unde nu aţi înţeles, vă voi explica din nou), ar mai fi de adăugat doar că ortodoxia nu a încreştinat pe nimeni cu forţa, niciodată, ca şi eresul romano-catolic.
Hristos a zis: "Cine nu vă va primi pe voi, nici nu va asculta cuvintele voastre, ieşind din casa sau din cetatea aceea, scuturaţi praful de pe picioarele voastre." (Matei 10, 14)
Eresul romano-catolic a luat muschetele, săbiile şi tunurile şi au distrus civilizaţiile una după alta, nu doar în america precolumbiană, ci şi în Transilvania, în tot Ardealul prin ordinele reginei Tereza. Oare aşa au făcut martirii primelor veacuri creştine când erau condamnaţi la arenele din coloseum la a fi hrană leilor? Au luat praştiile, şi săbiile? S-au smerit şi au acceptat. S-au rugat, am mulţumit. Şi aşa s-a înmulţit creştinismul.
Aşa face Ortodoxia, acum ca şi atunci. Nebuniile lumii, să nu ne pese de ele, erezii şi eretici vor fi până la finalul lumii. Datori suntem noi să luptăm şi să mărturisim. "Căci lupta noastră nu este împotriva trupului şi a sângelui, ci împotriva începătoriilor, împotriva stăpâniilor, împotriva stăpânitorilor întunericului acestui veac, împotriva duhurilor răutăţii, care sunt în văzduh." (Efeseni 6, 12)

Bucurii.

1. Nu sunt nici blanda, nici rabdatoare. Imi doresc sa fiu. Nu stiu cum ati reusit sa vedeti ceva ce nu prea exista.
2. Eternul feminin? Aici? Pe un forum crestin ortodox? Cam despre ce vorbim?
3. Nu sunt de acord cu razboiul de niciun fel. Nu cred ca exista razboaie drepte. Dumnezeu nu ne-a creat ca sa ne macealarim sau sa ne omoram unii pe altii: ne-a creat sa ne iubim unii pe altii. Nu cred in increstinare prin constrangere. Deci nu sunt de acord cu felul in care, de-a lungul timpului, Biserica Romano Catolica i-a increstinat pe oameni. Asa cum nu sunt de acord cu spanzuratoarea, ghilotina, arderea pe rug. Asa cum nu sunt de acord nici cu ce s-a intamplat aici, mai pe la noi, unde ne mandrim ca suntem crestini ortodocsi, cand ar trebui sa fim smeriti ca suntem crestini ortodocsi. [<<Spunea Parintele meu duhovnic (adica parintele Sofronie Saharov): „NOI SUNTEM ORTODOCSI, DAR NOI NU PUTEM FI MANDRI CA SUNTEM ORTODOCSI, NOI TREBUIE SA FIM SMERITI CA SUNTEM ORTODOCSI SI ORTODOXIA IN SMERENIE SE PASTREAZA.>>
(Ieromonahul Rafail Noica, Cultura duhului, Alba-Iulia 2002, pag.138)
Robia tiganilor: [robii domnesti (ai statului), robii boieresti (ai boierilor) si robii manastiresti(ai manastirilor)]; oamenii umiliti, batjocoriti, imfometati schingiuti in inchisori: Aiud, Gherla, Jilava...Canal. Unde erau blandetea si rabdarea si iubirea de aproapele cand Vlad Tepes tragea oameni in teapa? Dar cand oamenii erau trasi pe roata sau pusi cu picioarele in obezi? Adica fiinte facute dupa chipul si asemanarea lui Dumnezeu: unii erau chinuiti /altii îi chinuiau pe cei dintai. Unde era iubirea de aproapele (porunca Mantuitorului Iisus Hristos) cand in Rusia crestina oamenii erau deportati in Siberia si supusi la chinuri de neimaginat? Dar atunci cand in gulag au pierit milioane de suflete? Unde era iubirea de aproapele (porunca dumnezeiasca) atunci cand, tot in Rusia crestina, existau”edecarii de pe Volga”, adica acei oameni inhamati pe un mal si pe altul al fluviului Volga, carand pana la epuizare vasele (vapoarele). Oameni inhamati ca vitele! Dar avorturile, prostitutia (inca nelegiferata pe la noi) saracia si bogatia, crimele si violurile, abuzurile asupra femeilor, copiilor si batranilor sau asupra oamenilor cu dizabilitati; oamenii care mananca de prin gunoaie, oamenii care isi duc viata pe strazi si prin canale.
4. Dumnezeu ne-a dat liberatatea sa alegem! Dumnezeu ne porunceste, dar nu ne obliga sa indeplinim porunca. Ne lasa sa alegem. Si suntem raspunzatori pentru optiune.(Predica Parintelui Bartolomeu Anania la Duminica Izgoirii lui Adam din Rai, predici audio, www.crestinortodxo.ro )
5. E dreptul dumneavoastra sa va indoiti de orice si de oricine. Nu am nimic de ascuns.
Am citit tot ce ati scris. Am inteles. Nu e o rusine sa intrebi. Nu e o rusine sa nu intelegi. Nu e o rusine sa ti se explice. Si chiar nu trebuie sa faceti apel la intreaga dumneavoastra iubire si smerenie ca sa-mi spuneti asta.
Dar dumneavoastra, iertati-ma, ati citit ce am scris eu? Nu ca ar fi si important sau deschizator de drumuri in cunoastre. Dar ca sa nu ne mai invartim in cerc.
Dumneavoastra vreti sa ma convingeti ca Ortodoxia este credinta adevarata. Dar eu n-am spus nicio clipa ca ar fi altfel.
Eu am pus in discutie atitudinea noastra, a crestinilor ortodocsi. Suntem crestini ortodocsi? Unde e iubirea, smerenia, blandetea, toleranta daca nu vedem in chipul celui de langa noi, indiferent daca este ateu, crestin, hindus, talhar, desfranat etc. Chipul lui Dumnezeu? Noi asa uratiti de pacate cum suntem dupa alungarea lui Adam din Rai, noi purtam in noi Chipul lui Dumnezeu.
Eu m-am inrebat si ma intreb in continuare, ce se intampla cu milioanele de oameni care nu sunt crestini ortodocsi. Fiind convinsa ca Dumnezeu Creatorul tuturor celor vazute si nevazute e iubire! Si stiind ca „Iadul este marea durere a lui Dumnezeu” (Parintele Arsenie Papacioc). Si stiind ca Dumnezeu nu vrea moartea pacatosului....

6. Dar trebuie sa facem o diferenta intre crestinii de atunci (de la inceputurile crestinismului) care cu adevarat ascultau glasul Mantuitorului Hristos si-I respectau cuvantul si crestinii de azi.
Atunci era credinta; acum e ceea ce vedem si traim.

7. Oare Sfantul Siluan Athonitul greseste cand ne spune: <<Imi amintesc de o conversatie avuta cu un pustnic. Acesta din urma i-a spus cu un aer de vadita satisfactie: - Dumnezeu ii va pedepsi pe toti ateii, care vor arde in focul cel vesnic. Vizibil chinuit, staretul Siluan i-a raspuns: - Ei bine! Spune-mi, rogu-te, daca ajungi in rai si de acolo poti vedea cum arde cineva in focul iadului, vei putea fi in pace? - Ce sa fac? E vina lor, a spus celalalt. Atunci cu fata indurerata staretul a raspuns: - Iubirea nu poate indura acest lucru.... Trebuie sa ne rugam pentru toti oamenii.>>
<<Domnul are mila de toti... Atat a iubit pe oameni incat a luat asupra Lui povara lumii intregi... Iar de la noi asteapta sa-i iubim pe fratii nostri.” „In numele lui Hristos Care S-a predat mortii pentru vrajmasii Sai, oamenii sunt deseori gata sa verse sange, nu insa propriul lor sange, ci pe al „fratilor” lor „vrajmasi”. Asa a fost de cand lumea, dar viata staretului a coincis cu o perioada de istorie, in care aceasta deformare a sensului Evangheliei a atins o aploare exceptionala. „Oare aceasta e calea lui Hristos?”, spunea el cu tristete.>>(citate din „Viata si invataturile staretului Siluan Athonitul scrise de ucenicul sau, arhimandritul Sofronie).
Doamne ajuta-ne sa fim crestini si prin fapte nu numai prin botez!

În prealabil postat de cristiboss56

http://www.credo.ro/catehism2.php?q=2

Cred ca e bine sa cautam raspunsurile referitoare la Catehismul ortodox si pe site-ul Patriarhiei, o sursa demna de incredere: http://www.patriarhia.ro/ro/document...hismlista.html


Doamne ajuta!

În prealabil postat de cristiboss56

Draga Maria , pentru ca esti o veche prietena a acestui site minunat , iti recomand un nou articol publicat aici , de folos si bine scris , adica la obiect !
Te invit sa citesti , "SMERENIA DIVINA " semnat de colaboratorul acestui site Stefan Popa care are deja semnate 53 de articole aici :
http://www.crestinortodox.ro/diverse...na-138799.html

Un an nou cu bucurii !

Va multumesc pentru indemn. Ingaduiti-mi sa va dau si eu cateva link-uri, tot despre smerenie:
http://parinteleteofilparaian.blogsp.../smerenia.html
http://www.sfaturiortodoxe.ro/prarsenie_smerenie.htm

http://www.crestinortodox.ro/sarbato...tul-68527.html

http://www.sfaturiortodoxe.ro/sofian_smerenia.htm



<<Luaţi jugul Meu asupra voastră; şi învăţaţi-vă de la Mine, că sunt blând şi smerit cu inima, şi veţi afla odihnă sufletelor voastre! Că jugul Meu este bun şi povara Mea este uşoară.>> (Matei 11,29-30)

<<Deci a fost necesar ca Mântuitorul să se smerească. Pentru că smerenia este singura fortă care poate elibera orice suflet si orice popor, în toată creatia lui Dumnezeu. Bunăoară, noi, ca să putem fi alături de Hristos, trebuie să purtăm aceiasi identitate. Dacă El s-a smerit, El, Care a făcut cerul si pământul si Care a făcut tot ce există, sigur că creatia Lui va trebui să stea la dispozitia Lui, smerită.>> (DESPRE SMERENIE - dialog cu Parintele Arsenie Papacioc pe www.sfaturiortodoxe.ro)

<< De fapt, trebuie să stim toti că niciodată un om smerit nu se vede smerit. Nu se vede, pentru că n-ar mai fi smerit. Precum spune un sfânt părinte în Pateric: „Ce este smerenia, părinte?" „A te vedea pe tine sub toată făptura, fiule". Făptură e si viermele, faptură e si câinele. Cum ar putea fi fiinta asta ratională sub toată făptura? Pentru că si viermele si oricare fiintă stiu precis ce vor: vor să trăiască. >> (DESPRE SMERENIE - dialog cu Parintele Arsenie Papacioc pe www.sfaturiortodoxe.ro)

<< Nu poti, decât dacă te smeresti. Adică ti-a dat o palmă, iar tu, din smerenie, dai si obrazul celălalt. Acum nu-i usor să dai si obrazul celălalt, dar este posibil. Pentru că nu e o utopie, nimic nu este neîmplinibil din ce a spus Hristos. A spus un lucru care se poate face. Dar nu a biruit cel care a lovit, ci cel care a primit cu plăcere, cu bucurie. Pentru că ar fi suferit, dacă se putea, chiar pentru Hristos. Bucuria suferintelor noastre din închisori si din lanturi era tocmai asta, că ni s-a dat prilejul să suferim pentru Hristos! Nu eram noi cei înfrânti, care primeam lovituri. Au fost înfrânti cei care ne-au lovit.>>
(DESPRE SMERENIE - dialog cu Parintele Arsenie Papacioc pe www.sfaturiortodoxe.ro

Dumnezeu sa ne ajute sa fim smeriti!

[osutafaraunu]

În prealabil postat de cristiboss56

Reluam aceleasi probleme de mii de ori , cu ce folos duhovnicesc , glykis ?

Folosul duhovnicesc ar trebui să fie îndreptarea noastră, nu? Căci pentru aceasta este Sfânta Scriptură ("spre mustrare, spre îndreptare" 2 Tim.3,16), pentru aceasta e Catehismul (spre îndreptarea dreptcredincioşilor ce calcă strâmb). Domnul Marinescu a remarcat două strâmbăciuni sancţionate atât de Biblie cât şi de Catehismul Ortodox (mai sunt şi altele), şi o va face probabil "de mii de ori" până vom recunoaşte cu toţii că suntem oameni şi că greşim faţă de Dumnezeu. Şi abia atunci vom avea un "folos duhovnicesc", altminteri îndemnurile Duhului Sfânt se vor lovi mereu de urechi surde.

[cristiboss56]

În prealabil postat de MariaElena

Va multumesc pentru indemn. Ingaduiti-mi sa va dau si eu cateva link-uri, tot despre smerenie:
http://parinteleteofilparaian.blogsp.../smerenia.html
http://www.sfaturiortodoxe.ro/prarsenie_smerenie.htm

http://www.crestinortodox.ro/sarbato...tul-68527.html

http://www.sfaturiortodoxe.ro/sofian_smerenia.htm



<<Luaţi jugul Meu asupra voastră; şi învăţaţi-vă de la Mine, că sunt blând şi smerit cu inima, şi veţi afla odihnă sufletelor voastre! Că jugul Meu este bun şi povara Mea este uşoară.>> (Matei 11,29-30)

<<Deci a fost necesar ca Mântuitorul să se smerească. Pentru că smerenia este singura fortă care poate elibera orice suflet si orice popor, în toată creatia lui Dumnezeu. Bunăoară, noi, ca să putem fi alături de Hristos, trebuie să purtăm aceiasi identitate. Dacă El s-a smerit, El, Care a făcut cerul si pământul si Care a făcut tot ce există, sigur că creatia Lui va trebui să stea la dispozitia Lui, smerită.>> (DESPRE SMERENIE - dialog cu Parintele Arsenie Papacioc pe www.sfaturiortodoxe.ro)

<< De fapt, trebuie să stim toti că niciodată un om smerit nu se vede smerit. Nu se vede, pentru că n-ar mai fi smerit. Precum spune un sfânt părinte în Pateric: „Ce este smerenia, părinte?" „A te vedea pe tine sub toată făptura, fiule". Făptură e si viermele, faptură e si câinele. Cum ar putea fi fiinta asta ratională sub toată făptura? Pentru că si viermele si oricare fiintă stiu precis ce vor: vor să trăiască. >> (DESPRE SMERENIE - dialog cu Parintele Arsenie Papacioc pe www.sfaturiortodoxe.ro)

<< Nu poti, decât dacă te smeresti. Adică ti-a dat o palmă, iar tu, din smerenie, dai si obrazul celălalt. Acum nu-i usor să dai si obrazul celălalt, dar este posibil. Pentru că nu e o utopie, nimic nu este neîmplinibil din ce a spus Hristos. A spus un lucru care se poate face. Dar nu a biruit cel care a lovit, ci cel care a primit cu plăcere, cu bucurie. Pentru că ar fi suferit, dacă se putea, chiar pentru Hristos. Bucuria suferintelor noastre din închisori si din lanturi era tocmai asta, că ni s-a dat prilejul să suferim pentru Hristos! Nu eram noi cei înfrânti, care primeam lovituri. Au fost înfrânti cei care ne-au lovit.>>
(DESPRE SMERENIE - dialog cu Parintele Arsenie Papacioc pe www.sfaturiortodoxe.ro

Dumnezeu sa ne ajute sa fim smeriti!

De folos toate linkurile postate de tine , dar mai ales "Despre smerenie "- Sfantul Siluan Athonitul si Teofil Paraian - " Smerenia " ! Nu stiu , dar acestia doi mi-au mers in totdeauna la inima .
Doamne ajuta !

[cristiboss56]

În prealabil postat de Mosh-Neagu

Ma simt oarecum zguduit de aceasta veste, cu atat mai mult ca s-a stins la cativa km de mine. Am participat in cateva randuri la sf. liturghii oficiate de sfintia sa. Ultima oara cand a trecut prin oras, chiar a avut o scurta conversatie cu fiul meu cel mic, intrebandu-l care-i sunt intentiile de viitor si dandu-i sfaturi si binecuvantare. Aproape ca nu-mi vine sa cred ca nu mai e in viata, fiindca il vedeam destul de vioi si activ... Numai Dumnezeu stie cum si cand ne incheiem socotelile pe acest pamant.
Dumnezeu sa-l odihneasca cu dreptii.

Te rog sa-mi permiti sa adaug la frumoasele tale cuvinte , un cuvant de suflet al Parintelui Panait Istrati :
Mai presus de toate, ierarhul Epifanie era un iubitor de Liturghie. Atent la detalii, pătrunzător în consideraţii, teolog de seamă, trăitor al fiorului liturgic, conştient de măreţia Luminii care se revarsă din Liturghie, dorea ca slujba să fie săvârşită ca în faţa lui Dumnezeu.
Pentru că l-am cunoscut bine, îmi permit să scriu câteva rânduri despre Înaltpreasfinţia Sa.
Îl cunosc practic dintotdeauna. Atunci când am devenit conştient de propria-mi existenţă, el ea acolo, aproape de familia mea, călăuzindu-ne paşii, stareţ la Mănăstirea Neamţ şi director al Seminarului de aici. Tata era profesor acolo de muzică psaltică, aşa că a avut enorm de mult de învăţat de la el. Mai apoi, l-am văzut mereu, întâi la Constanţa, iar apoi la Buzău.
Ierarhul Epifanie avea un fel unic de a percepe lumea. Înzestrat cu o inteligenţă de o subtilitate greu de egalat, profesor şi teolog de vocaţie, îi plăcea să asculte înainte de a pune diagnosticul. Avea un zâmbet aparte, misterios, care ascundea o profunzime a trăirii şi a cercetării remarcabilă. Era într-adevăr un episcop, în accepţiunea etimologică a cuvântului: episkopos – cercetător, supraveghetor, purtător de grijă.
Episcopul este chipul lui Hristos în Biserică, iar plinătatea harului sacerdotal îi conferă puterea de la Dumnezeu de a săvârşi toate Sfintele Taine. Pentru a dărui harul, omul afierosit slujirii, trebuie să fie plin de Duhul Sfânt. Ori, noi, în rugăciunea „Preasfântă Treime” Îl rugăm pe Duhul Sfânt să cerceteze umanitatea: „Sfinte, cercetează (episkepse) şi vindecă neputinţele noastre, pentru sfânt Numele Tău”. Aşadar, cercetătorul Bisericii, vizionarul Trupului lui Hristos este Duhul Sfânt, Mângâietorul care umple cu smerenie şi iubire oamenii păstraţi pentru har, pentru a transmite prin succesiune apostolică puterea Sfintelor Taine şi al lucrării preoţeşti în Biserică.
Ierarhul Epifanie avea acea acuitate unică de a asculta pe toţi, de a cântări adevărul, de a gândi echilibrat şi de a discerne din valul de incoerenţe al vieţii. Îi plăcea să asculte, avea oricând o vorbă bună, un cuvânt de duh, o ironie de o fineţe insesizabilă pentru mulţi. Apoi, avea un râs sănătos, izvorât din apele curate ale neamului românesc, prin care se bucura sincer de frumuseţea revărsată de Dumnezeu peste oameni.
Mai apoi, am învăţat că în viaţa sa de monah, preot şi ierarh, a văzut multe şi a acumulat experienţă bogată. A văzut că oamenii nu sunt mai niciodată ceea ce par a fi, că în spatele unui chip se ascunde o complexitate de trăiri, şi mai ales, că orice om este bun dacă reuşeşti să-i stimulezi recunoştinţa, smerenia şi dăruirea. De-a lungul unei cariere arhiereşti impresionante, era greu să-l surprinzi. Cunoştea oamenii, îi preţuia, îi mustra cu blândeţe atunci când trebuia. Avea o înţelepciune neaoşă prin care discernea clar intenţiile, aparenţele, jumătăţile de adevăr, iluzia şi realitatea.
Mai presus de toate, ierarhul Epifanie era un iubitor de Liturghie. Atent la detalii, pătrunzător în consideraţii, teolog de seamă, trăitor al fiorului liturgic, conştient de măreţia Luminii care se revarsă din Liturghie, dorea ca slujba să fie săvârşită ca în faţa lui Dumnezeu. Deşi de ceva vreme se simţea destul de rău, a slujit Dumnezeiasca Liturghie de Bobotează şi de Sfântul Ioan, cu aceeaşi râvnă şi iubire care am văzut-o acum treizeci de ani, la Neamţ. A sfinţit sute de preoţi şi biserici, într-o bucurie a dăruirii harului care nu s-a împuţinat peste vremuri.
Mi-a povestit mai demult că imediat după revoluţie, o dată cu tăvălugul noilor potentaţi, s-au găsit şi câţiva care i-au contestat autoritatea spirituală. Câţiva preoţi şi „credincioşi” cu abilităţi politice i-au cerut să părăsească tronul arhieresc, deşi fusese călugăr de vocaţie, profesor de teologie, stareţ de mănăstire şi apoi firesc episcop. Într-o duminică, un grup de nemulţumiţi aştepta înafara bisericii, scandând lozincile noii vremi, cu intenţii destul de violente. Calm, maiestuos, natural, zâmbitor, ierarhul a ieşit din biserică, îmbrăcat în toate veşmintele arhiereşti, cu Crucea şi toiagul în mână şi i-a binecuvântat pe turbulenţi. Ca la un semn, toţi şi-au plecat capul, au făcut Sfânta Cruce şi au mormăit în barbă: Sărut mâna! Cu tăcere, blândeţe şi binecuvântare, a rezolvat conflictul, iar cei mai mulţi dintre răzvrătiţi şi-au cerut iertare mai devreme sau mai târziu.
Un astfel de om era Înaltpreasfinţitul Epifanie. Calm, blând, de o fineţe monahală certă, zâmbitor, preocupat pentru Biserică, ascultând păsurile preoţilor şi călugărilor, povăţuind, vizitând foarte des mănăstirile, slujind Liturghia cea dumnezeiască. A plecat la Liturghia veşnică, în chinovia raiului, acolo unde poate să se bucure deplin de Mirele Hristos, pentru care şi-a dedicat viaţa. Inima i-a stat în drum către o mănăstire, arătând într-un mod providenţial grija sa pentru biserici şi mănăstiri: „Pe lângă cele dinafară, ceea ce mă împresoară din toate părţile este grija pentru toate bisericile” (II Corinteni 11, 28).
Dumnezeu să-l odihnească în pacea şi lumina Sa!

[cristiboss56]

În prealabil postat de cristiboss56

Te rog sa-mi permiti sa adaug la frumoasele tale cuvinte , un cuvant de suflet al Parintelui Panait Istrati :
Mai presus de toate, ierarhul Epifanie era un iubitor de Liturghie. Atent la detalii, pătrunzător în consideraţii, teolog de seamă, trăitor al fiorului liturgic, conştient de măreţia Luminii care se revarsă din Liturghie, dorea ca slujba să fie săvârşită ca în faţa lui Dumnezeu.
Pentru că l-am cunoscut bine, îmi permit să scriu câteva rânduri despre Înaltpreasfinţia Sa.
Îl cunosc practic dintotdeauna. Atunci când am devenit conştient de propria-mi existenţă, el ea acolo, aproape de familia mea, călăuzindu-ne paşii, stareţ la Mănăstirea Neamţ şi director al Seminarului de aici. Tata era profesor acolo de muzică psaltică, aşa că a avut enorm de mult de învăţat de la el. Mai apoi, l-am văzut mereu, întâi la Constanţa, iar apoi la Buzău.
Ierarhul Epifanie avea un fel unic de a percepe lumea. Înzestrat cu o inteligenţă de o subtilitate greu de egalat, profesor şi teolog de vocaţie, îi plăcea să asculte înainte de a pune diagnosticul. Avea un zâmbet aparte, misterios, care ascundea o profunzime a trăirii şi a cercetării remarcabilă. Era într-adevăr un episcop, în accepţiunea etimologică a cuvântului: episkopos – cercetător, supraveghetor, purtător de grijă.
Episcopul este chipul lui Hristos în Biserică, iar plinătatea harului sacerdotal îi conferă puterea de la Dumnezeu de a săvârşi toate Sfintele Taine. Pentru a dărui harul, omul afierosit slujirii, trebuie să fie plin de Duhul Sfânt. Ori, noi, în rugăciunea „Preasfântă Treime” Îl rugăm pe Duhul Sfânt să cerceteze umanitatea: „Sfinte, cercetează (episkepse) şi vindecă neputinţele noastre, pentru sfânt Numele Tău”. Aşadar, cercetătorul Bisericii, vizionarul Trupului lui Hristos este Duhul Sfânt, Mângâietorul care umple cu smerenie şi iubire oamenii păstraţi pentru har, pentru a transmite prin succesiune apostolică puterea Sfintelor Taine şi al lucrării preoţeşti în Biserică.
Ierarhul Epifanie avea acea acuitate unică de a asculta pe toţi, de a cântări adevărul, de a gândi echilibrat şi de a discerne din valul de incoerenţe al vieţii. Îi plăcea să asculte, avea oricând o vorbă bună, un cuvânt de duh, o ironie de o fineţe insesizabilă pentru mulţi. Apoi, avea un râs sănătos, izvorât din apele curate ale neamului românesc, prin care se bucura sincer de frumuseţea revărsată de Dumnezeu peste oameni.
Mai apoi, am învăţat că în viaţa sa de monah, preot şi ierarh, a văzut multe şi a acumulat experienţă bogată. A văzut că oamenii nu sunt mai niciodată ceea ce par a fi, că în spatele unui chip se ascunde o complexitate de trăiri, şi mai ales, că orice om este bun dacă reuşeşti să-i stimulezi recunoştinţa, smerenia şi dăruirea. De-a lungul unei cariere arhiereşti impresionante, era greu să-l surprinzi. Cunoştea oamenii, îi preţuia, îi mustra cu blândeţe atunci când trebuia. Avea o înţelepciune neaoşă prin care discernea clar intenţiile, aparenţele, jumătăţile de adevăr, iluzia şi realitatea.
Mai presus de toate, ierarhul Epifanie era un iubitor de Liturghie. Atent la detalii, pătrunzător în consideraţii, teolog de seamă, trăitor al fiorului liturgic, conştient de măreţia Luminii care se revarsă din Liturghie, dorea ca slujba să fie săvârşită ca în faţa lui Dumnezeu. Deşi de ceva vreme se simţea destul de rău, a slujit Dumnezeiasca Liturghie de Bobotează şi de Sfântul Ioan, cu aceeaşi râvnă şi iubire care am văzut-o acum treizeci de ani, la Neamţ. A sfinţit sute de preoţi şi biserici, într-o bucurie a dăruirii harului care nu s-a împuţinat peste vremuri.
Mi-a povestit mai demult că imediat după revoluţie, o dată cu tăvălugul noilor potentaţi, s-au găsit şi câţiva care i-au contestat autoritatea spirituală. Câţiva preoţi şi „credincioşi” cu abilităţi politice i-au cerut să părăsească tronul arhieresc, deşi fusese călugăr de vocaţie, profesor de teologie, stareţ de mănăstire şi apoi firesc episcop. Într-o duminică, un grup de nemulţumiţi aştepta înafara bisericii, scandând lozincile noii vremi, cu intenţii destul de violente. Calm, maiestuos, natural, zâmbitor, ierarhul a ieşit din biserică, îmbrăcat în toate veşmintele arhiereşti, cu Crucea şi toiagul în mână şi i-a binecuvântat pe turbulenţi. Ca la un semn, toţi şi-au plecat capul, au făcut Sfânta Cruce şi au mormăit în barbă: Sărut mâna! Cu tăcere, blândeţe şi binecuvântare, a rezolvat conflictul, iar cei mai mulţi dintre răzvrătiţi şi-au cerut iertare mai devreme sau mai târziu.
Un astfel de om era Înaltpreasfinţitul Epifanie. Calm, blând, de o fineţe monahală certă, zâmbitor, preocupat pentru Biserică, ascultând păsurile preoţilor şi călugărilor, povăţuind, vizitând foarte des mănăstirile, slujind Liturghia cea dumnezeiască. A plecat la Liturghia veşnică, în chinovia raiului, acolo unde poate să se bucure deplin de Mirele Hristos, pentru care şi-a dedicat viaţa. Inima i-a stat în drum către o mănăstire, arătând într-un mod providenţial grija sa pentru biserici şi mănăstiri: „Pe lângă cele dinafară, ceea ce mă împresoară din toate părţile este grija pentru toate bisericile” (II Corinteni 11, 28).
Dumnezeu să-l odihnească în pacea şi lumina Sa!

[Marinescu]

În prealabil postat de glykys

Catehismul Ortodox are mai multe pagini. La pagina 51, spre exemplu, se vorbeste succint despre cinstirea Sfintelor Icoane si de ce nu sunt ele chip cioplit.
Despre cinstirea duminicii, ziua a opta, cine doreste un raspuns bogat si documentat, il are aici pe par. Galeriu: http://www.crestinortodox.ro/dogmati...rii-68882.html

Ma intereseaza nu ce spune sfantul parinte cutare ci doar ce spune Sfanta Scriptura. Vreau argumente scripturisticen acolo unde gasesti adevarul descoperit de Dumnezeu.

[Marinescu]

În prealabil postat de cristiboss56

Nici o suta de mii de raspunsuri nu sunt suficiente pentru cei din afara ortodoxiei , iata nu le mai spun sectari ca sa nu se mai sifoneze !
Tu ai impresia ca dialogand la infinit cu oameni precum "Marinescu " vei ajunge la un rezultat pozitiv ? Nu , nu , nu , si atunci aceste "dialoguri" sunt pierdere de timp , si nimic mai mult !
Reluam aceleasi probleme de mii de ori , cu ce folos duhovnicesc , glykis ?

De ce crezi ca nu are rost? trebuie ramas pe "sistemul corect de referinta". Pentru ca nu discutam pe baza Scripturii de aceea vorbim limbi diferite si nu ne intelegem.
Pierdere de timp este atunci cand discutam in afara Cuvantului lui Dumnezeu, doar bazandu-ne pe ce spun alte scripturi.

Iisus spunea ca cine nu ramane la Cuvant acela este ratacit.Matei 22.29. (29. Răspunzând, Iisus le-a zis: Vă rătăciti nestiind Scripturile, nici puterea lui Dumnezeu.)