Adevaratul motiv al demisiei Papei Benedict !

În prealabil postat de N.Priceputu

Subscriu, Cezar. M-a bucurat mesajul Patriarhului Ecumenic.

Preocuparea, tot mai intensă în ultima vreme, pentru erezii și eretici îmi lasă un gust amar. Tot mai puțin mă interesează nuanțele în care cineva își exprimă credința în raport cu ceea ce izvorăște din credința lui.

Prea suntem preocupați să ne deosebim, să ne subliniem unicitatea și adevărul în care ne aflăm, prea mult ni se pare că dușmanii sunt în afară (catolici, protestanți, masoni ș.a.), iar dușmanul din ograda noastră nu-l vedem. Mă gândesc mai ales la „starea națiunii” ortodoxe, la marea ignoranță pe care o au cei mai mulți dintre noi, ortodocșii români, și pe care alții ne-o arată cu degetul pe bună dreptate.

Astea sunt durerile mele: indiferența multor păstori față de oile lor. Ne facem catehizarea pe forum, unii altora, însă în prea multe biserici ea nu se face, preoții nu merg la casele oamenilor să stea de vorbă cu ei, să-i asculte, să-i întrebe de credință. Oamenii nu știu ce este mântuirea.

Un om bătrân și foarte cumsecade, de altfel, îmi spune că el este ortodox, se roagă și merge la biserică, însă nu crede în înviere. Iar Biblia n-o cunoaște. Alții, într-un filmuleț pe youtube, nu știau despre Crăciun și Paște decât că la primul se taie porcul, iar la al doilea mielul.

Iar astea nu sunt cazuri izolate; din contră. Ei sunt reprezentativi. Mama mea, baptistă fiind, îmi spune despre marea majoritate a ortodocșilor pe care i-a cunoscut că nu erau preocupați de mântuire, ducându-și viața în păcate. Pe mine mă dor reproșurile ei pentru că nu-i pot răspunde că nu-i așa. Cum să-i tot spun că ce a văzut ea nu e Ortodoxia? De câte ori să-i spun că marea majoritate nu e reprezentativă? Cum să o conving să vină la dreapta credință?

Și atunci, cum să nu mă bucure Patriarhul nostru, socotit de unii mason sau ecumenist, care cere preoților să-L facă pe Hristos cunoscut copiilor (și aici înțeleg că are în vedere vârsta duhovnicească)?
Să ajute Domnul să Li se facă tuturor cunoscut.

Avem mult de lucru cu noi insine. Daca s-a prorocit ca va fi foamete de cuvantul lui Dumnezeu, apoi trebuie sa stim ca asa va fi. Mantuirea se obtine din ce in ce mai greu, cu stradanie.

Trebuie sa alergam dupa un preot care a simtit Darurile Duhului Sfant si care ne poate spune ce a simtit, nu ce a citit. Intr-un fel vorbim despre ciocolata daca am gustat-o si in alt fel, daca am citit despre aceasta.

De teorie nu prea ducem lipsa, in schimb ducem lipsa de ostenitori pe calea cea stramta.

Exista carti mai multe ca oricand. Avem de unde ne informa. Ii avem pe Sfintii Parinti care au scris din preaplinul inimii lor inundat de Duhul Sfant. Nu avem scuze ca nu am stiut care sunt CALEA, ADEVARUL SI VIATA.

Dogma singura nu mantuieste. Ortodoxia traieste prin cei care se straduiesc sa-i simta dulceata. De ce marii pustnici isi ascund tainele si bucuriile ca roade ale Duhului Sfant? Ca sa nu le piarda din cauza mandriei. Ortodoxia presupune smerenie.

Modernizarea vietii a sporit mandria si egocentrismul omului. Un om mandru nu are cum sa fie nici macar crestin, daramite ortodox. Mandria este un pacat care ne desparte de Dumnezeu, pur si simplu. Ne e greu sa acceptam acest lucru, desi stim soarta lui Lucifer.


Totusi, prin patimile Sale, Hristos a facut posibila mantuirea celor botezati ortodox, daca accepta sa duca o viata pe masura talantilor primiti la Botez. Nu trebuie sa ne smintim atunci cand vedem ca un crestin greseste, caci nu stim care va fi evolutia lui ulterioara. Nu trebuie sa-i fericim inainte de vreme nici pe cei pe care-i vedem evlaviosi cat timp sunt in trup, din acelasi motiv. Nu e bine sa-i privim pe ceilalti cu inima de judecatori, ci pe noi insine. Pe ceilalti trebuie sa-i privim cu inima de mama indiferent daca gresesc sau fac fapte bune. Iar pe Dumnezeu trebuie sa-L privim cu inima de fiu.

Cand se apropie mandria, Duhul Sfant se indeparteaza.
Iar scopul vietuirii crestine este dobandirea Duhului Sfant. Fara Duh Sfant suntem ca fecioarele nebune, indiferent daca suntem ortodocsi sau nu. Asadar, Duhul Sfant este o comoara, este sensul vietii crestine. Cine doreste sa-l obtina, alearga la picioarele marilor pustnici, se nevoieste, lupta cu el insusi si pacatele, cauta sa dobandeasca virtuti si se roaga staruitor.

Sa nu ne amagim. Mantuirea nu ni se cuvine. Sa tinem, asadar, mintea in iad, ca unii care avem pacate, dar sa nu denadajduim, dupa cum a fost povatuit Sfantul Siluan Athonitul.